"Nu fac diferenta"

Pentru mine placerea e ceva fiziologic(papile gustative, simtul tactil, vizual) iar fericirea ceva sufleteste dar ele coexista impreuna .

Dar placere e si sa iti bati joc de cineva de exemplu... si placerea din asta nu are nimic de a face cu simturile. E o placere pur spirituala.

Pe partea cealalta, placerea nu este rea in sine. Pana la urma, Sf Ap Pavel a zis-o cel mai bine: TOATE imi sunt permise, dar nu toate de folos, TOATE imi sunt permise, dar nu ma voi lasa inrobit de ceva.

Si aici e problema, placerea ca robie, ca inscriere in monotonia cercului placere durere.

Foarte de acord cu tine.

Eu personal vad in bucurie si o parte trupesca si in placere una spirituala.

fantana cu izor de apa-vie. Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa-ti lumineze cararile vietii. Nu stiu de unde-ai aparut, dar stii sa semeni samanta curata in pamant bun.

Este. Dar câtă deosebire între asemenea "plăceri" ca a-ţi bate joc de cineva şi plăcerile care vin de la Dumnezeu ! Unele dau sufletului încrâncenare, pe când celelalte îi dau pace. Unele îi dau tulburare, celelalte îi dau dulceaţă. În cazul primelor, conştiinţa se revoltă, mai devreme sau mai târziu, întrebând: "ce fel de plăcere mai e şi asta", pe când în cazul celorlalte ea spune: "mai vreau asemenea plăceri !"

Am reţinut câteva idei:

- plăcerea este de multe ori un scop în sine, însă prin acesta devine cumva "închisă" şi limitată, pe când bucuria este o deschidere spre Dumnezeu, ceea ce îi asigură posibilitatea de a fi re-trăită, re-memorată şi multiplicată;
- plăcerea este egoistă, iar bucuria devine mai mare dacă se împărtăşeşte cu cei din jur;
- plăcerea este îndeosebi trupească, iar bucuria spirituală
...

Asceza poate fi văzută ca o fugă de plăcere.

Care ar fi mecanismul prin care se dobândeşte bucuria adevărată? Adică de ce ajungem la bucurie abia atunci când scăpăm de plăcere? Poate pentru că atunci suntem liberi/ independenţi de elementele care ne produceau plăcerea?

Libertatea este termenul cheie în distincţia plăcere/bucurie, iar "mecanismul" prin care se dobândeşte bucuria se numeşte înviere. Începând cu învierea minţii şi până la învierea simţurilor...
Dar experienţa învierii este precedată de suferinţă, travaliul naşterii omului celui nou. De obicei, eşecul noastru survine din blocajul în unul din timpii procesului... fie de împotmolim în suferinţă, fie anticipăm învierea doar la nivel teoretic, refuzând jertfa.
Asceza ca fugă de plăcere, a fost practicată în toate curentele religioase ale lumii, însă Biserica propune altceva: asceza ca transfigurare a plăcerii în bucurie, prin dezidolatrizarea plăcerii şi transformarea ei în mijloc pentru un scop mai înalt.

Cred că jertfa; de sine.
Căci „la Dumnezeu se intră în stare de jertfă” (sf. Chiril al Alexandriei). Și cine intră la Dumnezeu intră întru bucuria Sa.

Cred că nu trebuie să fim centrați atât pe evitarea plăcerii, nici chiar pe dobândirea bucuriei, ci pe a împlini cele ale lui Hristos. A trăi întru El înseamnă să ne lepădăm de noi înșine, de proiectele noastre, punând în loc proiectele Sale. Să împlinim poruncile, căci ele sunt lumină, cum spune un psalm; deci sunt bucurie.

Și făcând acestea preocuparea pentru plăceri va scădea de la sine. Nu vom mai avea vreme pentru ele.

Iată, simplu spus, și făcând legătura cu ce a scris Mihailc, bucuria înseamnă înviere, iar învierea e nedespărțită de cruce.

Uneori, cand ma lupt cu necazurile, pricinuite mai ales de tendintele mele pacatoase care sunt foarte puternice si ma robesc adeseori, primesc bucurie citind cu inima deschisa cuvinte ca acestea:
"1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare Mila Ta
2. Si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea.
...
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntrul meu.
....
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi."
Dedicarea catorva minute de rugaciune ca aceasta aduce uneori multa bucurie, chiar de ma aflu in mijlocul unei mari suferinte sufletesti, a unor mari necazuri.
Alteori, bucuria se inalta in timpul slujbelor, in vremea cantarilor, dupa Spovedanie etc. Este o bucurie pe care, atunci cand o traiesc, nu as vrea sa o dau pe nici o placere. Este insa trecatoare, din pricina tendintelor pacatoase care se reactiveaza in mine dupa o vreme... Atunci bucuria trece in plan secund si sufletul se arata cautator si multumit de placere...
Apoi durere, apoi cainta si iar bucurie si tot asa...
Daca nu am mai fi robiti de pornirile noastre pacatoase am avea parte mereu de o bucurie care, cu adevarat, inseamna a trai inviere. Bucuria vine din faptele cele drepte, ale umilintei si dragostei, cata ne straduim sa avem si cata primim in dar.