Sfinţii Părinţi au stabilit ca trepte de atac al păcatului , următoarele :
1 - Primul atac al păcatului în suflet se numeşte MOMEALA , care este gândul simplu care pătrunde în minte . 2 -ÎNSOŢIREA , este cugetarea sau convorbirea cu ceea ce s-a arătat în chip pătimaş în minte. 3 - ROBIREA , este târârea cu sila a inimii sau însoţirii stăruitoare a ei cu acea dorinţă pătimaşă , scoţându-ne astfel din starea firească . 4 - LUPTA , este egalitatea de forţe între cel care este ispitit şi cel care ispiteşte conform căreia sufletul învinge sau este învins , după cum îi este voia . 5 - ÎMPATIMIREA , este viciul care s-a cuibărit de multă vreme în suflet şi care prin deprindere l-a condus spre o astfel de obişnuinţă cu păcatul încât de bunăvoie şi de plăcere îi devine rob.

Într-una din scrierile fundamentale de patristică ortodoxă, "Scara Raiului" sfântul Ioan Scărarul dedică pagini întregi despătimirii (apathia). Lucrarea menţionată face parte din teuzaurul ortodoxiei şi este de aproape 15 secole una din cărţile de bază ale asceticii şi monahismului răsăritean.

"Nepătimirea a dobândit-o acel suflet care e aşa de îmbibat de virtuţi, precum cei pătimaşi de plăceri.
Dacă culmea lăcomiei este aceea de a te sili să mănânci chiar şi când nu îţi este foame, apoi fără-îndoială culmea înfrânării e aceea de a-ţi stăpâni firea chiar şi atunci când flămânzeşi fără de vină. Dacă culmea desfrânării este aceea de a te înebuni şi spre dobitoace ori spre cele neînsufleţite, culmea neprihănirii e aceea de a rămâne insensibil faţă de toate, de parcă ar fi neînsufleţite. Dacă culmea iubirii de arginţi este aceea de a nu înceta niciodată să te saturi să aduni, aceea a sărăciei este aceea de a nu-ţi cruţa niciodată propriul trup. Dacă culmea trândăviei constă în a nu putea dobândi răbdarea cu toată odihna în care te complaci, apoi aceea a răbdării constă în a socoti că ai obţinut odihna, deşi esti hărţuit de necazuri. Dacă culmea mâniei este aceea de a te înfuria chiar şi atunci când nimeni nu este de faţă, aceea a îndelungii răbdări este de a rămâne mereu calm, fie că e prezent, fie că e absent cel care te insultă. Dacă culmea slavei deşarte constă în a simula lucruri ale slavei deşarte chiar când nu e nimeni de faţă care să te laude, apoi culmea modestiei constă
în a nu avea nici cel mai mic cuget de mândrie chiar când esti lăudat în faţă. Dacă în firea mândriei- care este pieirea noastră- stă aceea de a te înălţa pe sine chiar şi atunci când n-ar avea vreun motiv deosebit, apoi semnul umilinţei celei mântuitoare este acela de a păstra cugetul smerit chiar şi în dregătoriile şi isprăvile cele mai înalte.
Dacă semnul deplinei împătimiri este acela de a te supune aproape fără nici o împotrivire ispitelor care le seamănă demonii, eu cred că cea mai bună dovadă a dobândirii sfintei neîmpătimiri (apathii) este aceea de a spune limpede: pe cel ce se abate de la mine, pe cel rău, nu l-am cunoscut (Ps. 100.4), nici cum a venit, nici pentru ce, nici cum s-au dus, căci sunt complet nesimţitor faţă de astfel de lucruri şi mereu unit cu Dumnezeu...
Cel ce s-a izbăvit de patimi nu mai trăieşte, ci Hristos trăieşte în el (Galateni 2.20), precum spune cel care lupta cea bună s-a luptat, călătoria a săvârşit şi credinţa cea adevărată a păzit (2 Tim.4.7).

Fericita liberare de patimi ridică mintea cea săracă de la pământ spre cer, iar pe cel sărac îl scoală din noroiul patimilor. Dar prea lăutata dragoste îl pune alături de întâi-statătorii poporului lui Dumnezeu, de sfinţii îngeri...
Cuvântul (Logosul), cosubstanţial tatălui desăvârşeşte neprihănirea, după ce prin venirea Sa, a ucis moartea, (adică senzualitatea trupului). Ucigând-o pe aceasta, ucenicul teologiei începe a fi iluminat.
Cel care iubeşte pe Domnul a iubit mai înainte pe aproapele său. Dovada celei dintâi o face pe a doua. Cel care iubeşte pe aproapele său nu va suferi pe cei care-l grăiesc de rău, ci va fugi de dânşii mai vârtos decât de foc. Cel care spune că-l iubeşte pe Domnul, dar în acelaşi timp urăşte pe fratele său, este asemenea celui care îşi închipuie în somn că aleargă..." (Ioan Scărarul "Scara Raiului" Editura "Învierea")

Nu te mania



"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)
Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig*nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep*tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su*parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).
Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma*sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).
"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle*nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa*te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.
Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes*te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma*tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).
Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre*salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).
Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle*vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa*rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).
A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos*tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca*tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa*ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda*re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in*dreptau si-i povatuiau pe ei.
Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga*tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.
Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min*ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu*mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.
Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi*re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea*pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu*vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu*neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap*telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.
Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu*crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.
Sfantul Dimitrie al Rostovului

Florine,
Iti dau eu un sfat pe care il si practic. E foarte eficient. Fara
linkuri. Cand ma enervez imi trag o palma si pe urma imi intorc
si celalalt obraz! Incearca si tu!
Doamne ajuta!

Pentru cei, care vor sa stie mai multe despre despatimire:
"Dinamica despatimirii":
http://www.scribd.com/doc/16409308/DINAMICA-DESPTIMIRII
Doar am rasfoit-o si mi se pare interesanta. Iata etapele, pe care le presupune despatimirea:
1. Credinta
2. Iubirea de Dumnezeu
3. Pocainta
4. Infranarea
5. Rabdarea
6. Nadejdea
7. Nepatimirea

Iar mijloacele despaimirii sunt:
1. Rugaciunea
2. Postul
3. Lectura si meditatia

O lectura potrivita pentru acest inceput de Post.
Un Post binecuvantat tutu:53:ror!

Multumesc cristiboss56! Intr-adevar asa s-ar cadea sa fie, mai
ales la varsta mea, dar pacatosul din mine isi arata si el coltii,
din cand in cand, ca sa ma rusineze. Si atunci trebuie "linistit"!

Frumos spus, insa trebuie de inteles ca prietenia lumii inseamna prietenia cu raul din lume, nu cu oamenii.

"Maniati-va, dar nu gresiti" scrie undeva in NT. Stiu ca ne putem mania pe cel rau care ne vrea pierzania - asta e singura exceptie acceptata.

Teoriile sunt frumoase, le stiu... Insa mai greu e in viata de zi cu zi. Sfintii care au biruit lumea ne-au invatat sa ne cultivam atentia, sa fim mereu cu ochi-n patru, in hot stand by. Insusi Hristos ne spune: privegheati si va rugati neincetat, ca sa nu intrati in ispita.

E complicat si imposibil pentru noi daca vrem sa ne luptam singuri. Cei care invata smerenia, constientizandu-si neputinta, si-L lasa pe Dumnezeu sa-i ajute, aceia ajunge repede la despatimire. E adevarat ca de la mandrie pleaca toate pacatele si viciile si prin taierea radacinii se va scapa de rau.

Eu inca mananc hrana moale.