Suficiente pentru a genera o teorie. Am pricepit.:43:

Nu este o teorie. Sunt suficiente pentru a demonstra ca ipoteza cu pacatele este gresita.

Măi, cum să-ţi spun, aşa cum oamenii cunosc astăzi legile fizicii, matematica etc., precum dealtfel îţi şi place să reaminteşti desori (şi ştii că îmi place şi mie, dealtfel, deoarece nu pun sub obroc lumina ştiinţei omeneşti binecuvântate de Dumnezeu),
aşa medicii şi psihologii au descoperit că între micul ou care prinde viaţă în uterul matern şi organismul gazdei au loc mulţime de schimburi care ajută viaţa sau o împiedică.
E foarte uşor de înţeles acest proces de schimb deschis la ambele capete dacă sesizezi ce urmare au pentru viaţa copilului o serie de acte necugetate ale mamei.
E mai greu de cunoscut şi de acceptat însă că viaţa intrauterină se tulbură atunci când mama conţine în suflet sentimente negative - ură, gânduri de rău, tensiune, conflict, frustrări etc. Totuşi, încă din vechime, oamenii au sesizat că de modul cum trăieşte mama atârnă, în grade diferite, şi viaţa şi sănătatea fătului.
Cel mai bine sunt sistematizate aceste informaţii în cărţile de specialitate - medicină şi psihologie a femeilor gravide.
Dacă vei răsfoi colecţia de reviste puse gratuit la dispoziţia publicului de către spitale sau vândute în librării, vei întâlni mulţime de articole care informează despre legătura dintre viaţa şi comportamentul mamei şi viaţa intrauterină a copilului.
Tu care te mândreşti cu ştiinţa şi, ca bun ateu, ridici mereu în slăvi puterea de cunoaştere şi de făptuire a omului, nu ştiu de ce tocmai aici unde problema e de viaţă şi de moarte o dai cotită şi te faci cârcotaş ca ultimul ignorant.
Răspunsul e cam unul singur: îţi place să te pui mereu câş, să te afirmi ca Gică-contra, să valorizezi rebeliunea de dragul rebeliunii fără a viza vreun folos sau vreo coerenţă. Te afirmi mereu ca unul care se împotriveşte, dar ce valoare are afirmarea în sine dacă nimic înţelegător, în fond, nu este?
Tu îmi pare că semeni cu puştiul acela care, cam pe când împlinise frumoasa vârstă de 3 anişori şi se prinsese în el primul licăr al conştiinţei de sine, al unui eu distinct de simbioza maternă pe care tocmai o părăsea, colinda pe la uşile vecinilor, bătea tare şi, când vecinul ieşea puştiul îşi punea mâinile în şold şi zicea cu toată convingerea: "NU!". Apoi pleca mândru-foc la următoarea uşă...
Dacă la acest copil comportamentul e de înţeles şi face parte din micile delicii ale dezvoltării personalităţii, în cazul tău însă ce rost mai are o asemenea conduită programatic rebelă?
Ai un munte de literatură pe tema relaţiei mamă-făt. De ce nu citeşti ca să te lămureşti pe-îndelete?

Eu nu zic ca este gresit faptul ca starea de spirit a mamei poate influenta dezvoltarea copilului. Ar fi asemanator cu efectul Placebo, in care starea de spirit a pacientului, siguranta de sine, poate avea efecte benefice asupra organismului.

Dar in cazul mamei, a avut probleme hormonale, provenite de la tiroida, fiind expusa norului de radiatii de la Cernobal. Acele dezechilibre hormonale i-au determinat numeroase probleme in viata, printe care si dificultatea de a ramane si a pastra o sarcina. Pe mine m-a avut dupa ce a facut in prealabil un tratament pe baza de hormoni ca sa-si echilibreze corpul.

La asta, pana si majoritatea pro-vitarilor zic da.
Eu personal zic da.

Admirabila femeie, mama ta.

Amesteci lucrurile.... Care e subiectul logic al aserţiunii: avortul sau păcatul? Nu putem schimba subiectul după plac, avînd aerul că facem logică.
Afirmaţia că în culisele unui avort spontan se află păcatul (fie şi neconştientizat, fie şi al altei persoane decât mama) nu implică şi nici nu neagă afirmaţia (falsă) că păcatele unei femei însărcinate duc obligatoriu la avort.
Cele două afirmaţii sunt independente, validitatea uneia nu se probează prin cealaltă şi nu atârnă în nici un fel de ea.

E sigur că moartea e plata păcatului,
dar nu cunoaştem în ce fel va lucra păcatul săvârşit, în ce fel se va manifesta şi asupra cui.

Dacă un fenomen se produce, e sigur că are o cauză. Şi o putem identifica.
Dar dacă un fenomen se produce, nu ştim mereu ce efect va urma. Pot apărea mereu alţi factori care duc, împreună, la efecte foarte diverse.

Viaţa nu decurge după şabloane. Chiar dacă ştim mereu cauza morţii.

Atunci nu mai deplangeti soarta copiilor avortati. Ei isi platesc pacatele. Si-o merita!
Cine suntem noi, bieti pacatosi, sa intervenim in planul lui Dumnezeu?

Intrebari:
1) Toti copiii avortati pana acum au platit pentru pacate?
2) Daca intervenim impotriva avortului le spalam noi pacatele copiilor, care, in caz contrar, ar fi fost avortati ca urmare a pacatuirii?

Gasesc ca asta este un mod de gandire profund defectuos. Ideea ca lucrurile urate se intampla doar pacatosilor si, eventual, sunt direct proportionale cu pacatul este de o mizerie inimaginabila.

Te-ar incanta gandul, ca la priveghiul mamei tale, invitatii sa se gandeasca ca poate a fost o femeie de moravuri usoare?
Da, se ducea la biserica in fiecare zi, ajuta sarmanii cu haine si mancare si parea o familista convinsa. Da' a facut ea ceva urat acolo, de l-a suparat de Domnu'.

Nu e suficient ca omul si cei apropiati sufera. ...Lipsea stigmatizarea.

Toti care au murit la Revolutia din '89 nu erau, cel mai probabil, niste sfinti in acceptiunea crestina. Da' sa crezi ca i-a pus Dumnezeu in fata gloantelor, ca parte dintr-un maret plan, pt. ca erau pacatosi... e scarbos de-a dreptul. Putin respect!

Iti raspund eu la intrebari. Cred ca 85 de mesaje sunt mai mult decat suficiente. Te-ai distrat, dar de unul singur, ar fi mai placut pentru tine sa o faci cu ateii din cartier, care poate ar gusta si glumitele. Aici esti in plus, pentru ca nu stii despre ce vorbesti si nu te obosesti sa cauti informatii.