Uite aici ce înseamnă papistas™:
PAPISTÁS˜, -Ă, papistas™i, -e, s. m. s™i f., adj. (înv. s™i reg.) Catolic.- Din magh. pápista.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o gres™eală | Permalink

Pe când '€žcerularian slavofil'€ este cu adevărat o jignire.
Nu vei gasi in DEX ce înseamna 'cerularian', insa te poate lamuri papistasul printr-o postare mai veche:
Conform definitiilor lui cerularianismul este credinta ortodoxa s™i mai este si sursa necredintei.
Iar BOR este... o as™chie. O aschie a cerularianismului.

Oare cum s-or împăca postările papistasului cu Punctul 12?

Forumul CrestinOrtodox.ro a devenit cea mai mare comunitate din categoria Spiritualitate. Pentru a pastra unita aceasta comunitate, trebuie sa respectam urmatoarele reguli:
....................................
12. Nu acceptam sa fie denigrata credinta ortodoxa.

De fapt e aceeasi jignire ca a-i spune unui luteran "luteran". Dar a devenit jignire odata cu limbajul corect politic si ecumensimul sec. XX, adica odata cu intunecarea mintii si credintei. Pentru ca se considera ca e o jignire sa nu-i consideri cel putin la fel pe catolici (dar si pe protestanti, neoprotestanti, etc.) deci drepti crestini. Ce inseamna de fapt "papistas"? La fel ca "luteran" inseamna adept al papei, sub conducerea papei.
Pana in sec. XX ortodocsii foloseau doar acest termen, nimeni din ortodoxie nu auzise de catolici si BC in afara Bisericii. Iar BO era numita Biserica, simplu. Cei care nu stiu or sa ramana socati ca insasi greco-catolcii de la noi (dl. Mihnea facand parte din aceasta ramura) foloseau inainte termenul de papistasi cu referire la romano-catolici. Chiar si corifeii Scolii Ardelene, pe care ii revendica greco-catolicii, foloseau doar acest termen.
Folosirea de catre ortodocsi a termenilor de catolic sau Biserica Catolica, cu referire la un cult din afara Bisericii in primul rand e din nestiinta, e o negare a propriei identitati si chiar un pacat. Biserica Catolica este chiar Biserica Ortodoxa, care se mai numeste si Catolica. Grecii, de exemplu, nu au termenul slavon "sobornicesc" si folosesc "catolic", cum era si inainte. Si e si un pacat, pentru ca a numi o grupare sau pe cineva care e in ratacire ca e catolic, crestin, adica se afla pe calea cea buna, arata nu doar probleme la nivelul credintei proprii, dar si o pacalire a acelui "catolic", ca sa piarda chiar si sansa ipotetica de intoarcere si mantuire, doar pentru a nu-l supara.
Termenul "cerularian slavofil" e folosit doar de greco-catolici (desi e posibil sa fie o inventie a dl. Mihnea). Greco-catolcii au marsat pe o aiureala, folosirea limbii slavone in Biserica. Probabil la inceput nu aveau multa pregatire si intelegere, sau ar fi spus orice ca sa ii convinga pe ortodocsii ramasi (mai ales dupa recensmanatul lui Buckow), pentru ca altfel ar fi stiut ca la catolicii (sau "papistasi", cum ii numeau ei) la care aderasera se folosea limba latina in toate tarile, indiferent de limba pe care o vorbeau. Nici macar "cerularian" nu folosesc catolicii si nu am auzit sa-l fi folosit. Desigur, ei pot spune ca noi ne-am despartit de ei (desi impreuna cu celelalte Patriarhii) si sa inventeze o istorie noua si dogme noi. Dar adevarul se vede, il arata Dumnezeu, nu il zic oamenii. Doar un exemplu, de peste 300 de ani, de cand au aparut greco-catolicii nu am auzit de o minune sa se intample la ei, la fel ca al protestanti. Ultima minune este icoana care a plans inainte de uniatie. La fel, in contrast cu multimea minunilor din ortoodxie, la fel ca in primul mileniu, la catolici sunt doar minuni de alt gen, probabil samanii convertiti erau fascinati ca intalnesc aceleasi minuni pe care le aveau si ei inainte de convertire (inclusiv intrarea in transa si extaz).
P.S. Ca sa fie evitat termenul, se poate folosi adept al papei, sub ascultarea papei (desi inseamna acelasi lucru), sau un termen mai general, cautator al adevarului. :)

Din cate stiu eu, cel putin in cercurile de discutie americane protestanto-catolice, se foloseste cu sens peiorativ de catre protestanti.(http://en.wikipedia.org/wiki/Papist). Faptul ca provine din varianta maghiara a cuvantului papist
(Din magh. pápista) sustine aceasta teorie.
Hai sa ne limitam la denumirile oficiale si sa lasam papismele si cerulianismele in pace.

