Celui nu stie sa deosebeasca binele de rau nu-i este ingaduit a judeca pe cei buni sau pe cei rai. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu, dar el nu este, nu stie nimic si nu va sti vreodata. Caci calea cunostintei lui Dumnezeu este bunatatea. (Antonie cel Mare)11

ˇ Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cand sunt de fata; iar in dos nu-i barfeste. Dar nici celor ce incearca sa-i graiasca de rau nu le ingaduie. (Antonie cel Mare)11

ˇ In cuvantari orice asprime sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea stiu sa infrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult decat pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care invaluie sufletul, cum invaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

Despre iubirea de aproapele


Ce poate fi mai minunat, mai desfatator decat iubirea de aproapele ?

A iubi este o fericire, a ura este un chin.

Toata Legea si prooroci, stau in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele (Mt. 22, 40).

Iubirea catre aproapele este calea care duce la iubirea catre Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a se imbraca tainic in fiecare aproape al nostru, iar in Hristos este Dumnezeu ( 1 Ioan).

Sa nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata inimii noastre cazute: porunca este duhovniceasca, iar pe inima noastra au pus stapanire trupul si sangele; porunca este noua, iar inima noastra - veche.

Iubirea noastra fireasca a fost vatamata de cadere; ea trebuie omorata - Hristos o porunceste - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfanta catre aproapele, iubire in Hristos.

Insusirile omului nou trebuie sa fie toate noi; nici o insusire veche nu i se potriveste.

Inaintea Evangheliei nu are nici un pret iubirea aparuta din miscarea sangelui si din simtirile trupesti. Si ce pret poate sa aiba aceasta, atunci cand ea jura, cu sangele aprins, sa-si puna sufletul pentru Domnul, iar peste cateva ceasuri, atunci cand sangele s-a racit, se jura ca nu-L cunoaste ? (Mt. 26, 33, 35, 74).

Evanghelia leapada iubirea ce atarna de miscarea sangelui, de simtirile inimii trupesti. Ea spune: "Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui". (Mt. 10, 34, 35, 36).

Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantului Duh.

Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.

Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap. 3)."Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi", a spus Sfantul Ioan Sca¬rarul (Cuvantul 3, cap.l6).

In ce cadere se afla firea noastra ! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-1 iubeasca asa cum porunceste Evanghelia.

Cea mai inflacarata iubire fireasca se preface cu usurinta in dezgust, in ura neimpacata. (2 Imp. 13,15). Oamenii si-au aratat dragostea fireasca si cu pumnalul. Ce plina de rani e iubirea noastra cea fireasca ! Ce rana adanca e pe trupul ei - impatimirea ! Inima stapanita de impatimire e gata de orice nedreptate, de orice nelegiuire, numai de si-ar indestula iubirea ei bolnavicioasa.

Mai intai, lasandu-se calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mania, osandirea si toate cele ce lucreaza de-a dreptul impotriva iubirii.

Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui orice ar face impotriva noastra.

Tu, cela ce vrei sa urmezi lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta toate aceste porunci. Nu e defel deajuns sa citim doar, cu multumire, poruncile evanghelice, si sa ne minunam de inalta duhovnicie pe care acestea o cuprind in sine. Din pacate, multi se multumesc cu asta. Atunci cand vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu indaratnicie se vor impotrivi la aceasta stapanii inimii tale. Acesti stapani sunt starea ta trupeasca, in care te afli supus trupului si sangelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea trupeasca a omului.


Jertfeste tot pentru plinirea poruncilor evanghelice. Fara acesta jertfa nu vei putea fi plinitor al lor. Domnul a zis ucenicilor Sai: "Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine". (Mt. 16, 34).

Domnul cere de la tine aceasta lepadare, El, Care a asezat legea iubirii nu ca sa te lipseasca pe tine de iubire si de cele iubite, ci ca tu, lepadand iubirea trupeasca, sa primesti iubirea duhovniceasca, neprihanita, sfanta, care este cea mai mare fericire.

"Astazi, inca mai calatoresc pe pamant, inca mai pot fi de folos cu ceva celor iubiti ai mei; maine, poate, voi pieri de pe fata pamantului, si nu voi mai fi nimic pentru ei !".

"Pentru ei este lucru mai de nadejde sa fie ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Vesnic, Pretutindenea¬Fiitor, Atotputernic, cu nemarginire Bun. Pentru cel care este al Sau, El este Cel mai credincios, Cel mai de nadejde Ajutator si Acoperitor.

Dumnezeu da omului cele ale Sale: si pentru om oamenii devin "ai sai", vremelnic dupa trup, vesnic dupa duh, atunci cand Dumnezeu binevoieste sa dea omului acest dar.

Adevarata iubire de aproapele se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu, "Ca toti sa fie una", a strigat Mantuitorul lumii catre Parintele Sau, "dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una" (In. 17, 21 ).

