eu nu pot sa pricep ce fel de preot sa fie acela care sa spuna ca nu are timp sa ma asculte. pai asta este menirea lui. eu cand merg sa ma spovedesc simt ca ma duc sa vorbesc cu insusi Domnul nostru Iisus Hristos iar parintele este doar intermediarul prin care Domnul imi da raspuns la intrebarile mele. Eu nu-l judec pe omul preot pentru cele ce-mi spune pentru ca stiu ca lui i se dau in gand raspunsurile pe care mi le da in interiorul acestei taine de la insusi Bunul Dumnezeu. Nu-mi pot inchipui ca Dumnezeu nu are timp de mine.
daca este sa rezum totul la situatia concreta ca discutia dureaza x minute, ore etc si ca preotul (om fiind ca si mine) are si el un program, ca mai sunt si alti oameni (frati ai mei) care au nevoie sa discute cu dansul, evident ca nu fac abstractie de aceste lucruri si ca astept cu rabdare sa-mi vina randul cand este altcineva inaintea mea la spovedanie, bineinteles ca daca s-a facut tarziu si vad ca mai asteapta si alti oameni nu-l retin pe parintele cu amanunte inutile dar totusi, asta nu a fost niciodata un impediment pentru mine sa nu pot discuta cu duhovnicul despre toate problemele care ma framanta.
La mine la biserica cel putin, spovedanie se face in fiecare miercuri si vineri de la orele 17.00 la orele 19.00, dar parintele sta mereu pana pe la 20.00-20.30 si in nici un caz nu te grabeste ca vezi doamne s-a terminat programul si trebuie sa plece acasa.

De ce sa 'nu fie voie' la psiholog?
Duhovnicul este una si psihologul, alta.

Daca ar fi sa surprind pe scurt deosebirea dintre spovedanie si discutie cu duhovnicul, prima care imi vine in minte este ca prin spovedanie mi se ofera iertare, iar prin discutie doar sfaturi, prin spovedanie ma "cobor" la iad, dar ma si ridica Hristos, prin discutie este posibil doar sa "cobor" si sa raman cu nadejdea ridicarii.

Adevarat geogeval, dar prin dezvoltarea traditiei Bisericii de obicei cele doua sunt unite. La inceput erau despartite (spovedania fiind de fapt publica si numai pentru pacatele foarte mari).
Cred ca este bine sa fie asa, pentru ca avem nevoie si de sfaturi ca sa crestem duhovniceste, nu numai d eiertare.

Da, si eu sunt pentru nedespartirea lor. Numai ca de multe ori sunt persoane care se rezuma doar la discutie, care si ea poate fi ziditoare de suflet dar care nu echivaleaza cu sfatul/discutia din cadrul Spovedaniei.

Legatura cu Duhovnicul trebuie sa fie o permanenta , ea nu trebuie sa se rezume in nici-un caz doar la spovedanie . Multe se pot clarifica , indrepta inainte de a ajunge sa ingrosam lista pacatelor . Cred ca si duhovnicul are aceasta datorie de a lucra preventiv in relatia lui cu cei credinciosi .

Sunt oameni care ajung si la psiholog... si se folosesc. Dar nu aceasta este calea cea mai buna.
Este si ea o cale, insa comporta anumite riscuri duhovnicesti. Am vazut... o exacerbare a vointei si a unei libertati gresit intelese.

Insa duhovnicul ajunge, in urma inmultirii rugaciunilor si a experientei duhovnicesti, un extrem de bun si fin "psiholog".
Sfintenia naste cea mai buna si pragmatica psihologie. Psihologia moderna studiaza scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur.

Desi duhovnicul poate fi psiholog, psihologul nu poate fi niciodata duhovnic.

Mai în glumă , mai în serios, poate fi şi duhovnic , dacă se decide să urmeze Teologia şi calea preoţiei !

Sophia, depinde ce ne aduce intristare. Pentru unii pacatul aduce intristare, pentru ca stiu ca prin el pierd asemanarea cu Dumnezeu. Spovedindu-se, se simt usurati ca au lepadat de pe chip, cele neplacute lui Dumnezeu.

Daca ai citit ceva si nu ai inteles, asta nu trebuie marturisit preotului, caci nu e un pacat. Dar sigur, ii poti cere un raspuns mai tarziu. A dori ca in cazul unei spovedanii sa primesti raspunsuri la unele neintelegeri, imi pare a fi asemanator cu a tine pe loc un chirurg care trebuie sa opereze, sa salveze o viata.