| vultur77 |
25.04.2011 21:49:36 |
Citat:
În prealabil postat de anaana2004
(Post 356348)
Hristos a inviat! Numele meu este Ana si am 29 de ani. Am o problema si m-am gandit ca ma puteti ajuta. Acum un an si jumatate am cunoscut un baiat de care m-am indragostit. Mai tarziu am simtit acelasi lucru si din partea lui si ne-am si marturisit dragostea. Era minunat. Uneori era tacut de tot dar eram indragostita pana peste urechi si nu-i vedeam nimic rau.
Cand mai aveam o luna pana sa aniversam un an de prietenie, m-a cerut in casatorie si am acceptat. Din acel moment au inceput perioadele grele.
Intr-una din conversatiile noastre la telefon a inceput sa tipe din senin spunandu-mi ca el este barbatul in casa si multe alte lucruri care nu se legau deloc cu ceea ce discutam noi la acel moment. Urmau perioade in care nimic rau nu se mai intampla, dar urmate de altele mai rele. Tin minte ca timp de o luna de zile m-a sunat si imi spunea la inceputul sau catre sfarsitul conversatiei ca noi doi vom face un copil si doar un copil, ca doi copii ar aduce saracie, nu am avea cu ce-i creste. ( desi amandoi avem servici).Vorbeam cu el minute intregi si se mai domolea.
Vazand insa ca starile de nervozitate se indeseau am discutat serios cu el si mi-a marturisit ca el e putin mai nervos, ca e asa din facultate cand a avut un soc puternic. De atunci simte ca este urmarit ca oamenii ii citesc gndurile, ca a fost urmarit de o blonda. M-a socat si pe mine, m-a zguduit chiar dar i-am spus ca oricum ii voi fi alaturi si-l voi sprijini. Mi-a spus mai tarziu ca el merge regulat, de 5 ani, la un medic specialist psihiatru.
Am vrut sa consultam si alti medici si a vrut. A fost si internat. Diagnosticul a fost schizofrenie.
Intre timp iesire lui erau tot mai dese si necontrolate. Ceea mai grea criza( pentru mine) a fost de 8 martie cand a tipat la mine, m-a jignit pe mine si pe familia mea, fara niciun motiv. Imi dadeam seama ca era total gresita premisa de la care incepuse. Si m-a durut cum nu ma mai duruse nicio criza de-ale lui. Aceea criza de pe 8 martie m-a pus pe ganduri si m-a adus intr-o asa tulburare sufleteasca incat,atunci cand trebuia sa ne intalnim aveam o frica. Nu mai voiam sa ma mai intalnesc cu el.Nu mai vedeam in ele siguranta de altadata. Imi aparea din ce in ce mai clar gandul ca voi suferi foarte mult daca ma voi casatori cu el. Ceea ce fusese odata o iubire frumoasa, devenise, pentru mine, o povara. In cele din urma, i-am spus ca nu e posibil sa ne casatorim. In prima zi de Paste am rupt de tot relatia, nemaisuportand tensiunea si insistentele lui. Acum stiu ca el sufera.Iar eu ma simt vinovata. Oare trebuia sa mai fiu cu el? Oare trebuia sa stau cu el? Am facut bine ce am facut? Oare e posiil sa intemeiez o familie cu un om bolnav de o asemenea boala? Oare sunt eu prea mandra?
|
Aveti o mare nevoie de duhovnic.EL va va raspunde cel mai bine la intrebarile care va framanta.Pana atunci aveti aici cateva sfaturi in legatura cu cei care sufera de psihoze:
1. NU cautati cauze psihologice ce ar justifica purtarea bolnavilor si felul in care se simt acestia.Boala lor se dezvolta prin alte mecanisme si este legata doar in mica masura de factorii situationali.
2. Amintiti-va ca delirul tine de o gandire bolnava si ca cel ce delireaza nu poate fi convins de contrariul celor pe care le afirma.
3. Deprindeti-va sa sesizati semnele care prevestesc inrautatirea starii psihice a bolnavilor(ex: insomnia constanta,agresivitatea,inchiderea in sine dun ce in ce mai accentuata....
4. NU schimbati fara motive deosebit de serioase medicul curant.Faceti in asa fel ca bolnavul sa se intalneasca in mod regulat cu psihiatrul.
5. In perioadele de posibila inrautatire a starii psihice informati neaparat DUHOVNICUL(daca exista) si rezolvati impreuna cu el problemele legate de indrumarea duhovniceasca a bolnavului (acasa sau la spital).
6.Rugati-va mai mult pentru cel bolnav.Faceti in asa fel incat sa fie pomenit la Dumnezeiasca Liturghie si la alte slujbe.Inconjurati-l cu lucruri sfinte.
7. Aduceti-va aminte ca de la DOMNUL vor avea la fel de mare plata atat bolnavul care sufera fara sa carteasca,cat si cel ce-l ingrijeste cu osardie. |
