Dar Dumnezeu a invins raul.

Probabil ca ceea ce iti doresti tu este un Dumnezeu care sa te scuteasca de toate dificultatile, de toate durerile, chiar si de acelea naturale si normale, chiar si de acelea care sunt intrinsec necesare pentru a putea percepe si aprecia opusul lor - binele si fericirea.

Tu esti copilul care il acuza pe parinte de lipsa de iubire pentru ca ii face o injectie care doare putin.

Ceea ce iti doresti tu este o divinitate care sa:

1. anuleze orice durere, orice suferinta, orice nevoie, de orice natura ar fi acestea;
2. anuleze liberul tau arbitru;
3 impuna o stare de "fericire" artificiala, in lipsa oricarui merit sau chiar a oricarei acceptari.

Te informez ca aceasta divinitate a fost dscoperita si este relativ accesibila; ea se numeste "doze dese si masive de heroina".

Ok, deci dupa tine trebuie sa tacem si sa lasam cei care sunt in majoranta sa vorbeasca. Sa stii ca metodul asta a functionat pana cand omul a avut dreptul de a avea o parere.
In plus exemplul nu are nici o legatura cu cea ce se intampla aici: este o acuza, o jignire si o prostie.
Totusi ateul se occupa de a nega un fapt religios (Biblia, Dumnezeu) si sa le puna in discutie incat este "munca" lui. Si trebuie sa te obisnuesti cu idea, deoarece nu este unica oara de vei intalni astfel de posturi.

Nu ai inteles.
Nu vreau sa-mi elimine duerea mea de la cap, vreau sa elimine foamea din lume, razboaiele, Satana (care este sursa raului).
Oricum nici voi nu stiti cum functioneaza intr-adevar Dumnezeu si Satana. Unul imi zice ca el sta numai in iad, altul ca pamantul este iadul, altcineva ca Satana face sa se intample raul ca sa te puna la incercare. Deci fiecare are o punct de vedere a lui, divers de fiecare. De asta unul care vine aici nu intelege ce este crestinismul si in ce consista deoarece i se povesteste varianti toate diverse intre ele. (de exemplu eu)

Nu nu-mi trebuie heroina ca sa ma simt bine. Voi aveti deja opiul credintei.

Nu cred ca ai prins ideea. Este dreptul oricui sa aiba o parere, si sa o exprime.

In ipoteza in care o exprima in mod nepoliticos, este dreptul familiei X sa-l pofteasca afara din casa.

Mai mult, exista ceva care se numeste self-respect, iar din punct de vedere intelectual, acesta ar pretinde ca inainte sa dai cu barda la modul "carte scrisa de niste primitivi", sa te informezi, macar la modul minimalist. De exemplu, am dubii serioase ca amicul Z. stia din ce carte a Bibliei era citatul care l-a scos din pepeni, cine a scris cartea si cand.

A afirma ca Biblia este "o carte", scrisa "acum 2000 de ani", de "un trib" primitiv este atat de ridicol incat self-respectul intelectual al autorului afirmatiei poate fi pus la indoiala cu bun temei.

Cu ideea ateismului si a manifestarilor sale sunt FOARTE obisnuit, deoarece am fost eu insumi ateu timp de mai mult de 30 de ani.

1.Dreptul de a avea o parerea este mai vechi decat credeti.Serios.La studiu domnilor/doamnelor/domnisoarelor.Se rasuceste in groapa Socrate cu tot cu maieutica.
2.Mi-a placut faza cu ,,a nega un fapt religios".Conform Dex>fapt - FAPT, fapte>Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate.Sesizati momentul cand ati dat cu capul de peretele logicii?Nu este vorba de religie ci de logica elementara.PS>orice scop distructiv poate avea 2 finalitati:inlocuirea elementului contestat cu unul mai bun sau b).contestam pe sistem nihilist si atunci Dumnezeu cu mila.Daca ati fi incheiat postul dvs pe stil Tristan Tzara v-as fi inteles.
3.Nu confundati politetea cu altceva.

De ce Dumnezeu ne-a creat ?
 

