246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea
 

Cel mai periculos pacat este cel care este cel mai aproape de tine.

TINE MINTE ASTA, si toti care ati scris aici sa tineti minte, vorba lunga ce sunteti

Deacord,ai dreptatea ta. Insa am mai spus-o si o repet: asta e ceva relativ,difera de la om la om,nu se refera la modul general.

246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea
 

246. Pucioşii pretind că cel mai mare păcat este cârtirea (II)

În anul 2003 se proclamă: cel mai mare păcat al oamenilor este neiubirea învăţăturii de la Pucioasa:

“Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubeşte învăţătura Mea, ca să vadă apoi şi să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început şi la sfârşit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morţi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 1-06-2003).

În anul 2008 se proclamă că păcatul judecăţii este cea mai mare cădere spirituală a omului:
“... feriţi-vă de păcatul judecăţii, că nu este cădere mai mare la om ca şi aceea prin păcatul judecăţii, păcat care-l pedepseşte pe om cu aceeaşi măsură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2008).

Dar cel mai mare păcat, şi de nouă ori mai mare decât oricare alte păcate mari pe care omul le poate săvârşi, este păcatul invidiei:

“O, dacă Eu lucrez mai mult printr-un ucenic, şi lucrez altceva decât cu tine, lucrez aşa după măsura Mea şi după alegerea cea din vecii, iar tu să nu ridici păcat de invidie în inima ta împotriva Mea şi a fratelui tău, căci acesta este de nouă ori păcat mai mare decât orice păcat mare pe care-l poate omul săvârşi, căci prin păcatul invidiei a venit moartea pe pământ, şi iată, omul care face păcatul invidiei poartă în el moarte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 3-06-2008).

În anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat necredinţa în Duhul Vorbitor şi în Cuvântul Lui de la Pucioasa”:

“O, cel mai greu păcat este necredinţa cu care omul loveşte în Duhul lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, care a grăit şi grăieşte prin prooroci şi prin gura Mea pe pământ.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 26-04-2009).

Tot în anul 2009 se proclamă a fi cel mai greu păcat hula şi necredinţa oamenilor în A Doua Venire A lui Hristos de la Pucioasa”:

“...şi se scrie hulă necredinţa, şi iată, cel mai greu păcat se încearcă să doboare pe mulţi, după ce atâtea păcate are omul, de care ar fi să se îngrijească el, dacă n-ar veni peste el păcatul hulei asupra venirii Mele pe pământ acum cu cuvântul învierii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 22-7-2009).

În fine, în acelaşi an se proclamă cel mai doborâtor pentru om a fi păcatul desfrânării în însuşi trupul lui:

“...că nu este păcat mai doborâtor pentru om ca şi desfrânarea în însuşi trupul lui... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-12-2009).

Însuşirea păguboasă a liderilor pucioşi, de a uita de la o predică la alta ceea ce le-au vorbit adepţilor ca din partea lui Dumnezeu, nu este o excepţie, ci un obicei. Iată spre exemplu, ce proclamau ei în ianuarie 2005 despre nesupunere: că este ascultare de sine, deci neascultare de Dumnezeu, iar neascultarea este mai mare decât vrăjitoria şi este mai mult decât închinarea la idoli:

“Am rostit prin proorocul Samuel, şi iarăşi amintesc acum că Duhul Meu a spus prin el că neascultarea este mai mare ca vrăjitoria, căci ea este diavol şi dă loc şi viaţă diavolului în om împotriva lui Dumnezeu prin duhul de sine al omului, iar nesupunerea înseamnă om fără Dumnezeu, om care se închină la sine şi pe sine se ascultă şi de aceea nu se supune, şi se numeşte închinare la idoli aceasta, şi se numeşte mai mult decât aceasta.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14-01-2005).

Trei luni mai târziu, uitând de la mână pân’la gură, liderii pucioşi procalmă că nesupunerea este la fel ca vrăjitoria şi împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli:

“Ai grijă ca David şi nu ca Saul, căruia Samuel, ieşind din pământ, întristat de neascultarea şi de rătăcirea lui Saul, i-a răspuns acestuia că nesupunerea este un păcat la fel ca vrăjitoria, iar împotrivirea este la fel ca închinarea la idoli şi la terafimi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-04-2005).

