Foarte la locul lor cuvintele tale!

Da, mandria este tot timpul, un pacat!
Invelita in straie mai bogate, sau mai smerite, are acelasi scop:caderea spirituala a omului…
Ca e mai motivata, ori ba…tot mandrie ramane..
‘Poţi să fii bucuros de copii tăi, să fii bucuros că eşti român sau să fii bucuros cu realizările tale bune. Şi pentru toate la un loc şi pentru fiecare în parte să fii recunoscător cu inima smerită’…(citat Mihailc) , nu subscriu, .ca e iarasi mandrie, nu bucurie.
Trebuie sa parcurgem niste stadii ale despatimirii, ca sa facem distinctia, intre bucurie si mandrie..

Oricum, ca ‘prima treapta’, pt inceput, cuvintele userului ‘Mihailc’, par a fi Ok....baremi pt mine......

Mandria parinteasca este una dintre cele mai inofensive,trebuie s-o intelegi,ba este si benefica copilului,altfel copilul se simte renegat,neacceptat caci dramele si traumele incep cu parintii si se continua cu toti cei pe care ii intalnim in viata.

Problema e ca unii sunt mandri de ei chiar si atunci cand fac tampenii... Sau sunt mandri de parca ar fi exclusiv meritul lor ca i-au facut (doar si-au sacrificat cariera, silueta, viata sociala...mai ales doamnele:))

Extremele nu sunt sanatoase!
Extrema mandriei sanatoase este trufia,Doamne Fereste sa nu ajungem acolo!

Nu trebuie sa gandesti asa, draga ‘Fallen’.
Un copil, e un copil,,e dincolo de mandrie, bucurie..e Dragoste, e Iubire, e Sensul vietii!
Iubirea poate sa ia, fel, de fel, de forme…dar, in Intruchiparea unui Copil ,e desavarsita!
Ca sunt mame orbite de mandrie, care cred, ca in plasmuirea mintii lor copilul, e un actor ,care le mangaie orgoliile, jucand din pacate, roluri ….nereusite..e alta poveste….
Acea mandrie, e prostie.. distrugere…
Conteaza cel mai mult ca tu, ca parinte, sa’ti afli sensul de’a fi.....si asa poti sa dai sfaturi copiilor:cum sa rodeasca si pentru Dumnezeu si pentru oameni...caci altfel, cum spune o veche vorba stramoseasca, facem degeaba umbra pamantului...

S-a discutat mult despre acest groaznic pacat al mandriei , atat la Topicul Generalitati , cat si la Topicul Pocainta .
Cel cuprins de mandrie nesocoteste poruncile lui Dumnezeu , se lauda pe sine , se razvrateste continuu , este fatarnic si are " darul " de a grai de rau pe altul .
Aceasta patima nenorocita intuneca complet mintea si sufletul celui bolnav !
Opusul mandriei este smerenia , greu de dobandit , dar nu imposibil !
Maica oricarui pacat este mandria , iar cel mandru nu se cunoaste deloc pe el insusi , este rupt de ralitate , iar undeva am citit ca ca mandria scoate pe om din minti si face sa i se duca vestea de prost , sau mai bine spus mandria il prosteste in totalitate .
Mandria este mai rea decat toate fiarele si decat orice tiran , Dar daca vom reusi sa cugetam cu adevarat cine suntem si din ce lucruri suntem alcatuiti , va pieri toata mandria gandurilor , caci bine spunea Sfantul Ioan Gura de Aur : "Oare tu ai facut Cerul ? Pogoara-te din inaltimea rapei si ia seama la neputinta firii cea trecatoare , caci esti pulbere si umbra si fum si iarba , si floarea ierbii , ce gandesti lucruri mari si te mandresti in desert ? Ce este alta mai de ras decat aceasta . . . ? "

O simplă eroare de atribuire, s-ar putea spune. A fi mândru înseamnă a-ţi atribui cele care, de fapt, vin de la Dumnezeu (adică aproape totul, de nu cumva chiar tot ce e cu adevărat de preţ în şi pentru viaţa noastră, şi în primul rând viaţa). Iar prin aceasta omul se consideră, mai evident ori mai subtil, pur şi simplu Dumnezeu.
Cine sunt eu de fapt? Cine sunt eu cu adevărat? Care îmi sunt limitele puterilor personale şi cum de sunt posesorul anumitor puteri, de voi fi avînd vreuna? - poate fi o pistă de acces la recuperarea realităţii. Iar de am vreo putere oarecare, care o fi rostul ei? Cum, când şi cât să o folosesc?.....
Deşi există riscul permanent ca şi la aceste întrebări omul mândru să născocească el ceva şi, deşi în formă (din buze) bolboroseşte "rob al Domnului", înlăuntrul inimii să creadă cu totul altceva. (Am descoperit asta mai întâi la mine, de atâtea ori...)

Frica de Dumnezeu, odată primită în dar prin Duhul, poate zdrobi turnul babilonian al copilăreştii mândrii.

Mândria este un păcat, desigur, dacă luăm ca reper Poruncile.
Şi este rădăcina din care creşte înclinarea noastră permanentă spre păcatul de tot felul, adică spre rătăcire, risipire, distrugere.

Fiind păcat orice mişcare a noastră care răneşte şi refuză (goneşte, alungă dispreţuitor, vai) iubirea lui Dumnezeu şi astfel ne deposedează de legătura noastră cu Viaţa, cu sensul şi rostul pus de Dumnezeu în toată zidirea Lui.
Prin nimic nu se autosabotează omul, nu se surpă mai mult şi mai tragic, decât prin aşezarea-n mândrie. Atât de confortabilă (pe moment!), atât de dulce, de promiţătoare...
Iar prin frica lui Dumnezeu se clădeşte în Viaţă, în Veşnicie... Sau nădăjduieşte ...

Mandria este tot timpul un pacat
 

Nu exista mandrie buna sau mandrie rea cum am observat ca au explicat unii pe forum. Este gresit sa spunem ca santem mandrii de copiii nostrii, sau santem mandrii de patria noastra. Mandria este motivul pentru care Satana a cazut din cer. Oamenii in departarea lor de Dumnezeu sau ratacit si au introdus in vorbire tot felul de expresii care sant daunatoare spiritului. Poti spune ca esti binecuvantat cu copiii tai, esti binecuvantat sa traiesti in patria ta, dar nu mandru.
La fel si cu cuvantul noroc. In urma cu ani, un crestin spunea sa fii binecuvantat in tot ce faci, Dumnezeu sa fie cu tine, cu noi, dar nu sa fiu norocos, etc.

Foarte frumoase cuvintele voastre pentru care vă mulț››››umesc!