În prealabil postat de delia31 (Post 522541)

@Mihai-parca topicul de fata e despre icoane mai putin cunoscute. Icoane precum cea a mucenicilor chinezi canonizati in anul 2000 de Biserica Rusa, adusi in prim plan cu ocazia pomenirii lor acum doua zile, si cea a Sf. Mitrofan Yang Ji de Beijing nu le intalnesti chiar pe toate drumurile.

În prealabil postat de Mihailc (Post 522685)

Poate nu întâlneşti pe toate drumurile tale. Pe drumurile altora se întâlnesc destule, ba chiar prea multe pentru o tradiţie care autoflatează că ar fi moştenitoarea unică a icoanei autentice.

De fapt majoritatea icoanelor postate nu sunt atât de rare, cât de rarefiată e cultura iconică a celor care le-au postat. Am ţinut această constatare măruntă pentru mine, probabil pentru a evita rigorismul excesiv şi juliturile în amorul propriu al celor vizaţi.
Admit că nu era necesară discuţia despre contextul istoric real în care au fost ucişi ortodocşii chinezi, ca victime colaterale într-o revoltă antioccidentală şi anticolonială, dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora. La priveliştea unui asemenea mod de gândire, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ar zâmbi amar, din veşnicia unde sălăşluieşte alături de Hristos. S-a terminat cu mucenicii de altădată, cu cei care plonjau fulgerător în sfinţenie prin acte/fapte de libertate şi iubire aflate pe paliere de profunzime imposibil de priceput pentru o minte preocupată exclusiv de bunăstarea transcendentală a propriului ego.

Rabinath Tagore a lansat în cultură o vorbă de duh bine ancorată în adevărul faptelor :"frumuseţea locuieşte în ochiul celui care priveşte". Cred că în cazul de faţă şi opusa e la fel de adevărată: "Innuendo locuieşte în ochiul celui care priveşte/citeşte"

Expresia asta, aşa cum a fost plasată ea în postarea originală (numărul 79 de pe prezentul topic) îmi aminteşte de o secvenţă dintr-un film istoric, în care un popă, obligat de împrejurări să lupte într-un război, îi taie cu ură beregata unui inamic, iar apoi, în timp ce acela trăgea să moară, îi recită cu acrivie şi fariseism ritual, aparent profund afectat de moment, rugăciunile de dezlegare şi apoi îi închide ochii, după ce victima şi-a dat ultima suflare, cu o tandreţe aproape credibilă în felul cum a fost jucată de actor. Apoi continuă să ucidă şi alţi duşmani, dar regizorul nu mai insistă pe contrastul violent dintre killer şi mimarea comportamentului standard evlavios prezentat în secvenţa descrisă sumar mai sus.

În prealabil postat de Mihailc (Post 522685)

...dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora.

În prealabil postat de catalin2 (Post 522698)

Cateva relatari despre martiriul lor.
Am gasit un site romanesc dedicat doar acestor sfinti mucenici: http://martiriichinezi.scriitor.org/...iiChinezi.html
Sunt acolo cred toti cei 222 de sfinti si omorarea lor, cea mai completa descriere.
[...]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 522742)

Foarte interesanta icoana,seamana cu cele pictate de copti,mereu am avut sentimentul unei picturi realizate de un copil.Cel din dreapta,hranit,de corbi,este Sfantul Ilie la paraul Kedrit?Totusi are matanii la brau,cred ca este un simbol cumva,pe vremea lui Ilie nu cred ca erau cunoscute.Leii langa un om sfant este o tema care s-a mai repetat,vezi sfantul Gherasim de la Iordan care a vindecat parca un leu ce i-a ramas apoi aproape pana la sfarsit.Cine este cel din stanga,este avva Antonie cel Mare?Poarta pe cap acel acoperamant cum au isihastii?De ce este scris in araba,de unde provine icoana?

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 522775)

Delia multumesc mult,ca in multe alte momente din trecut imi orientezi corect privirea.Eu,cand am cautat prin carti si imagini,ca sa-mi dau seama cine este cel din dreapta am dat si eu peste Pavel dar m-am gandit la Ilie interpretand simbolic :) siragul de matanii si leii,pt un fel de metafora dar acum realizez ca de fapt nu erau o metafora ci chiar realitatea.Hm,metanoia este inca un pod prea indepartat pt mine.Cu privire la cele scrise de tine in continuare habar nu aveam.Multumesc si mai mult pt lectia de cultura,mi-am insusit-o si voi cauta si eu mai mult.Per total m-ai corectat unde greseam si mi-am dat si informatii noi pe care ar fi trebuit sa le stiu.Este mereu o bucurie mare sa ai prieteni/o prietena in adevaratul sens al notiunii.Multumesc !

