În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 592244)

Cat respiram, speram! Si speranta noastra isi gaseste temei in Scriptura. De cate ori Poporul, in frunte cu conducatorii lui, nu a intors spatele lui Dumnezeu ? O vreme, Dumnezeu a lasat lucrurile asa, ca sa vada pana unde merg oamenii. Pe urma, de fiecare data, mania Sa s-a aprins. Indepartarea de Dumnezeu a dus la nenorociri prevestite de profeti. Atunci, cu ocazia nenorocirilor, si-au adus aminte oamenii de Dumnezeu si au strigat catre El. Si i-a auzit de fiecare data. O noua perioada de domnie a Legii a urmat. Si, cu ea, a venit belsugul si plinatatea hambarelor. Si belsugul a facut ca oamenii iarasi sa-l uite pe Dumnezeu, iar ciclul s-a repetat.

Inca nu e cazul. Mai avem de coborat cateva trepte. Pe urma, Sfanta Manie, Urgia lui Dumnezeu se va arata, de asta data la scara planetara. Oamenii vor striga din nou catre El si o perioada lucrurile se vor linisti si oamenii vor vedea cat de bun este Domnul. Pana la Armageddon, cand totul va parea, o clipa, pierdut. Abia atunci va veni asa cum nu a mai venit: in toata gloria Sa, facand cer nou si pamant nou.

Pana cand Biserica va suferi Patimile, ca nu e sluga mai mare ca stapanul sau, crestinii vor fi Ramasita. Si vor striga, rugandu-se: "Vino, Doamne!".

Acuma, traim in plin Nou Testament. Intre Maran Atha si Marana Tha. Intre "Dumnezeu a venit" si "Vino, Doamne!". Si anume, in partea mai de la sfarsit a Cartii. Se poate imagina vreo epoca mai pasionanta decat a noastra ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 592244)

Acuma, traim in plin Nou Testament. Intre Maran Atha si Marana Tha. Intre "Dumnezeu a venit" si "Vino, Doamne!". Si anume, in partea mai de la sfarsit a Cartii. Se poate imagina vreo epoca mai pasionanta decat a noastra ?

În prealabil postat de ioana5760 (Post 592907)

Legat de impasul economic:

De ani de zile ma tot macina frica de ziua de maine legat de serviciu. De cand a venit criza si cum intram in impas ca nu avem lucrari, cum intru si eu in panica, frica, parca ma si sufoc uneori, am stari de anxietate, mi-e frica ca nu mai am serviciu si ma gansesc cum ma voi descurca fara bani. Apoi incerc sa ma calmez si sa ma incurajez singura sa imi treaca sufocarea si palpitatiile. Alt serviciu nu gasesc... sau ce gasesc e prost platit, in alt domeniu, nu am deloc relatii etc. Acum sa nu credeti ca ce am e bine platit si l-am obtinut prin nu stiu ce relatii, e slab platit dar ce fac imi place si suntem ca in familie la serviciu.
Stiu ca e considerata o lipsa de credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu cu mine si cu familia mea. Sanatate sa avem, asta e important mai intai ca sa putem munci.
Ma innebuneste uneori lipsa de stabilitate si siguranta.
Voi nu traiti asemenea sentimente legat de locul de munca?
Va multumesc.

În prealabil postat de maria32 (Post 592908)

Offf, te inteleg prea bine Ioana. Si eu am uneori asemenea ganduri, mai ales ca doar salariul meu intra in casa cum se zice, salariul sotului ducandu-se integral pe plata unui credit nefericit luat acum multi ani inainte de criza, si inainte de casatoria cu mine.
Si mai avem si un copilas de crescut.
Dar mereu cand imi vin asemenea ganduri ma rog Preasfintei Nascatoare sa ne ocroteasca si sa ne ajute si mereu ma linistesc si gasesc solutia cea buna cand suntem intr-un impas financiar.

În prealabil postat de ioana5760 (Post 592914)

Si eu incerc pe cat posibil sa ma tin pe linia de plutire prin rugaciune, putina si fara traire si aia, dar nu ma las... nu am alta scapare decat rugaciunea, Iisus, Maica Domnului, sa mijloceasca sfiintii...