Smerenia si incredintarea in voia lui Dumnezeu omoara implinirea trupeasca. Aceasta inseamna ca cea din urma traieste prin parerea de sine si necredinta.

Fa pentru cei pe care ii iubesti ceea ce poti sa faci folositor si ceea ce este legiuit; dar totdeauna sa ii incredintezi lui Dumnezeu - si iubirea ta oarba, trupeasca, nesocotita se va preface, incetul cu incetul, intr-o iubire duhovniceasca, intelegatoare, sfanta.

Iar daca iubirea ta este o impatimire ce se impotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o uraciune. Atunci cand inima ta nu este libera, acesta este un semn al impatimirii. Atunci cand inima ta este inrobita, acesta este semnul patimii nebunesti, pacatoase. Iubirea sfanta este curata, libera, intreaga in Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfantului Duh, care lucreaza in inima in masura curatirii acesteia.

Lepadand vrajba, lepadand patimirea, lepadandu-te de iubirea trupeasca, afla iubirea duhovniceasca; "fereste-te de rau si fa bine" (Ps. 33, 13).

Da cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu - cinstire care sa fie in sufletul tau, nevazuta pentru ceilalti, descoperita doar constiintei tale. Faptele pe care le savarsesti sa fie, in chip tainic, pe potriva starii tale sufletesti.

Da cinstire aproapelui, fara sa iei seama la varsta, fara sa faci deosebire intre barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul pe care-1 are in lume - si iubirea sfanta va incepe, treptat, sa se faca aratata in inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupuDa cinstire aproapelui, fara sa iei seama la varsta, fara sa faci deosebire intre barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul pe care-1 are in lume - si iubirea sfanta va incepe, treptat, sa se faca aratata in inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul si sangele, nu inraurirea simturilor, ci Dumnezeu. l si sangele, nu inraurirea simturilor, ci Dumnezeu.


Da cinstire si orbului, si leprosului si celui bolnav la minte, si pruncului de tata, si raufacatorului, si paganului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputintele si neajunsurile lor ! Ia seama la tine insuti, ca sa nu sufere un neajuns iubirea ta.

In crestin, sa dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povatuirea noastra, si inca va mai spune atunci cand se va hotara soarta noastra in vesnicie: "Ceea ce ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut". (Mt. 25, 40).

Atunci cand ai de-a face cu aproapele sa ai in minte acest cuvant evanghelic si te vei face tainuitor al iubirii de aproapele. Tainuitorul iubirii de aproapele intra prin ea in iubirea de Dumnezeu.

Dar daca socoti ca il iubesti pe Dumnezeu, iar in inima ta traieste un simtamant de neplacere fie si fata de un singur om, sa stii ca te afli intr-o vesnica ama¬gire de sine.

"Daca zice cineva:", graieste Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, "- iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este... Aceasta porunca avem de la El, ca cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau". ( 1 In. 4, 20, 21 ).

A arata iubire duhovniceasca fata de aproapele este semnul innoirii sufletului prin Sfantul Duh. "Noi stim ca am trecut din moarte la viata", graieste iarasi Cuvantatorul de Dumnezeu, "pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte". ( 1 In. 3, 14).

Desavarsirea crestina sta in desavarsita iubire de aproapele. Desavarsita iubire de aproapele sta in iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaste desavarsire, intru care nu este sfarsit sporirii. Cresterea in iubirea de Dumnezeu este nesfarsita, pentru ca iubirea este Nesfarsitul Dumnezeu. ( 1 In. 4, 16). Iubirea de aproapele este temelia zidirii iubirii. Iubite frate ! Cauta sa sporesti in tine iubirea duhovniceasca de aproapele: intrand in ea, vei intra in iubirea de Dumnezeu, pe portile invierii, pe portile Imparatiei Cerurilor.

Sfantul Ignatie Brianceaninov

@Marimira - multumim pentru citatele interesante.

@cristiboss - eu as spune ca este (si) invers. Cel putin eu una asa gandesc si fac.
Cand ajut pe cineva o fac pentru el, ca are nevoie/ii face bine, nu ma gandesc la Dumnezeu, sau nu chiar atunci. Retrospectiv abia ma gandesc, poate ca fapta/faptele este/sunt placute(a) si lui Dumnezeu si este bine ca am facut.
Ceea ce faci bine omului este bineplacut si lui Dumnezeu. Invers nu prea este, pentru ca sunt unele mai grele, mai delicate care la om nu ajung asa bine. Este asa si la tine, sau la altii: voi vreti sa fiti mai ales bineplacuti lui Dumnezeu si omului ii faceti adesea rau (chiar cand nu realizati).

