Pentru mine, expresia doliului permanent se exprima cel mai evident in imbracamintea monahilor si a clericilor, vesmintele de culoare neagra. Nu le-as vedea acestora rostul decat ca doliu pentru Hristos. Dar de ce tine Biserica doliu, daca marturisim ca Hristos a inviat? De ce monahii si clericii nostri nu se imbraca in vesminte albe, precum cei din cadrul celorlalte confesiuni crestine? La fel - putem extinde - la ce folos sa tinem doliu dupa moartea celor apropiati ai nostri daca stim ca Hristos a "calcat cu moartea pe moarte"?

Negrul este culoarea "lipsei". Pana si fizica o defineste ca lipsa a tuturor culorilor ce alcatuiesc lumina. Se imbraca in negru, cel care face experienta lipsei, a pierderii. Negrul este culoarea dorului de Dumnezeu si de semenii trecuti la cele vesnice. Negrul este culoarea vietii de aici, a starii lumii pana la Parusie, in timp ce albul reprezinta culoarea Imparatiei, a regasirii in veacul viitor. Acest lucru este evident in cadrul liturgic cand vesmintele negre sunt acoperite, in cadrul slujbelor si in special in cadrul Sfintei Liturghii, de vesminte luminoase, unul din semnele impartasirii de realitatile Imparatiei.

In definitiv, vesmintele negre sunt o permanenta aducere aminte ca noi nu avem cetate statatoare pe pamant, ci in Ceruri, cum spune Apostolul Pavel.

Doliul are insemnatatea sa. Dar nu valoareaza prea mult daca ne reducem la el, fara a-l insoti cu rugaciuni (Sfanta Liturghie, Parastas, rugaciune particulara) si milostenii pentru cel adormit.