| OvidiuO |
25.03.2009 20:21:10 |
Creatorul, atund cand a facut pe om, a luat alcatuirea din cele patru elemente: uscat, umed, cald si rece. In consecinta, este nevoie ca in fiecare clipa omul sa sufere, in functie de sehimbarea iecarui element. Adica sa se usuce, sa se umezeasea, sa se incalzeasea sau sa se raceasca. Iar cand prisosesc atributele vreunui element, trupul se imbolnaveste si sufera. Impreuna cu el sufera si sufletu!. Dupa aceea, mintea nu mai poate sa distinga si sa redea misccarile sale, intrucat boleste impreuna cu trupul. Se usuca trupul dat la caldura soarelui, se usuca si mintea. Se umezeste si se inmoaie trupul daca este udat, se inmoaie de asemenea si mintea. Se raceste trupul daca sufla vantul, se intuneca si mintea si dantuiesc victorioase nalucirile.
In toate aceste rataciri, desi harul exista, el nu lucreaza, deoarece madularele prin care lucreaza bolesc. Vrajmasul nostru, diavolul, stie bine cum trebuie sa ne lupte in fiecare ratacire de-a noastra. Din uscat, te impietreste pentru ca sa nu asculti si sa te impotrivesti cu cuvantul. Din rece, cunoaste cum sa-ti raceasea zelul ca sa devii rece fata de cele dumnezeiesti. Din cald sa te infierbanti, sa te manii si sa te tulburi, ca sa nu mai poti distinge ce este adevarat, intrucat prisoseste sangele, asa cum am spus, si cu caldura pune in miscare pofta si mania. Iar din umed iti naste somnolenta, relaxare, moleseala a intregului trup. In toate acestea, deci patimeste trupul, dar patimeste impreuna eu el si sufletul - desi acesta netrupeste, desigur.
Asemenea si haru! Cand se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale si privilegiile cele bune cu care este inzestrata firea - atat cat pot cuprinde vasele fiecaruia -, suplineste si adauga sau, dimpotriva, micsoreaza si inlatura. si asa cum crearea preceda suflarea de viata, la fel trebuie si fapta sa preceada eontemplatia. Numim "fapta" tot ceea ce se savarseste prin trup si "contemplatie" (theoria) toate cate lucreaza gandirea cu mintea. Este imposibil sa ajungi la contemplatie fara fapta. Straduieste-te, asadar, acum sa savarsesti ceea ce cere fapta, §i cele mai inalte vor veni de la sine. Iata, ai invatat ca esti pamant, sarac si gol. Acum cere de la Cel ce poate sa rezideasca firea sa te imbogateasca. Si fie ca iti daruieste putin, fie ca iti daruieste mult, fii recunoscator binefacatorului tau. Si nu ravni la cele straine ca la ale tale. Cu suferinta si cu lacrimi vei primi harul. Si iarasi cu lacrimi de bucurie si cu multumiri, cu frica de Dumnezeu, vei reusi sa-l pastrezi. Cu caldura si zel este atras, in timp ce cu raceala si nepurtare de grija se pierde. Hristos nu-ti cere nimic mai mult pentru ca sa-ti dea darurile Sale cele sfinte, decat sa recunosti ca tot ceea ce este bun este al Lui. si sa-l compatimesti pe cel ce nu are. Sa nu-l judeci pentru faptul ca nu are: ca este pacatos, vic1ean, guraliv, hot, desfranat, pervers sau mincinos. Daca dobandesti aceasta cunostintsa n-ai sa mai judei niciodata pe nimeni, chiar daca ai sa-l vezi
ca pacatuieste de moarte, deoarece ai sa spui imediat:
"Hristoase, nu are harul Tau, de aceea pacatuieste. Daca plei si de la mine, si eu voi savarsi fapte si mai rele. Daca nu cad, nu cad pentru ca ma tii Tu. Atata vede fratele, atata face. Este orb. Cum vrei sa vada fara ochi? Este sarac. Cum sa-i ceri sa fie bogat? Da-i Tu bogatie ca sa aiba, da-i ochi ca sa vada".
Daca vei cauta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptati semenul tau sau te-ar necinsti, te-ar injura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viata ar urmari sa ti-o ia, tot tu esti nedrept daca il vei considera vinovat si-l vei acuza cu patima. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Daca vei intelege bine tot ceea ce ti-am spus eu, toti ceilalti vor fi neraspunzatori pentru orice gregeala, in timp ce tu vei fi pentru toate raspunzator.
Trei dusmani lupta impotriva neamului omenesc: demonii, firea proprie a fiecaruia si obisnuinta. In afara acestora, alt razboi nu mai exista.
Daca-i dai la 0 parte pe demoni, care chinuie intreaga omenire, atunci suntem toti buni. Iata cui trebuie sa-i reprosezi nedreptatea. Pe acestia sa-i urasti, sa-i judeci si sa-i ai drept dusmani.
Alt dusman, am spus, este firea noastra, care, din momentul in care omul ajunge sa inteleaga lumea, se impotriveste legii duhului si cauta tot ceea ce este spre pierzania sufletului. Iata deci un alt dusman, care este vrednic de ura pe viata. Si pe acesta trebuie sa-l judeci si sa-l condamni.
Mai avem inca un dusman: obisnuinta. Obisnuindu-ne sa savarsim tot felul de rautati, aceasta devine pentru noi o a doua fire si are drept lege pacatul. Si aceasta cere aceeasi lupta pentru ca sa primim izbavire dumnezeiasca. Iata si al treilea dusman, care este vrednic de ura desavarsita. Daca vrei ca aproapele tau sa fie mereu bun, asa cum iti place, da-i la 0 parte pe toti acesti trei dusmani cu harul pe care il ai. Aceasta este dreptatea, daca vrei neaparat sa o afli: sa te rogi la Dumnezeu sa-l izbaveasca de acesti trei dusmani. Atunci veti fi in pace unul cu altul. Daca vei cauta altcumva sa afli dreptatea, vei fi intotdeauna nedrept si, prin urmare, harul va fi nevoit
sa pIece si sa nu vina la tine pana nu va afla odihna sufletul tau. Deoarece atata har este indreptatit omul sa aiba, cat suporta cu placere ispitele, cat poarta fara sa murmure sarcina aproapelui sau.
(“Marturii din Viata Monahala” – Geron Iosif)
|
