la Kretulescu sunt 2 preoţi tineri care tin conferinţele.
în fiecare saptamana au altă tema. nu doar cateheza. ci şi teme actuale, de interes pentru tineri, care formează majoritatea audienţei.

Corect. Cei mai multi elevi sunt animale. Partea proasta este ca latrina politica numita europa nu permite tratarea tineretului canin infestat de jigodie, pardon a celui uman infestat de nebunie, asa cum o merita...
Inainte sa imi sariti in cap, hai sa va spun ce a auzit o ex-colega a mea de la elevii carora le era diriginta: "Nu vrei sa stai nitel intinsa pe catedra?". Bine, textual era altfel. V-ati prins, nu, dupa ce v-a trecut socul? ei, asta e inca nimic.

Biserica nu se rezuma la preoti si la cler.
Nu stiu cum se face ca de multe ori preotii care isi fac treaba corect si respecta invatatura ortodoxa sunt marginalizati, iar cand aud oameni de preoti care deschid cartea, ghicesc in rugaciuni se duc toti buluc.
**
Elevi se comporta ca niste animale, nu sunt animale. Acei elevi nu s-au nascut asa. Cine s-a ocupat de educatia lor este principalul vinovat. La ce ii trebuieste unui copil telefon mobil cu ecran si net de la 7 ani? Sau de ce are voie toata ziua pe calculator si la televizor? De ce au parintii pornografie pe calculatorul folosit de copil? De ce se uita parintii la pornografie la televizor? De ce sunt lasati copii sa se uite la filme cu violenta sau/si sa se joace jocuri video cu violenta? Pai daca asta primesc acasa, cum sa fie ingerasi la scoala? Si daca ii spui ceva parintelui spune ca nu are timp sau ca sunt prostii, copilul nu este afectat deloc din cauza televizorului si a calculatorului!

Cei care s-au ocupat cu treaba asta, au spus ca violenta o sa creasca in scoli.

Pai ce imi zice mie o amica la intrebarea mea de ce copilul ei are tableta? "Pai toti colegii ei au". Din seria "Si oamenii e mamifere, precum oile". Trist. Sincer, am senzatia ca suntem pe platoul unei megaproductii de groaza si desfriu. Ei, ar fi bine. Cind se incheie filmarile, pleaca toata lumea acasa. Nu e cazul cu "scena lumii" unde suntem cam toti "figuranti". "Actorii" ne conduc, iar "regizorii" sunt...in culise. ;)

Noi romanii, ne-am incapatanat mereu sa:" stim noi mai bine cum sa ne facem treaba la noi a casa !!!"
Cred ca in sistemul de educatie, trebuiau facute de la inceput masive schimburi de experienta in mod direct (prin vizite directe ale cadrelor didactice ) in tari precum Germania,Anglia,Finlanda,Polonia.
Si apoi, luata o decizie clara in vedrea copierii unui sistem (cel mai bun si potrivit !) strain de la cap la coada in Romania !!!
Din pacate romanilor le-a fost frica sa merga sa vada cum functioneaza o scoala din amintitele tari si s-o copieze la virgula !!!
Nici nu s-a dorit asa ceva niciodata !!!

asa ca vom ramane in mioritismul nostru in care democratia nu e altceva decat o blana de oaie moale si ...care miroase urat !!!

Doamne ajută!
Sigur mai sunt. Primul exemplu ce-mi vine in minte: Biserica de lemn din parcul Titan http://www.crestinortodox.ro/biseric...tan-67978.html.
Apoi, Biserica Sf.Mina Vergu, are program de cateheză în fiecare luni, seara. În cartierul Tei, lângă Facultatea de Construcții este o Biserică al cărui preot (unul dintre preoți) a absolvit el însuși ,,construcții,, și este foarte apropiat de studenți, organizând sistematic cateheze, excursii, seri de discuții cu tinerii (unul dintre nepoții mei îl are duhovnic).
Așa, în grabă, câteva exemple despre implicarea Bisericii, prin slujitorii săi.
Dar cea mai mare responsabilitate în educarea copiilor noștri, consider că o avem noi, părinții.

Nea Pârvu se plânge că statul nu face nimic. Dar Biserica ce-a făcut? Și nu mă refer la inițiativele răzlețe de astâmpărat foamea amărâților, ci la atitudini și programe consistente, pe termen lung. Lipsesc cu desăvârșire. Măcar dacă ieșea vreun studiu care să condamne în termeni severi lipsa de interes a statului... Dar știm cu toții că atâta timp cât cei ce guvernează au grijă de Biserică și Biserica are grijă de ei.

Reclamație la director, nota 4 la purtare cu posibilitatea de a repeta anul, de sunat părinții. La limită, exmatriculare și să facă agricultură în alte țări toată viața lui, să vadă atunci cît de ”cool” va deveni, că doar n-o să-l țină mă-sa acasă pînă la moarte.

