Nu am spus că adevărurile ştiinţifice nu au nicio valoare; au, însă nu sunt valabile decât pentru realităţile pe care le-au experimentat. Opusul credinţei nu e ştiinţa, ci îndoiala. Dar ştiinţa porneşte de la îndoială şi, pentru a constata, pentru a înţelege se bazează pe experimente repetabile, care furnizează nişte rezultate obiective (ştiinţele exacte), sau pe observarea unor fenomene mai mult sau mai puţin subiective (psihologia, de exemplu).

Având în vedere că Dumnezeu este subiect pur iar materia este obiect, evident că cercetarea celor materiale se situează la periferia existenţei şi nu poate spune prea multe despre Subiectul care le-a creat. Dar pe măsură ce cunoaşterea se apropie de Subiect, nu mai crede că realitatea obiectivă este singura existenţă, constată că există o taină a lumii, un mister care nu e accesibil observaţiei obiective, ci doar trăirii personale, subiective.

De unde sti tu ca am fost noi Indoctrinati .
Eu unul ma duc dupa ceia ce Dumnezeu imi descopera si ma calauzeste nu dupa spusele unuia si ale altuia . Este cale lunga si mare Dar sa cunosti pe Dumnezeu ,uni din noi avem Urechi si nul auzim cum ne cheama si nul vom cunoast pina la ziua in care va fi puse scaunele la judecata atunci pentru aceia va fi tIrziu , sa lucram pIna este timp si lumina ca vedem ce lucram ca dac se va lua lumina vom umbla In Intuneric si nu vom mai gasi calea . Doamne sa nu abati Inima mea de la calea ta si de la plinirea poruncilor tale amin amin amin

Adevărul va rezista oricărei îndoieli, oricât de puternică e. Tu poți să te îndoiești că n-au cum să-ți crească aripi să zbori, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul. Despre Iisus se spune că e calea, viața și Adevărul (suprem, absolut). Nu e nimic care să te convingă de contrariu, dacă te îndoiești de acest „adevăr”. Ori ar fi normal ca de adevărul absolut să nici nu mai ai cum să te îndoiești pentru că e atât de evident încât orice contestare e de prisos. Oare de-asta e nevoie de credință? Pentru că știa și el acest lucru?

Dacă adevărul ar fi incontestabil, evident, de netăgăduit, ar fi un adevăr obiectiv, nu subiectiv. Or, Iisus dezvăluie faptul că Adevărul este El însuşi, adică o persoană. O persoană nu o poţi cunoaşte cu adevărat în mod obiectiv. Poţi cunoaşte doar că are (sau nu) un corp, două mâini, doi ochi... ş.a.m.d. Însă acelea nu sunt persoana, ci nişte elemente care aparţin, temporar, unei persoane.

Deci Biblia, spusele preoților, ale sfinților nu v-au influențat în niciun fel credința în Dumnezeu? Ați fi crezut în Iisus și dacă vă nășteați în sălbăticie? Ați renunța la creștinism dacă ar apărea cineva care să vă convingă că mahomedanismul e calea cea bună? Ați renunța la islamism pentru creștinism presupunând că ați fi fost crescut în spiritul acestuia? Presupun că nu. Asta nu e îndoctrinare?


Și vina cui e că nu-l auzim și nu recunoaștem glasul „păstorului”? Cei care au fost crescuți în spiritul ateist ce vină au? Cei care se îndoiesc din cauza/ datorită mediului în care trăiesc ce vină au? Ce Dumnezeu nedrept dacă ne-ar judeca așa și nu după măsura rîvnei noastre de-a căuta Adevărul. Dacă nu găsim adevărat ceea ce alții vor să fie, asta e. Dar nu merităm pedeapsa pentru că ne folosim de darurile Sale: libertatea și rațiunea. Dumnezeu ar fi știut asta. De aceea, nu cred că Iisus e Dumnezeu. Poate profet.

[quote=Kronos;386161] Dumnezeu ne cheamă şi din afară, şi din lăuntrul nostru. Din afară prin cei care ne vorbesc de El. Din lăuntru, prin neliniştea, nemulţumirea, lipsa de sens, vidul spiritual pe care le simţim atunci când suntem departe de El.

Sufletul nostru caută lumina Lui aşa cum mugurele încolţit în pământ caută soarele. Dacă nu Îl găsim e din cauză că nu vrem cu adevărat.