Zece luni mai târziu, liderii pucioşi revin la prima construcţie retorică, stabilind că neascultarea şi nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria şi ca închinarea la idoli:

“O, poporule, poporule, cu dor şi cu durere te învăţ să stai sub învăţătura Mea şi s-o pui peste tine cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu iubire, fiule, căci Eu, Domnul, am spus prin prooroci că neascultarea şi nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria şi ca închinarea la idoli şi sunt chiar rodul acestora.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-11-2005).

De asemenea, definiţia păcatului suferă şi ea modificări de substanţă de la un an la altul. În 2008, despre păcat se spunea că “păcatul este om”:

“...mulţi oameni sunt pe pământ, dar au de tată pe diavolul, fiindcă stau împotriva Mea cu viaţa lor aceştia, căci viaţa de pe pământ a omului e numai păcat, iar păcatul este om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8-12-2008)

În 2009 se propune o altă axiomă, radical diferită: păcatul“este diavol”:

“...căci păcatul este diavol, este satană în om încă de la început, de când omul a pierdut pentru păcat raiul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 24-4-2009).

Inconsecvenţele pucioşilor sunt aşadar o boală cronică şi nevindecabilă, o dovadă în plus că aşa-zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” este o fraudă calificată: el este un biet “Cuvânt Omenesc”, meşteşugit, ce-i drept, dar supus imperfecţiunilor şi greşelilor de tot felul.

Lucrurile însă nu se opresc aici. Consecinţele acestui păcat al cârtirii sunt prezentate a fi atât de dezastruoase şi de criminale, încât (cităm din nou) “[...] acest păcat, [...] aduce moarte grea [...] lui Dumnezeu”.

Ne întrebăm aşadar: Este Dumnezeu atât de vulnerabil, încât să primească “moarte grea” de la nişte pigmei de oameni? În mod excepţional şi cu motive sublime, care ţin de mântuirea omenirii întregi, Persoana Fiului lui Dumnezeu a suferit o moarte (o singură moarte!) pe cruce, la plinirea vremii. Liderii pucioşi ne zugrăvesc însă acum o a doua moarte, o “moarte grea”, care vine din banala dezertare a unui pumn de oameni din lagărul de concentrare spirituală de la Noul Ierusalim-Pucioasa.

Nu Raoule, pentru toti e la fel. Cel mai apropiat pacat, adica ala care vine primul, face cele mai mari ravagii. Dupa el vin celelalte.

Raoul , cine e preafericitul din avatarul tau ?

Stiu si sunt constient de asta,n-am spus ca nu ai zis bine. Dar eu prefer sa-mi mentin parerea: la modul general sinuciderea e cel mai mare pacat. Desi astea apropiate de care ai spus tu ne macina cel mai mult in general si trebuie sa le purtam mare grija. Eu am raspuns insa mai obiectiv. Dar cautand mai departe si mai aproape de fiinta noastra,intr-adevar,cele mai mari pacate (pentru noi) sunt cele care ne sunt cel mai aproape.

Sfantul Irodion,primul staret al manastirii Lainici,duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica. El a incheiat sirul sfintilor din sec. XIX,trecand la cele vesnice in anul 1900.

Hei pipălşi,

Intrebarea din topic era care e cel mai periculos sau groaznic pacat, nu cel mai mare.

Hula impotriva Duhului Sfant.Cel mai mare dintre pacate si de neiertat.

Se iarta,de ce nu ai citit ce am scris mai sus putin? In fine,eu ma retrag.

Intr-adevar,cel mai grav pacat este cel care il facem,cat de mic ar fi! Ca pacatele sunt ca picaturile de ploaie: par mici si neinsemnate,dar cand vin multe fac ravagii.

Dacă ar fi aşa n-ar mai exista: "păcate de moarte" (care nu se iartă, ci se ispăşesc!), "păcate strigătoare la cer", "păcate capitale", ci toate păcatele ar fi la fel, o apă şi un pământ. Asta ar alimenta dezorientarea unor personalităţi mai slabe, cade ar cădea în deznădejde, crezând că toate păcatele, şi cele mici , şi cele mari, sunt atât de grave, încât nimic nu mai e de făcut.

