Foarte bizar, extrem de bizar cum nu bănuiţi cine sugerează idei dintr-acelea care îi îndeamnă pe oameni să participe la sacramente fără a îşi schimba viaţa cu adevărat după voia lui Christos, fără a lua crucea şi a Îl urma pe Christos, fără a "pătimi" o reală naştere din Dumnezeu, iar nu doar una potenţială, fără a o lua pe calea cea strâmtă care duce la Viaţă, fără a o rupe cu Mamona şi a o lega cu Christos, fără a se lepăda cu adevărat de Satana şi de toate lucrările lui şi a se uni cu Christos şi cu toate lucrările Lui. Extrem de bizar cum nu vedeţi cine sugerează ASTFEL de idei. Chiar cu nu mult timp în urmă am ascultat mărturisirea unei aşa zise greco-catolice care spunea cu o nonşalanţă absolut bizară că ea a fost botezată greco-catolic, DAR nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit niciodată în viaţa ei şi mai mult că este şi a fost toată viaţa o nepracticantă. (Cred că se referea la ceea ce înţeleg catolicii prin nepracticant, că dacă o lua cineva cu Evanghelia cred că nici nepracticantă nu mai îndrăznea să se autodenumească.)

Pe de altă parte este iarăşi extrem de bizar cum nu aţi observat că acolo nu era vorba despre îndepărtarea oamenilor de Sfintele Taine, ci era despre nişte lucruri pe care dumneavoastră, ca bun romano-catolic, pur şi simplu nu le înţelegeţi, însă aveţi impresia că realitatea s-ar reduce şi închista la ceea ce înţelege un simplu romano-catolic şi la ideologia lui religioasă.

Teologia lui "Savonarola", dacă are o teologie, este cea a Bisericii Răsăriteano-Catolice, adică a Bisericii Ortodoxe Catolice a Răsăritului.

De la a fi considerat creştin şi până la a fi creştin este însă o cale lungă. Cine nu moare la modul real în Christos şi nu învie la modul real în Christos la o viaţă nouă nu este în fapt un creştin autentic, ci doar aşa un om considerat creştin, dar nu creştin în adevărul lucrurilor. Este creştinul de formă obişnuit al împăraţilor religioşi ai acestei lumi, fie că vorbim despre catolici, fie de ortodocşi. Este "creştinul" de rezervă pentru folosinţa puternicilor "religioşi" ai acestei lumi. Diferenţa între talibanii constantinieni, sau între papismo-cezarism şi cezaro-papism, este doar că în vreme ce catolicii sunt sau se vor a fi deasupra stăpânilor acestei lumi, ortodocşii acceptă să fie sub ei şi subordonaţi lor ca nişte soldaţi credincioşi sub stăpânul lor. Ambele căderi "constantiniene" nu reprezintă, cu trecerea timpului, decât decăderea din ce în ce mai accentuată a gestionării falsului creştinism administrat de şmecherii de la Vatican, Constantinopol, Bucureşti, etc, etc, etc. Creştinii nu mai sunt aici cei care într-adevăr sunt creştini, cei care într-adevăr se nasc din Dumnezeu la o viaţă nouă în Christos, cei care într-adevăr se lepădă de ei înşişi, îşi iau crucea şi îl urmează pe Christos, ci sunt aceia care sunt consideraţi creştini; de aici şi până la alunecarea pocăimii a celor declaraţi creştini nu a mai fost decât un singur pas.

"Prin acest fapt (al împroprierii firii umane, individuale şi generale, de către Domnul) fiecare dintre noi avem putinţa de a ajunge <<personalităţi>> creştine, în măsura în care acceptăm ca unic subiect al firii noastre pe însuşi Logosul dumnezeiesc, şi în care <<persoana>> noastră este chiar aceea a Lui - în care <<nu mai sunt eu cel care trăieşte, ci Hristos trăieşte în mine!>> Din punct de vedere religios, cel care nu acceptă această înlocuire a propriului <<eu>>, cu acela al lui Iisus Hristos, nu a murit, ca să vieze în El - acel în Hristos al Sfântului Apostol Pavel -, şi nu a primit o reală personalitate creştină şi o adevărată viaţă, nu poate forma un <<alter Christus>>, cu propria fire omenească" (Nicolae Chiţescu, teolog dogmatist ortodox)

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Efectul ereziei catolice însă nu doar al celei catolice este perfect vizibil pentru cei care au ochi să vadă şi discernământ ca să înţeleagă şi să nu se lase păcălit de parşivenia, duplicitatea, perversitatea stăpânilor acestei lumi. Falsul creştinism gestionat de catolicism, dar nu doar de acesta, este în floare.

Această poziţie romano-catolică, după cum am mai semnalat şi dovedit şi până acum este o erezie, şi asta pentru că Christos vorbeşte foarte clar despre vederea împărăţiei lui Dumnezeu în cazul celor născuţi din nou, de sus, din apă şi din Sfântul Spirit. Ori naşterea din nou, din Dumnezeu o au aceia care o mai şi pot arăta, care o mai şi dovedesc prin practică, şi este legată de credinţa în şi cunoaşterea lui Christos. Cum să se rişte cineva să spună că oamenii sunt născuţi din Dumnezeu când lor le lipseşte atât credinţa, cât şi cunoaşterea, precum şi împlinirea dreptăţii şi a iubirii? Ei bine, unii se riscă. Dar nu pot explica cum sunt născuţi din Dumnezeu toţi aceia care deşi botezaţi, chiar de mici copii, ajung mari săvârşitori de nedreptăţi şi se duc efectiv demonului pe parcursul vieţii. Poate este prea greu de înţeles pentru unii aşa ceva. Sau poate nu este prea greu pentru mintea lor, dar cu certitudine este prea greu pentru interesele lor. Există atâtea cazuri de oameni care au fost botezaţi de mici copii dar care pe parcursul vieţii au ajuns înglodaţi în tot felul de nedreptăţi, păcate arătând în mod evident că nu aveau naşterea din Dumnezeu de care vorbeşte Sfânta Scriptură. Cine poate crede că acei oameni, dacă ar fi murit de mici copii ar fi ajuns în împărăţia lui Dumnezeu, din moment ce ei pe parcursul vieţii au demonstrat cu asupra de măsură că nu aveau naşterea din nou, de sus, din Sfântul Spirit, pnevmatică, sau din Dumnezeu de care vorbeşte revelaţia dumnezeiască? Nimeni nu poate crede aşa ceva în afară de nişte interesaţi, de bani şi de putere, nu de adevăr, că dacă iubeau adevărul nu ajungeau să facă astfel de "dogme". (mă refer la romano-catolici în general, nu la domnul M. D., ca să nu se înţeleagă greşit).

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Iarăşi susţineţi această erezie care nu este nici catolică, nici ortodoxă, ci aparţine unui sistem religios propriu, pe care vi l-aţi format cine ştie cum.

De aceea vă întreb simplu, ca să vadă şi forumiştii ortodocşi ce fel de soteriologie îmbrăţişaţi şi să judece dacă este compatibilă cu ortodoxia:

Dacă un copil botezat ortodox moare după botez, ajunge în Rai sau în Iad ?

Care este "erezia" respectivă, domnule G?

Aveţi ceva argumente sau vreţi doar să distrageţi atenţia de la demascarea ereziei catolice?

Sfântul Chiril al Alexandriei

voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului.

Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască.

Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul.

Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui.

Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har.

Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă.

Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei” (Lev. 26, 12).

Dumitru Stăniloae

Duhul, venind în om, îl renaşte în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate şi închise ale lumii. Însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieţii în lume.

A fi părtaş de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naştere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăşi de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodeşte” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele şi calităţi dumnezeieşti. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, aşa cum a fost la început, arătând frumuseţea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită şi celor ce se unesc prin credinţă cu El.

Sfântul Duh produce înălţarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinţii deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naştem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuşi fiinţa Lui dumnezeiască, cum Se naşte Fiul din Tatăl, ci în înţelesul că, după ce-am fost creaţi prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipăreşte iarăşi chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câştigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simţind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, şi iubirea lui Hristos de Frate al nostru, şi voinţa de a trăi o viaţă dedicată Lor, o viaţă curăţită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicateţe, asemenea lui Hristos.

Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui.

Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare.

Văd că evitaţi să daţi un răspuns întrebării mele. Nu ştiţi sau nu vreţi ?

Repet întrebarea, este simplă iar cineva cu cunoştinţele dumneavoastră în teologie ar trebui să poată răspunde fără probleme. Deci:


Dacă un copil botezat ortodox moare după botez, ajunge în Rai sau în Iad ?

Domnule M.G., la întrebările dumneavoastră repetate degeaba deja vi s-a răspuns de către tikkun_olam. V-am rugat deci să specificaţi clar care este erezia pe care aţi identificat-o în ceea ce am scris până acum în demascarea ereziei catolice cu privirea la naşterea din Duhul Sfânt. Oricum vă aduc în atenţie că nu aţi reuşit să aduceţi nici o dovadă pentru a susţine că erezia de care se vorbeşte nu ar fi erezie de-adevăratelea.

Atunci, răspundeţi şi dumneavoastră sau măcar arătaţi unde şi cum a răspuns tikkun_olam. Un link, vă rog.

Până când veţi refuza să adoptaţi o poziţie clară cu privire la această chestiune fundamentală, orice altă discuţie este inutilă.

Încă o dată: dacă un copil moare imediat după ce a fost botezat ortodox, ajunge în Rai ? Da sau nu ?