Dragă Sofia, cu toate că sunt în metrou, încerc să-ţi răspund pe scurt. Nu orice este bun sau considerat bun pentru noi, poate fi şi bine plăcut Lui, apoi gândul să ne fie la Dumnezeu, pentru că cei ce fac milostenie sau ajută pe cineva pentru a obţine ceva în schimb, sau pur şi simplu pentru ai merge bine, sau pentru fală , nu sunt bineplăcuţi . Viclenia , slava deşartă sunt mari păcate. Mai vorbim, sunt pe drum si revin de vrei mai încolo. Doamne ajută !

@Cristiboss - ce anume poate sa nu fie placut lui Dumnezeu dintre actele de milostenie? Eu despre ele vorbesc.
Si exista oameni care fac bine pur si simplu numai din dragoste pentru aproape, nu vor nimic in schimb si nici fala, si nici nu le merge mai bine. Nu crezi?
Vorbim de iubirea de aproape si a-l ajuta si nu despre persoana proprie.
Mai vorbim mai tarziu, cand poti tu.

Deci am revenit ! Sofia, milostenia de e făcută cu inimă curată şi făra a urmări un scop în sine ( pt. că aşa trebuie făcut, pt. că cine ştie ce zice X sau Y , pt. că poate aşa Dumnezeu mă ajută în problema X sau Y . . . ) este excelent, dar milostenia adevărată şi cu adevărat folositoare şi bine plăcută lui Dumnezeu, nu se face ori şi cum , la întâmplare , dau, ajut cu ceva pe cineva şi apoi am conştinţa împăcată . De multe ori facem milostenie într un mod mult prea simplist ca să-i spun astfel. Chiar eu am dat de multe ori la ieşirea din Biserică lui X sau Y, şi Părintele ne-a atenţionat să nu dăm bani lui X sau Y , pentru că aceştia sunt în patima beţiei şi a fumatului. Deci şi milostenia chiar de e făcută din dragoste să fie făcută dezinteresat din toate punctele de vedere, dar interesat de persoana, omul respectiv. Un exemplu de adevărată milostenie, l-am întâlnit aici pe forum, la umanitare . Mă refer la copiii şi tatăl lor ajutaţi de Dorina, Anca, Ica, Negroponte , Nuţi , etc. O acţiune amplă , o milostenie adevărată, dar care a luat o turnură nedorită datorită unor neânţelegeri. Când doreşti cu adevărat binele cuiva , îl duci pe acela spre binele dorit până la capăt, nu trecător, ocazional, etc. Înţelegi ce vreau să spun . De ajut cu bani, un hoţ, beţiv,drogat, sau un leneş, nu poate fi bineplăcut nimănui şi mai ales lui Dumnezeu. Milostenia nu este egal - dau şi plec , milostenia adevărată este cea care urmăreşte, binele celui ajutat , un bine ce nu este pasager, întâmplător, la plesneală. Poţi face mai mult rău cuiva, de nu şti să l-ajuţi cum şi mai ales când trebuie. Acţiunea noastră să fie bine plăcută sub toate formele lui Dumnezeu , şi în general e bine dragă Sofia, când ajuţi pe cineva să nu te ştie nici vântul şi nici pământul, pentru că iar nu-i bine, pentru că suntem în pericolul Slavei deşarte , a trufiei, poate fără să ne dăm seama, dar există acest pericol. Te rog chiar să citeşti din Sf. Ioan Sinaitul , despre Slava deşartă . E foarte folositor. Doamne ajută !

Sa-ti iubesti aproapele inseamna......imi aminteste de ceva ce a scris Cioran si care mi-a placut foarte mult. Inseamna ; " sa te lepezi de credinta, dar nu de Dumnezeu ! " ( pentru semenul tau, daca este nevoie ).
Aceasta ma duce cu gandul la Mantuitorul cand a ajutat pe om sa-si scoata asinul in zi de sarbatoare. Imi aminteste de Domnul care i-a spsu sutasului ca " nu a mai vazut atata credinta ", desi acesta nu era crestin, doar credea in Puterea Domnului de a-i vindeca sluga bolnava. Astfel Domnul a fost judecat deseori de cei din jur, astfel se intampla si in ziua de astazi cu habotnicii care judeca mereu aparentele, judeca mereu atat de rece dupa litera legii ( uneori interpretate )si nu dupa Iubirea Lui Dumnezeu fata de oameni, pusa in slujba oamenilor mai presus de orice.
Aceasta profunda remarca, imi aminteste de crestinii care nu ar lasa nici in ruptul capului superstitiile atator credinte, pentru a ajuta, pentru a iubi aproapele.
Si eu zac in aceiasi indiferenta, doar ca nu tin de lege, este din fire......atata tot.

Iubind curat şi adevărat, vom fi şi noi iubiţi de alţii ! "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire , rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu întru el " ( I Ioan 4 , 16 ) .