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 522742)

Foarte interesanta icoana,seamana cu cele pictate de copti,mereu am avut sentimentul unei picturi realizate de un copil.Cel din dreapta,hranit,de corbi,este Sfantul Ilie la paraul Kedrit?Totusi are matanii la brau,cred ca este un simbol cumva,pe vremea lui Ilie nu cred ca erau cunoscute.Leii langa un om sfant este o tema care s-a mai repetat,vezi sfantul Gherasim de la Iordan care a vindecat parca un leu ce i-a ramas apoi aproape pana la sfarsit.Cine este cel din stanga,este avva Antonie cel Mare?Poarta pe cap acel acoperamant cum au isihastii?De ce este scris in araba,de unde provine icoana?

În prealabil postat de delia31 (Post 522772)

Intr-adevar, e foarte frumoasa icoana de la Mirela.

Unul din sfinti e Antonie cel Mare, asa cum ai zis, iar celalalt e Pavel Tebeul (din Tebaida Egiptului). A fost si el hranit de un corb, la fel ca profetul Ilie la paraul Cherit, a imblanzit si el lei, la fel ca Gherasim de la Iordan, care apoi i-au slujit si care i-au sapat groapa atunci cand a murit la varsta de 113 ani.
Sf. Pavel Tebeul e primul pustnic cunoscut al crestinatatii, iar cel care l-a gasit mort, in genunchi cu mainile impreunate in rugaciune, a fost Antonie cel Mare. Antonie e imbracat in vesminte monahale, avand pe cap camilafca.

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 522835)

La 20 km de Botosani, in Manastirea Sihastria Voronei putem intalni o icoana unicat a Maicii Domnului. Ea este reprezentata tinandu-si Fiul de mana si nu in brate, asa cum sunt toate icoanele ce o reprezinta pe Maica Domnului. Pictura nu a fost niciodata restaurata si se pastreaza in stare perfecta. Icoana a fost pictata in 1875, in urma unei revelatii avute de unul din calugari. Ea simbolizeaza intrarea Fecioarei in templu, de mana cu Fiul Sau.

În prealabil postat de Mihailc (Post 512686)

Întrebarea ta conţine deja o bună parte din răspuns. Scena se înscrie morfologic în tiparul picturii bisericeşti numite astăzi neobizantine, dar tema nu prea are consistenţă iconologică, fiindcă nici măcar nu acoperă complet mesajul versetului biblic pe care pretinde că-l ilustrează . (Apocalipsa 3,20). Probabil această scenă, inspirată, după cum foarte bine ai observat, de un desen pietist popularizat pe filieră neoprotestantă, a fost zugrăvită undeva în pronaos sau pridvor, în spaţiul rezervat preferinţelor beneficiarului, unde apar de obicei multe năstruşnicii vizuale legate de tradiţia locală, hituri artistice ce animă evlavia enoriaşilor, familia şi activitatea ctitorilor etc.
La Dionisie din Furna nu există niciun fel de sugestie pentru Apocalipsa 3:20, temele proxime fiind "Pilda uşii şi staulul oilor" şi "Pilda uşii", ambele amplificate ecleziologic şi foarte bogate în discurs teologic, pe când această "Iată Eu stau la uşă şi bat" este doar un flash tautologic al începutului unui verset din Apocalipsă. Însă trebuie precizat clar şi răspicat că erminiile nu sunt nicidecum cămăşi de forţă ale iconografiei. Ele au apărut, ca şi canoanele în general, în urma unor derive artistice ale iconarilor în al doilea mileniu creştin sub influenţa tabloului religios catolic şi au avut ca scop păstrarea liniilor de forţă ale artei vizuale biserceşti în ograda Tradiţiei Bisericii Una. S-au făcut, şi se vor mai face încă, tâlcuiri iconice oarecum inedite dar perfect tradiţionale, în afara celor prescrise de erminii aşa cum se vor produce şi tot felul de zugrăveli analfabete teologic cu pretenţie la statutul de icoane. Bunăoară, vor mai fi canonizaţi sfinţi cu chipuri şi fapte care vor primeni continuu patrimoniul iconografic al Bisericii.
Nu cu mult timp în urmă am fost solicitaţi să analizăm posibilitatea realizării în frescă a unei suite iconografice pe tema "Via Crucis" sau "Drumul Crucii", mai pe înţelesul nostru. Lucrarea a fost comandată de o comunitate greco-catolică care şi-a zidit o biserică foarte frumoasă şi pe care şi-o doresc împodobită cu pictură bisericească autentică, dar vor musai şi "Via Crucis". Am văzut pe viu iconostasul deja terminat şi pot spune că dă clasă la 85% din bisericile ortodoxe construite recent, deşi pictorul este ortodox, meşter de şcoală veche şi înclinat să respecte cu acrivie dorinţele clientului. Cu alte cuvinte, pictează bine sau prost după dorinţele beneficiarul.
La greco-catolicii ăştia pictorul respectiv s-a molipsit de entuziasmul şi dorinţa lor de a avea o biserică cu o pictură de mare calitate şi o să le facă o pictură de mare calitate. Până acum doar iconostasul, dar am văzut studiile la scară pentru frescă şi am rămas cu gura căscată, sesizând modul cum pictorul a înţeles că insereze ansamblul inedit al drumului Crucii fără să bruieze frizele consacrate din registrul superior, în urzeala cărora a strecurat trimiteri subtile şi culte la secvenţele pătimirii lui Hristos din imediata vecinătate. Şi fiindcă pictorul este ortodox, nu l-a lăsat inima să lase Drumul Crucii în capcana dolorismului specific catolic în care celebra devoţiune cu acelaşi nume se împotmoleşte, finalizând ansamblul tematic exact în pragul Pogorârii la iad de unde continuă cu un ciclu al Învierii similar ca dimensiune, abordare stilistică şi tematică cu Via Crucis, însumând toate popasurile praznicale ale Penticostarului, inclusiv un splendid subansamblu al Arătării lui Hristos la marea Tiberiadei.
Probabil, când vor fi trascrise în frescă, aceste soluţii iconografice vor alcătui o lucrare de referinţă pentru pictura liturgică din vremea noastră.