Este o intrebare la care nu stiu daca vei primi un raspuns -Cred ca numai Dumnezeu stie de ce ne-a creat-

Dar tu ce bai ai ? Razboaiele si foametea sunt produsul acelei propensitati pentru raul moral pe care am invocat-o in alt post, numita de crestini pacat originar. Nu ti se pare cam exagerat sa-i pretinzi lui Dumnezeu sa ascunda sub faras toate produsele greselilor facute de oameni, iar oamenilor sa la negi astfel orice responsabilitate ?

Eu nu vreau sa inlature Dumnezeu razboaiele, eu vreau sa o faca oamenii.

In ce priveste dogmele Bisericii, acestea sunt relativ lesne accesibile, google is your friend.. E adevarat, Bisericile difera in interpretarea pe care o dau unor adevaruri de credinta. Nu-ti ramane decat sa-ti pui la lucru inteligenta, eventual sa te rogi, sa meditezi, si fii sigura ca Dumnezeu te va ajuta sa discerni adevarul, cu conditia sa-l cauti cu sinceritate.

[quote=Erethorn;259219]Dar tu ce bai ai ? Razboaiele si foametea sunt produsul acelei propensitati pentru raul moral pe care am invocat-o in alt post, numita de crestini pacat originar. Nu ti se pare cam exagerat sa-i pretinzi lui Dumnezeu sa ascunda sub faras toate produsele greselilor facute de oameni, iar oamenilor sa la negi astfel orice responsabilitate ?
QUOTE]

pai si e moral sa plateasca atata omenire greselile a 2 prosti?
oamenii de atunci nu sunt oamenii de azi, asa cum evreii de acum 2000 de ani nu sunt evreii de azi. nici nazistii de acum 70 de ani nu sunt germanii de azi.

Blue cat, nimeni nu plateste greselile altuia. Tu te consideri cumva perfect, fara pata ? Dintre problemele si dificultatile din viata ta, nici una nu ti se datoreaza tie ?

Oricum, consecinta pacatului originar nu este responsabilitatea mediata, ci concupiscenta.

De la regula "platii nedatorate" exista o singura exceptie: Isus Christos, cel care a platit in intregime pentru greselile altora - inclusiv ale tale.

Pt Blue Cat
 

Ai mai jos un text spre analiza.Daca doresti putem continua discutia si pe coordonatele lui Nae Ionescu(vezi link mai jos).
http://www.crestinortodox.ro/religie...tei-88733.html

Sper ca cele 2 texte sa fie macar o lectura placuta despre ce s-a intamplat cu cei ,,2 prosti" care au avut tupeul sa ne lase numai probleme pe cap.

,,Creştinismul bine înţeles nu interzice cunoaşterea şi nici nu aduce atingere cunoaşterii, ci din contra trimite la cunoaştere, din moment ce Sfânta Scriptură, cartea fundamentală a Bisericii, ne spune că Însuşi Dumnezeu l-a îndemnat pe Adam, strămoşul omenirii să dea nume făpturii (Facerea 2, 19). Dar îndemnându-l pe Adam să dea nume, Dumnezeu l-a îndemnat de fapt la cunoaştere pentru simplul motiv că entităţile făpturii, respectiv entităţile creaţiei, nu puteau fi denumite fără a fi corect definite prin cunoaşterea din ce în ce mai aprofundată şi mai cuprinzătoare. De la spic, la bob, de la bob la embrion, de la embrion la celulă, de la celulă la moleculă şi aşa mai departe, sau în perspectivă spaţială: de la pământ la lună şi la stele, de la stele la galaxii.

Într-un univers fără de margini, de la microcosmos la macrocosmos, nici cunoaşterea nu poate fi limitată din moment ce omului i-a fost dat să atribuie mereu noi nume, noilor entităţi identificate şi definite prin perfecţionarea continuă a instrumentelor şi a metodelor de investigare. De fapt, Dumnezeu după ce l-a făcut pe om „bărbat şi femeie” l-a binecuvântat şi i-a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28). Dar a spune: „supuneţi” şi „stăpâniţi” echivalează cu a spune cunoaşteţi, cunoaşteţi şi iar cunoaşteţi, căci nu poţi să supui şi să stăpâneşti fără a cuprinde cu pricepere şi cu responsabilitate de profesionist toată creaţia în rosturile ei. A stăpâni, adică a administra înseamnă a c u n o a ş t e. Iar aceasta este prima poruncă, dar şi prima binecuvântare pe care Dumnezeu a dat-o omului.

