Ia seama ca aceeasi responsabilitate o ai si tu, insa(atentie!) nu fata de sufletul ei, ci fata de al tau.

Zece sfaturi despre cum sa ramai femeie intre barbati


https://luminapentrucandeladinsuflet...intre-barbati/

Va multumesc tuturor. Am citit mesajele in tacere si am reflectat la fiecare in parte. E foarte posibil ca detasarea mea in modul de a povesti poate duce la intelegerea gresita a sentimentelor. Sunt intr-adevar o fiinta cerebrala.
Metodele mele nu au functionat insa, dar au condus la o fulgeratoare despartire urmata de imediata implicarea sa intr-o relatie cu o alta femeie. E dureros si incerc cu greu sa trec peste sentimentul de inutilitate instalat foarte adanc in sufletul meu.

"Atât de mult te iubesc, în*cât, înţelegând că nu îţi este bine lângă mine, te las să mergi să iubeşti pe cine crezi că e iubirea ta." - din sfaturile parintelui Constantin Necula l-am retinut pe acesta ce imi alina si tulbura inima in acelasi timp.

O fiinta atat de cerebrala nu se implica intr-o relatie cu.o persoana atat de dubioasa.
Si nu toate 'iubirile' sunt cu adevarat 'iubire'.
Cand iubesti o persoana decadenta de fapt iubesti ceea ce crezi ca este bine si frumos in acea persoana iar in realitate poate nu e cine stie ce mai mult decat un act de imaginatie.

Insa poate pentru asta.avem speranta, imaginatia, dorinta, daca am cunoaste total si lucid, probabil ca realitatea ar strivi capacitatea de a iubi alt om, a oricui care e mai putin de un sfant.

Ma bucur sincer pentru tine deoarece vei avea mult de lucru in legatura cu virtutile lezate.

Dar iubirea (acel sentiment despovarat de egoism si meschinarie) nu cauta sa obtina incantare de pe urma insusirilor altuia, fie el si un sfant. Iubirea traieste intr-o alta realitate, una transfigurata de insasi identitatea ei. Nu este o realitate strivitoare, ci una izbavitoare si trofica pentru capacitatile noastre. Este o realitate a luminii blande.
Iubirea fiind ceva care ofera, nu cere. Iubirea fiind un izvor, nu se vrea o destinatie/un primitor/un satisfacut.

Astfel incat sunt inclinat sa spun ca, dimpotriva, daca am cunoaste total si lucid (adica daca am avea smerita cugetare si o inima plina de marinimie) am iubi pe orice om, fie el cel mai bicisnic.

Omul iubitor are multe motive de a se darui celuilalt, simtindu-se implinit cand slujeste pe alter. El traieste ca pe o necesitate intensa, ireprimabila, actul de a (se) oferi. Are pornirea continua, structurala, de a intelege, de a compatimi, de a vedea mereu frumusete si noblete acolo unde altii vad opusele acestora sau nimicul.
Omul iubitor spera ca semenul, in caz ca are vreo nedesavarsire sau chiar mai rau de atat, isi va recupera si depasi masura, intru frumusete omeneasca asa cum a fost harazita de Facator.
Omul iubitor se vede pe sine, prin harul dragostei, mai rau si mai urat decat toti ceilalti. La inceput il doare aceasta, il mahneste, iar mai tarziu se impaca cu sine si traieste in pace, prin insusirea artei de a se darui (pe care o consider cea mai aleasa si cea mai grea arta, deoarece ea cere strunjire de sine neincetata, multa durere si totodata nadejde) si fiind recunoscator lui Dumnezeu pentru prilejul de a trai astfel, necontenind sa se minuneze de frumusetea si nobletea din ceilalti, carora le gaseste mereu scuze (in caz de poticnire sau greseala), circumstante nefericite (pentru cele nedorite) si carora se bucura sa le fie de vreun folos respectindu-le totodata reperele, valorile, pozitia.
Omul iubitor e un om rar ca manifestare deplina. E om dumnezeiesc dar/si e ascuns. Il putem oarecum aproxima (asa cum am incercat cu multa stangacie mai sus) dar nu il putem cunoaste decat pe masura ce devenim in intregime asemenea lui. Adica partasi cu toata mintea, apoi si cu fapta, la taina iubirii si salvati de Dumnezeu din iadul iubirii, unul inevitabil atunci cand pasesti cu adevarat in lumea neasemuita a dragostei.
Omul iubitor traieste in fiecare dintre noi. Dar este, in cei mai multi dintre oameni, puternic incatusat. Este un izgonit care sufera inlauntrul fiecaruia, pana la un ceas... Dar pana cand vine clipa descatusarii lui, el ramane negat, dispretuit, ignorat, torturat. De noi insine, de toate celelalte pe care le gazduim, le pretuim si le hranim in noi.