Nu stiu de ce s-a infiripat ideea ca a avea mai multa grija fata de suflet, tine neaparat de o conduita speciala si spirituala, special construita, cand sufletul ne este strict legat de ceea ce facem in fiecare zi, cu ceea ce avem de-a face in fiecare zi.
Nu este nevoie de o reteta deosebita pentru a fi pregatiti si sufleteste pentru trecerea dincolo de fiinta, trebuie doar sa ne pese de ceea ce facem, de felul cum ii intelegem pe cei din jur, de o etica care trebuie sa ne situeze pe un plan superior omenesc, tocmai de aceia trebuie sa fie superior pentru ca se bazeaza pe ratiune. Este atat de complicat ?
Trebuie sa fim doar naturali si sa ne pese de noi insine si de ceilalti, eu nu vad pregatirea sufleteasca neparat ca pe o afundare in rugaciune si uscaciunea trupului de post, ci mai degraba ca pe o dimensiune ce tine de constiinta.

Pai da, insa faza e ca dincolo vom fi (oh, de-am fi) impreuna cu Ingerii si vom canta laude si va fi, cred, ceva in genul unei rugaciuni si comuniuni permanente.. si daca nu ne-am pregatit de aici nu stiu cum va fi. Iar etica, planul superior omenesc si ratiunea nu stiu cum se impaca cu smerenia aceea profunda, in care te golesti de sine si Il lasi pe Dumnezeu inauntru..

Da, ..." smerenia acea profunda in care te golesti de sine si IL lasi pe Dumnezeu inauntru...", tine tocmai de aceasta constiinta si rationament, tine tocmai de relatia dintre oameni, de ceea ce facem alaturi de ei si pentru ei, altfel nu ramane decat o teorie goala de sens si de crezamant.
Deci, rationamentul si constiinta nu se impaca cu smerenia si instinctul religios...ei, uite !, de-aia nu prea ma impac eu cu " credinciosia " asta fluturata a smerenie greu de definit.
Suntem fiinte superioare, tocmai de aceia, pe langa supravietuire si instinct, detinem si valori etice si spirituale.

De acord, singurul motiv pentru care insist pe subiect e ca sa lamuresc daca am priceput eu bine ceea ce vrei sa spui:)
Din punctul meu de vedere, daca ai constiinta, nu poti fi constient de etica superioara care zace in tine. Cam in toate rugaciunile ne recunoastem nimicnicia, saracia de fapte bune, spunem ca am gresit mai mult decat cei de dinainte de lege si cei de dupa, recunoastem ca prin pacatele noastre am gresit mai mult decat necuvantatoarele si asa mai departe. Si, cel putin teoretic, asta in fiecare seara. Si nu cred ca noi, citind lucrurile alea, trebuie sa le interpretam la nivel simbolic. Cred ca fix ce citim, aia si e, si ca aceasta constiinta pe care o avem ne judeca aici si ne gaseste vinovati tocmai ca sa nu ne judece Dumnezeu dincolo.

Problema cu constiinta asta e ca, daca o ai, e mai greu sa fii satisfacut de tine, mereu o sa ai impresia ca nu ai pus inca inceput bun -- cum zicea si Sf. Serafim de Sarov, parca, venisera Ingerii sa-l insoteasca la Dumnezeu, inaintea mortii, si el spunea sa-l mai lase sa se pocaiasca, inca nici nu incepuse, si asta dupa o viata de sfintenie. Si ca mereu te va arata ca fiind dator lui Dumnezeu.

Si asta nu exclude deloc restul faptelor bune, ba chiar am impresia ca acele fapte bune vor decurge din aceasta stare a sufletului si din aceasta inima zdrobita si umilita. Pentru ca adevarul e ca putem face fapte bune si putem fi politicosi, putem spune cuvinte frumoase si numai din vanitate, si asta din proprie experienta o spun, nu din carti :D Si nu stiu ce valoare au acele interactiuni umane, adica ok, consecintele lor pot fi benefice asupra celorlalti, dar daca in mine e putregai si din putregai au izvorat, nu cred ca ma ajuta cu ceva.

daca dumnezeu ma va invrednicii de asa o mare minune as fi cel mai fericit. Sa sti ca mai ai putin timp de trait pt mine este o mare purtare de grija a lui dumnezeu. Sa-ti dea timp pt spovedanie pt sfanta impartasanie si cainta. Asta daca crezi in dumnezeu si privesti cu ochi duhovnicesti daca nu crezi in dumnezeu este o tragedie si un chin

As da atentia la maxim, ca sa evit pacatele. As cauta sa ma impartasesc cat de des posibil. As incerca sa inmultesc talantii macar si in al unspelea ceas.

Sanatate!

Eu m-as retrage intr-o manastire, asteptandu-mi in liniste si rugciune iminentul sfarsit.

Cred ca in fiecare clipa trebuie sa ne incerce astfel de meditatii. De la o varsta chiar incepe numaratoarea inversa...

As trai la fel ca acum. Daca Dumnezeu vrea sa ma ia acasa inseamna ca ma considera pregatita. Iar daca nu sunt, oricum nu sta in puterea mea sa ma curatesc, ci tot El va face si aceasta in timp util. Dar as avea pace.

Sti , Rodica draga ce mi se intampla tot mai des de cand am reusit sa recuperez marile restante in ale credintei ? Mai toate mi se par , aici nimicuri si fara sens pana la urma ! Mai clar , mai nimic nu prea ma mai incanta , din cele ce odat imi dadeau bucurii , nici banii , nici achizitionarea unui obiect , nici ziua de salariu , nici frumusetile cotidiene , caci realizez ca toate sunt ca un simplu vis , si atat . Ce-i nou si minunat astazi , maine e demodat si dat uitarii ! Incredibil cat de "copii" suntem , ca sa nu spun altfel , ne bucuram ca trece ziua de munca , ne bucuram ca vine sfarsitul saptamanii , ne bucuram ca vine iar concediul , ne bucuram ca vine ziua noastra de nastere , ne bucuram ca vine sfarsitul anului , ne bucuram ca am devenit parinti , bunici , si pana la urma pensionari , ca de , asta ne dorim cu totii , dar vai noua , ca de fapt ne bucuram ca totul s-a sfarsit atat si atat de repede . . . totul ! ! ! Dar pana la urma cu ce ramanem ? Cu o singura speranta : a vietii vesnice si a iertarii noastre !:53: