Binecuvantata este aceasta perioada a pocaintei. Cat de minunat incepe aceasta perioada- ne aminteste de smerenie ca radacina a virtutilor. Ca acolo unde rugaciunea este smerita si Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este prezent numai in sufletele smerite.

Poate azi nu au ajuns multi crestini la Utrenie si nu stiu ce cantari frumoase s-au cantat la Utrenie dupa citirea Dumnezeiestii Evanghelii a Sfintei Invieri, mai exact dupa Psalmul 50, aceste cantari de pocainta:
Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!

Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.

Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

Usile pocaintei au fost deschise si de Vamesul din Evanghelia de azi prin umilinta si parerea de rau, caci se batea cu pumnul in piept de durere si regret zicand Dumnezeule milostiv fi-mi mie pacatosului! Aceste cuvinte care stau la baza rugaciunii isihaste cunoscuta cu numele de Rugaciunea lui Iisus! Aceste cuvinte de pocainta ale Vamesului sunt preluate de Sfintii Parinti si au format Rugaciunea inimii sau a lui Iisus, dupa cuvantul Sf.Pavel care spune ca mai bine cinci cuvinte cu inima decat mii de cuvinte de prisos! Aceasta rugaciune este DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA! Sunt 5 cuvinte! Unii Duhovnici spun Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Nu e gresit in niciun fel, numai rostite sa fie!
Ce e mai frumos decat sa ai mereu in minte numele dulce al lui Iisus...
Domnul Hristos spune fariseilor ca vamesii si desfranatii o vor lua inaintea lor in imparatia cereasca. Cum asa? Desi cunoscuti ca fiind cei mai rai oameni vamesii si desfranatele cand vin la pocainta au o parere de rau foarte mare, recunoscandu-si pacatele si cautand indreptarea si unirea cu Dumnezeu.
De aceea noi cei care stim atatea vom avea greu raspuns la judecata caci am stiut si nu am facut, iar pacatosii prin pocainta vor mosteni Imparatia Cerurilor, de aceea cei din urma vor fi cei dintai!
Avem trei cazuri de Vamesi intorsi la pocainta: Zaheu Vamesul, acesta anonim din Evanghelia de azi, si Sf.Evanghelist Matei.

Doamne miluieste-ne pe noi zidirea Ta si nu ne pierde pe noi pt faradeligile noastre!

Incepand cu Duminica vamesului si a fariseului, calendarul ortodox consemneaza intrarea in perioada premergatoare Pastelui, numita Triod. Aceasta este una din cele trei mari perioade liturgice ale anului bisericesc, alaturi de perioadele Penticostarului si Octoihului. Triodul a fost inteles intotdeauna ca o perioada de varf a ascezei crestine si a nevointelor spirituale, fapt pentru care el a ocupat un loc aparte, deosebit de important in crestinismul rasaritean. intelegerea autentica a Triodului, a textului liturgic si a ratiunii postului conduce fara doar si poate catre o viata crestina adevarata. Numai in acest sens Triodul poate fi considerat drept o veritabila scoala a desavarsirii, o incontestabila scara a virtutilor care ar deschide usile pocaintei in sufletul fiecarui crestin si ar pregati marea intalnire la „Ospatul Stapanului“.

Ce facem saptamana aceasta?
 

Este prima data cand am dat atentie inceputului Triodului..Pana acum ma interesa doar saptamana cand incepea postul alimentar..
Ce ar trebui sa facem in aceasta perioada ,practic,mai mult decat in zilele obisnuite,mai ales ca saptamana asta sunt harti,deci se mananca de dulce toata saptamana...?!

Am inteles ca trebuie sa dam atentie virtutii smereniei? In ce fel sa facem lucrul acesta?

" Echilibrul in viata nu ti-l da inainte de toate nimic altceva decat smerenia. Fara smerenie este greu la cumpanirea lucrurilor, la dreapta-socoteala( masura).

Sa nu gasesti niciodata pricina absolut la nimeni, pentru nimic si tot binele care se savarseste, si-l savarsesti tu sa-l pui pe seama bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lucrat prin tine!

Iar raul de acum sa-l iei pe seama ta si sa spui:Datorita pacatelor mele, greselilor mele, s-a intamplat lucrul cutare sau cutare..."

- Parintele staret Melchisedec de la Putna-.

O perioada mult draga inimii mele.

Chiar daca inima mea nu simte asa cum ar trebui pe Domnul si dragostea Lui fata de mine si de tot ce ma inconjoara, in aceasta perioada ajung sa Il simt atat de aproape de mine. Parca mai mult ca niciodata El ne spune: "Va iubesc !"

Dea Domnul ca in acest an sa murim impreuna cu Hristos si sa inviem alaturi de El, cu mult mai adevarat decat pana acum !

Stihiri de cugetare!
 

“Sa nu ne rugam ca fariseul, fraților, că tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii!

Fariseul de slava deşartă fiind biruit, iar vameşul cu pocăinţă plecându-se, au venit la Tine Însuţi, Stăpâne. Ci acela, lăudându-se, s-a lipsit de bunătăţi; iar acesta, negrăind, s-a învrednicit darurilor. În aceste suspinuri întăreşte-mă, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”

Imnografia Triodului exprima experienta duhovniceasca si ascetica a parintilor care au contribuit la nasterea si definitivarea ei. De-a lungul veacurilor, an de an, cate suflete nu vor fi chemat aceste stihiri la smerenie si pocainta?

Cântările Triodului , imne liturgice şi melodii psaltice
 

Smerenia, calea spre cunoasterea de sine si a lui Dumnezeu!
 

