Pfff, copiii adoptati cred ca, marea majoritate habar nu au ce bagaj au mostenit de la parintii biologici.
Ma aflu in aceeasi situatie. Sunt adoptata, si habar nu am ce predispozitii as avea, in afara de 2 mari si late:ar fi trebuit sa fiu predispusa sa fac un copil la...15 ani.... ceea ce nu s-a intamplat si sa fiu desfranata, ceea ce oarecum, tot nu s-a intamplat. Nu m-am casatorit virgina, dar singurul si unicul barbat in viata mea, e chiar sotul si n-o sa se schimbe asta, pentru ca, cu siguranta n-o sa comit adulter.

Cuvantul parintelui Arsenie se potriveste mai ales celor necredinciosi, care nu se spovedesc si nu se impartasesc cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Cei necredinciosi, prin rabdarea si patimirea necazurilor fara voie, isi micsoreaza osanda. Sfantul Ioan Gura de Aur spune, cumva, acest lucru. Vor suferi mai putin, pentru ca au suferit o parte din pedeaspa in aceasta lume.

Cat despre cei credinciosi, ei nu trebuie sa isi mai ispaseasca pacatele. Aceasta este o invatatura romano-catolica, prin care se crede ca Iisus Hristos a ispasit numai o parte din pacatele fiecarui om, iar restul trebuie ispasit de fiecare in parte (parca asa zic ei).

Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a ispasit complet pacatele neamului omenesc. Prin marturisirea cu pocainta a pacatelor si prin unirea cu Trupul si Sangele Sau, omul nu mai are nimic de ispasit. Suferinta care urmeaza in viata omului este o urmare a pacatelor, dar nu trebuie intreleasa ca ispasire.

Incerc urmatoarea imagine.
Pacatele sunt precum focul care incinge un fier. Ispasirea pacatelor este precum stingerea focului. Iar suferintele care urmeaza pacatelor sunt precum fierbinteala care ramane asupra fierului ars in foc, desi focul a fost stins. Suferintele, adica urmarile pacatelor, se imputineaza in masura in care se imputineaza si pacatele, adica fierul se racesc in masura in care nu se mai aprinde alt foc.

Durerile si suferintele din viata noastra nu sunt pedepse pentru pacate, ci urmari ale pacatelor. Trebuie sa ne fortam sa intelegem diferenta intre pedeapsa si urmare. Iisus Hristos a fost pedepsit pentru pacatele noastre. Noi nu mai suntem pedepsiti pentru pacatele noastre, caci nici un om nu ar putea sa rabde si sa poarte socoteala pacatelor sale.

Spre exemplu.
Doi tineri se apropie trupeste, ani de zile, folosind anticonceptionale. La un moment dat, din mila lui Dumnezeu, inteleg nefirescul faptei lor, se pocaiesc, se spovedesc, tin un canon de nevointa si rugaciune, apoi primesc dezlegarea pacatelor si impartasirea cu Sfintele Taine. Ei nu mai trebuie sa'si ispaseasca pacatele, adica sa fie pedepsiti pentru pacatele lor trupesti, insa trupul, care a fost gresit folosit, adica nu a functionat dupa "manualul" sau, nu isi mai poate reveni la normal. Prin urmare, faptul ca cei doi nu mai pot zamisli copii nu trebuie inteles ca si pedeapsa, ci ca urmare a pacatelor, care au stricat buna functionare a trupului. Aceasta schema se repeta in cazul fiecarui pacat.

Corina, fara harul lui Dumnezeu, am face si cele mai grele pacate din lume.
Smerenia tine harul lui Dumnezeu, iar increderea in sine il alunga, pentru a dobandi smerenia.

Citeste:

Cand Mântuitorul Hristos le spune apostolilor Săi că toţi se vor lepăda de El, Petru are o reacţie dură şi foarte sigur pe sine spune că el nu se va lepăda orice se va întâmpla, chiar dacă toţi ceilalţi o vor face. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte dumnezeieşte acest gest:

"Ce spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile când va fi bătut păstorul, Hristos a întărit cele spuse şi tu spui: „Nu” Nu-ţi sunt de ajuns cuvintele dinainte prin care Hristos ţi-a închis gura, atunci cînd ai spus: „Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22) Nu, lui Petru nu i-au fost de ajuns. Şi de aceea Domnul îl lasă să cadă, pentru ca să-l înveţe şi prin aceasta să asculte totdeauna de ce spune Hristos şi să ajungã la ĭncredinţarea că este mai vrednică de credinţă hotãrîrea lui Hristos decît propriul lui cuget.

