As spune ca nu atat ortodoxia este pecetluita precum mormantul Domnului, cat inimile noastre, ale ortodocsilor. Multi ramanem doar cu intrebarea "cine ne va pravali noua piatra?", fara a ajunge vreodata cu adevarat martori ai Invierii lui Hristos in noi.

Ori "creativitatea" ortodoxiei nu se mai manifesta in mod vadit la nivel exterior, cat interior, tainic, si consta in a chema necontenit pe Duhul Sfant "sa Se salasluiasca intru noi", dand la o parte "piatra" de pe inima noastra de carne, spre adeverirea Invierii lui Hristos si invierii noastre.

Este un lucru unic, mereu nou, cu fiecare suflet in care se petrece.

Marius22 apreciez stilistica şi credinţa care răzbat desluşit din textul tău, însă nu pot să nu observ platonismul de fond al mesajului . Miza mântuirii se joacă în lume, adică în exterior, altfel creştinismul nostru se reduce la o simplă trăire subiectivistă în spaţiul ambiguu al psihologiei individuale. Metanoia înseamnă (şi) deschidere spre alteritate, mărturisire publică, manifestare. Împărăţia cerurilor este înlăuntrul nostru în măsura în care ea se oglindeşte în afară, în perimetrul unde se manifestă iubirea ca act, în primul rând în Biserică apoi în extensiile sale (familie, grup de prieteni, proximitate locativă etc)

Mihail, nu sunt chiar atat de ancorat in "lumea ideilor".

Desigur, nici nu putem trata separat cele doua planuri avand in vedere, atat natura dihotomica a omului, cat si lucrarea Sfantului Duh in Biserica si, prin Biserica, in taina inimii noastre.

Daca mai sus am incercat sa subliniez creativitatea ortodoxiei in ceea ce priveste felul cum ia nastere intru noi "omul cel nou", la exterior, putem spune ca aceasta creativitate poate fi inteleasa prin ceea ce Teologia Dogmatica numeste ca fiind aspectul dinamic al Sfintei Traditii.

Aspectul dinamic al Sfintei Tradiţii, despre asta e vorba în acest topic. Că Biserica nu e statică ci manifestă o dinamică discretă dar foarte fecundă. Şi încă un aspect pe care l-am omis iniţial. Ortodoxia nu lucrează numai prin instituţia Bisericii ci, poate mai puternic şi eficient, prin fii ei care-i răspândesc lumina în toate ungherele lumii. Mă refer aici la o paletă largă şi diversă, de la arhitecţi, scriitori, artişti plastici şi până la meseriaşul priceput care se comportă euharistic în meseria pe care-o practică.

Relativ recent, părintele ne-a recomandat o serie de cărţi, printre care şi "Comuniune şi alteritate. Fiinţarea personal-eclesială" a mitropolitului Pergamului, Ioannis Zizioulas. M-a atras mai mult pentru ideea de alteritate(!)... şi căutând pe forumul nostru ceva în acest sens am găsit acest topic.

Spre ruşinea mea am citit doar puţin din această carte, dar aş vrea să vă aduc în atenţie unele fragmente/ idei, cu speranţa că le putem dezvolta şi înţelege mai bine împreună:

"Teologia şi viaţa Bisericii implică o anumită concepţie asupra fiinţei umane, concepţie care poate fi rezumată pe scurt ca fiind fiinţarea persoanlă....
(a) Persoana este alteritate în comuniune şi comuniune în alteritate...
(b) Fiinţarea personală este libertate...
(c) Fiinţarea personală este creativitate. Aceasta se aplică persoanei umane şi este o consecinţă a înţelegerii libertăţii ca iubire şi a iubirii ca libertate. Libertatea nu este faţă de cineva, ci pentru cineva sau ceva diferit de noi. Aceasta face ca persoana să fie ek-statică, să iasă adică din sine însăşi şi să depăşească hotarele "sinelui". Ekstatis nu trebuie însă înţeles ca o mişcare către necunoscut şi infinit; este o mişcare de afirmare a celuilat."