Am văzut și eu clipuri pe Youtube filmate cu telefonul în clasă, la care mi-era rușine și groază să mă uit pînă la urmă.

Asa s-ar proceda intr-o societate sanatoasa si normala. Dar daca este pila unui inspector, sau are parinti influenti si bogati, nu o sa pateasca nimic ba din contra, profesorul va fi gasit vinovat sub diferite pretexte. Si chiar daca nu este intr-o situatie descrisa mai sus, tot nu pateste nimic. Am auzit de cazuri grave in care elevii au fost mult mai indrazneti si au primit doar o mustrare.

Dincolo de aspectele spectaculoase, pentru amatorii de senzaţii tari, consider că în şcoli sunt mult mai multe probleme decât am putea noi să listăm într-o zi de observaţii.
Personal nu sunt de acord, printre altele, cu următoarele:
a) managerii au un stil de conducere centrat pe sarcini, nu pe persoane; acest lucru îi afectează atât pe elevi cât şi pe profesori. Simţământul de satisfacţie legat de activitatea şcolară este foarte scăzut, la toţi cei care îşi petrec timpul în şcoli, împreună. Viaţa şcolară se desfăşoară sub presiune/tensiune, între competitivitate exagerată şi plictiseală.
b) menţinerea în instituţii a unui număr mare de paznici şi bodyguarzi. Nu doar că e inutil (nu am auzit în nici unul dintre liceele unde predau că ar fi fost nevoie cu adevărat de intervenţia acestor angajaţi, autoritatea aparţinînd în continuare directorilor şi unora dintre profesorii respectaţi de elevi), dar crează un simţământ straniu, un fel de sugestie către conflict, mai degrabă decât spre convieţuire paşnică.
c) notele sunt folosite mai mereu ca sistem de pedeapsă şi ameninţare, prea rar ca încurajare;
d) elevilor nu li se întăreşte constant motivaţia pentru învăţătură, decât prin procedeele negative menţionate; un mod de a menţine motivaţia ar fi să li se explice constant, oră de oră, la ce le folosesc noţiunile predate şi propuse spre însuşire; un altul ar fi să li se stimuleze participarea creativă la învăţare, prin problematizare variată şi recompensarea a celor care generează întrebări bune (iar nu răspunsuri fidele, de tocilar obedient);
e) un aspect cu totul negativ, după opinia mea, este că se practică la greu dialogul prin ţipăt. Elevii şi profesorii abia de mai vorbesc normal, toată lumea ţipă şi zbiară. De o comunicare tandră, blândă, apropiată... rar am auzit.

Acestea sunt doar câteva aspecte care-mi trec acum prin minte. Din păcate, dacă aş rezerva o oră de meditaţie pe această temă cred că aş umple multe pagini triste...
Nu mai amintesc de curricullum, un amestec de noţiuni şi orizonturi adunate ca într-un sac de cârpe din diverse ţări şi curente...

În fine, tipul de elev care se formează la noi este, în concepţia mea, un tânăr conectat la internet, dacă se poate şi-n somn, altminteri guraliv şi certăreţ (eventual absent/autist/plictisit/blazat), cu un orizont limitat şi materialist, dornic de plăceri peste plăceri, indiferent la lumea în care trăieşte şi pe care o percepe, totuşi, cumva: ca pe un teritoriu al prăzii.

Părinţii, după cum am sesizat, au multe pretenţii dar o participare slabă, neconstructivă la viaţa colectivului şcolar. Se menţin multe scheme de gândire şi percepţie socială de pe vremea şcolii vechi, şabloane cu totul neadecvate faţă de lumea în care trăim.

Cât priveşte impactul orelor de religie şi psihologie asupra vieţii concrete a elevilor, îl consider cvasi-nul. Stilul nostru de educaţie este informativ, nu formativ, axat pe concepte (cunoştinţe teoretice) iar nu pe dezvoltarea abilităţilor şi a trăsăturilor nobile de caracter. Iar materialele didactice şi cerinţele şcolare conforme cu programa şi alte documente: sunt rupte de realitatea vieţii efective a elevilor.
Singura nădejde aici eu cred că este: calitatea umană a profesorului. Lucru greu, tare greu de găsit la un nivel acceptabil pe la noi. În ce mă priveşte, mi-am descoperit multe limite în încercarea de anul acesta. Din fericire, majoritatea elevilor au fost, se pare, mulţumiţi de descoperirile pe care le-au făcut cu prilejul orelor de psihologie şi de micile achiziţii comportamentale.
Să-i ajute Dumnezeu să le folosească în bine şi să le sporească spre bucuria tuturor.