Multumesc pentru raspuns, frate Zaharia. Intr-adevar, problema rolului bisericii in mantuirea credinciosilor este una complexa iar exemplul dat de dumitale cu Iisus primindu-i pe cei ce doreau sa vina la El, iar nu aducandu-i pe acestia cu sila la Dansul, este foarte bun.

Am zis ca mantuirea este individuala si fara indoiala asa si este, insa care dintre noi nu-si doreste si mantuirea celor dragi, a parintilor, sotilor / sotiilor, copiilor nostri? Poate e o "hiba" si un gen de madrie ascunsa aceasta grija fata de aproapele.

Ma uit in jur si cred ca-n zilele pe care le traim, comunitatea ortodoxa ar trebui sa-si tranga randurile mai mult ca niciodata. Din punctul asta de vedere noi, ortodocsii, am fost mai mereu codasi.. vezi cum sar musulmanii sa se apere unii pe altii desi credinta lor nu e cea in Iisus Hristos! Asta ii face puternici si le da forta sa razbeasca.

Grija mantuirii fiecaruia dintre noi nu trebuie pasata in totalitate bisericii, trebuie sa fie o impreuna-lucrare. Biserica are know-how-ul necesar, de asta pomenea sora Sophia de cateheza, care este foarte importanta in viata unui crestin. A avea un duhovnic este iarasi o conditie necesara. Insa lipseste o veriga in tot acest "proces", ceva ce tine de (in termeni moderni) mentinerea unei relatii stranse intre Biserica si credincios prin cooperarea benevola a celor doua parti (asadar nu cu forta). Nu putem totusi pune problema in termeni chiar atat de simpli: mergi pe strada si intri in toate magazinele insa in biserica ba; nu putem sa ne multumim sa constatam acest lucru la modul contemplativo-resemnat. E oare gresit sa spun ca Biserica are nevoie de strategii de marketing pentru a-si face mesajul cunoscut cat mai multor oameni? Si de politici de fidelizare a "clientilor", adica a celor care au pasit deja (sfios poate) pe calea lui Hristos?

Iertare si Doamne ajuta!

Am dat peste ceva interesant pentru subiectul topicului. Este vorba de canonul nr. 14 al Conciliului Ecumenic Niceea-2: "Dacă cineva nu este ordinat, nu-i este permis să facă lectura de la amvon în timpul Sfintei Liturghii".

Desigur, este vorba de o regulă liturgică (disciplinară), adică un canon modificabil. Dar el atestă două lucruri:
1) în anul 787, anul acestui Conciliu Ecumenic, în biserici existau amvoane
şi
2) ele erau folosite pentru lecturi în timpul slujbei.

Si totusi... nu prea inteleg unde tinteste acest topic.

Eu personal am vazut numai la manastirea Cernica preoti care sa citeasca Sfanta Evanghelie din amvon.

am vazut in mai multe biserici,dar nu erau folosite toate;
la manastirea Brancoveni amvonul este folosit pentru citirea Evangheliei,un lucru bun si bine intemeiat.

da,este interesant ca se aseamana cu actuala randuiala la catolici de a se citi de catre diferite persoane la amvon,dar putem asemana si la noi Ortodocsi cu paremiile care sunt citite in mijlocul biserici de catre ori care,in general de catre cei din strana.

La bisericuţa mea greco-catolică, amvonul a fost desfiinţat. Motivul ? Ca să fie mai mult loc pentru credincioşi.
În comparaţie cu noi, totuşi cei de la Catedrala Sf Iosif au avut mai mult noroc. Superbul lor amvon este bine mersi, la locul lui, chiar dacă acvila care aşteaptă ca să se aşeze pe ea Sfânta Carte este prăfuită. De ce au păstrat amvonul ? Fiindcă au descoperit că nu există loc mai bun pentru operator, ca să filmeze nunţile...

Iată că un duh al democraţiei se manifestă şi în Biserica Catolică, ca şi în cea Ortodoxă. Este acelaşi duh care a făcut corul să coboare la nivelul soleei. Tot ce ar aminti cumva că Evanghelia ne vine din Cer, că protos-ul nu învăţătura lui proclamă oamenilor la predică, ci învăţătura Bisericii primită, în dar, de sus, că artiştii corului preînchipuie Corurile Îngereşti, trebuie să dispară. Este acelaşi duh democratic care a suprimat practica osculaţiunii (sărutarea mâinii preotului de către diacon sau acoliţi atunci când primesc de la el un obiect sfinţit).

Există oare vreo legătură între dispariţia amvonului şi practica predicatorului de a se adresa congregaţiei cu cuvintele "iubiţi fraţi şi surori în Cristos", în loc de "iubiţi fii şi fiice" ? Mă tem că da... Şi, în acest context, de ce aş mai săruta mâna preotului ? Că doar nu sărut mâna lui frate-miu, să terminăm cu asemenea obiceiuri ale unui întunecat Ev Mediu, în care omenirea nu descoperise lumina egalităţii şi fraternităţii !