Citat:
În prealabil postat de patinina34
(Post 121612)
Oare s-a mai intimplat cuiva sa ofteze fara motiv, sa respire greu fara motiv, sa se simta impovarat ca si cum ar fii dus in spate o povara grea ( imaginara)?
|
am folosit expresia "ma doare sufletul" in momente in care simteam o greutate imensa apasand asupra pieptului;cu fiecare dezamagire,nedreptate,simteam cum inima se pietrifica,mai corect spus,se ascunde in spatele unor ziduri grele,de piatra...de fiecare data..
pana am ajuns sa nu o mai simt;tot timpul am cautat sa respect legile moralitatii crestine,m-am lasat condusa de ratiune....
pana cand am aflat ce inseamna cu adevarat iubirea crestina...atunci lacrimile au inceput sa curga siroaie,fara a plange propriu-zis,zidurile grele care se ridicasera imprejurul inimii se prabuseau rand pe rand,simteam cum lumina,caldura si iubirea imi invadau sufletul....
si,Doamne,cata nevoie aveam...cu cat primeam mai multa iubire,caldura si lumina,cu atat nevoia de a reveni devenea tot mai mare...prezenta Domnului o simt si acum in fiece colt al manastirii......iar cu cat ma aproprii astfel mai mult de Dumnezeu,cu atat simt cum dimensiunile mele scad,uneori ma contopesc cu tot ceea ce ma inconjura,devin una cu natura,ma regasesc in fiece fir de iarba si arbore si adiere de vant si nor si strop de ploaie......
si totul se bucura si multumeste Creatorului.
nu cred ca ne putem apropia altfel de Ziditor decat prin rugaciune;insusi Duhul se va ruga pentru noi cu suspine negraite...
lacrimi de bucurie,lacrimi de neputinta,lacrimi de pocainta,toate se impletesc,iar Domnul le primeste pe toate,mangaie si alina,ia de pe umeri toate poverile,haina noua daruieste...
Doamne,ce-am facut ca sa merit dragostea Ta?
