Demetrius, observatia ta este binevenita.

Un semnal de alarma - o reflectie atenta la ceea ce este de fapt "rasul" - fie ca este fin, fie ca este manifestat in hohote.

Rasul deriva dintr-o forma de bucurie generata in suflet atunci cand mintea sesizeaza o decadere sau o colapsare a calitatilor unui anumit aspect.

Rasul corupe pentru ca mintea gaseste o anumita forma de placere in identificarea unei anumite ipostaze a derizoriului (o lipsa a valorii).

Putem spune ca este o bucurie activata pe o coordonata axiologica negativa.

Aceasta forma de indulcire neutralizeaza - scoate din suflet - bucuria care valideaza valoarea (sens pozitiv axiologic).

De aceea, este o cadere in pacat care antreneaza o raceala specifica, facand loc caderilor mai mari.

Mintea curata se bucura exclusiv in identificarea valorilor.

Ma nedumireste refuzul de a intelege ca subiectul a fost tratat de preoti, de literatura de specialitate si pot fi identificate elemente de umor la multi parinti. Demersul meu este fundamentat din toate punctele de vedere si este departe de mine gandul de a comite vreo blasfemie. Ma refer la o jovialitate si un spirit ludic pe care il gasim si la Parintele Cleopa sau la Parintele Porfirie. Le multumesc celor care au venit cu sugestii, participarea mea la discutie se incheie aici. Uneori, sa-mi fie cu iertare, dorim sa fim mai catolici decat Papa, daca-mi este permis. Si a rade, a zambi, nu e nici pe departe lucru diavolesc. Poti sa razi si din moive naturale, sa zicem. Ortodoxia nu presupune extremism!

Orfelina, eu iti multumesc si iti sunt recunoscator ca ai adus in discutie acest topic.
M-ai indemnat la reflectie.
Eu sunt unul din cei ce rad cu gura pana la urechi - de mai multe ori pe zi.

Insa este necesar sa identificam corect ce este de fapt rasul.

Incearca sa dai un exemplu de ras virtuos - din viata de zi cu zi - si sa incercam impreuna sa-l analizam.

Orfelina, mult succes in demersul tau!

Exact asta am vrut să spun.
Mărire Ție, Doamne, mărire Ție!

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

Iaşi, cu mulţi ani în urmă. Era zi lucrătoare, seara l-am aşteptat pe Părintele Galeriu la o conferinţă în aula Eminescu. S-a întîmplat că Părintele a întîrziat vreo 3 ore, din cauza traficului cred, şi conferinţa a început tîrziu de tot, pe la orele 8-9 seara. Cu toţii veniserăm de la şcoală, de la lucru, frînţi de obosiţi, dar am aşteptat cu (ne)răbdare să ajungă şi să ne vorbească...

Începe conferinţa, Părintele vorbeşte vreo două ore în continuu. Era probabil vreo 11 noaptea, era şi cald în sală. E vorba despre un amfiteatru pe două etaje, plin de oameni. Toţi abia rezistam de somn, dormitam de-a dreptul. Părintele a înţeles care e atmosfera generală, ne-a văzut ochii grei şi, la un moment dat, din senin, a ridicat palmele sus în aer şi le-a lăsat să cadă greoi pe catedra din lemn masiv, producînd un bubuit de-a dreptul care ne-a făcut pe toţi să ne sară somnul şi să rîdem în cor de faza neaşteptată... Iar Părintele şi-a continuat discursul ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Petericele sunt pline de umor stenic, un fel de "haz de necaz" de o mare fineţe duhovnicească:

Un frate a mers la un bătrân şi l-a întrebat, zicând: părinte, ce voi face, că mă supără mândria şi înălţarea? Răspuns-a lui bătrânul: bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul. Aceasta auzind fratele, s-a umilit cu inima şi făcând metanie până la pământ bătrânul a zis: iartă-mă, părinte, că nici una din acestea n-am făcut. Zis-a lui bătrânul: dacă cel ce a făcut cerul şi pământul S-a smerit pentru noi, noi care suntem tină şi ţărână, pentru ce să ne înălţăm? Şi aşa s-a smerit fratele de cuvintele acelui bătrân, şi cu mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se şi umilindu-se în inima lui.

Sau:

Pe când avva Macarie trăia în singurătate într-o colibă de la marginea unui oraş, a fost acuzat de părinţii unei tinere că abuzase de ea. Aceştia l-au legat cu o funie de gât şi l-au târât aşa prin tot oraşul, strigând: "Iată un aşa-zis "pustnic" care ne-a violat fata!". Drept care i-au cerut satisfacţie şi plata unei pensii alimentare pentru copilul ce avea să vie pe lume.
Sfântul nicidecum n-a căutat să se dezvinovăţească. A primit necinstirea din partea lor şi s-a întors în colibă. A început să lucreze de două ori mai mult ca până atunci, împletind rogojini şi coşuri, zicându-şi: "Macarie, acum ai nevastă. Trebuie să munceşti mai mult, ca s-o întreţii.". În fiecare zi se prezenta acasă la tânăra fată, aducând toţi banii câştigaţi astfel. În schimbul lor, primea înjurături şi lovituri. Situaţia a ţinut până în ziua când, muncită de durerile facerii, fata a mărturisit nevinovăţia călugărului, şi cine-i adevăratul tată. Dar atunci Macarie a fugit în pustiu ca să nu fie cinstit ca un sfânt.

Ma bucur ca am fost inteleasa si va multumesc din suflet pentru straduinta de a-mi da si cateva exemple. Le voi folosi cu siguranta! Doamne ajuta! Multumesc si pentru incurajari!

Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupatiile si întâlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se îndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si închide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.

(Antonie cel Mare)