Salut,

O initiativa demn de laudat , dar speram noi sa nu ramana doar initiativa. Nu sunt in masura sa dau sfaturi (valbile) pentru ca inca nu am ideile bine formate despre homosexualitate dar uite sunt unii care au studiat mai profund ca mine. Sper sa-ti fie de folos:

http://savatie.trei.ro/savatie/scrisoare1.htm
http://savatie.trei.ro/savatie/scrisoare2.htm

Toate cele bune iti doresc si sa auzim de bine!

E o poveste trista...faptul ca ai fost sincer, ca stii ce vrei in viata te va ajuta mult. Apropie-te de Dumnezeu cu credinta mare si nu-L minti, fa voia Lui . Vorbeste cu un preot, dar si cu un psiholog, poate astfel vei face lumina in viata ta. Ce este pacat, ramane pacat, deci, paraseste pacatul, ca sa-ti fie bine tie si copiilor tai.Vei reusi.

Cand simt ca nu mai pot, clachez, simt ca trebuie sa renunt la viata
 

Cand simti ca nu mai poti, la mine de intampla la celmult 3 zile.Acelasi prbl,serviciu stabil-da,putini bani, f putini, datorii la scoala, incapacitatea de a simti gandurile optimiste cum ma inunda, comparatia permanenta cu altii, incapacitatea de a avea rel.interumane sanatoase, cred in oricine,,sunt dezamagita si urasc apoi pe cei in care au crezut.
Gandesc ok, 2-3 zile apoi ma gandesc de ce cred ca ar putea fi bine daca sunt aceiasi de ieri?
Ce am eu sa mi s schimbe viata?Pana acum nu am avut noroc si ce am vrut f rar s-a intamplat, de ce as crede ca se poate acum.
Cand simt ca vreau s cedez, ca nu am pentru ce sa mai lupt sau mai bine zis ca nu am resursele necesare sa lupt, gandesc negativ si atrag numai mizerii si daca gandesc pozitiv, imi amintesc de substratul meu (relatii bolnavicioase,nu amoroase, ci colegiale, incapacitatea de a vedea un viitor ok, de a crede ca pot schimba ceva etc) si ma inrreb cum sa gandesc bine cu atatea incapacitati.
Vreau s imi fie bine, dar nu gasesc solutii pentru prbl mele si ma simt prea putin din ce vreau sa fiu si nimic din ce ar trebui sa am.

Dacă aveţi un serviciu stabil, deja staţi mai bine decât mulţi care şi-ar dori acest lucru. Nu îmi e clar ce înseamnă "datorii la şcoală", dar una dintre chestiile care mi-au rămas bine înşurubate în cap de la bunicul meu, un preot cu gândire sănătoasă, de ţăran, este că a avea datorii înseamnă a te împrumuta de la viitor. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am datorii.

Dar cine spune că ar trebui să fim inundaţi de gânduri optimiste ?

Este foarte bine să ne comparăm cu alţii (nu ştiu dacă permanent). Comparându-ne cu alţii, vom vedea, pe de o parte, cât de mult a făcut Dumnezeu pentru noi, dându-ne tot felul de daruri şi de ocazii bune, iar pe de altă parte cât de puţin profit am tras din ele. Când văd atâţia oameni amărâţi: unii săraci lipiţi, alţii ciungi, şciopi sau chiori, când văd atâţia bolnavi care îşi perindă bolile prin faţa mea, mă compar cu ei şi mă gândesc cât de bun este Domnul care m-a ferit de asemenea lucruri. Când văd că episcopul meu, care este mai tânăr decât mine, cunoaşte Scripturile mai bine decât mine, dând un sens nou, la fiecare predică, sens care era acolo, dar nu îl vedeam, mă întreb de ce am irosit atâţia ani.

Trebuie să credem doar într-un singur om: în Cristos. El nu ne va dezamăgi niciodată.

De ce să-i urâţi ? Mila este simţământul pe care trebuie să îl aveţi.

Nu sunteţi aceeaşi de ieri, din moment ce sunteţi cu o zi mai aproape de întâlnirea, faţă către faţă, cu Domnul nostru.

