În prealabil postat de cezar_ioan
(Post 500564)
Pedagogia cu treapta ei primara, de care vorbesti, a fost mereu adincita si aprofundata de traitorii crestini. Cu cat un crestin este mai sporit in lucrare, adica este mai stralucitor in dogme si smerenie, cu atat el se tine mai tare, prin harul Domnului, la treapta de baza.
Nevointele lui sunt mai simple, mai concentrate, mai aproape de lectia 001 pe care tu o consideri ca fiind doar pentru prostime, pentru cei neinitiati.
Pe de alta parte, e bine cunoscut faptul ca, cu cat un om iubeste mai tare si mai curat pe Domnul, cu atat el practica un mod de viata mai apropiat de Evanghelie, fara a viza vreun folos recompensatoriu de tipul vreunei insusiri speciale (de pilda o minte clarvazatoare).
A tinti, ca recompensa a ascezei, sa dobandesti o minte ca aceea pe care ai descris-o, inseamna din start ca ai apucat pe calea intortocheata si mereu pierzatoare a mandriei.
Omul nu traieste crestineste pentru a obtine o experienta clarvazatoare ca recompensa. Un astfel de gand ii este strain crestinului (iar revenim la Simon Magul si cererea lui?).
Ceea ce il motiveaza pe omul crestin este ceea ce il motiva si pe Sfantul Apostol Ioan, Ucenicul cel Iubit, Apostolul Dragostei, precum si pe femeile mironosite etc.: sa fie in apropierea, imbratisata cat se poate la pieptul-inima Domnului. Nu vrea sa traiasca altfel! Si-ar da si mintea, cu totul, de ar putea astfel sa ramana imbratisat in Domnul.
Dragostea de Hristos nu are nevoie de o minte clarvazatoare de genul celei pe care ai descris-o. Crestinul nu cauta floare la palarie. Nu vrea sa fie el mai tare prin parcare, cu mintea lui precum si cu alte scule de-ale lui, care sunt mai lucitoare, mai stravazatoare, mai patrunzatoare... Nimic mai strain de inima si vrerea crestinului decat aceste satanice sclipiri si infantilisme narcisiste.
Mintea despre care vorbesc Parintii, in special trezvia, sunt mai inainte de toate roade ale Duhului, tainice si oferite in dar (sau, poate nu, intrucat nu toti traitorii autentici primsc toate darurile) la un moment al vietuirii crestinului. Nu ca recompensa ci mai degraba ca sarcina, ca povara in plus la Jugul lui Hristos. Nu pentru ei, ci pentru paza si tamaduirea lumii.
Omul crestin traieste crestineste pentru ca nu vrea sa traiasca rupt de Dumnezeu.
Nu ravneste daruri alese ci, fiind constient de pacatele lui (iar pentru aceasta constientizare e suficienta o minte oarecare, obisnuita, nu vazatoare in toate directiile prin pereti si scaune) si cerind de la Dumnezeu iertarea pacatelor si ajutor permanent in vederea unei vieti bineplacute si a mantuirii, iata ca astfel isi duce, cu pace, traiul.
Ai vorbit despre sfintele insusiri ale crestinilor, iarasi, din pozitia de neintelegere fundamentala. Oricat dispretuiesti lectia 001 se vede mereu cum le confunzi pe toate, rivnind la insusiri exceptionale (compensind ce lipsuri, nu e treaba mea) si invitind si pe altii, probabil pe cei tineri si debusolati, sa se lase imbatati de promisiuni mincinoase ca acestea pe care le insiri pe tarabe de cate ori ai ocazia. Mici bilute colorate, stralucitoare, cu sclipiciuri care au darul sa abata atentia de la viata de evlavie.
Iti spun si cu acest prilej ce ti-am spus deseori in disputele noastre inevitabile: cata vreme pe toate le faci din cap si nimic nu legi cu inima, vei spune orice vrei, oricat de frumos, dar vei strica totul. Invatatura ta orientala aduce pe alocuri a crestinism, precum si Cerul pare a atinge pamantul. Dar Cerul e Cer si pamantul e pamant.
|
