Toate fericirile sunt greu de indeplinit atunci cand omul porneste la drum cu propriile sale puteri. In momentul in care Il ia cu sine si pe Hristos, pare paradoxal dar e adevarat, toate aceste fericiri devin cel mai usor lucru de implinit.

Saracia cu duhul nu este cuantificabila. Nu o masuram in cifre si unitati de masura (precum saracia materiala). Saracia cu duhul este o dimensiune a sufletului care arata instrainarea de cele ale lumii.

Un asemenea om, mai intai de toate, este sarac in pacate si patimi. Tocmai aceasta saracie il deschide primirii darurilor dumnezeiesti. De aceea, putem spune ca omul sarac cu duhul este mai "bogat" decat toti bogatii lumii. Comoara sa nu este din lumea aceasta, este insasi Imparatia fagaduita de Mantuitorul.

Pacat insa ca saracia cu duhul nu este nici cea mai des intalnita si nici cea mai dorita forma de saracie in lumea aceasta. Eu insumi ii fericesc, alaturi de Mantuitorul, in Liturghie, pe cei saraci cu duhul, dar niciodata nu cer cu toata inima aceasta "saracie" de la El.

Cand omul intrezareste slava lui Dumnezeu, cand realizeaza ca se misca si ca traieste in El, isi simte propria saracie.
Simte ca prin el insusi e sarac, un biet vierme, praf si cenusa. Dar constientizand acestea, el nu petrece in saracie, ci in mare, negraita bogatie duhovniceasca; nu e bogat prin sine insusi, ci prin Dumnezeu.
Cel ce nu-si cunoaste propria saracie spirituala, n-a experiat bogatia lui Dumnezeu, nu s-a impartasit de bucuria comuniunii cu El.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate
 

Ma gandeam si eu, ca nu putem sti mereu ce e drept. Era si o povestioara a parintelui Cleopa despre judecatile lui Dummezeu, care sunt mult diferite de ale oamenilor. In conditiile acestea, putem fi siguri ca dreptatea pe care o vedem noi este cea a lui Dumnezeu? Sau daca suntem prigoniti pentru dreptatea pe care credem noi ca o avem, nu cumva este o lectie de la Dumnezeu sa renuntam la lupta respectiva? Ca o lectie de smerenie...
Nu stiu daca m-am facut inteleasa...

da, cam asa consider si eu

o traducere in engleza spune asa:
""Blessed are those who recognize they are spiritually helpless. The kingdom of heaven belongs to them." -traducerea Godsword

deci binecuvantat este cel care isi da seama de neputinta sa (aratand smerenie) si cere ajutor divin.

Iată cum tălmăceşte Catehismul de la Baltimore prima dintre Fericiri:

1. "Săraci cu spiritul" Cineva este sărac cu spiritul dacă nu îşi leagă inima de bogăţiile şi bunurile acestei lumi în aşa fel încât să fie gata să Îl jignească pe Dumnezeu pentru a le poseda sau să se împartă pentru ele. Deci, cineva care nu ar avea niciun ban, dar care ar face orice ca să îi aibă, ar fi sărac, dar nu sărac cu spiritul. Prin urmare, nu ar fi printre cei pe care Domnul nostru îi numeşte fericiţi. Dacă suntem săraci şi vrem să fim săraci şi cu spiritul, trebuie să ne mulţumim cu ce este al nostru, cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu şi nicicând să ne ne plângem împotriva Sa. Oricât am fi de săraci, de mizerabili sau de supăraţi, noi am putea sta încă mult mai rău, din moment ce vedem că există alţi oameni în condiţie mult mai proastă decât a noastră. Noi nu îndurăm fiecare specie de mizerie, ci numai pe aceasta sau pe aceea: dacă celelalte ar fi adăugate, cu cât ar fi mai rea condiţia noastră! Cea mai mare mizerie posibilă este aceea de te afla în stare de păcat. Dacă suntem săraci şi suntem în stare de păcat, atunci condiţia noastră este, cu adevărat, demnă de toată mila. Dar o milă care nu ne poate consola. Dimpotrivă, dacă suntem virtuoşi în sărăcia noastră, ducându-ne încercările cu răbdare şi cu resemnare din iubire de Dumnezeu, avem cea mai mare comoară a graţiei Sale şi asigurarea fericirii viitoare. Dimpotrivă, dacă cineva este foarte bogat şi oferă liber şi din toată inima săracilor şi face lucrări de caritate, fiind gata să părăsească lumea bogaţilor decât să Îl jignească pe Dumnezeu, un astfel de om este sărac cu spiritul şi poate fi numit fericit. Este o mare greşeală să ne riscăm sufletele pentru acele lucruri pe care va trebui să le lăsăm altora la moartea noastră. Uneori, cei care lasă cele mai mari moşteniri sunt cel mai repede uitaţi şi amintiţi cu aversiune, fiindcă banii sau proprietăţile transmise prin succesiune dau naştere la numeroase procese, certuri şi invidii între rude, devenind astfel un adevărat blestem pentru acea familie ai cărei membri ajung să se urască unii pe alţii pornind de la acestea. Se mai poate întâmpla ca moştenitorii să se bucure în mod nesocotit şi să risipească nebuneşte averea pe care mortul, în timp ce trăia, s-a străduit atât de mult să o adune, în vreme ce acum el poate că se află în Iad pentru păcatele făcute ca să o apere. Dar nu numai atât: cât de mulţi copii au suferit ruina prin averea lăsată lor de părinţi! În loc să o folosească pentru scopuri bune, ei au făcut din ea mijloace pentru păcate: adesea şi-au pierdut credinţa şi sufletele datorită ei şi, în ingratitudinea lor, nu oferă niciodată o rugăciune, nici vreun alt fel de uşurare pentru sufletul acelui părinte care, în grija sa de a le lăsa lor tot, nu a lăsat nimic din iubire faţă de Biserică sau cei săraci. Cu certitudine, este cea mai mare nebunie să ne legăm inimile de ceva care nu ne este de niciun folos după moarte. Când cineva moare, oamenii întreabă "ce avere a lăsat acesta în urmă?". Dar Dumnezeu şi îngerii întreabă "ce merite a trimis acesta înaintea sa?".

Sursa: http://www.catehism.ro/cb_Lectia16.htm

Fericiți
 

Cristos a înviat!
"FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR."

Eu cred că se referă la educația intelectuală, la inteligență, la cei care au multe diplome de studii, toate acestea făcându-i să se încreadă mai mult pe cunoștințele lor, decât pe Voia Domnului, mai mult pe descoperirile științei, decât în providența divină; aceste studii îi pot face să devină ateiști și să-L respingă pe Cel ce toate le-a făcut.

Se știe că în această lume informația e putere. Ei însă nu știu că acestea nu sunt veșnice:
4. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.(Ps145,4)

Eu am ascultat pe toata lumea,am citit interpretarile parintilor ,stiu interpretarile clasice :simplitatea sau smerenia .Dar zic cu mina pe inima ca pt mine e inca enigmatic si nu stiu exact la ce se refera .Pentru ca nu sunt inca sarac cu duhul .
Doar cei saraci cu duhul pot intelege aceasta fericire .

Săraci cu duhul
 

Doamne ajută!

http://www.gandul.info/puterea-gandu...ii-lui-9524702

sunt cate unii care cred ca "saraci cu duhul" inseamna neinteligenti, insa acestia nu au dreptate.