Totuși, întrebarea nu era dacă e bine sau rău că procedează așa, ci dacă își va atrage necazuri din pricina asta.

Daca lui Dumnezeu nu-i place ce face ea, ca ia pe ascuns de la sot, sau considera ca e mai bine ca el sa stie, ,va face cumva si o va demasca...daca insa El vede si stie ca sotul va reactiona urat si va iesi rau pt toata lumea...o va pazi. Sau daca el ar fi chiar atat de nenorocit, si ea o fata buna, pe care el nu o merita ca sotie...in fine asta e o presupunere impinsa cam departe, dar nimic nu e nemaiauzit, la noi oamenii...

Nu are cum sa nu apara necazuri. Vor aparea. Acolo unde exista minciuna, nu are cum sa fie bine. Mai devreme sau mai tarziu va iesi la iveala totul.
Mai intelept ar fi pentru cele doua surori, sa se adune imprena cu sotii lor si sa discute problema, sa analizeze posibilitatile fiecaruia si sa decida impreuna cum e bine.
Categoric spun, femei nu va mintiti barbatii, nu va ascundeti de ei, nu le inselati increderea.
Fiti blande, iubitoare, faceti-i sa va iubeasca pentru iubirea voastra ce le-o aratati si va asigur ca atunci nu vor refuza sa va ajute parintii sau persoanele dragi voua.

Sora Florentinei va trebui sa se spovedeasca , bun prilej acum in post.

Deseori am spus ca noi crestinii facem pacate sub influenta sentimentelor ce le avem pentru cei dragi.

Omul cand pleaca la calugarie isi lasa mama, tata si pe cei dragi in mainile Domnului. Par. Paisie Aghioratul spunea ca dupa ce s-a dus in SF. Munte diavolul il chinuia cu gandurile pentru parinti, aratandu-i in vis ba pe mama , ba pe tata ca sufera, ca a nevoie de ajutorul lui , etc.
Noi cand ne casatorim, suntem datori sa fim trup si suflet cu omul cu care am decis sa ne impartim viata. Impreuna la bine si la rau, cu Harul lui Dumnezeu sa raspindim lumina in jurul nostru. Nu trebuie lasat nici un compromis sa intervina intre cei doi. Altfel, aceea nu mai este familie. Toate problemele ce se ivesc trebuiesc discutate impreuna si gasita o rezolvare.
Responsabilitatea pentru ingrijirea parintilor este a tuturor copiilor, nu doar a unuia si fiecare face pe masura posibilitatilor, unul are bani, altul timp pentru ajutor in gospodarie etc. , totul se poate imparti intre frati cu intelegere si dragoste.

Dar dacă înțelegerea celuilalt lipsește, în pofida strădaniilor tale ce se întind, poate, pe ani de zile, a dovezilor tale de iubire, a vorbelor tale blânde? Dacă el te împiedică să-ți practici, fie și singur, credința (să faci milostenie, să ții post, să mergi la biserică ș.a.m.d.)? E o grea dilemă aici. Ce faci? Îl asculți până la capăt, în virtutea faptului că ești femeie și că trebuie să-ți asculți soțul?

Ar fi utile nis™te pilde din Vietile Sfintilor. Poate sfânta Filofteia, exemplul ales de mine, nu este cel mai potrivit, fiind vorba de o copilă si de relat›ia cu părintii, nu cu sot›ul.

Totusi, cred că sunt multe exemple cu sotii cres™tine cu soti necredinciosi. Nu stiu dacă este ceva care să reflecte exact situatia descrisă pe acest topic. Îmi amintesc, însă, de cel putin un caz de botez în ascuns al copilului.

Daca intelegerea lipseste ceva nu este in regula acolo nici cu unul nici cu celalalt. Aceea nu e familie, ci altceva, un fel de pact pe diverse considerente, avere, copii, etc, nu stiu.
Daca nu exista dragoste intre soti, atunci mai exista binecuvantarea lui Dumnezeu?
Daca este dragoste este si intelegere.
Este imposibil ca o dragoste curata sa nu dea roade. Poate necesita timp si rabdare insa roade va da.

