Apropo de oamenii care nu simt simpatie pentru un catel ranit.
Am mai pus o poza facuta de pe balcon.

Nu-i asa ca sunt simpatici?

Scuze, dar nu prea inteleg ce vrei sa spui.Ideea mea era ca oamenii au simpatie pentru un animal, dar indiferenta (in cel mai bun caz) fatza de un om.

Da, recunosc, sunt si d-aia, care zic ca <<un animal nu minte, nu inseala, nu e parsiv ca un om...>>. Si care iubesc mai mult animalele decat oamenii. Ba chiar poate, cum zici tu sunt indifenti (in cel mai bun caz cu oamenii)

Nu sunt de acord cu ei, si cred ca au o problema.

Tot la fel cum nu sunt de acord nici cu ceilalti care inverseaza treaba. Am chiar parinti care pt oameni sunt mai saritori dar cand vad un animal: zat, mars... Microbi, cum sa vina langa tine...
Da usor usor se mai schimba si ei.

Nu este real,decat cu exceptia a catorva cazuri de persoane carora putin le-a sarit o rotitza,din diverse cauze si atunci cauta un refugiu in animale.
Din experienta pe care o am,pentru ca activez in protectia animalelor de ceva vreme,am ajuns la urmatoarea concluzie:atat persoanele care spun ca iubesc animalele,dar nu sunt interesate de oameni,dar si cei care afirma ca iubesc oamenii,dar nu ii intereseaza dobitoacele,florile,copacii etc,nu iubesc,in realitate pe nimeni cu adevarat,fie oameni,fie animale!
Fiintele care intr-adevar percep iubirea divina o revarsa neconditionat asupra intregii creatii,fiecare dupa propriile puteri si inteleg faptul ca si cel mai mic fir de iarba are un rost si ca nu exista superior,inferior,ci totul trebuie sa existe intr-o armonie desavarsita.
Multi imi veti spune ca este o utopie,dar va asigur ca din tot ceea ce am trait de cativa ani buni incoace,este o realitate spre care cu totii ar trebui sa tindem!

Noi, ca si albanezii, am fost ultimele popoare care au întemeiat state în evul mediu pentru ca populatia la noi a fost extrem de redusa, dispersata si lipsita de viata organizata, practic câteva pâlcuri de salbatici. În occident a existat o continuitate a vietii organizate (stat, administratie) dupa prabusirea imperiului roman, orasele au avut o existenta neîntrerupta, la fel si o multime de sate iar populatia era de pilda de ordinul milioanelor în Galia/Franta chiar si în perioada migratiilor.


La noi practic nici o asezare nu a existat continuu din antichitate pâna în evul mediu, teritoriul era aproape nelocuit, cu exceptia diversilor migratori care se perindau pe aici. Aproape nu exista dovezi arheologice ale unei populatii sedentare.

În evul mediu occidentalii aveau mii de orase iar satele lor aratau tot ca niste orase,cu casele adunate si în acest mediu urban s-a rafinat de-a lungul veacurilor mentalitatea care o vedem azi la ei.

La noi evul mediu însemna sate primitive si câteva tâguri care aratau tot ca niste sate. Chiar si între Ardeal si teritoriul extracarpatic diferenta era imensa, se vede si azi în fondul de cladiri istorice pastrate.

Este o mare contradictie in rationamentul tau. Mie mi se pare ca am devenit extrem de comozi si simandicosi cand am ajuns la oras. Iar de cizelat nu ne putem cizela decat convietuind in mijlocul altor civilizatii, nu unde predomina ideea "care pe care". Mai mult chiar: in mediul rural, cu mici exceptii, ne caracterizeaza harnicia, cinstea, voluntariatul, respectul reciproc si intelepciunea populara. Orasul si aglomerarile urbane ne-a transformat in egoisti, invidiosi (de ce X fura si traieste mai bine ca mine, iar eu n-as putea?). Orasul, oriunde in lume ar fi el, te face sa uiti de Dumnezeu, prin faptul ca esti intr-o vesnica competitie cu cei din jur, fara sa iei in calcul principiile morale... Probabil am ajuns ca un megafon stricat, tot repetand intruna ca nimic in viata nu e intamplator si ca totul pe lume se plateste in aceeasi moneda. Nu ne putem astepta, ca natiune, la un destin mai bun, daca nimeni nu se schimba, fiindca mecanismul e conceput a fi distructiv. Iar daca totusi mai avem o sansa, aceea ar fi sa ne intoarcem la principiile rurale, la altruism si iubirea de aproape.
bmadalin, exemplul dat de tine este extrem de edificator pentru lumea in care traim. De multe ori am auzit printre liberii intreprinzatori ca statul ne obliga sa furam, sa inselam, sa facem cate o mica gainarie pentru a supravietui si a nu munci pe branci chiar degeaba. Oare va inchipuiti ca cei care au reusit si-au platit toate datoriile catre stat? Nici n-aveti idee ce vanzoleala se da pe timp de noapte cu marfa a caror acte sunt folosite de cel putin 2 ori. Iar de-aici imposibilitatea de a concura la adaos comercial cu cel ce apeleaza la economia subterana! Romanul vrea sa munceasca, dar NU DEGEABA. Nu-i adevarat ca ne caracterizeaza lenea la modul individual. Da-i romanului sansa sa castige dupa propriile eforturi, fara sa-l dijmuiesti la sange, si-ai sa fii uimit de ce-i in stare sa faca!! Nu sunt subiectiv: am vazut asta "dincolo"!

