Citat:
În prealabil postat de EzioAuditore
(Post 502626)
Uite ce spune un ortodox, in caz ca ai nelamuriri in zonele adiacente :
|
Rog respectuos sa cititi totusi studiul ca sa va lamuriti pe deplin. De altfel dupa ce veti citi veti constata ca userul Catalin nu contrazice cele spuse de mine, intru-cat are dreptate , vorbind despre revelatia in istorie. Insa descoperirea lui Dumnezeu este mult mai profunda si nu poate fi privita atat de distant si abstract, pana la X si punct.
"Temeiurile Revelației
Dumnezeu a creat și susține lumea din dragoste pentru om. De aceea, Dumnezeu pe care (în ființa Sa) nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1:18), nu rămâne totuși pe deplin tăinuit și ascuns, ci se arată și se descoperă omului într-un mod deosebit, tainic. Această descoperire a lui Dumnezeu se mai numește revelație (αποκαλυψις; revelatio; откровение). Revelația dumnezeiască este deci descoperirea lui Dumnezeu–Iubire și a lucrării Lui. Această descoperire se face ființelor raționale, adică oamenilor, capabili și însetați de ea.
Primul act de revelație sau prima arătare a lui Dumnezeu s-a realizat prin crearea lumii și a omului care încă de la început vorbea cu Dumnezeu, iar Dumnezeu i se arăta ca iubire, lumină și viață. De aceea, omul fără revelație nici nu poate trăi pentru că viața, atât cea biologică, dar mai ales cea teologică nu este posibilă fără Dumnezeu care este „Domnul ce S-a arătat nouă” și spre care omul este făcut să se îndrepte (orienteze). Astfel, în Doxologia Utreniei noi slăvim pe Dumnezeu spunând (la persoana II-a): „Că la Tine este izvorul Vieții, întru Lumina Ta vom vedea Lumina;” apoi adăugăm: „Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine”. Interesantă este legătura între viață-lumină-cunoaștere deasupra cărora este mila, harul și iubirea lui Dumnezeu ce se revarsă continuu, ca dintr-un izvor asupra omului. Omul trebuie doar să se întoarcă spre Dumnezeu pentru a primi iubirea Lui. Omul este o oglindă a lui Dumnezeu. Dumnezeu se oglindește, se arată și se vede în om, iar omul rămâne om, atâta timp cât rămâne orientat spre Dumnezeu. Chipul din oglindă dispare dacă obiectul sau subiectul oglindit nu mai stă în fața oglinzii sau dacă oglinda se murdărește și se întunecă; așa se întâmplă și cu omul. Însuși termenul de om (αν-θρωπος) înseamnă „cel orientat spre cer, cel ce se uită în sus”. Deci omul este creat pentru a primi revelația, pentru a vedea și a vorbi cu Dumnezeu, pentru a primi darul Lui, iar „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorând de la Părintele luminilor” (Iacov 1:17).
Tradiția patristică vobește despre două căi prin care Dumnezeu ni se descoperă:
I. Ο descoperire a lui Dumnezeu în și prin creație în urma căreia omul, văzând frumusețea și armonia creaturilor, Îl cunoaște pe Dumnezeu și-L laudă. Foarte sugestive în acest sens sunt textele de la Ps. 18:1-4; II Macab. 7:28 și mai ales Rom. 1:20; și
II. O descoperire a lui Dumnezeu în istorie, înțelegând prin aceasta toate descoperirile lui Dumnezeu (teofaniile) din istorie, care au avut loc "în multe rânduri și în multe chipuri… iar mai pe urmă, prin Fiul Său" – Iisus Hristos (Cf. Evrei 1:1-2)"