" Exista ceva sfant si care provoaca o fri*ca aproape evlavioasa in faptul ca sotia, casatorindu-se, isi concentreaza toate interesele asupra celui pe care il ia de sot. Ea lasa casa copi*lariei, mama si tatal, rupe toate firele care o leaga de viata trecuta. Ea il priveste in fata pe cel care i-a cerut sa devina sotia lui, si cu inima tremuranda, dar si cu incredere linistita, ii incredin*teaza viata sa – si sotul simte cu bucurie aceasta incredere. Iata ce alcatuieste pentru toata viata fericirea inimii omenesti, care e in stare si de bu*curii negraite, si de suferinte nemasurate.

Femeia ii da totul sotului sau, in deplinul inteles al cuvantului. Pentru orice barbat, acesta es*te un moment solemn: sa isi asume raspunderea pentru o viata tanara, fragila si gingasa, care i s-a incredintat, si s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteas*ca, pana ce moartea ii va smulge din maini co*moara aceasta sau il va dobori chiar pe el."
Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei

Sotia trebuie sa-si cinsteasca intotdeauna sin*cer sotul in calitatea lui de cap al familiei. Aceasta indatorire i-o insufla Dumnezeu si de le*gile firii, facand-o mai slaba fata de barbat si me*nind-o sa fie ajutor al acestuia. Chiar daca sotia isi intrece uneori sotul prin calitatile morale, prin educatie si experienta, nici atunci nu are dreptul sa iasa dintre hotarele randuite de Legea lui Dum*nezeu, ci trebuie sa pastreze intotdeauna cu sfin*tenie in suflet si sa arate cu fapta cinstirea cuvenita sotului."
Preotul Alexandru Rojdestvenskii

"Nu atat cu vorba, cat cu fapta trebuie in*dreptat sotul. In ce fel? Cand vede ca esti asezata, necheltuitoare, ca nu esti impatimi*ta de podoabe, ca nu ceri o gramada de bani, ci te multumesti cu ceea ce este, ca nu pretinzi nici aur, nici margaritare, nici haine de pret, ci iubesti cumintenia, curatia, bunatatea si ceri de la el ace*leasi lucruri, va asculta sfaturile tale cu rabdare si chiar cu placere."
Sfantul Ioan Gura de Aur

"Nu numai fericirea vietii barbatului depinde de sotie, ci si dezvoltarea si cresterea caracterului sau. O sotie buna este o binecuvanta*re cereasca, cel mai bun dar pentru barbat, inge*rul lui si izvor de bunatati fara numar. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zambetul ei ii lumineaza ziua, sarutul ei este paznicul credinciosiei lui, mainile ei sunt balsam pentru sanata*tea lui si pentru toata viata lui, harnicia ei e che*zasia bunastarii lui, economia ei ii este cel mai de nadejde administrator, buzele ei ii sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei e cea mai moale perna, pe care sunt date uitarii toate grijile, iar rugaciunile ei sunt avocatul lui inaintea Domnului."
Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei

"Sotia imbunatatita, cucernica si inteleapta poate, mai mult decat oricine, sa-si in*drepte sotul catre cucernicie. El nu asculta nici de prieteni, nici de invatatori, nici de mai-mari cum asculta de soata sa. Cand aceasta il indeamna si ii da sfaturi, acel indemn ii aduce si o anumita placere, fiindca o iubeste foarte mult pe sfatuitoare – si as putea povesti multe intamplari cand soti aspri si neimblanziti au fost inmuiati in felul acesta. Sotia este partasa in toate sotului: si la masa, si in nasterea si cresterea pruncilor, si in treburile si interesele lui, si in foarte multe altele. Ea ii este devotata in toate si este unita cu el asa cum este trupul cu capul – si daca ea va fi chibzuita, gospodina si harnica, daca nu va fi rautacioasa si veninoasa, cheltuitoare si certareata, daca nu va cauta haine si podoabe desarte, ci in loc de asta va cauta smerenia, curatia, bunatatea si blandetea, unirea de cuget si intelegerea casnica, ii va intrece pe toti in ce priveste inraurirea asupra sotului – iar purtandu-se asa, si pe acesta il va face mai bun si mai iubitor.