Biblia diferenţiază păcatele, arătând că nu sunt la fel (nu sunt "toate grave", aşa cum susţin unii pe aici). Dimpotrivă, unele nu sunt grave, şi pentru acestea există speranţă de îndreptare prin rugăciuni stăruitoare:
"Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela."(Ioan 5,16)

Cred ca e destul de clar ce scrie mai sus.

Convorbirea a patra - parintele Cleopa
 

93. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant ( hulele ) de care zice Domnul " ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor " ? Daca sunt marturisite si se face canon pentru ele sunt iertate ?

Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea : necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum si neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.

Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este " indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui " . Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci " nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu " ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953 ) .

Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt
 

Pregatirea aperceptiva:
In cuvintele noastre din trecut am vorbit despre pacat si am vazut ca Biserica le imparte in: usoare si grele, iar pe cele grele in: capitale, impotriva Sf. Duh si strigatoare la cer. In incheiere la pacatele capitale am raspuns la intrebarea de ce uraste Dumnezeu si Biserica, pacatul? Pentru ca el ne strica si ne ucide pe noi.

Anuntarea:
Astazi cand vom vorbi despre “Pacatele impotriva Sf. Duh” vom vedea cum duce pacatul la distrugerea noastra.

Tratarea:
Intrucat toata lucrarea de sfintire si mantuire se implineste de Duhul cel trimis de la Tatal de Mantuitorul, atunci acelea vor fi pacatele impotriva Sf.Duh, care se impotrivesc lucrarii Lui, mai ales impotriva credintei, nadejdii, dragostei.

Cel dintai pacat impotriva Sf. Duh este nepocainta pana la moarte cu indreptatirea indrazneata ca Dumnezeu este iubire si trebuie sa ierte. Credinta slabeste, faptele bune lipsesc si sfarsitul te gaseste in pacat si asa te fixeaza in aceasta stare – despartit de Dumnezeu.

Impietrirea in pacat duce la o asa intunecare, incat oricat de limpede ti se descopera adevarul lui Dumnezeu – atat in viata Mantuitorului cat si in viata Bisericii Sale – dar pacatul fie trandavie, fie lacomie, mandrie, pizmuire, face zid intre tine si Dumnezeu izvorul vietii. Exemple: cersetorii, Anania si Safira, fariseii si carturarii. Dupa ce ti-a slabit puterile sufletului si te-a lipsit de harul lui Dumnezeu, te arunca in deznadejde.

Exemplu : Iuda – el a pacatuit impotriva lui Iisus prin aceea ca L-a vandut si pentru acest pacat putea fi iertat prin cainta. A pacatuit impotriva Sf. Duh – spanzurandu-se, distrugand viata, cel mai pretios dar al Sf. Duh.

Asocierea:
Comparatia intre un crestin in care straluceste puternic harul Sf. Duh prin credinta, nadejde, dragoste – si un nefericit pacatos, care e despartit prin pacat de Dumnezeu, moare in desnadejde.

Generalizarea:
Astazi, asadar am invatat ca pacatele impotriva Sf. Duh sunt: nepocainta, lipsa faptelor bune, impietrirea in rau incat nu mai vezi adevarul si desnadejdea pana la sinucidere.

Aplicarea:
Pacatul ne desparte intai de Dumnezeu si apoi ne ucide. “Lemnele fac focul si apoi el le mistuie” – Asa face pacatul cu noi. Sa veghem la toate partile sufletului ca sa nu intre inauntru – aprinzand lumina credintei, nadejdei, iubirii – asa precum talharii nu vor intra intr-o casa in care este lumina.

PACATELE IMPOTRIVA SFANTULUI DUH

Iubitii mei frati,
Nu-i asa ca ori de cate ori ne aflam aici in Biserica, ne simtim parca mai departe de pacat? Si aceasta pentru ca suntem mai aproape de Dumnezeu, suntem doar in Casa Lui si aici toti, toti care ne-am strans laolalta in Casa Domnului, n-avem nici un gand strain, ci “cu o gura si cu o singura inima” slavim numele Lui. Spun aceasta, pentru ca precum stiti, de catva timp noi vorbim despre pacat, pacatul – marele dusman al vietii noastre. Si va aduceti aminte cum in ultimele noastre convorbiri duhovnicesti noi am staruit pe larg asupra pacatului.

