Da ,o definitie normal ca se poate da . Ea pleaca din interior ,adica ca persoana respectiva sa cunoasca ,sa creada si sa se roage lui Dumnezeu,si ajunge catre exterior cu :participare la slujbe,post. Dar mai este un pas esential de facut :trebuie sa ajunga si la ceilalti . Exact asta solicita deschizatoarea threadului : sa primeasca invataturi sau macar sa vada ca si model astfel de oameni.
Eu am subliniat ca degeaba avem credinta in interior , sau in acte de cult ,daca ea nu ajunge cumva sa ii bcure si pe ceilalti. Nu neaparat tinindu-le predici,dar afisindu-ne credinta,si insotind-o cu blindete si fapte care vin in intampinarea celorlalti.
Toata credinta noastra, cand suntem in mijlocul celorlalti,trebuie sa se concentreze intr-un singur punct : iubirea aproapelui. Aceasta naste iscusinta in comportare ,impacarea cu sine, respectul celorlalti,si de abia pe ultima treapta,la care putini ajung ,invatarea celorlalti.

O relatie intre interior si exterior se vede si in psalmul 50:
"Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. "

Imi amintesc de o intamplare in urma cu vreo 2 ani. Imi doream sa pot avea si eu putin ulei de la Sf. Nectarie din Eghina. Dar aceasta dorinta nu am spus-o nimanui; o gandisem, doar. Dupa vreo saptamana, am mers la piata impreuna cu sotia, iar acolo am intalnit o alta pereche pe care eu nu-i cunosteam. Acea femeie (prietena cu sotia mea) fusese cu ceva timp in urma bolnava de cancer, si se vindecase. De atunci calatorea in toata lumea, pe la locuri sfinte, multumind lui Dumnezeu. Cred ca am stat si-am ascultat-o vreo jumatate de ora, vorbindu-ne despre ce vazuse in ultima lor calatorie. Eu si sotul ei, stateam cuminti, in asteptare, dar la drept vorbind, ii sorbeam cuvintele. Cand era gata sa plece, am intrebat intr-o doara daca nu a fost intamplator si pe la Sf. Nectarie din Grecia, si daca nu cumva are putin ulei de-acolo. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat a spus ca are nu numai de la Sf Necatrie, ci si de la Sf. Ioan Rusul, si ca daca vreau mi le daruieste cu tot dragul. Multe am primit de la ea, cand am mers in vizita (asa cum imi ceruse) si - numai noi doi - am ramas "la povesti" vreo doua ore. De-atunci, de cate ori ne vedem, ni se lumineaza fetele de bucurie. Din acel ulei, am dat la fel, cu tot dragul, si cuiva de pe forum care, mai mult sau mai putin intamplator, am aflat ca era chiar de la mine din oras. Ba mai mult, fusesem impreuna la Sihastria si la Parintele Iustin Parvu la Petru Voda. Oare cum am putea sa nu vedem cum Dumnezeu lucreaza prin oameni? Iar oamenii suntem chiar noi. Intr-o singura zi, avem de mai multe ori ocazia sa spunem unui gest "Nu!" sau "Da!" Sa oferim sau sa ne certam!... Uneori e greu, alteori e chiar simplu!...

Sigur, sunt de acord.
Dar cred ca initiatoarea subiectului doar cauta persoane cu care sa poata impartasi credinta, nu neaparat pe cineva sa o invete (doar are duhovnicul) sau modele. Nici nu stiu daca pot exista modele neaparat, fiecaruia i se potriveste alt drum; in fine, eu asa am priceput.
Eu am simtit foarte mult nevoia unei comuniuni cu cei "asemanatori "mie, daca pot spune asa. Mai ales la inceput, cand din partea celorlalti primeam mesaje de felul :" e cam anormal ce faci, e deja a doua oara in saptamana asta cand mergi la biserica" :).
E importanta si jertfa exterioara cum o numiti-pentru ca postul si slujbele pot sa ne dea avant sa ne rugam si sa credem mai mult, mai frumos; sigur, daca nu suntem cu totul nesimtitori...
Eu nu vad cum am putea avea credinta in interior fara sa se transmita si asupra celorlalti bucuria si linistea care izvoraste din ea.

Lucrurile nu sunt de la sine rezolvate,daca ai credinta. Eu sunt un exemplu in acest sens.
Pentru ca exista tendinta sa te culci pe o ureche sa zici: iubirea,virtutile,le am la degetul cel mic comparativ cu ceilalti,ca doar eu am credinta.
Si in realitate sa fii mult mai uracios ,mai egoist,mai meschin ,ca oricare din ceilalti ce te inconjoara,si care nu merg nici macar la biserica
Cea mai buna cale de a imprastia credinta ,este propriul comportament, dar trebuie sa lucram ca invatatura credintei (iertarea,infranarea,iubirea celui ce ne supara ,nejudecarea )sa o aplicam in viata de zi cu zi. Doar astfel ,aceasta devine o credinta vie,si ne ajuta sa imprastiem mesajul crestin.

Doamne ajuta!
Vad ca ai plecat de pe forum si un gand imi spune ca esti suparata. Poate ca undeva prin alte thread-uri s-a produs ruptura si supararea ta. Imi pare rau...
Vroiam sa raspund si eu intrebarii tale, sa-ti spun ca si eu lucrez printre oameni indiferenti fata de religie, si chiar usor ironici fata de ortodixie. Au ceva impotriva pelerinajelor la moaste. Paguba lor....
Si acasa, printre rude si prieteni sunt persoane care nu au legatura cu biserica desi toti sunt botezati ortodocsi. Am reusit, totusi, destul de greu sa ma impun si sa le impun dragostea mea pentru Biserica ortodoxa. Orice discutie ironica despre tot ce tine de credinta ortodoxa este interzisa in prezenta mea. Nu le permit nici glume, bancuri sau critici la adresa Bisericii. Daca nu le convine sa ma ocoleasca.
Am si prietene cu care vorbesc despre credinta, dar putine... 2-3. Prietene imi sunt si cartile religioase. Asta poate fi suficient.

Pace si bucurie de la Domnul!

La mine la servici nu prea se vorbeste de religie insa recent sa sarbatorit Ziua Recunostintei si se mananca curcan,eu m-am scapat sa zic eu nu mananc curcan sintem in postul Craciunului,am aratat in fata lor ca de pe alta planeta"cum nu mananci curcan"? mandria bat-o vina mai bine taceam.

ouch. naspa.