De ce se incearca astazi in bisericile ortodoxe sa se inlocuiasca ,,slava" cu ,,marire"? Nu neaparat in Ardeal... Numai din motive culturale? Daca renuntam la ,,slava" pe motiv ca provine din rusa, atunci sa renuntam si la verbul ,,a iubi", ca tot din rusa provine... Si mai avem si alte cuvinte imprumutate din rusa. De ce nu renuntam la ele?

Nu e nevoie să citezi, e suficient să foloseşti preiorativul "bătut în cap", după ce au fost citaţi părinţi ortodocşi. Pe alt topic pentru tine părintele Pruteanu e doar Petru Pruteanu.

"Slavă" şi "mărire" nu sunt acelaşi lucru, deşi, după cum observi, pentru unii nu e nici o diferenţă. "Mărire" e o influeţă catolică regăsită cel mai frecvent în Ardeal.
Dar de unde ai ajuns la concluzia că se căută o înlocuire?

De ce să evităm un termen care spune lucrurilor pe nume? :71:

Un moment haios pe tma asta
 

Mi-a venit să râd cu lacrimi când am citit Psalmul 142 dintr-o carte de rugăciuni greco-catolică numită "Paraclisul Preaonoratei Mamei (şi nu Preacinstitei Maicii) noastre Maria", suna ceva de genul: ". . . Ascultă cererea mea în adevărul Tău" în loc de ". . . Ascultă cererea mea întru credincioşia Ta", partea haioasă era asta:"Că a persecutat inamicul inima mea. . ."
în loc de "Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu. . ." =))))) să te ţii de burtă de râs nu alta parcă era o poezie de grădiniţă pentru grupa mică nu un psalm altfel sună în varianta ortodoxă şi fireşte la noi în Ardeal cel puţin la biserici se mai aude de "măriri", de "slăvi" se aude pe la mânăstiri. Ce urât sună varianta greco-catolică a expresiei "Doamne miluieşte-ne!" cică "Doamne îndură-te spre noi!" sau în loc de "Slavă/Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule Nădejdea Noastră", "Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule Speranţa Noastră". Şi mai zic greco-catolicii că ei ţin rânduielile ortodoxe că aproape le-au latinizat cu totul. Să fi trăit acum Sf Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici şi să fi auzit că Sf. Liturghie a unui înaintaş de-al lor adică Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur(care era arhiepiscop al Constantinopolului- deci tot grec adică ortodox pentru că nu existau încă catolicii pe atunci) e latinizată se trăgeau de bărbi. Ortodoxia de-a lungul timpului a păstrat neschimbat terminologiile şi aici nu e vorba de limbile slavonă sau latină ci de graiul românesc însuşi unul din cei 2 mari ierarhi ortodocşi ardeleni a tradus scrierile şi învăţăturile ortodoxe în limba română fapt ce i-a înfuriat pe reformaţii unguri care urau din suflet ortodoxia românească. Un alt mare Ierarh Sf. Antim Ivireanul a tradus scrierile Ortodoxe şi ele au rămas neschimbate pentru că mai-marii noştri ştiau că e mai dulce graiul românesc cel neschimbat (cu terminologii dacice,greceşti şi slavone) sigur au fost şi cazuri de dispute la început în Moldova şi Ţara Românească pe tema traducerilor cărţilor bisericeşti din slavonă în română. Eu zic că mai frumos sună la Sf. Liturghie un "Doamne miluieşte" decât un "Doamne îndură-te spre noi" sigur acuma o să sară greco-catolicii să-mi dea lecţii de istorie că la asta se pricep ei cel mai bine.

Dacă recitim distincţiile precizate în postarea lui Ovidiu, descoperim că sunt situaţii când e binevenit termenul slavă (şi nu mărire), după cum sunt situaţii când mai degrabă folosim mărire (şi nu slavă). O cere contextul semantic şi "logica" teologhisirii.
Sunt şi situaţii când termenii pot fi folosiţi ca sinonimi, alegerea unuia ţinînd acum de o preferinţă secundară (sonoritate, obiceiul/tradiţia locului etc.).
Slavă deschide duhul nostru către Lumină, Lumina taborică (şi alte câteva destinaţii precizate în postare).
Mărire când duhul caută micşorarea smerită etc. Zice acolo tot, dacă cercetaţi cu atenţie.
Cred că nuanţările acestea sunt foarte potrivite şi chiar necesare.
Fiecare termen la locul şi momentul potrivit, altfel scăpăm anumite înţelesuri.

Problema nu se pune, cred, de a prefera un termen sau altul în detrimentul celuilalt. (nu e unul "bun" şi altul "rău"; nu practicăm absolutismul)
Ci de a folosi termenul potrivit, la locul şi momentul potrivit. Alternăm termenii cu flexibilitatea cuvenită.

Pen'că nu-i corect politic.:105:
Și pen'că cică-i înjuri.