Am vazut ca unele pacate sunt mai usoare, dar altele sunt grele, grele de tot, incat pot aduce si moartea sufletului. Pe aceste pacate grele Biserica le imparte in trei feluri: pacatele capitale, pacatele impotriva Sf. Duh si pacatele strigatoare la cer. Si dupa ce rand pe rand am cunoscut noi pacate capitale-cu multe din urmarile lor triste-ca de pilda: mandria, desfranarea, mania, lacomia, zgarcenia, invidia, lenea – la urma, ca un fel de incheiere, am raspuns la intrebarea pe care unii oameni foarte adesea si-o pun, chiar crestinii: De ce uraste Dumnezeu pacatul? De ce lupta Biserica impotriva pacatului? “De ce urasti Doamne pacatul – zic ei – cand noua ne este atat de dulce, atat de drag?”

V-am raspuns in numele Bisericii Domnului, in numele unui cuget care iubeste adevarul: Dumnezeu uraste pacatul si l-a pus pe cruce, pentru ca pacatul strica frumusetea noastra, a fapturilor Lui, pentru ca pacatul ne sluteste, ne desfigureaza, mai mult ne ucide, ne aduce moartea. “Prin pacat a intrat moartea”. Pacatul arunca in om samanta descompunerii, a putreziciunii, inca inainte de a muri.

Ganditi-va cum intipareste pacatul – al betiei, al desfraului, al maniei – pe fata omului: in locul unui chip de inger, un chip de fiara…

Am vazut noi aceasta cand am vorbit de pacatele capitale, dar fratii mei, vom vedea mai adanc, mai puternic, cum pacatul strica si chiar nimiceste viata noastra-astazi, cand vom vorbi despre “pacatele impotriva Sf.Duh”.

Frati si surori crestine,

Mantuitorul a spus odata acest greu cuvant: “Orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor, dar pacatul impotriva Duhului Sfant nu va fi iertat”(Matei XII,31). Totdeauna cand citesc sau aud aceste cuvinte ale Domnului, simt ca patrund ca o sageata in inima si ma intreb: care sa fie aceste pacate atat de grele incat sa raneasca asa, de adanc inima lui Dumnezeu, sa nu fie iertare pentru ele? Sf. Ev. Marcu adauga la cuvantul Mantuitorul de mai sus, un amanunt care arunca deodata lumina si anume: “Domnul a spus acest lucru, pentru ca fariseii si carturarii ziceau despre El, despre Mantuitorul, ca “are duh necurat” – ca toate faptele Lui minunate, vindecari, izbaviri de duhuri necurate, invieri din morti s.a. le savarsea nu cu Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu care locuia intr-Insul, ci – auziti hula – cu duhul necurat. Doamne ce batjocura!Prin aceasta huleau ei impotriva Sf. Duh, adica impotriva intregii lucrari dumnezeiesti pe care o implinea Mantuitorul prin Duhul Sau cel Sfant.

Si de aceea noi credem, credem ca acelea sunt pacatele impotriva Sf. Duh, care se impotrivesc lucrarii Sf. Duh in viata Mantuitorului ca si in Biserica Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care este intemeiata de El, care este trupul Lui, prelungirea vietii Domnului in lume. Precum atunci fariseii si carturarii pacatuiau amarnic neincrezand ca Domnul facea lucruri minunate cu Duhul Sfant – ei ziceau – are duh necurat, tot la fel intotdeauna s-au gasit sarmani oameni care n-au crezut in lucrarea sfintitoare si mantuitoare a Sf. Duh prin Sf. Taine in Biserica Mantuitorului nostru.

Au tagaduit puterea dumnezeiasca a Sf. Duh in Biserica, adica invatatura, darurile Sfinte, Tainele Sfinte, viata cereasca pe care ni le impartaseste.
Poate, ca sa intelegem mai bine acest lucru, ar trebui sa patrundem putin mai adanc, sa ne mai aducem aminte si din cele invatate despre lucrarea Sf. Duh in Biserica Domnului si atunci vom putea descoperi mai bine care sunt si pacatele care se impotrivesc acestei lucrari dumnezeiesti.

