![]() |
http://www.biserica.nl/index.html
sunt doua... Citat:
|
Da, dar daca te uiti, una nu e functionala.
|
Citat:
|
Citat:
|
Mi s-a întâmplat că, la Apostol, nu am reușit să înțeleg nici măcar un cuvânt din ceea ce se citea. Nu căutasem dinainte paragraful din Biblie, iar citețul nu avea microfon și citea destul de încet.
La început am fost indignată; îl judecam în sinea mea. Dar simțind că îmi pierd pacea sufletească, am început să mă întorc cu gândul chiar la Sfinții Apostoli, spunându-le câteva cuvinte simple, cum ar fi "Sfinților Apostoli, milostivi fiți nouă tuturor", sau "ajutați-ne, luminați mintea și sufletele noastre". Altă dată însă, am citit de acasă fragmentul rânduit pentru ziua respectivă. Deși nici atunci nu am auzit aproape nimic (mai ales că citea cu spatele spre noi), dar mi-au fost deajuns două cuvinte, ca să pot înțelege. Am fost chiar bucuroasă că puteam urmări sensul textului. Dacă nu cunoaștem limba, momentele importante ale Sfintei Liturghii cred că le putem identifica, atât prin cântarea sfecifică lor, dar și urmărind ceremonialul religios tradițional. De exemplu, la citirea Evangheliei, preotul citește în fața Altarului, la Ieșirea cu Cinstitele Daruri, iese din Altar cu Potirul ridicat în mână, apoi rostește rugăciuni în fața credincioșilor. |
Citat:
|
Pagina de internet a Mitropoliei Romane die Germania Freiburg, Patriarhia de Constantinopol:
http://www.ortodoxia.de/ |
Mitropolia de Nurnberg
După instalarea sa la 5 iunie 1994 ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală, în prezenta reprezentanților autorităților de stat și bisericești din Germania, Î.P.S. Serafim își începe activitatea în foarte modeste condiții materiale. Pe lângă ajutorul primit din partea parohiilor, activitatea Î.P.S. Sale este susținută de Biserica Romano-Catolică, care-i oferă în cadrul Institutului pentru Bisericile Orientale din Regensburg câteva camere, iar Biserica Evanghelică a oferit, în câteva rânduri, subvenții pentru dotarea biroului și pentru deplasările pastorale ale Î.P.S. Sale. În scurta sa activitate, Î.P.S. Mitropolit Serafim a organizat Adunarea eparhială, a făcut vizite canonice în parohii, a sfințit preoți, a participat la întruniri ecumenice în cadrul cărora a conferențiat pe teme legate de spiritualitatea ortodoxă. În cei 9 ani de activitate, Î.P.S. Mitropolit Serafim a organizat Adunarea eparhială, a făcut vizite canonice în parohii, a sfințit preoți, a participat la întruniri ecumenice în cadrul cărora a conferențiat pe teme legate de spiritualitatea ortodoxă. În acest timp s-au organizat în Germania 25 parohii noi (Aschafenburg, Augsburg, Essen, Gummersbach, Ingolstadt, Karlsruhe, Mannheim, Offenburg, Stuttgart, Tübingen, Ulm, Würzburg...) la care se adaugă parohia din Düsseldorf, cea mai veche din Germania, precum și cele de la Graz (Austria) și Luxemburg. În prezent, Mitropolia are 44 de parohii deservite de 37 de preoți.
Imi pare bine ca pe <a href="http://ortodoxliber.wordpress.com/2011/02/19/proclamatia-monahilor-ortodocsi-romani-catre-binecredinciosul-popor-ortodox-roman-sfantului-sinod-si-intregii-biserici-ortodoxe-de-pretutindeni/">Crestinortodox.ro</a> sunt asemenea dezbateri despre lipsa preotilor din diaspora. Sper ca numarul acestora sa revina intr-o zi la normal. Doamne ajuta. |
Nu este suficienta existenta parohiilor numai in orasele mari. Oamenii chiar daca sunt credinciosi nu vin la biserica la distante de 100 km, poate nici de la distante de 30 km. Nu toti au masini. De asemenea sunt numerosi ortodocsi romani in nordul tarii. De aceea cred ca numarul de preoti este total insuficient.
|
Manastirile ortodoxe din Germania
Klöster der Russichen Orthodoxen Kirche (MP) (Manastirile Bisericii ortodoxe Ruse)
Kloster des hl. Georg des Siegeszeichenträgers, Götschendorf Klöster der Russichen Orthodoxen Kirche im Ausland (ROKA) ( Manastirile Bisericii ortodoxe Ruse in strainatate) Russisches orthodoxes Kloster des hl. Hiob von Pocaev, München. Russische orthodoxe Skite der hl. Elisabeth, Buchendorf. Klöster der Serbischen Orthodoxen Kirche ( Manastirile Bisericii ortodoxe Sarbe) Serbisches orthodoxes Kloster der Allheiligen Gottesgebärerin, Himmelsthür (Hildesheim). Serbische orthodoxe Skite des hl. Spyridon, Geilnau. Serbische orthodoxe Skite, Unterufhausen. Klöster der Rumänischen Orthodoxen Kirche (Manastirile Bisericii ortodoxe Romane) Rumänisches orthodoxes Kloster des hl. Martyrers Brâncoveanu, Nürnberg. Klöster der Bulgarischen Orthodoxen Kirche (Manastirile Bisericii ortodoxe Bulgare) Manastirea ortodoxa din Buchhagen. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:47:38. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.