Ceilalţi ucenici, la rîndul lor, nu puţin au cîştigat de pe urma lepădării lui Petru; şi-au dat seama de slăbiciunea firii omeneşti şi de adevărul lui Dumnezeu. Cînd Hristos prezice ceva, nu trebuie să o faci pe deşteptul şi nici să te arăţi mai grozav decît majoritatea oamenilor.

Petru ar ii trebuit să se roage şi să spună: „Ajută-ne, Doamne, ajută-ne nouă ca să nu ne despartim de Tine” dar nu; el se încrede în sine şi spune:
„Chiar daca toţi se vor sminti intru Tine, eu niciodată? „Chiar dacă te vor parasi toţi, spune Petru, eu nu Te voi pãrăsi.”

A ajuns încetul cu încetul încrezut. Hristos deci voind să-l smerească, a îngăduit să se lepede de El. Pentru că Petru nu L-a ascultat nici pe El, nici pe profet - că Domnul de aceea a adus marturia profetului, ca sa nu I se împotrivească nimeni - deci, pentru că Petru nu I-a ascultat cuvintele, îl învaţă cu faptele. Că pentru aceasta a ĭngăduit să se lepede, ca prin lepădarea de Hristos să se îndrepte, ascultă ce-i spune Domnul: "Iar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta”.

Daca urmarea unui pacat iertat de Dumnezeu aduce suferinta de ce Dumnezeu mai ingaduie aceasta suferinta?windorin a spus:''Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a ispasit complet pacatele neamului omenesc. Prin marturisirea cu pocainta a pacatelor si prin unirea cu Trupul si Sangele Sau, omul nu mai are nimic de ispasit. Suferinta care urmeaza in viata omului este o urmare a pacatelor, dar nu trebuie intreleasa ca ispasire.''Daca este asa la ce mai folosesc indulgentele plenare ale catolicilor?Nu inteleg.Alta intrebare la care nu gasesc raspuns ar fii daca ortodoxii pot obtine indulgentele plenare acordate de biserica Catolica?

1. Dumnezeu ingaduia suferinta pentru a intelege noi mai bine greutatea pacatelor savarsite si pentru a ne intari in lupta cu fiecare patima. Abia cand vezi cata durere (in trup si in suflet) iti aduce o anumita fapta ajungi sa intelegi violenta fiecarui pacat asupra vietii tale. Apoi, urmarile pacatelor sunt dureroase pentru ca tin de mecanismul de functionare al pacatelor: momire cu placerea, gustare din fructul oprit, apoi suferinta. Asta e planul de lucru al fiecarui pacat. Daca pacatele nu ar avea urmari dureroase, atunci ele nu ar mai fi pacate. Tot pacatul aduce cu sine suferinta, nu ca pedeapsa, ci ca urmare fireasca a unei despartiri de Dumnezeu.

2. Despre indulgentele plenare sa'i intrebati pe catolici. Noi nu avem si nici nu avem nevoie.

Indraznesc a imi spune si eu parerea. Nu cred ca pacatele spovedite si dezlegate mai trebuie platite prin suferinta, nu suferinta "oferita" de Dumnezeu, insa fiecare pacat are o consecinta fireasca si chiar daca ele au fost iertate, consecinta pacatului ramane. Voi lua un exemplu dur, dar daca un copil este maltratat intotdeauna va ramane cu durerea acelei perioade in suflet. Dumnezeu vine si alina mult si uneori si vindeca total, numai ca o consecinta a exemplului de mai sus este frica de a Il lasa pe Dumnezeu sa actioneze si sa ne vindece sufletul. Iar aceasta este o suferinta cumplita chiar daca pacatele ne-au fost iertate prin spovada si Sf Impartasanie, pentru ca fara Dumnezeu nu putem face nimic. Bineinteles ca pentru omul care cu adevarat isi doreste sa fie vindecat si isi da seama de neputinta si de frica ce o are in suflet, va gasi si va aplica si Dumnezeu metode delicate de vindecare, astfel ca in timpul iesirii sufletului din trup sa fie in stare sa se uneasca cu Hristos pe vecie

Duhovnic
 

Indraznesc sa intreb si eu aici, daca poate recomanda cineva un duhovnic iscusit- adica sa fie putin mai in varsta decat majoritatea dintre noi, varsta avand legatura cu anii pe care i-a folosit slujind ca si preot duhovnic.

Duhovnicul meu s-a mutat de ceva timp din Bucuresti, la parohia alocata, iar mie imi este tare greu sa gasesc unul.

Har si dar pentru folos sufletesc si trupesc.