Da, sunt multe piedici: educaţia ateistă, noianul de minciuni şi de pseudo-idealuri pe care ni le serveşte mass-media, patimile noastre, nesinceritatea. Dar cred că cine îşi păstrează sinceritatea în căutarea lui poate să răzbească la lumină, indiferent cât de groasă sau de tare e scoarţa pământului care-l acoperă.

cand am deschis topicul asta exact la genul asta de 'cunoastere' ma gandeam.. adica la budism... am avut o discutie cu o persoana de o credinta 'inrudita' cu budismul, locul discutiei fiind chiar budist.. si acea discutie m-a facut sa deschid topicul asta... omul era foarte rational si logic in ce spunea...

de ce e de exemplu budismul, taoismul sau hinduismul gresit?intreb asta din perspectiva doctrinara , nu "pentru ca acolo e diavolul" ... ceva totusi imi spune ca parca nu e ceva in regula cu ei si cu toata logicas si ratiunea...

Pai idea e simpla. Se zice ca e scris ca e blestemat cel ce se bazeraza pe sine. Adica ca sa aflii adevarul trebuie sa te rogi la Dumnezeu sa ti-l descopere. Uite ce e scris desi interpretarea adevarata o stie Dumnezeu: 16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Pana acum cei nebotezati care au venit din moarte zic ca au venit din iad. Iudaicii de exemplu zic ca dupa moarte se merge in religia lor la sheol care e iadul, e tradus ca groapa, intuneric, departe de Dumnezeu. Uita-te la wikipedia sheol.

Poti zice rugaciunea aceasta: Doamne mantuieste-ma pe mine si pe cat mai multa lume fara durere si suparare si arata-mi adevarul tuturor religiilor.

Am citit cartea judecatii finale si separe ca totusi cei blanzi mostenesc Pamantul. Deci fi-ti blanzi in cel mai rau caz.

Sfanta Parascheva zice asa: Prin rugaciune, post si fapte bune te vei mantui. Botezul, Sfintele taine banuiesc ca se subinteleg.

De ce nu cautati sa Intelegeti sau cel putin sa ascultati ce spune Sf. Scriptura fiecare va fi judecat dupa masura cunostintei lui.
si fiecare va da socoteala In pate de faptele lui nu va fi o judecata colectiva sau o mIntuire colectiva va fi particular pt, fiecare dar va fi chear daca va arde cerul si pamintul nu va ramine nimic sa nu se adevereasca din cele scrisa in Scriputra.

Domnu Dumnezeu sa Descopera calea si sa ne mareasca credinta la toti ca avem nevoie, amin amin amin.


Slavit sa fie Domnul In veci amin

Cine spune ca este gresit?

Doar anumiti crestini si propria ta parere, hranita cu parerile altora.

Este o teama specifica fiecarei confesiuni religioase sa-L universalizeze pe Dumnezeu prin prisma celorlalte religii.

Asa cum apucam bunurile acestei realitati, asa iL confiscam si pe Dumnezeu, prin prisma propriei educatii religioase.

Pentru a ne scutura de preconceptii si a privi lucrurile limpede si echidistant avem nevoie de mai multe referinte. Altfel ne invartim mereu in acelasi cerc de idei, fara putinta de a le circumscrie dintr-o perspectiva integratoare, profunda.

Nu vei invata niciodata ce este budismul, taoismul, hinduismul, etc. din surse crestine.
Dar nici crestinismul, dintr-o perspectiva scuturata de superstitii.

Numai sonorizarea cuvantului ‘budism’ sau ‘taoism’ poate induce reflex reactie de respingere in cei ce au citit doar pareri negative cu privire la acestea.

Asa ca un bogat tezaur de cugetari adanci ramane ferecat sub lacatul neintelegerii si temerii de a citi si altceva.


ceva totusi imi spune ca parca nu e ceva in regula cu ei si cu toata logicas si ratiunea...

Dragostea este apexul ratiunii. Fara ratiune nu poti ajunge sa gusti dragostea ingereasca. Aceasta este prin excelenta rationala, este o delectare fina, extatica a mintii.


Pentru ce sa renunti la ratiune? pentru ignoranta?

“Cunoasteti ca Eu sunt Domnul!”

Tot mesajul evanghelic este un indemn la cognitia adanca, la ultima forma de cunoastere.

Numai ca ne impiedicam de cuvinte si pierdem sensul lor.

Daca iL numim pe Dumnezeu Isus, credem ca deja iL cunoastem si ii intelegem natura.

Nu este asa de simplu. Cei ce aspira la o intelegere adanca au nevoie de maiestrie in cugetarile sfinte.

Nu poti cu o minte legata de cele lumesti si fixatii puternice, sa ajungi la cunoasterea fara de forma, la rugaciunea curata fara de ganduri.

Pe cei ce nu-i ajuta harul, ii poate ajuta studiul asiduu, care in cele din urma atrage harul.