În prealabil postat de Marius22 (Post 565419)

Este pentru prima data cand intalnesc aceasta reprezentare, "Primii pasi":

În prealabil postat de Marius22 (Post 565419)

Este pentru prima data cand intalnesc aceasta reprezentare, "Primii pasi":

https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/...35221953_n.jpg

În prealabil postat de mirela.t (Post 566072)

Dacă era crucială, se picta înainte de a trece 2000 de ani de la nasterea lui Hristos.

În prealabil postat de sophia (Post 566089)

Sincera sa fiu pe mine ma socheaza anumite picturi sau/si icoane si am ajuns de mai mult timp la concluzia ca in mare parte arta de fapt nu exista decat poate in autorul unei lucrari.
Daca el nu pune macar o nota explicativa, ca sa intelegi ce si cum a vazut el, atunci nu o intelegi (cum trebuie), nu iti place si atunci nu se mai cheama arta.

Spunea Ioan-Cezar mai sus si sunt de acord cu el, ca icoana nu este (numai) o opera de arta ci mai ales un mijloc de a ne uni cu Cerul.
Si atunci daca nu-ti place si in loc sa te faca simti ceea ce trebuie, te ingrozeste, nu poti sa "zbori la cer cu ea". Sa ma ierte Dumnezeu.

De aceea mie multe dintre icoane nu-mi plac si nu inteleg de ce sunt facute asa. Mie nu-mi spun nimic, nu-mi trezesc nici fiori (placuti), nici credinta, ci dimpotriva.
Mi se pare cumva si o lipsa de respect la adresa persoanelor pictate sa le reprezinti disporportionate, cu figuri strambe, patratoase, etc.

Poate ma lamureste de ex. cineva de ce icoana cu Brancovenii (cea de mai sus) este asa? Oamenii patratosi, chei, culorile, etc. Singura mai reusita este doamna. Asa aratau ei? Asa era imbracati (sau goi)?
Sa inteleg si eu simbolistica.

Nu-mi plac nici mare parte din icoanele cu Maica Domnului si pruncul. Sunt prea diforme. Asa ii vad oamenii? Eu nu ii vad asa si ma doare...

Nici icoana cu pruncul mergand nu-mi place.

In alta ordine de idei, nu prea stiu sa existe icoane cu Iisus copil mai marisor.
Una mai este cu Iisus in templu.
Nici nu prea exista in scripturi nimic despre viata lui de la pruncie, pana la adult. Este o bucata necunoscuta...

Icoana care pe mine ma duce cu adevarat la cer, este cea de la Sihastria, cu Maria care se roaga indurerata. Este superba cu adevarat. Oare acel autor cum de a putut s-o vada/simta asa si altii nu?

Spunea cineva odata ca icoanele sunt asa pentru ca nu trebuie sa conteze infatisarea, ci simbolul. Dar cum sa fie pictat simbolul, fara ca totusi sa lipsesti de respect persoana reprezentata si sa sochezi pe cel ce priveste?

În prealabil postat de sophia (Post 566089)

Poate ma lamureste de ex. cineva de ce icoana cu Brancovenii (cea de mai sus) este asa? Oamenii patratosi, chei, culorile, etc. Singura mai reusita este doamna. Asa aratau ei? Asa era imbracati (sau goi)?

În prealabil postat de sophia (Post 566099)

Ma gandesc ca poate Brancovenii aceia erau deja in nefiinta, poate spiritele lor. Iar doamna, in doliu dupa ei.

În prealabil postat de sophia (Post 566148)

1. Nu sunt lamurita cu problema cu "nefiinta". Mi se pare un termen foarte frumos. Explicatia din jurul ei insa deja intra in filozofie si aici raman afara.

În prealabil postat de sophia (Post 566148)

2. "Doamna" de care spuneam, cred eu ca este sotia lui. Nu-mi aminteam numele, acum am gasit (Doamna Maria).
[...] Cine era doamna?

În prealabil postat de CristianR (Post 566149)

.... continuă să fiinţeze, să fie.