Nu a spus nimeni ca reprezentarea sub forma de statuie este pacat. Temeiul reprezentarii iconografice il reprezinta intruparea Mantuitorului, faptul ca El a avut chip si trup asemenea noua. Acest fundament este destul de solid pentru a justifica atat icoanele cat si statuile.

Trebuie sa cautam insa in alta parte ratiunile pentru care reprezentarile statuare nu au patruns in arta bizantina, ci numai in cea apuseana. Majoritatea motivelor au fost spuse in mesajele de mai sus.

Arta bizantina se deosebeste de cea apuseana prin faptul ca este una cu adevarat duhovniceasca. Sub toate formele sale de manifestare (arhitectura, muzica, pictura etc.), scopul ei este de a nu ne lasa mintea si duhul imprastiate, in cele de aici, ci le face partase realitatilor veacului viitor.

Statuia reuseste acest lucru intr-o masura infinit mai mica decat icoana. De aceea Ortodoxia, nici macar nu a incercat sa le pastreze in cult pe amandoua, ci a ales numai icoana.

imi plac statuile dar...
 

Locuiesc in Italia de 6 ani si de foarte multe ori am intrat in bisericile catolice chiar si pt a asista la slujba ortodoxa.Sunt foarte spatioase, foarte luminoase dar sunt foarte reci. Statuile care le impodobesc sunt frumoase dar, nu imi dau emotilile pe care mi le da o icoana. Cred ca poate bogatia de culori din icoane si lemnul din care sunt facute imi transmit caldura.Cand intru in biserica ortodoxa, unde lumina jucausa a lumanarilor se impleteste cu lumina zilei, usor umbrita si colorata de vitralii si sfintii pictati peste tot parca ma privesc si parca ma imbratiseaza, e o atmosfera intima care ma face sa ma simt ca si cum am intrat intr-o casa micuta si nu trec neobservata, ceea ce ma determina sa ma port si sa vorbesc cu sfiala. Cand ma opresc in fata unei icoane ma simt ca la spovedanie: sunt eu si Sfantul din icoana. Nu la fel simt si atunci cand poposesc in fata unei statui. E prea mult spatiu intre mine si statuie si prea mult spatiu in jur si am impresia ca statuia priveste peste capul meu si nu ma vede si nici nu ma aude.Si imi este mereu frig.Nu critic, asta simt!

Daca gasesc, le postez. Din pacate nu am la indemana. La expozitia de care vorbeam nu se vindeau nici ilustrate cu ele.

Mie imi plac foarte mult, si le gasesc foarte duhovnicesti, foarte profunde, statuile vechi din occident ale Maicii Domnului, cele romanice. Au majestatea icoanelor, fara a avea neaparat o prea mare ancorare in carnalitate.
Se simte in ele unitatea de traditie cu traditia icoanelor, ca in general in arta romanica.
Cu ele as putea gasi poze mai usor dar nu am acum la indemana.

Totusi, mie mi se pare ca arta romanica este si ea cu adevarat duhovniceasca. Ruptura s-a produs pornind de la gotic.

Da, putem spune ca arta bisericeasca a primului mileniu crestin, are insemnate puncte comune si asemanari, in Rasarit si Apus. Renasterea insa a dat "lovitura decisiva" artei apusene, care s-a dorit a fi in primul rand o expresie a esteticului. Ea a ajuns sa infatiseze omul frumos, pe cand cea bizantina a stiut sa surprinda frumosul din om si de dincolo de om.

Ideea e ce faci cu statuia respectiva. Daca doar o privesti, o admiri care e problema? Nu ne putem insa inchina la statui sau prin intermediul lor. Porunca spune "Sa nu-ti faci chip cioplit si sa nu te inchini inaintea lui". Chipuri cioplite putem sa ne facem cate vrem, dar nu pentru inchinare.

Ai dreptate. Dar arta romanica a durat pana in sec. al 13-lea deci si dupa schisma.
Si are si statui.. Eu pe ele le consider icoane.

Teologic vorbind, nici eu nu am nicio problema cu statuile. Dar sa fie la ei (la catolici), nu la noi.

Poate nu este exemplul cel mai potrivit, dar cand Parintii Bisericii luat decizia de a pastra in cult numai icoanele, a fost ca si cand, te-ai afla pierdut pe mare si vrei sa vezi tarmul. Ce am alege, ochelarii de distanta sau binoclul? In acest caz, daca am binoclul, la ce imi mai folosesc ochelarii?

Asa si in Biserica, aflati pe "marea vietii acesteia" ne folosim de icoana pentru a intrezari orizontul vesniciei.

Am preferat mereu icoanele. Dar poate că această preferinţă se explică prin faptul că sunt copil al spiritualităţii răsăritene. Poate că dacă aş fi fost impregnat într-o altă cultură, cum e cea apuseană, aş fi preferat statuile. Când mă rog într-o biserică romano-catolică, nu am nici cea mai mică problemă de a mă ruga în faţa statuii Sf Maria sau unui alt sfânt. Deşi, când am de ales, prefer să o fac în faţa reprezentării bidimensionale a mozaicului ori în faţa unei picturi.

idolatrie
 

In trecut sau facut mumii dupa aceea statui, se credea ca se va descoperii posibilitatea dea da viata unor statui dar ne avand succes nici cu aplicarea magiei iar in prezent prin inspiratia raului se creaza clone pe animale asa cat se vede care au viata ,dar la clonele umnane le va da cineva suflet pe langa duh de viata, oare va fi pacat',?