Daca sotia va fi blanda si impodobita cu cu*mintenia, cu grija de casa, cu evlavia si cu cele*lalte virtuti, nu numai ca prin tovarasia sa ii va aduce sotului mangaiere, ci si in toate, indeob*ste, ii va aduce mare folos, usurandu-i toate si ajutandu-l in toate; atat in incercarile din afara, cat si in cele care se intampla zilnic in casa, nu-l va parasi, ci ca un carmaci iscusit va potoli prin buna sa chibzuinta orice furtuna sufleteasca din el si prin petrecerea impreuna cu el il va manga*ia."
Sfantul Ioan Gura de Aur

"In ceea ce o priveste, sotia trebuie sa asculte intru totul de sot, sa-si adapteze din ras*puteri obiceiurile la obiceiurile lui si sa-i fie pe de-a-ntregul devotata, asa incat sa nu intreprinda si nici macar sa nu planuiasca ceva fara voia lui. Asadar pentru ea corect este sa implineasca toa*te dispozitiile, sfaturile, poruncile lui si sa nu se gandeasca vreodata sa se incapataneze - indeob*ste, sa nu nutreasca si sa nu vadeasca in vreo pri*vinta dorinta de a fi cap. In caz de neintelegere, trebuie sa cedeze si sa indure cu rabdare tot ce nu ii va fi pe plac, altfel nu va putea in nici un caz sa pastreze pretioasa pace a casei. Totusi, aceasta nu o scuteste de raspunderea grijii pentru moralita*tea sotului. Prin intelepciunea si inraurirea sa, ea il poate schimba in bine. In orice caz, nu trebuie sa fie nepasatoare fata de defectele lui, ci sa-l influ*enteze pe cat o duc mintea si puterile, scotandu-l din patimi ca din foc. Pentru aceasta, trebuie sa se impodobeasca in primul rand cu virtutile, iar ce*lelalte podoabe sa le aiba ca pe niste lucruri stra*ine, de mana a doua, la care poate renunta usor, mai ales cand o cere necesitatea de a indrepta lu*crurile. In fine, trebuie sa-si aduca aminte ca ii re*vine supravegherea treburilor casnice, chiar daca doar ca implinitoare a voii sotului… Datoria ei es*te sa faca ceea ce este randuit; cand vede ceva care nu-i in regula, sa spuna si sa refaca ori sa comple*teze."
Sfantul Teofan Zavoratul

"A venit recent un tânăr la Vatopedi şi mi-a spus: „Cunosc o fată şi în curând ne vom căsători”. Îl întreb: „Vă înţelegeţi bine?” „Gheronda, ne înţelegem foarte bine în toate” îmi zice. „Este credincioasă, merge la biserică, e ortodoxă?” „Gheronda, să şti că e singura chestiune pe care n-am discutat-o!” „Măi băiete, i-am zis atunci, acesta era primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie. Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată!” Nu se poate altfel. Temelia căsătoriei este împreuna păşire pe drumul credinţei. Altfel toate sunt în zadar. La Vatopedi este un monah care a fost căsătorit, dar nu mergea la biserică nici el, nici soţia. Odată însă ne-a vizitat şi, cercetându-l harul Duhului Sfânt, s-a schimbat şi a început să se spovedească şi să frecventeze biserica. Soţia însă era împotrivă. Într-o bună zi i-a zis: „Nu vreau să mergi la biserică! Să pleci de la mine!” Erau căsătoriţi de trei ani. Din fericire nu aveau copii, aşa încât el şi-a luat bagajul şi a venit la mănăstire. Vreau deci să spun că pentru o căsătorie reuşită, pentru o familie unită, o condiţie de bază este această împreună-păşire în viaţa duhovnicească." Par. Efrem Vatopedinul

"„Drept aceea, cand inteleptul zice: «O casa si o avere sunt mostenire de la parinti, iar o femeie inteleapta, este un dar de la Dumnezeu» [Pilde 19, 14], el voieste sa spuna ca Dumnezeu este Cel care a randuit casatoria, iar nu ca El este Cel care uneste pe fiecare barbat cu femeia cu care s-a insotit dupa propria sa voie. Caci pe multi ii vedem ca se insotesc unul cu celalalt spre raul lor, chiar daca le e legiuita casatoria, si aceasta nu poate fi pusa in seama lui Dumnezeu.” Sf. Ioan Hrisostom

Intrebarea pusa o fi parand ea simpla, dar, in realitate, e deosebit de complexa. Nu stim prea multe lucruri, ca sa ne putem pronunta in cunostinta de cauza.

