tocmai, Ierusalimul este departe si nu am fost sa vad cu proprii ochi.
pe cand moaste am vazut destul de multe.

Nici o filmare din lume nu poate sa surprinda mai mult decat faptul ca dupa ce iese patriarhul din Sf Mormant toti vor sa ia Lumina cat mai repede si sa o "testeze". Din punctul meu de vedere faptul ca patriarhul intra singur fara foc in Sf Mormant, verificat in prealabil, si iese cu Lumina e suficient.

Nu e vorba de credinta oarba. Ortodoxismul e o religie rationala. Dare o credinta, nu poate fi totul explicat. Daca ar fi asa Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Si??? Nimic?
Trupurile neputrezite nu reprezinta o dovada?La oase lucrurile sunt mai complicate ptr ca nu se prea poate verifica bunul miros, dar trupurile?

Şi?
 

Şi dacă veţi merge la Ierusalim şi ceea ce veţi vedea nu vi se va părea convingător, atunci vă veţi declara ateu?
Adică în opinia dvs, credinţa în Dumnezeu este condiţionată de lumina aceea care se aprinde în noaptea de Paşti? Dacă acea lumină nu se aprinde din senin la rugăciunea Patriarhului, înseamnă că religia creştină este falsă? :(

Discuţia asta îmi aminteşte de Părintele Galeriu, care povestea că, la o slujbă, cineva cu aparat de filmat a dorit să intre şi în altar, să filmeze; iar părintele se întreba retoric: „Dar ce poate surprinde aparatul de filmat? Poţi filma harul?”

Desigur că harul nu poate fi filmat. Pe de altă parte, atât în vechime, cât şi în zilele noastre, Dumnezeu a recurs la multe miracole văzute, al căror scop nu poate fi decât pedagogic: ca să ne amintească de El şi să ne amintească faptul că niciun secol nu-l scapă din putere. Trebuie să înţelegem că, fiind oameni slabi şi roşi de viermele îndoielii, e normal să dorim să vedem cu ochii noştri şi să pipăim cu degetele noastre. Desigur că, prin definiţie, miracolele sunt foarte rare: sunt excepţii. Dumnezeu nu poate să rupă ordinea vizibilelor la tot pasul pentru fiecare dintre noi: fericiţi sunt cei care nu văd, şi cred.

Adevărat. Minuni există. Sunt semne de la Dumnezeu, însă tot pentru cei dispuşi să creadă. Ele nu constituie dovezi.
Credinţa nu trebuie să se întemeieze pe minuni, ci pe Hristos cel înviat. Nu cumva să ne situăm şi noi între cei certaţi de Domnul: „Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul lui Iona profetul.” (Matei 12, 39)

Dacă Dumnezeu ar vrea să ne aducă dovezi, ele ar fi incontestabile, dincolo de orice tăgadă. Însă ar anula credinţa şi libertatea de a alege singuri între bine şi rău, între întuneric şi lumină; între viaţă şi moarte.

Iar libertatea e atribut dumnezeiesc, care ţine de chipul pe care L-a sădit în noi. Fără ea n-am mai fi oameni.

Dacă măsura raţiunii este raportată la Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, da aşa este. Dacă, însă, ne ghidăm după propria raţiunea, atunci orbecăim spre pieire.

Intradevar trebuie sa fie o cale de mijloc intre ratiune, revelatie si traire.
Putem fi de acord ca ideal este sa avem o credinta bazata pe certitudini findca atunci mintea are mult mai putin loc sa puna ceva la indoiala.

Cu cit avem mai multe certitudini cu atit credinta este mai ferma insa cele mai mari certitudini sint atunci cind avem o traire sfinta adinca iar un arhant nu mai are loc pentru nici o indoiala caci are o dubla cunoastere atit teoretica cit si pe cea traita prin care cunoaste realitatea divina.

Insa omul in lipsa certitudinilor nu suporta o stare de incertitudine si atunci despre ceea ce nu cunoste fabrica presupuneri oarecum logice -adica fara toate datele posibile asa incit ajunge la o interpretare paralela adevarului real.
Pina la un punct este buna aceasta viziune pentru ca ofera o anume incredintare insa daca apoi pe baza cunasterii acesteia rezulta si trairi urmate de fapte care se dovedesc a fi paralele trairii pacii crestinesti atunci trebuie sa se intoarca inapoi si sa revizuie acele date si rationamente cercetind toate si pastrind ceea ce este bun.

Doamne ajuta! Subscriu intrutotul. Singura minune bineplacuta Domnului este atunci cand ne deschidem inima sa primim pe Duhul Sfant in noi. Atunci "minunea" este la "purtator"!
Har, smerenie si jertfa de sine.