intrebare
 

Din cate stiu eu, ca si crestini, avem datoria sa ii gazduim pe cei care nu au unde sta.(De exemplu -nu s-a itamplat asa ceva in realitate- m-am intalnit cu un necajit care doarme pe banca si il tin peste noapte in casa mea.)
Nimeni nu ne obliga sa procedam in felul acesta, sa oferim un pat si o masa calda celui care nu le are, insa...

Voi asa ati facut pana acum?
Sunt unii oameni ce nu cer pomana, desi sunt necajiti si supravietuiesc din Dumnezeu stie ce, ii vedem stand prin parcuri sau prin apropierea containarelor.
I-ati gazdui(t)?

PS: E un lucru pe care ma gandesc de ceva timp sa-l lansez pe forum...si nu vreau sa iau pe nimeni la rost, ci doar sa va cunosc opinia.

Doamne, ajuta!

Atentie pe cine bagi in casa , in patul din casa ta ! Apoi , aceasta este o solutie mult prea provizorie . Este cum ai lua un caine de pe strada , l-ai spala , l-ai hrani , l-ai adaposti , apoi l-ai arunca din nou in strada ! Nu asta este solutia , si nici nu-si are vreo finalizare , caci nici milostenie nu e , nici cam nimic , un simpu gest de fatada , si atat . Ajuta cantinele sociale , fundatile serioase care se ocupa cu asa ceva , care hranesc si adapostesc permanent oameni fara adapost . Sunt centrele de zi , de noapte , care primesc donatii , au nevoie de ajutor efectiv . Vezi casele de copii , asezamntele de batrani . . . . Nu de gesturi simbolice trecatoare au nevoie cei napastuiti !

Dar cum ramane cu cei care NU ajung la cantine, centre sociale s.a.?
Fiindca daca ar functiona atat de bine, nu am mai vedea atatia oameni fara adapost:(.

Si daca e iarna??
Il lasi pe omul ala sa inghete?Nu...ii spui : "Mai stai vreo 10 ore aici - nici nu-i mult!! - pana se deschide cantina.", apoi, dupa indeplinirea datoriei de "indrumator" mergi acasa si te asezi linistit in patutul calduros.

Nu vreau sa fiu rea:(...Si iertare daca am suparat.
Dar chiar asa rau este sa gazduiesti?

Si cum vine asta ca "Nici milostenie nu e, nici cam nimic"?:(

Aoleu , ne intelegem perfect ! Ce zic eu , si ce spui tu ! Gazduieste , gazduieste , gazduieste , dar nu asta-i solutia pentru un om : fara adapost , bolnav , napastuit , singur , neajutorat ,si alte asemenea ! Citeste , te rog frumos , ce am scris mai sus , si intelege !

Cred ca se referea Cristi la proverbul acela cu pestele: Daca ii dai unui om un peste, ii asiguri mancarea pentru o zi, daca il inveti sa pescuiasa, ii asiguri mancarea pentru o viata.
P.S: Nu va ganditi la sensul figurat la lui pescui!

O familie de norvegieni gazduit un om al strazii de origine romana.Povestea o puteti citi aici . Nu este o garantie ca toti de se vor comporta asa,mai ales cei care apeleaza la droguri sau alcool,astfel incat putina precutie nu strica.Gesturi de milostenie,cum puneti dvs ortodocsii,se pot face oricand si desi poate nu vor schimba mult sa stiti ca pot conta enorm.Este un paradox aparent.

Parintele Galeriu (RIP),din ce stiu,si-a daruit odata incaltamintea unui cersetor si s-a dus descult acasa.In 1990, s-a trezit cu hotii in casa. Nu s-a pierdut cu firea si nici nu i-a infruntat. A zis doar atat: "Iubitii mei, luati tot ce vreti, ca de asta ati venit, si poate ca aveti nevoie". Dupa un moment de uluiala, cei doi talhari nu numai ca au rascolit camera dupa bani si lucruri de valoare, dar l-au batut crunt pe parintele, cu pumnii si cu picioarele, pana au obosit. Cateva zile mai tarziu, cand hotii au fost prinsi, parintele i-a privit in ochi si a refuzat sa dea declaratie impotriva lor - renuntand de bunavoie si la lucrurile furate. A iertat daruind. Dar el era Parintele Galeriu.

Fiecare poate ajuta cu ceva,dupa puteri si din inima.Conteza sa o faci cand ai ocazia.Pentru un om al strazii azi poate ramine doar azi.Maine s-ar putea sa fie prea tarziu.Este groaznic sa ingheti intre ziare,sa nu ai pe cineva care sa te gazduiasca,sa mori de foame si de boli,sa fii dispretuit si murdar.Pentru ei orice gest din partea dvs,a tuturor,conteaza enorm mai ales cand autoritatile ii abandoneza efectiv.Cine stie cum au ajuns in aceea situatie.Doamne ajuta.

