Injuraturile si vorbele de rusine sunt urmarea unor patimi precum: judecarea aproapelui, mandria, egoismul si mania.
Impotriva injuraturilor se lupta cu nevointe precum: tacerea, privirea spre caderile proprii, jertfelnicia, lupta cu gandurile si smerenia.

Fara ajutorul lui Dumnezeu insa, totul ramane psihologie lipsita de roade statornice.
Desi ajuta mult, singure bunul simt si educatia nu vor fi niciodata indeajuns pentru a nu avea ganduri si cuvinte de necinste.

Si injuratura in gluma cum e? E pacat sau nu?
Trebuie rostite astfel de cuvinte, fie ele si in gluma?

Dumneata, alexafa, eşti un animal împuţit.

Ce, nu v-a căzut bine? Dar am glumit! Nu trebuia să o fac?

Domnul nostru vorbeşte cu severitate despre situaţia în care l-am face pe fratele nostru dobitoc. De aici, eu înţeleg că nu trebuie să îl înjur, nici chiar în glumă. Oare am putea să-l hulim pe Dumnezeu în glumă? S-ar distra? Noi ne vom distra, când El ne va aminti? Dacă nu e bine să hulim în glumă, căci ar însemna să luăm sfântul Său nume în zadar, atunci nu e bună nici hula aproapelui, căci ne preface în huligani. Cred că singura excepţie este aceea a actorului: în cazul acesta, nu actorul înjură, ci, prin convenţie artistică, personajul interpretat.

marturisire !!!
 

din pacate eu injur uneori in gand, nu cu voce tare, sau in orice caz cu jumate de gura,din pacate injuraturi foarte grave,mai ales la adresa divinitatii,pe care tind sa o invinuiesc uneori ca nu e corecta, dreapta, cu mine !!!
apoi,regret, si imi cer scuze,si recunosc ca am gresit !

mai injur si cand lucrez ceva, si nu-mi iese sau mi se strica lucrul !

mentionez,ca paradoxal, ma deranjeaza foarte mult sa aud injuraturi in jur,provenite de la altii !!!
insa si eu ma stradui sa injur cat mai putin, cum as putea sa le raduc aproape de zero ???

cred ca e destul de dificil, injuratura fiind un debuseu,o cale de evacuare a unei frustrari ce genereaza o tensiune sufleteasca extrema ,si care asa se mai potoleste !!!

cred,deasemenea ca, exista injuraruri total nejustificate, si injuraturi, oarecum justificate, si fata de care si Dumnezeu, poate, manifesta o oarecare intelegere, data fiind si situatia, nu prea buna in care se afla acel om la un moment dat !!!
Sper ca Dumnezeu ,ne iarta de aceste mici pacate, de fiecare data, cand ne cerem scuze !

pe langa patimile enumerate, cared ca ati uitat sa enumerati si cateva cauze, obiective (daca le pot numi asa ???): ghinionul,nenorocirea,ducerea pe apa sambetei a muncii...etc...si care genereaza in om o anunita manie si suparare,oarecum justificate,ba chiar si revolta la adresa divinitatii (care se poate invinui de nedreptate !!!)

este foarte trist,da asa este
 

buna ziua,draga Mihnea Dragomir,tie si tuturor de pe acest sitte,acest lucru ma intristeaza si pe mine nespus de multdar cred ca apartine educatiei primite in familia fiecaruia,in cazul familiei mele de exemplu tatal meu impreuna cu fratele lui mai mare cu un an si trei luni decat el ,au crescut fara parinti ,bunici mei murind de foarte tineri(26 de ani bunica si 28 bunicul)iar ei au crescut .....in grajd cu vitele unui unchi mai instarit din sat,desigur ca acesta venea adesea beat acasa si isi varsa nervi pe ei,batandu-i si injurandu-i,trezindu-i din somn,durmeau in ieslea vitelor,iarna vara,desigur ca viata lor nu a fost usoara ,si crescand au facut si ei ce a invatat de la unchiu....s-a casatorit cu mama am venit si eu pe lume....iar eu crescand in injuraturi care mai de care,si fara credinta in Dumnezeu mi se parea un act de curaj de ,barbatie sa folosesti injuraturi care mai de care mai fioroase,am crescut si eu si m-am casatorit am 2 fii care acum au devenit barbati si care din pacate m-au mostenit,pe mine pe tatal meu,pe mama mea,iar acum lupt din greu sa renuntam la acest obicei prostesc atat eu cat si fii mei,ei mai scapa cate o injuratura uneori,dar este deajuns sa il privesc ,las capul in jos si apoi plec,ca el sa vina sa-si ceara scuze,iar eu i-m spus ca nu mie sa-mi ceara iertare ci Lui Dumnezeu,caci pe EL l-a intristat,acum pot sa afirm ca am gresit atat eu cat si familia mea ,ca nu Dumnezeu este vinovat pentru necazurile si gretatile acestei vieti,ci El este aparatorul nostru si scutul nostru in necazuri si suparari DACA NOI IL CHEMAM SI IL INVITAM SA INTRE IN VIATA NOASTRA,regret doar ca l-am descoperit destul de tarziu,si probabil ca toti cei care acum injura la un moment dat il vor descoperi si vor ,regreta la fel ca mine,iata de ce cei care injura de cele mai multe ori sunt crescuti in astfel de medii,mai pot spune ca viata mea s-a schimbat enorm de mult de cand n-am debarasat de astfel de obicei si Lam descoperit pe DOMNUL DUMNEZEUL nostru si pe Mantuitorul nostru,iata cum eu sunt doar unul dintre cazurile rusinoase care sunt cu miile,milioanele,dar totusi este un caz fericit ,trezindu-ma la timp.Nu am cuvinte sa descriu cat de mult se face simtita prezenta Lui Dumnezeu in viata mea si binefacerile Sale atunci nu vad alta,iesire sau alta scapare,laudat si preamarit sa fie in vecii vecilor.Amin.

