Aproape de fiecare data cand un ateu cere sa i se demonstreze existenta lui Dumnezeu (de parca Dumnezeu e o teorema analizabila), imi aminesc de o metafora destul de sugestiva referitoare la modul in care ne raportam la realitatea vazuta si nevazuta.

”DISCUTIE INTRE DOI EMBRIONI IN PANTECELE MAMEI

Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!”


Mutatis mutandis, e aceeasi dilema. „Embrionul intuitiv” nu are cum sa-i demnostreze „embrionului robit de necesitatea dovezilor”, ca mama e oriunde in jur. Prin extensie, ca Dumnezeu nu este ascuns decat de prea marea lui apropiere. Ii spune numai atat: „doar traim IN ea si PRIN ea. Fara ea nu am fi deloc. "

Cea mai mare dovada ca Dumnezeu exista, esti chiar tu, draga Apophis, fie ca crezi, fie ca nu.

Gresit.
Justitia si echitatea exista, chiar daca ele nu sunt o stare de fapt, imediata.
Toti oamenii sunt creditati cu ceva timp, pe urma sunt chemati la raport (adica judecata) si acolo fiecaruia i se face parte dupa cum se cuvine.

Te incurci in limitarile logice si existentiale a unor definitii.
E asa greu sa accepti ca TU nu esti omnipotent si mai ales omniscient iar limbajul/vocabularul reflecta din plin aceste lucruri?

Sigur ca este omnipotent, faptul ca nu exercita omnipotenta pana la absurd doar de dragul definitiilor si paradoxurilor create de cunoasterea limitata a omului, nu inseamna ca nu este omnipotent si vesnic.

Depinde cum gandesti si cum pui intrebarile.
O intrebare pusa prost fara doar si poate denota o prejudecata si poate conduce la un raspuns pe masura (adica tot prost) sau date fiind prejudecatile, chiar si un raspuns bun nu trece prin filtrul unei ratiuni defectuoase care cauta un anumit raspuns simuland doar dorinta autentica de cunoastere.

Pana i se face judecata care i se cuvine, el distruge vietile a mii de oameni probabil, nu cred ca intereseaza pe cineva o posibila judecata de dupa, ma doare fix in cot de ce urmeaza atat timp cat acum cat traiesc, lucrurile sunt nedrepte. E valabil pentru toata lumea.

N-a zis nimeni ca eu sunt omnipotent si omniscient, nici pe departe. Sunt un om intre alte 7 miliarde.

Pe mine ma fascineaza faptul ca voi, teistii, aveti impresia ca Il cunoasteti pe Dumnezeu de parca l-ati fi vazut sau a stat cineva de vorba cu el.

Iti dai seama ca povestea cu embrionii e facuta de cineva cu scopul de a o da exemplu celor care pun intrebari prea multe. Pana acum, stiinta nu a demonstrat ce comunica embrionii intre ei, in cazul in care ar fi capabili de discutii complexe. Daca ar fi asa s-ar naste cel putin einsteini.

Pe mine mă fascinează încrâncenarea cu care voi, ateii, vreţi să vă convingeţi de faptul că nimeni din cei credincioşi nu l-ar fi întâlnit pe Dumnezeu.

Am spus anterior ca teistii au intelepciunea de a astepta rabdatori pe stapanul absent, o asteptare ca anticipare a Prezentei divine, avand capacitatea de a-si conduce viata prin raportare la El , dezvoltand o relatie vie cu cel temporar absent, cu care se pot intalni insa fulgurant. E amuzanta meschinaria atee de a omora speranta, adica singura pe care nu o pot controla. Cel ce crede e tot timpul in dialog cu indoiala, iar cel care nu crede e mereu conectat la orizontul credintei: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“. ( Marcu 9:24)

Citat:

În prealabil postat de apophis (Post 442471) Iti dai seama ca povestea cu embrionii e facuta de cineva cu scopul de a o da exemplu celor care pun intrebari prea multe. Pana acum, stiinta nu a demonstrat ce comunica embrionii intre ei, in cazul in care ar fi capabili de discutii complexe. Daca ar fi asa s-ar naste cel putin einsteini.