Mulţi ne-am schimbat viaţa. Asta nu pentru că avem ceva, ci pentru că avem pe Cineva. Era acolo şi până atunci şi ne aştepta, cu uluitoare răbdare, dar nu nu îl vedeam, nici nu vroiam să ştim de El. Dar ne-am întors, ne-am lăsat mâinile noastre în mâinile lui, El ne-a zâmbit nouă şi ne-a cucerit. Apoi, ne-am schimbat viaţa până acolo încât, privind la viaţa noastră dinainte, spunem că eram morţi şi am înviat.

Răul este aşa de mare şi nimeni nu-i poate sta de unul singur în cale, atât de covârşitor este. Adunaţi cu mai mulţi, rezistăm un pic mai bine, fiindcă în unire e puterea, dar, în final, tot ne covârşeşte. Tot secretul este să îl avem pe Domnul cu noi: de la El vin resursele necesare ca să ducem lupta noastră. Iar, pentru creştin, lupta asta are cu totul alt înţeles decât pentru cel al lumii. Şi pentru noi lupta există şi este teribilă, fericirea care nu cunoaşte tulburare şi luptă noi nu am câştigat-o încă, deşi i-am primit arvuna şi am pregustat-o. Lupta pe care suntem chemaţi să o dăm mereu, zi de zi, ceas de ceas, este o luptă care se desfăşoară pe două fronturi: în noi înşine şi în lume. Iar adversarii noştri sunt trei la număr: diavolul, noi înşine (aplecarea noastră spre păcat, comoditatea noastră, latenţele noastre şi ceea ce am păstrat din omul vechi), şi lumea (cu sugestiile ei, cu ispitele ei, cu "valorile" ei înşelătoare). Acuma, cred că e clar că în asemenea luptă noi nu putem câştiga singuri. Pe de altă parte, nu putem crede că Isus, care ne cheamă să dăm aşa o luptă, ne-ar lipsi de armele necesare ca să o ducem.

Dumnezeu a preaînălţat oameni neputinicioşi, faţă de care mereu a avut o predilecţie. Dintr-unul, care nu era bun la altceva decât ca să păzească animalele numeroasei sale familii, pe care tatăl său se ruşina să îl prezinte oaspeţilor, a făcut prim-ministru în Egipt. Dintr-altul, adus cu pluta, a făcut izbăvitorul neamului Său din captivitatea în care ajunsese în aceeaşi ţară. Iar după dezrobire, cel mai mare împărat a ajuns unul care era cioban profesionist şi care îşi închipuia că va câştiga, luptând cu o praştie, împotriva unui luptător de meserie, armat cum trebuie, uriaş la trup şi neînvins până atunci. Culmea e că ciobanul cu praştia a câştigat, fiindcă toată speranţa şi-a pus-o în Domnul. Din cei doisprezece apostoli aleşi de El, 7 erau pescari. Unul era vameş, adică un fel de hoţ cu acte şi voie de la Poliţie, etc. Până acolo a ajuns Dumnezeu, ca să ne arate puterea Sa, încât dintr-un măgar a făcut profet. Şi cât de rău a dus-o, El, după ce S-a întrupat, şi majoritatea oamenilor Lui ! Vărul Său mânca lăcuste prin deşert, despre El citim că mânca cel mai adesea pâine şi peşte şi că ucenicii Lui erau amărâţi când nu prindeau peşte, fiindcă nu aveau ce pune pe masă. Cu prima delicatesă, un fagure plin cu miere, s-a delectat abia după ce a înviat.

Vorbiţi aceste lucruri cu Domnul nostru. El, care a ajutat în chip atât de minunat pe cei de mai sus şi încă pe mulţi, mulţi alţii, vă va ajuta şi pe dv. Dialogul cu Dumnezeu are următoarele două părţi:
a) când noi vorbim cu El, numim asta "rugăciune"
şi
b) când El ne răspunde, noi numim asta "credinţă".

Cu frăţietate creştină şi iubire în Domnul,
M.D.