Si dumneavoastra aveti acum obligatia sa va pomeniti parintii ,bunicii in rugaciunile dumneavoastra iar pe tata daca traieste sa il pomeniti la Psaltire si sf.Maslu in rugaciunile bisericii.
Trista poveste ,dar cate povesti triste nu or fi pe lumea asta.
In necazuri il simtim pe Dumnezeu mult mai aproape .Sa ii dam slava Lui ca ne mangaie in necazuri ,multe create de noi prin pacatele pe care le-am facut.

Toate cele enumerate de tine mai sus, mie mi se par destul de usor de trecut, oricata durere ar trebui sa suporte sufletul. Cand e de la Dumnezeu, parca le accepti mai usor. Pentru mine, cele mai greu de depasit momente sunt cele legate de anumite persoane care au foarte mult tupeu si care intr-o clipa se sterg la fund cu tot ce ar trebui sa reprezinte notiunea de OM. Cred ca pentru mine acestea sunt cele mai grele ispite si ma rog sa mi le usureze Dumnezeu.

da anita ,stiu ca trebuie sa ma rog pentru iertarea pacatelor lor,al tatei al mamei al bunicilor si o fac cu drag,....si cu lacrimi multe,multumind LUI Dumnezeu ca mai sunt in viata(dupa o coma de doua saptamani in urmacu 2ani si jumatate) si mi-a lasat sansa sa cer iertare de acum si pana la sfarsitul zilelor mele pentru ei pentru mine ,pentru noi.....si multumesc domnului Mihnea Dragomir care a initiat acest subiect , facandun-ne sa ne aducem aminte cat de trecatori suntem pe aceasta lume.
ieri cand am dat peste acest subiect ,m-am rugat mai cu suflet pentru iertarea pacatelor parintilor mei care din pacate au trecut in nefinta si nu o mai pot face,iar azi noapte i-am visat......sunt unele subiectecare intr-adevar te fac sa-ti aduci aminte de greselile pe care le faci zi de zi nu le vezi ,in goana vieti,sa iti spui ;lasa voi cere iertare pentru ele mai tarziu,dar nu stii nici o data ce iti rezerva timpul.....sau clipa urmatoare,pana in clipa cand niste ingeri,ca domnul MIHNEA,te trage putin de maneca si iti zice ;hei,e cazul sa te trezesti,deschideti ochi,si vezi icotro te indrepti.
desigur ca aici poti gasi foarte multi ingeri trimis de Dumnezeu ca sa ne trezeasca,la viata cea adevarata,cu toate neczurile si problemele generate de viata grea,dar important este sa nu ne pierdem speranta si sa multumim tuturor celor cre se ostenesc aici.

Duhovnicul: Înjuri în trafic?
Eu: Ăă, îmi mai vin gînduri, dar...
Soţia (ne spovedim împreună): Nu, nu înjură.

Asta era mai demult. Acum le mai zic: bă, ia-ţi elicopter! Sau: vrei să mă bagi la închisoare?! Şi alte lucruri de genul ăsta, uneori puţin mai dure.

E greu la volan, din ce în ce mai greu. De aia s-a inventat rugăciunea particulară, să ne ierte Dumnezeu păcăţelele de peste zi. Dar noi sîntem datori să încercăm să ne lăsăm de ele.