prezentul ...
 

Eminescu scria in sens poetic despre prezent ca fiind timpul permanent al vietii noastre, acea subtire linie ce abia se intrevede in vesnicie.

"Viitorul si trecutul sunt a lumii doua fete,
Vede-n capat inceputul cine stie sa le-nvete!"

Ceea ce se amana nu se va implini in veci!

Procrastinarea este fenomenul care a dus de ripa si sistemul de Educatie in Occident, profesorii cedind in fata puturoseniei copiilor

Este o diferenta între procrastinare si amânarea datoriilor duhovnicesti. Lucrurile lumesti pot fi facute si mai târziu dar în domeniul duhovnicesc amânarea facelui binelui aduce cu sine uitarea, îngrosarea sufletului, adica moartea vesnica.

Amanarea inseamna a crede ca suntem liberi, noi insa nefiind.

Ce sfaturi s-ar putea da impotriva tendintei noastre de a amana?
Caci cel ce amana este chiar eul nostru,vointa noastra.
Cum poate fi facuta vointa pervertita sa se mobilizeze?Doar cu indemnuri?Dar vointa,refuza acele indemnuri atunci cand i le 'ordonam' ,dovada chiar existenta acestei probleme ,a lenei,a blocajului.
Cum se poate iesi din amorteala si cum se poate taia cercul vicios?
Prin rugaciune?Dar tocmai de rugaciune fugim...
La duhovnic?Dar tocmai la duhovnic amanam sa mergem...

Să intrăm pe site-urile cu bolile de cancer, să intrăm puţin pe la I.O.B. şi să citim panoul uriaş de la intrare unde scriu cei ce doresc a încuraja pe cei în faza terminală , inclusiv copiii , să trecem din când în când prin cimitire, să ne aducem aminte mai mereu de cei plecaţi din neamul nostru, să privim realitatea din jurul nostru cu ochii mari deschişi , să nu lenevim , să lăsăm gândurile deşarte . . . şi lista poate continua sau se poate scurta la maxim când boala, necazul şi lipsurile ne lovesc din plin întru trezia noastră pe bună dreptate !

Sunt intru totul de acord cu voi. Ma confrunt si eu cu aceste probleme existentiale. Uitam, alegem calea cea mai usoara, placuta...e greu sa te mantui, dar nu imposibil.E bine sa ne amintim, ca exista un clopotel care ne atentioneaza Eul launtric.Oricum...adesea ma lovesc de de ce-uri...

trebuie sa luptam cum putem si sa zicem " NU! acum ma rog! nu este tarziu ! ori cu 30 de minute ori fara tot aceea este! Trebuie sa ma rog!" si daca incepi doar primul cuvant din rugaciune gata ispita dispare, continui si te rogi pana ce termini rugaciunea serii , a diminetii sau ce rugaciune faci.

Sa fim liberi , dar de pacat . Libertatea , este in general ceva foarte confuz in mintea multora . Dumnezeu ne-a dat libertate deplina , dar ne-a dat discernamantul , ratiunea , ori acestea sunt cel mai putin folosite , cu voie sau fara voie , libertatea devenid o robie grea , o robie a pacatului .

Această ispită a vitezei, ca şi alte ispite, cred că poate fi micşorată prin rugăciunile şi faptele bune ale noastre, ale tuturor. Iar în privinţa acestora cred că putem şi noi să fim uneori "vicleni" şi să le facem nu neapărat programat, ci şi de câte ori se iveşte un mic prilej, câteva secunde libere (care se pot găsi în orice zi).
Se ştie că putem vorbi cu Dumnezeu şi prin rugăciuni scurte, rostite în gând. Pot spune deseori în timpul zilei: "Ajută-mă Doamne!", "Mulţumesc Doamne!", după cum simt în acel moment, sau "Iartă-mă Doamne, ai milă de mine!". Sau mă pot adresa Maicii Domnului: "Maica Domnului ajută-mă, luminează-mă!" Cei care pot, desigur că rostesc chiar Rugăciunea inimii cât mai des.
Seara, dacă suntem prea obosiţi ,să nu ne propunem prea multă rugăciune, ci doar un minim. Iar dacă putem, să facem mai mult. Însăşi ideea că am multă rugăciune de făcut, oboseşte şi este o piedică de a începe să mă rog.
Fapte bune nu înseamnă neapărat fapte mari, ci şi mai mărunte, cum ar fi o vorbă bună, înlocuirea unui gând rău, cu unul bun, curat, etc. O altă faptă bună este de a mă strădui să-mi fac datoria la serviciul pe care îl am. Iar pentru aceasta nu trebuie să neglijez nici odihna.