Cineva spunea cum ca viata asta e ca o oglinda! Ii zambesti, iti vezi zambetul inapoi, te incrunti, iti vezi incuntarea...
Si Judecata tot o astfel de oglinda e in care nu numai ca vezi dar si simti "zambetul" ori "incruntarea" ta...

Groaznic ar fi daca judecata va reflecta doar faptele noastre fara milostivirea Lui . Aproape nimeni n-ar fi vrednici de mantuire. De aceea, importanta rugaciunii intru cainta , o rugciune spusa din suflet , poate si sunt sigur, ca face minuni. Judecata va fi una dreapta, dar va tine cont intru dreptatea ei, de atitudinea noastra per anasamblu. Judecata finala, nu va fi ceva mecanic, lipsita de dragoste, ci dinpotriva va avea poate la baza dragostea suprema, dragostea Facatorului tuturor , o dragoste unde parintele isi iubeste cu adevarat copilul si pentru care sufera alaturi de el. Milostivirea Lui e far de margini, sa fim vrednici de aceasta .

Da Cristi, macar ca suntem pacatosi si neputinciosi, sa dea Dumnezeu ca atunci cand ne-o veni vreamea, sa ne gaseasca macar pe treapta caintei si nadejdii in El, , ca sa avem parte de MILA LUI!

Constantin, trebuie doar sa traim permanent in Lumina. Caci pentru toti cati traiesc in lume ca "fii ai luminii si fii ai zilei" nu va veni ziua judecatii, fiindca acestia traiesc in ea. "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede Celui ce M-a trimis pe Mine are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata" In V, 24.

Marcu Efeseanul aminteste de axioma Parintilor, ca nu poti vedea si cunoaste decat daca ai ceva din ceeace vezi si cunosti. Vezi lumina din afara prin lumina ce o ai in ochi. A te bucura de fericirea comuniunii cu Dumnezeu presupune ca Dumnezeu sa fie in tine, cum spune Hristos:"Imparatia lui Dumnezeu este in inima voastra"

in ceea ce ne aflam in aceea vom fi judecati! Sa nu uitam ca noi nu putem stii ce pacate mai avem nestiute si deci nespuse si deci nesterse,dar tre sa nu deznadajduim ;apoi mai sint si ispitele de pe patul mortii ce ne vin de la cel rau,pe care fiid noi intre viata si moarte nu stim de pe acuma daca le vom putea inlatura pe toate! deci eu voi avea o foarte mare frica in momentul mortii si al trecerii prin vami.

Da, sufletul oricum va fi infricosat la trecerea prin vamile vazduhului, caci atunci lupta e acerba intre fortele intunericului si ingerii luminii . Primii vrand sa ne traga spre ei, datorita pacatelor noastre, iar ceilalti sa ne apere, scotand la iveala faptele bune ce am savarsit.

Sfantul loan Casian numeste frica - cruce pe care se pironeste nevoitorul pentru a muri lumii. Totusi omul este chemat sa-si stinga aceasta frica si sa treaca dincolo de ea, ajungand la iubirea desavarsita, asa cum invata Apostolul Ioan: In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire" (I Ioan 4, 18).

Draga Diana, deja de pe pamint Dumnezeu prin Sfintul Sau Duh ne da un gust al vietii de apoi prin slujbe, mai ales prin Liturghie unde suntem numai noi si Dumnezeu nu cu mama cu tata, sotia/sot , copii...si chiar este recomandat in Biserica, in prezenta Duhului Sfint sa stai separata de rude, prieteni....asa va fi si dincolo, fiecare va raspunde pentru el.

Ortodocsii Coptici de ex, am vazut ca stau separati....barbatii de femei si este foarte bine asa

Cozia, eu stiam despre copti ca sunt monofiziti, de ce le spui ortodocsi?
Monofizitii sustin ca firea umana (mai putin desavârsita) a lui Hristos ar fi fost complet absorbita de firea Sa divina, cele doua firi fiind astfel confundate într-una. Prin aceasta unire, Eutihie sustinea ca Hristos ar fi avut o singura fire. Aceasta erezie s-a numit „monofizitism” („o singura fire”). Sinodul IV ecumenic de la Calcedon a condamnat in 451 aceasta învatatura si a stabilit ca au existat doua firi desavârsite în una persoana a lui Hristos, unite „în mod neamestecat, neschimbat, nedespartit si neîmpartit".



La Sinod au participat 650 de episcopi.