Draga Petre, eu cunosc trei orbi minunati. De fapt, chiar patru.

Unul de la biserica. Sa nu crezi ca cerseste sau ca e tigan. E tanar, nu are par alb in cap. E mereu curat, spalat, merge la fiecare slujba si sta in fata la strana. Canta dumnezeieste, e mereu vesel si chiar face glume cu enoriasii cand se termina slujba. Singura temere e doar sa gaseasca o persoana dispusa sa il traverseze strada, ca, in rest, se descurca singur, merge voiniceste. Daca nu ai sti ca e orb, ai crede ca e un om tare fericit.

Altul este un orb dus de mama sa, si ea aproape oarba, la biserica, la inchinare. De el nu stiu mare lucru.

Al treilea e un baiat de vreo 25 ani, orb de mic, care s-a ambitionat sa faca o facultate. Baiat foarte destept, toate examenele le-a dat oral si le-a luat cu note mai mari decat multi dintre colegii lui care vedeau. Acum e profesor la o scoala speciala pentru orbi. E greu, dar lupta.

Iar al patrulea este parintele Teofil Paraian, orb din nastere. Nu l-am cunoscut decat prin intermediul cartilor si al relatarilor. recent l-am auzit pe un parinte, ucenic al lui, povestind despre el. Parintele Teofil spunea despre el ca a fost un om fericit si care a avut mereu de toate: fiind orb, nu si-a dorit sa vada, pentru ca a inteles ca asta e lucrarea Domnului cu el. Fiind preot (asta insemnand ca a facut un seminar si o facultate, laolalata cu oamenii care vedeau si a fost hirotonit, in ciuda handicapului), nu si-a dorit sa fie ca nu stiu ce duhovnic imbunatatit de nu stiu unde. Fiind la Sambata, nu si-a dorit sa fie la Sfantul Munte, la Sihastria sau pe nu stiu unde. Spunea ca ii slujeste Domnului acolo unde l-a pus si cu mijloacele pe care i le-a incredintat.