Va raspund cu un citat din Stanley Jones : ,,Ştiinţa ia o lacrimă de mamă si o defineşte în termenii structurii ei fizice: atâta apă, atâta sare etc.; dar este oare aceasta definiţia exactă a unei lacrimi ? Religia spune că există şi alte realităţi, idei, valori, sensuri, care folosesc drept vehicul structura fizică a acestei lumi. Deci, pentru a da o definiţie exactă lacrimii, trebuie să luăm în atenţie răspunsurile ambelor discipline.”

Depinde din ce perspectiva privesti viata.
Daca te limitezi la viata de aici, exista desigur inconveniente dar asta deriva tocmai din limitarile de perspectiva.

Dar chiar si aici, daca ti se face o nedreptate si ajungi la tribunal, ce faci?

E ca si cand ai zice, "eu am dreptate si vreau sa mi se faca dreptate ACUM".
Nu vreau sa aud de procese, termene, dovezi, etc. vreau ACUM.

Iti dai seama ce infantila este atitudinea?
Bun..

Atunci probabil poti sa accepti ideea ca Designer -ul e undeva deasupra Creatiei si ca cea din urma are dificultati serioase in a percepe pe deplin pe Cel Dintai.

Ei bine, poate nu toti cei care au pretentia asta chiar au stat de vorba cu El, dar unii chiar da, la un mod sau altul.

Si tu poti, sa stii.

Eu cred ca esti suficient de inteligent ca sa intelegi paralela sau pilda, spune-i cum vrei.

Nu te autolimita.

1. Lucrurile sunt nedrepte, in aceasta viata, din cauza noastra. Suportam consecintele alegerilor noastre.
2. Dumnezeu a facut toate foarte bune. Omul a stricat. Tot Dumnezeu, din dragoste, va reface tot ceea ce omul a stricat. Ba, mai mult, S-a jertfit pentru ca oricine crede cu adevarat, sa aiba o viata vesnica fericita.
3. Daca vrem sa-L judecam pe Dumnezeu, este bine sa o facem in contextul planului Sau. El doreste, in final, ca omul sa mosteneasca o viata vesnica fara suferinta si durere. Chiar si cei care au suferit "nedreptati" (se facea referire la tot felul de masacre descrise in Biblie) au fagaduinta invierii si mostenirii unei vieti vesnice fericite. Ce conteaza o clipa de suferinta (ingaduita, de Dumnezeu, cu un scop bun) pe langa o vesnicie de bucurie!?

"Eu socotesc că suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită fată de noi."(Romani 8:18)

"Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." (1 Corinteni 2:9)

Avand o astfel de nadejde (pe care Sfanta Scriptura ne-o impartaseste din belsug), il putem "judeca" pe Dumnezeu. Si, vom primi explicatii pentru anumite lucruri neintelese (chiar intrigante).

4. "Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre oameni" (1 Corinteni 15:19).

Am observat ca puneti accent pe viata aceasta. Dati-mi voie sa va spun: aceasta nu este viata adevarata . Abia dupa revenirea Mantuitorului, invierea mortilor si mostenirera vietii vesnice, incepe adevarata viata. Iar aceasta viata adevarata o pot mosteni si cei ucisi in timpul plagilor sau morti in desert in timpul celor 40 de ani de pribegie.

Pe mine ma intereseaza mostenirea vietii vesnice, nu viata aceasta. Cred asta este diferenta care ne face sa judecam lucrurile diferit.



Dumnezeu se dezvaluie oricui vrea sa-L cunoasca, asa cum este El (fara nici un ascunzis). Un exemplu edificator este Sfanta Scriptura (de unde ati selectat lucrurile "rele" scoase din contexrtul mantuirii, prin jertfa facuta de Insusi Dumnezeu).

P.S. Cred in sinceritatea celor ca dvs., care-si pun tot felul de intrebari. Astfel de oameni pot deveni credinciosi adevarati (pentru ca stiu in ce cred sau nu cred). Atat cat se poate cerceta, trebuie sa cercetam, la maximum. Credinta este continuarea ratiunii cercetatoare.