Prin smerenie crestinul isi masoara propria neputinta cu infinitatea dumnezeiasca. Pe cat inainteaza in cunoasterea de sine, pe atat progreseaza in cunoasterea lui Dumnezeu. Prima treapta a smereniei, infatisata in Triod de exemplul vamesului, e o transpunere crestina a adagiului antic "Cunoaste-te pe tine insuti". Viata duhovniceasca apare astfel ca o gnoza autentica, care se intemeiaza nu numai pe puterile mintii si nu urmareste sa stearga distinctia esentiala dintre Creator si creatura, ci, din contra, e intemeiata pe simtul "masurii", adica pe recunoasterea si marturisirea mizeriei sale duhovnicesti, a pacatului si a absentei virtutii. Smerenia vamesului sta in faptul ca el se arata inaintea lui Dumnezeu asa cum este, in recunoasterea faptului ca, nedesavarsit prin fire ca si creatura, el a extins de bunavoie inca si mai mult distanta "infinita" care il separa de Creatorul sau. Ea consta si in implorarea cu lacrimi a milostivirii Dumnezeiesti, ca sa umple acest adanc si sa-i dea iertarea greselilor.
Pentru credinciosul care, angajat pe calea Postului Mare, a daramat zidurile eului sau pentru a atinge o constiinta ce imbratiseaza intreaga natura umana, smerenia va consta din faptul de a se recunoaste foarte precis drept cel mai mare dintre pacatosi. Astfel, dupa ce i-a enumerat pe toti pacatosii Vechiului si Noului Tesatament, sufletul recunoaste la sfarsitul Canonului Mare ca i-a intrecut in ticalosie pacatuind mai mult decat intreaga natura umana. Singura cale de mantuire care ii mai ramane e de a implora milostivirea in ziua Judecatii. "N-a fost in viata pacat, nici fapta, nici rautate, pe care sa nu le fi savarsit eu, Mantuitorule, cu mintea si cu cuvantul, cu vointa si cu gandul, cu stiinta si cu fapta pacatuind ca nimeni altul odinioara".
Pacatosul se recunoaste drept cel mai mare dintre pacatosi pentru faptul de a fi incalcat in chip constient, iar nu din nestiinta legea iubirii. Imnografii insista mult asupra acestei dimensiuni a smereniei ca simt al responsabilitatii universale a fiecaruia, indemnandu-i astfel pe credinciosi spre unul din aspectele cele mai profunde ale Spiritualitatii crestine. Cu cat sfintii sunt mai luminati de har, cu atat se socotesc mai pacatosi si se smeresc si, invers, cu cat coboara in adancul smereniei cu atat sunt mai luminati.
Monahul gaseste calea inaltarii asezandu-se mai prejos decat toti, chiar si decat fapturile necuvantatoare: "Fericit monahul care se socoteste gunoiul tuturor", spunea avva Evagrie. Triodul aplica aceasta invatatura aparent socanta indemnandu-i neincetat pe credinciosi sa recunoasca dimensiunea universala a pacatelor lor personale. Melozii nostri raman insa discreti in ce priveste rolul harului. Ei nu precizeaza ca smerenia creste pe masura contemplatiei si ca arsura pacatului sporeste pe masura luminarii. Aceasta tacere prudenta sa poata fi oare pusa pe seama caracterului "practic" al Triodului? Intr-adevar, aici e vorba mai putin de o invatatura teoretica, cat de faptul de a-i face pe credinciosi sa inainteze in aceasta virtute infatisandu-le in acelasi timp adancimile ei, cat si riscurile amagirii pe care le cuprinde.
Smerenia e singura cale care duce la contemplatie. Intrand in sine insusi pentru a se recunoaste cel dintai dintre pacatosi, monahul gaseste, asadar, in mod paradoxal "calea inaltarii", scara inaltata spre cer:
"Slujindu-se de smerenie ca de o scara, vamesul s-a ridicat la inaltimea cerurilor; in timp ce fariseul, cu putreda usurime a trufiei inaltandu-se s-a coborat in adancul iadului".
Imagine al carei ecou se regaseste in acest faimos citat din Sf.Isaac Sirul: "Sarguieste-te sa intri in camara ta dinauntru si vei vedea camara cereasca, caci una si aceeasi usa deschide contemplarea amandurora. Scara imparatiei e ascunsa inauntrul tau, in sufle.tul tau. Spala-te, asadar, de pacat si vei descoperi treptele pe care sa urci".
Ca si de orice realitate duhovniceasca, de acest paradox al smereniei nu putem da seama decat prin expresii antinomice ca, de exemplu, "smerenia facatoare de inaltare". Imnografii Triodului se straduiesc indeosebi sa dezvolte acest simbolism geometric al smereniei potrivit cuvantului lui Hristos: "Tot cel ce se va inalta pe sine se va smeri, dar cel ce se smereste pe sine se va inalta". Caci, potrivit Sf.Grigorie al Nyssei in timp ce mandria e "un urcus in jos", smerenia e, invers, "o pogorare spre inaltimi".
In alternanta acestor doua momente, pogorarea (sensul "descendent") trebuie sa preceada urcusului (sensului "ascendent"). Fariseul din parabola a fost respins de Dumnezeu fiindca, trufindu-se cu faptele sale, a inversat sensul alternantei; in timp ce vamesul a fost inaltat pentru ca mai intai s-a pogorat. Smerenia unuia l-a condus pana pe culmea virtutii, in timp ce trufia celuilalt l-a facut sa cada din ea.