Simpatici foc, adorabili. }{-ua!, catelus dragalas... Hai sa-ti dau ceva de mancare...

Eu as otravi toti cateii vagabonzi de la mic la mare, fara exceptie si fara remuscari. Din fericire in Timisoara nu prea sunt pe strazi. In schimb in Iasi si Bucuresti e jale la capitolul asta.

Tu ai omora creatia Lui Dumnezeu, cu exceptia oamenilor?

Stand o data de vorba cu un ieromonah arhimandrit, acesta imi povestea ca inainte de a intra in manastire, cand era acasa la parintii sai si ii ajuta cu treburile campului, mai omora ocazional si cartitele care stricau brazdele, dar dupa ce a intrat in manastire a ajuns sa considere ca el n-ar mai omora nici o cartita, nici macar o musca, pentru ca toate sint creatia Lui Dumnezeu care ne-a fost data noua oamenilor sa o stapanim, nu sa o omoram, nu sa o distrugem. Si se caia pentru faptele sale de dinainte de intrarea in manastire. Asa o finete sufleteasca avea! Inainte de caderea in pacat a protoparintilor, omul statea in Rai laolalta cu fiarele pamantului iar acestea nu-l vatamau, ci traiau in pace. Abea dupa caderea in pacat a omului, prin pacat, omul a intrat in conflict cu creatia Lui Dumnezeu, dar nu aceasta e starea naturala a omului, ci consecinta pacatului stramosesc.

Apoi am citit despre viata Sf Dimitrie o intimplare, cum sfantul a calcat din greseala pe un cuib de pasari, iar pentru a-si pedepsi piciorul pentru ca a omorat din greseala o pasare, a mers descult cu acel picior prin maracini.

Probabil ca ai dreptate, nu am studiat astfel de aspecte ... Dar, precum un necunosctor, am doar o nedumerire: daca traditia este atat de importanta pentru un trai in comun de calitate, pentru a invata lucrul bine facut ... Ce parere ai despre americani? Ei sunt mult mai proaspeti decat noi. Dar, cu siguranta, nefiind o societate perfecta (pentru ca aici pe pamant nimic nu este perfect) sunt mult mai avansati decat noi, din foarte multe puncte de vedere ... II putem acuza de multe, dar nu cred ca ignoranta ar putea trece in randul acelor acuze ...

Si apoi avem o traditie foarte veche, care se intinde de-a lungul a foarte multe generatii, si anume cea ortodoxa. Ce anume ne impiedica pe noi, ca neam ortodox de atatea sute de ani, sa punem in practica invataturile crestine? Ele ne arata cum anume trebuie sa ne iubim aproapele, cum si de ce anume trebuie sa-l iertam, sa respectam conducatorii, sa nu fim lenesi, sa nu fim necinstiti ... Exista chiar un verset interesant, care pe mine personal m-a ajutat foarte mult si al carei esenta este urmatoarea: sa fac toate lucrurile pe care le fac, nu ca pentru oameni ci ca pentru Insusi Dumnezeu. Asta inseamna, in opinia mea, sa fac orice lucru la cel mai inalt standard pe care-l pot face, pentru ca daca l-as face pentru Domnul si pentru un om oarecare, nu l-as face de mantuiala.

Hm! Iertata sa-mi fie interventia, dar aici se pare ca se potriveste bine "Unde nu-i cap, vai de picioare!" Ce vina avea piciorul? Omul mai e dotat cu un madular care, daca nu e tinut sub control, devine cam... jucaus!... Dar ce vina are el? Ce sa-i fac? Sa-l las sa-si faca de cap, apoi sa-l bag in acid sulfuric sa-l invat minte? Nu sunt de acord cu omorarea nici unei fiinte, dar cu toate astea nu suport mustele in casa, tzantzarii nu mai vorbesc si chiar furnicile. Sotia lucreaza la banca si intra in contact cu tot felul de lume. In ultimul timp a inceput sa aduca "chiriasi": pureci adica! Ce sa le fac? Sa traiesc in deplina comuniune cu ei?