Ai nedejde, multa nadejde! Si ca sa afli voia Domnului, roaga-te LUI si te va indruma pe calea ta! Cu dragoste sa te rogi, si cu credinta!

Doamne ajuta!

Ar fi bine,totusi,sa iti asculti sufletul si sa cauti sa faci ceva ce simti ca te reprezinta.Sufletul este partea de divin din tine,iar daca tu simti ca nu apartii de acel domeniu,cel mai probabil chiar asa si este.
Eu te inteleg bine,deoarece,datorita unor anumite imprejurari ce nu au tinut strict de vointa mea,din pacate, a trebuit sa fac o facultate al carui domeniu nu ma reprezenta si am invatat de dragul de a lua diploma.
Abia acum la 29 de ani mi-am gasit drumul si fac cu adevarat ceea ce mi-am dorit inca de acum 10 ani.
Diferenta este uriasa...asimilez informatia ca o sugativa si parca nu stiu ce carti sa mai imi cumpar si de unde sa ma mai documentez pentru a sti mai mult,iar atunci cand pot sa imi cumpar o astfel de carte ma simt de parca a venit Mos Craciun la mine.
Cred ca e foarte important sa invatam si sa lucram in domenii potrivite sufletului nostru.

Pai sunt foarte multe...In primul rand, m-am departat de Dumnezeu si mi-e frica...foarte frica. In al 2-lea rand...sentimentele de vinovatie. Apoi...certurile cu colegii mei care continua sa ma calce in picioare pentru ca-s o "fraiera si o ciudata care merge la Biserica si nu stie sa loveasca cu pumnul"...dupa care tristetea si frica din sufletul meu...simt ca Dumnezeu nu ma mai iubeste...ca..m-a parasit.

Simona-Marilena, ai parinte duhovnic? Te va ajuta foarte mult sa scapi de sentimentele de vinovatie si s ate lupti cu aceasta deznadejde! Curaj! Stii si tu ca in dragoste adevarata nu exista frica! Cat despre colegi, eu nu pricep de ce trebuie sa le spui tu lor ce faci, daca mergi la biserica... astea sunt, pana la urma, lucruri personale! Fa-te ca nu ii auzi! :107:

Are dreptate, Glyhys..Esti f.tanara dar esti o fata desteapta, si ai inteles ca religia ortodoxa nu ne face plicticosi si terni fata de cei din jur.Totusi, ai grija ,ORTODOXIA nu e o moda, acel,, ceva'" care ne face mai aparte daca vorbim despre ea...Ortodoxia e vie, si asteapta fapte ....altfel, credibilitatea e minima.Copiii sunt f.atenti la acest lucru.DOAMNE-AJUTA!

Am duhovnic...Nu fac asta pentru a starnii vreun interes. Doar ca la religie profu' mai intreaba cine a fost la biserica...:) Iar ei contra-ataca :P

Necazul meu, vechi si pururi actual, este dorul de Dumnezeu, prezent in inima mea uneori mai lin, alteori mai tare.
Simt ca ma doare lipsa unei simtiri personale, vii, a lui Dumnezeu. Simt ca se poate mai mult.
Simt ca este extrem de aproape, insa imi tot scapa. Si cand obosesc, se duce atat de departe.
Si iar ma ridic si Il caut. Si tot il simt aproape, dar nu il gasesc.

Simt insa ca harul Lui lucreaza.
Am avut momente recente in care harul m'a umplut de o bucurie nespusa.
Insa nu am puterea de a pastra aceeasi masura pe mai mult timp.
Sunt incapabil de a imi uni mintea cu inima, de a cunoaste si de a simti simultan pe Dumnezeu.

aceelasi lucru il simt si eu...Dumnezeu sa ne ajute! >:D<

Cand am mers prima data la un duhovnic bun, dupa slujba multi stateau la coada sa-si spuna necazurile si sa primeasca sfaturi duhovnicesti, incurajari etc. Nu m-am asezat la rand imediat, ci am stat putin pe iarba cu alti crestini, nestiind cu ce sa incep, caci aveam o lista intreaga de probleme.

Dupa ce i-am ascultat pe cativa oameni, necazurile mele mi s-au parut mici si neinsemnate in comparatie cu ale altora. Si niciodata nu i-am mai vorbit parintelui despre ele. Unele aspecte care nu-mi conveneau au disparut, altele s-au accentuat, asa ca le-am cosmetizat eu cu ajutorul lui Dumnezeu in asa fel incat sa nu-mi mai provoace tristete.

Am descoperit recent Acatistul nefacutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos. O bijuterie de acatist. Fiecare icos se incheie asa: ,,Doamne, Mantuitorul meu, vino si vindeca-mi durerile cele sufletesti si trupesti!''

E suficient sa-I multumesc lui Dumnezeu ca-mi mai da si necazuri si ma mai trezeste astfel la rugaciune, caci tristetea imi dispare pur si simplu. Atunci imi vin in minte versurile unui cantec:

,,Ce dulce-i viata cu Iisus
Sub crucea Lui cand te apleci
Ai vrea cu Dansul sa ramai
Pe veci de veci.

Sa-nduri oricate lovituri
Prin mii de prigoniri sa treci
De-L ai pe El, esti fericit
Pe veci de veci."

Oamenii pe care i-am considerat dusmani m-au ajutat cel mai mult sa ma apropii de Dumnezeu. Parintele Paisie de la Sihla avea o vorba atunci cand cineva ii facea vreun necaz: ,,Dumnezeu l-a trimis pe acela sa ma smereasca."

Spun adesea ,,Faca-se voia Ta", atunci cand rostesc Tatal nostru, dar tot adesea ma gandesc sa se faca, de fapt, voia mea care nu intotdeauna coincide cu voia lui Dumnezeu.

Daca-mi doresc faima sau multi bani, atunci lista cu ,,probleme'' se lungeste considerabil. Daca pic in slava desarta si-i dispretuiesc pe cei din jur, Dumnezeu ii da in gand cuiva sa ma puna la punct. Si tot asa...

Ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa ma cercetez cum se cuvine pentru a vedea la timp in ce masura sunt eu insami dusmanul mantuirii sufletului meu.

:1: ce poetici sunteti unii pe-aici... de ce mai bine nu ziceti fratilor ca n-aveti nici o problema arzatoare, ca oameni suntem !