Chiar şi în grădina Edenului, Adam a fost pus ca să o lucreze şi să o păzească. Dar a lucra însemna a avea ştiinţa a ceea ce era de făcut, iar a păzi însemna a cunoaşte în mod obligatoriu obiectivul de păzit cu detaliile lui ca şi pe cei în contra cărora trebuia păzit Edenul. Toate poruncile date de Dumnezeu omului, prin Adam, se adresau şi se adresează libertăţii sale de acţiune şi implicit capacităţii sale de a distinge şi de a înţelege, aptitudini ce pot exista numai şi numai prin cunoaştere temeinică .

Teocentrism sau antropocentrismul deviant?

Celebra interdicţie primită de Adam: „Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” nu s-a referit şi nu se referă la cunoaşterea tehnico-ştiinţifică a nemărginitei creaţii, ci la sistemul de criterii, imaginat ca un pom, pe baza cărora se stabileşte ce este bine şi ce este rău să creadă şi să facă omul în viaţă, fiindcă Dumnezeu în desăvârşita Sa înţelepciune a stabilit aceste criterii odată pentru totdeauna.

Şarpele, unealta lui Satan, adică cel care iubindu-se doar pe sine însuşi nu putea decât să se târască fără a fi capabil de idealuri mai presus de jalnica-i persoană, ştia bine sensul interdicţiei. Acesta chiar spune: „Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Facerea 3,5). Deci nu despre cunoaştere este vorba, ci despre distincţia dintre bine şi rău, distincţie pe care o ştie face numai Dumnezeu, Cel Care Îşi iubeşte creaţia în întregul ei, până la sfârşitul veacurilor, şi nu sărmanul om, această efemeridă limitată şi egoistă pentru care lumea se termină odată cu el. Aşa după cum arăta la vremea sa Nae Ionescu, Dumnezeu a exprimat prin această interdicţie însăşi condiţia umană ca şi când ar fi spus: „Măi omule, tu trebuie să ştii că asta nu este natura ta. Dacă tu faci asta calci nu legea Mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiţia ta?

Dumnezeu a stabilit această lege nu fiindcă s-ar fi temut de noul statut al omului, ci tocmai fiindcă ştia că omul, ca fiinţă imperfectă dar perfectibilă, nu avea aptitudini pentru un asemenea statut. Înzestrat cu inteligenţă şi cu voinţă, dar fără a putea fi Dumnezeu, omul s-a vrut a „fi ca un Dumnezeu” şi de aici toate erorile voluntarismului antropocentric.

Păcatul păcatelor

Prin neascultare, adică prin contestarea sau pervertirea, sub orice formă, a criteriilor de bine şi de rău, aşa cum sunt ele date omului de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, dar şi în Sfânta Tradiţie, omul a comis, de fapt, păcatul păcatelor, adică păcatul pervertirii normelor divine de conduită, care ne-a deviat evoluţia spre o existenţă dominată de legităţile ciclurilor trofice specifice biologiei, adică spre acea zonă în care natura afectelor noastre nu depăşeşte ternul afect al necuvântătoarelor, care şi ele au viaţă socială îngrijindu-se de hrană, de vizuină, de tandreţea nupţială, dar şi de joc, de comunicare sau de recunoaşterea liderului.
Pierzând desăvârşitul etalon dumnezeiesc, singurul care ne permite trăirea sacrului, specific umană, omul a pierdut şansa de a se îndumnezei, pierzând astfel şi şansa de a realiza progresul real pe termen lung prin armonizarea diversităţii lumii în viziunea unitară dată nouă de Unicul Ziditor, urmând o scară unică de valori, care să aibă în vedere inclusiv păstrarea creaţiei”

Bye