Subscriu la cele spuse de Dl.Mihnea...Pe copilul meu autist incerc sa-l impartasesc cat mai des.Parintele nostru duhovnic stie de situatia lui si-i da Sf Euharistie fara probleme, avand in vedere ca spovedania este imposibila.Limbajul lui contine cateva cuvinte..inca n-a trecut la nivelul mai complex al propozitiiilor si frazelor..Poate ne ajuta bunul Dumnezeu sa ajungem si acolo...

Acu' nu'ş ce să zic, da' procedând la un proces logic, nu prea văd care-i diferenţa dintre un bolnav în starea de care zici tu, Sophia, şi unul care e în comă, de ex. Că nici unul, nici altul nu mai ştiu de el. Şi despre al doilea, SIGUR, nu se poate împărtăşi, conform cu învăţătura ortodoxă. *

* Nu mă interesează cea catolică, fără supărare domnu' doctor.

Pozitia romano-catolica mi se pare corecta desi initial mi s-ar fi parut mai logica asocierea care o face Dragos.

Insa nu poti asocia pe cineva care este total inconstient cu o persoana care are o capacitate cognitiva redusa.

Atat timp cat impartasim bebelusi, cred ca putem impartasi si persoane cu dizabilitati mentale.

Ceea ce cred ca este important totusi de luat in considerare este starea duhovniceasca inainte de instalarea acestor dizabilitati.
Daca era cu adevarat un membru al bisericii.

Pentru ca nu poti "converti" un om cu forta, profitand de capacitatea lui redusa de intelegere.

Asta da, mai degrabă este un argument.
Dar, bineînţeles, cine e ăla care zice ce şi cum? Că poate duhovnicul respectivei persoane nu-i prin zonă...

Va multumesc tuturor pentru raspuns.
Am inteles si sunt de acord cu problemele pe care le puneti.
Imi amintesc eu ca nu demult am citit intamplator undeva ca exista situatii in care o persoana nu poate fi impartasita si se facea referire la starea mintala a persoanei, daca este constienta si etc. Mai era si situatia daca este capabil omul sa primeasca si sa inghita. Pentru ca nu se poate face cu forta.

Acum nu mai gasesc nimic.

Sigur ca voi aveti dreptate legat de starea de credinta. Desi, ma intreb daca nu exista si acolo exceptie, precum s-a facut cu talharul de pe cruce, de langa Iisus.
Eu citisem, cum ziceam mai sus, ca trebuie ca persoana sa inteleaga actul, sa vrea si sa poata.

Eu vad diferit situatiile descrise de voi: copii, oameni aflati in coma, sau persoane cu diverse handicapuri mentale.

Nu poti compara totusi un copil cu un om dement, care nu mai judeca.
Copiii cam inteleg si au o vointa. Vad multi copii care nu vor sa primeasca Sf. Impartasanie. Si nu sunt fortati totusi.
Altii se duc cu placere.
Bebelusii la fel. Unii se opun vehement, altii nu au probleme.

Un om aflat in coma - depinde de felul comei.
In coma profunda omul nu poate primi Impartasanie.
Mai exista coma superficiala (Wachkoma in germana). Acel om percepe niste lucruri, chiar comunica.

La copiii si adultii cu handicapuri mentale nu pot sa ma pronunt.
Eu intelesesem de ex. ca un copil autist este normal, doar ca are niste tulburari de comportament. Chiar unii au o minte extraordinara.

In fine eu imi si va pun si intrebarea asupra rolului ultimei impartasanii.
Sunt oameni care sunt constienti si doresc si primesc cu drag si pleaca apoi impacati dincolo.
Dar cei care sunt in stare foarte rea, care nu mai stiu nimic - chiar daca poti sa le torni in gura- dar la ce le foloseste daca ei nu percep, nu inteleg?

Mai scria undeva ca de fapt trebuie facuta intai spovedania, dar se poate renunta la ea daca nu se poate.

In fine, este hotararea celor in cauza. Ei trebuie sa caute preotul si sa-l in trebe (sunt in tara ei).

Păi tâlharul era cât se poate de conştient când l-a primit pe Dumnezeu!

si in cazul acestor persoane, ce se poate face? Eu cred ca ramane la latitudinea preotului (duhovnicului) care cunoste cazul, daca va impartasi sau nu astfel de persoane

Eu ma refeream la obiectia cu starea duhovniceasca de dinainte.
Se mai poate ca un om sa se schimbe in ultima clipa, deci nu poti sa judeci de fapt nici asa: n-a fost bun, nu-l impartasim.

Nu din cauză că n-ar fi fost bun. Însă dacă preotul știe că omul acela făcea parte în mod real din Biserică, atunci știe că ar dori să se împărtășească; iar dacă înainte de a deveni inconștient nu era credincios, preotul nu poate presupune că acum ar vrea să fie împărtășit.

Intr-adevar, Sophia, cazurile despre care vorbim sunt complet diferite.Eu ma refeream strict la copilul meu si cum ii este permis sa primeasca Sf.Euharistie fara o spovedanie in avans, desi a implinit 7 ani.
Probabil diferenta o face faptul ca el intelege (inca nu 100% verbal), dar majoritatea cuvintelor le pricepe, le intuieste sensul..Problema la el e cu feedback-ul, raspunsul inapoi..si aici ne muncim cu terapie..si-n viitorul apropiat cu niste ore de logopedie..
Dar pana nu-si da drumul la vorbit asa cum trebuie, in propozitii, fraze, pana nu are continuitate in idei(de ex ca si cum ar povesti un basm), pana nu are notiuni de temporalitate(sa poata sa spuna preotului " Am mintit" sau "am suparat-o pe mama","nu voi mai face", etc) nu este posibila o spovedanie.
Copilul este tot timpul bucuros ca merge la biserica,face corect Sf.Cruce, saruta icoanele, deschide cu placere gurita la Sf.Impartasanie si asteapta nerabdator bomboana sau dulcele de dupa...:) Avem un parinte duhovnic f ok si f lipicios cu copii..trag copii la el ca mustele la miere..:) Singura chestie ar fi ca baietelul nu rezista toata Sf Liturghie(3-4 ore), in sensul ca se plictiseste si vrea acasa..
Ce sa zic...noi avem incredere in Dumnezeu si mergem inainte...:)