Nu, nu am făcut aşa ceva. Din motive de prudenţă. Probabil şi din slăbiciune şi insuficientă credinţă.
În schimb, mi s-a făcut. Iată această întâmplare de demult, de care îmi amintesc de parcă a fost ieri, atâta am fost de uimit.
Era prin 1988. Aveam 20 de ani pe atunci şi, împreună cu un bun prieten şi coleg, am mers într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina. Ideea a fost să facem un pelerinaj pe jos, cu rucsacul în spate, având de străbătut distanţe care cu maşina par o joacă, dar la pas nu sunt aşa. Cea mai lungă etapă era a doua zi, de la Putna (prima mănăstire) spre miazăzi. Seara eram frânţi, plouaţi, cu adidaşii rupţi. Ne-am dat seama că soarele va apune înainte să ajungem noi la Humor. Eram printr-un sat bucovinean al cărui nume nu mi-l amintesc. Am rugat o femeie mai vârstică să ne spună unde am putea înnopta. Şi ea ne-a găzduit. Nu propriu-zis în casă, ci în bucătăria de vară, care era complet separată de corpul casei. Ne-am culcat pe laviţă. Ne-a mai dat să gustăm ceva: nu mare lucru, slăninuţă, brânză, roşii. Dar pentru noi era mare lucru, fiindcă nu cărasem cu noi cortul, ci numai saci de dormit aveam. Şi nu scria "pelerini" pe fruntea noastră, am fi putut fi, la fel de bine, doi derbedei de 20 de ani, în goană după nemuncă, gagici şi pileală. Dimineaţa, am vrut să dăm femeii nişte bani, dar nu a vrut. A întrebat numai dacă nu avem nişte făină sau ulei. Erau anii aceia când era foame, iar orăşenii erau priviţi ca favorizaţi, având mai mult ulei la raţie. Dar noi nu aveam ulei în rucsaci, bineînţeles. Nu s-a supărat şi ne-a urat drum bun.

Doamne, îndură-te de femeia aceea, oriunde ar fi ea acum !

Cu acea ocazie, văzând noi multe sate, am constatat că anumite gospodării mai vechi încă mai păstrau obiceiul unui "merindar". Asta vine de la "merinde" şi constă într-un gol în gard, cu două deschizături: una spre gospodărie, prin care gazda plasează merinde, iar alta spre drum, prin care eventualii drumeţi iau ceea ce gazda le oferă. Am cercetat câteva astfel de merindare, într-unul am găsit odată mere, celelalte erau goale. Un obicei din altă lume.

Întâmplarea e adevărată, pe pr Galeriu l-am cunoscut bine şi l-am frecventat. A fost rău bătut atunci.
O întâmplare încă şi mai tristă s-a petrecut, însă, cu preotul care îmi era atunci paroh, la o zvârlitură de băţ de biserica Silvestru, unde slujea pr Galeriu. E vorba de pr. Daia, de la parohia Popa Chiţu. Pr Daia îmbătrânise aproape de când era paroh la noi. Număra liturghiile şi se ruga ca Dumnezeu să-l ţină să-i slujească la zece mii de liturghii.
Într-o zi de iarnă, părintele a fost tâlhărit de hoţi în plină stradă. L-au bătut bestial, până l-au lăsat zăcând în zăpadă, pe marginea drumului. Partea cu adevărat tristă e că, ore întregi, enoriaşii lui, recunoscându-l, se distrau zicând "hehe ! S-a îmbătat popa ! Ia uite cum zace de beat ce e !" Şi era un om pe care nimeni nu îl văzuse beat. Şi vorbea, în fiecare an, despre pilda samariteanului milostiv, de fiecare dată auditoriul părând convins. Cei care îl recunoşteau pe părintele zăcând în zăpadă şi treceau pe lângă el emiţând judecăţi prezumpţioase erau din aceia care auziseră predica aceasta, poate de multe ori.

Nimic nu am învăţat, de aproape 2000 de ani. De la "Osana, Fiule al lui David" la "Răstigniţi-l !, Răstigniţi-l" au trecut numai cinci zile, aşa de scurtă memorie avem.

Si pana la urma l-a ajutat cineva?:(

Nu mai îmi amintesc. În orice caz, a suferit o pneumonie din care şi-a revenit foarte greu. Un timp, nici nu a putut sluji, slăbise mult. A fost "reactivat" vreo două luni un preot bătrân, care ieşise la pensie de mult, şi a ţinut slujba în locul sfinţiei sale.