Da, Dorin, sint multe moduri de a formula acea goliciune, care, brrrrrrr, personal, sper sa nu o am niciodata, insa rugandu-ne, si multumind lui Dumnezeu pentru toate, bune si rele, o vom evita, cu siguranta.

Nu cred ca putem fugi de ea in mod deplin. Cred ca oricat de duhovnicesti am fi, tot ne va incerca aceasta ispita, ca ingaduinta a lui Dumnezeu, spre a ne vedea micimea.

Ma gandesc la momentul in care Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. Nu putem spune ca a deznadajduit (sau ceva de genul asta), insa teama pe care a simtit'o aduce a slabire a nadejdii. (Fapt caracteristic firii noastre, pe care El a luat'o.)

Asta cred ca este corect, noi putem doar sa incercam, si sa fim consistenti in incercarile noastre.

Gandeam odata ca deznadejdea smereste cel mai bine pe om. Doar atunci el ajunge sa vada ca nu'si poate fi lui insusi bucurie, pace si mantuire. Abia atunci el reuseste sa vada cat de neputincios este. Importanta este insa masura deznadejdei, adica sa nu fie fara cale de intoarcere. Insusi Dumnezeu ingaduie retragerea harului (cam aici apare deznadejdea) spre a arata omului cata nevoie are Dumnezeu si de oamenii de langa el.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune: [SIZE=2] "Oare nu este deznadejdea inceputul rugaciunii?"[/SIZE]

Nu ma las cuprinsa de deznadejde asa de usor. Ai putea sa crezi ca nu la mine ma gandesc atunci cand vorbesc despre cipuri? Acum, dupa ce m-am documentat, ma las in voia lui Dumnezeu, Care imi stie limitele mai bine ca mine. Dumnezeu chiar a oranduit sa am unde sa ma retrag in acele vremuri, daca nu voi da coltul pana atunci.

Ma gandesc doar ca sunt atatia care bagatelizeaza aceasta problema si nici asta nu-i bine. Nu pot sa stau linistita cand stiu ca unii isi pot pierde sufletele din cauza ca nu sunt informati. Si atunci consider ca trebuie sa vorbesc. Ma simt cu constiinta impacata numai atunci cand spun ceea ce stiu. Deznadejdea e nociva, dar nelinistea cea buna e necesara.

Aşa este Antonia şi-ţi doresc ca acel colţ de care vorbeai să fie cât mai târziu, pentru a avea timp să ţi le pui pe toate în ordine. Pace şi numai bucurii să ai !

Iti multumesc, Cristi. La fel iti doresc si eu tie.

Dumnezeu sa ne ajute pe cat mai multi sa avem o viata binecuvantata, un sfarsit crestinesc atunci cand va hotari El si un coltisor de Rai dupa aceea.

Iar acum sa ne gandim la patmile Mantuitorului, caci nicio suferinta a noastra nu poate sa egaleze suferinta trupeasca si sufleteasca a lui Iisus.

Gandul la Patimile Mantuitorului este un adevarat antidot impotriva deznadejdii. Ce jertfa uimitoare a acceptat Iisus pentru noi! Ce minunata pilda nerostita a iubirii aproapelui! Poruncile evanghelice lasate au fost exemplificate la cel mai inalt nivel.

Dumnezeu sa ne ajute sa parcurgem cu bine si ultima saptamana Postului Mare si sa ne bucuram crestineste de sarbatoarea Pastelui.

Deznadejdea - Patericul Atonit
 

CAPITOLUL VIII - Despre deznădejde

[COLOR=#0000ff][/COLOR]
O călugăriţă cuprinsă de deznădejde repeta mereu:
– Mă tem că n-am să mă mântuiesc.
Un părinte înţelept i-a răspuns:
– Cine ar putea să se mântuiască dacă monahii nu se mântuiesc? Pentru cine a creat [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] Raiul? Vom fi mântuiţi. Trebuie să ne bucurăm. Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi, dar de asemenea să preamărim pe [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR]. Încrederea în [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] este ca o [COLOR=#0000ff]rugăciune[/COLOR] continuă. Nu gândi nimic rău. Gândurile de hulă sunt ca avioanele: zboară deasupra, ne tulbură liniştea şi apoi se duc. Eu trebuie să spun când sunt păcătos, nu atunci când [COLOR=#810081]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să gândesc aşa.


***

De asemenea, părintele a mai spus:
– Multă lume poate fi mângâiată lângă cineva care este paşnic.

***

Un pustnic a spus:
– Calea sigură către veşnicie este asigurată prin nevoinţă, purtarea corectă, simţământul de a fi nevrednic înaintea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR], nădejde (oxigenul duhovnicesc), mângâiere şi siguranţă. Nu supărarea şi ascultarea silită şi rugăciunea forţată; nu lacrimile şi tristeţea. Toate acestea vin de la diavol. Da, într-adevăr, trebuie să plâng pentru păcatele mele, dar în acelaşi timp să şi nădăjduiesc în dragostea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR]. Dar nu pot rezista dacă plâng, pentru că [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să deznădăjduiesc. De multe ori, [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] zdrobeşte un om cu deznădejdea şi [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] devine victorios. Dar aceasta nu se întâmplă când cineva este încrezător ca un copil ce se ţine de mâna tatălui său. Încrederea noastră în [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] este o [COLOR=#db3f1c]rugăciune[/COLOR] neîncetată, care aduce roade bune. Deznădejdea vine de la diavol. Nu spune: «O, ce s-a întâmplat cu mine?», ci încredinţează-te lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] şi nădăjduieşte în El.
– Ascultarea noastră nu trebuie făcută cu tristeţe sau pentru că s-a întâmplat să fim monahi. Părinţii de care ascultăm nu sunt ca împăratul Diocleţian, care ne dau ordine. Din contră, ascultarea noastră faţă de ei ne apără şi de aceea trebuie să le fim recunoscători. Nu trebuie să ne împotrivim celor spuse de ei şi să nu-i ascultăm.

***

A deznadajdui inseamna a lua aminte la toate stirile cotidiene (din ce in ce mai bolnave si mai dornice de a speria prin gravitatea lor) si a te speria mai multe de ele decat de starea ta sufleteasca.

Nadejdea in Dumnezeu ne va odihni intru toate, oricat de nerealisti am fi vazuti de cei din jur. Ce se va intampla cu pamantul sau cu cine stie ce legi dorite a fi aprobate sunt pistele preferate ale vrajmasului prin care ne loveste in nadejde.

Corect Dorin, dar nici minte de legumă să nu avem !