Ca regula generala, intr-o familie crestina nu se umbla cu ascunzisuri. Dupa cum nu se umbla nici cu "parintii tai" si "parintii mei". Lipsesc elemente cheie pentru a putea da un raspuns: care a fost intelegerea initiala ? Ea contribuie la fondul comun ? Toti banii se duc in fondul comun, sau are fiecare un "ban de buzunar" ? Si inca multe altele.

Sfatul pe care l-am dat mereu tinerelor familii, referitor la administrarea banilor este sa existe un fond comun (orientativ: trei sferturi din castigurile fiecaruia) pentru cheltuielile comune: casa si intretinerea ei, masa, cheltuieli legate de copii, concedii, biserica, eventual (dar nu neaparat) investitiile pe termen mai lung. Tot la cheltuieli comune ar trebui sa intre si ajutorarea parintilor. Aici nu merge cu "parintii tai" si "parintii mei". Nu cumva scria in invitatiile de la nunta ca cele doua familii se unesc ? Eu am luat-o pe sotia mea de nevasta fiindca mi-a placut, dar, odata cu ea am luat la pachet o intreaga familie, din care acum toti sunt ai nostri.

Ne ramane fiecaruia un sfert din venituri pentru cheltuieli in care avem completa libertate. Altfel, ar fi un permanent scandal. Asta ma ajuta enorm, fiindca nu ma mai enervez cand nevasta-mea isi cumpara o noua poseta, uneori saptamanal, la concurenta cu Regina Angliei. O face din banii ei. Nici ea nu se enerveaza cand eu fac ce imi place, de exemplu cumpar o cutie de tutun de pipa oriental. Care costa cam cat o poseta. Sau ca ajut misiunile Bisericii din Orientul Mijlociu, unde ea nici n-a auzit sa fie vreo problema cu crestinii.

O buna intelegere, preferabil initiala, adica la inceputul casatoriei, e un lucru esential. Intelegerile pot imbraca diferite chipuri si se mai pot schimba pe parcurs, de exemplu daca apar diferente foarte mari de venituri. Dar cateva principii trebuie sa fie bine stabilite si sa ramana invariabile. Acestea ar fi existenta unui fond personal, fie macar din nevoi psihologice. Si faptul ca parintii unuia sunt parintii amandurora, ca membri eminenti ai noii familii crestine.

Cea mai mare lectie pe care o sotie trebuie sa se sileasca sa o invete in casnicie este rabdarea.
Daca exista iubirea dintre soti, atunci cu blandete , prin rugaciune va invata rabdarea. Domnul o va intari in rabdare si va incepe apoi sa lucreze cu cei doi.
Tot ceea ce vine de la cel rau trebuie alungat din familie: minciuna, viclenia, ganduri ascunse, razbunarea.
Aseaza in inima ta seninatatea si atunci seninatatea va fi si pe chipul tau. Imposibil ca sotul tau , care te iubeste, sa nu vada seninatatea ta si curatia ta sufleteasca.
In tot cea ce faci respecta cuvantul lui Dumnezeu iar daca cel de langa tine, nu stie sau nu simte asta, spune-i lui Dumnezeu: Doamne eu te iubesc , Tu sti inima mea, da-i intelepciune sotului meu, ca sa Te poata iubi si el . Te rog Doamne nu ne lasa, ajuta-ne sa ajungem la Tine.
Invata sa taci , vei avea timp sa te rogi mai mult. Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune spune Par. Cleopa
Iata deci, de ai un sot necredincios, cu rugaciunea practici credinta.