Prin urmare, ce lucreaza Sf. Duh in Biserica? Dar oare poate fi ceva bun pe lume si sa nu fie savarsit de Duhul lui Dumnezeu? Mai intai, prin Sfantul Sau Duh ne da Dumnezeu viata : “Duhul este care face viu”, spune Mantuitorul Noi il marturisim in Crez: “Domnul de viata facatorul”, iar la Imparate Ceresc ne rugam: “Datatorule de viata, vino si te salasluieste intru noi”, Duhul Sfant ne-a trezit, ne-a chemat la viata. El ne-a adus aici in Biserica, El ma indeamna sa va vorbesc, El ne aprinde inima sa credem in Dumnezeu. “Prin har sunteti mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni,II,8).

Vedeti, credinta, dorul, setea de a capata viata vesnica, de a invata, vin de la Sf. Duh. El este scanteia aruncata in inima care arde si ilumineaza, navodul, undita lui Dumnezeu care ne-a prins si ne atrage.

El inaripeaza nadejdea sufletelor noastre, aprinde focul viu al rugaciunii in noi, “caci noi nu stim cum sa ne rugam. Insusi Duhul se roaga in noi cu suspinuri negraite”(Romani VIII,26) si ne face sa strigam lui Dumnezeu “Tata” (Romani VIII,25), iar Fiului Sau prea iubit “Doamne Iisuse Hristoase”(I Corinteni XII,5) miluieste-ne.

Si mai mult, cine incinge cu lantul iubirii sufletele noastre, cine a incalzit pe sfintii apostoli, martiri si cuviosi, cine a infocat inima Sf. Pavel ca sa strige: “Nici o faptura nu va fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Iisus Hristos Domnul nostru” (Romani VIII,39) daca nu Sf. Duh? De aceea Biserica striga sarbatoreste: “Prin Sf. Duh vine bogatia cunostintei de Dumnezeu…Duhule Sfinte, Tu esti viata, dorinta, lumina, mintea, Tu bunatatea, Tu imparatesti in veci. Si de sufla El spre cineva, curand il ridica din cele de pe pamant, il inaripeaza, il creste si sus il aseaza” (antifoane).

Atat de minunata este lucrarea Sf. Duh in Biserica Mantuitorului nostru, incat un mare sfant al ortodoxiei noastre, Serafim de Sarov, zice ca insasi scopul vietii crestine, toata osteneala noastra este sa dobandim pe Duhul Sfant, adica harul prea Sfantului Duh. Si acum, dupa ce in putine cuvinte am vazut noi lucrarea Sf. Duh,vom intelege si pacatele care se impotrivesc acestei dumnezeiesti lucrari. Bunaoara stim ca Duhul Sfant aprinde in noi credinta, nadejdea, iubirea lui Dumnezeu, in El ne-am botezat, ne rugam venim in Casa Lui Dumnezeu, ne impartasim cu Sfintele Taine. Dar cate unul isi zice: frumoasa, inalta este religia, credinta, lucrarea Bisericii, dar pare ca prea-i aspra. De ce pedepseste atat de aprig pacatul? Se intreaba ca si parintele nostrum Adam – de ce este oprit pacatul? Dulceata lui mincinoasa il atrage, cade in desfrau, betie, lacomie, trufie si-i aduce aminte si de Dumnezeu, dar isi zice: Dumnezeu este iubire, iarta, trebuie sa ierte. Si David, proorocul David, a fost ispitit de un asemenea pacat.

Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt 2
 

Cine – in vremea lui – cunostea mai bine decat el voia lui Dumnezeu si totusi a cazut in desfrau si ucidere, precum stiti, dar a fost trezit de Dumnezeu printr-un alt prooroc Natan, s-a cait si-a strigat: “Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta. Nu ma lepada de mine de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant, nu-l lua de la mine”. Si la un asemenea om trimite Dumnezeu pe preotul lui, dar el e cuprins, e stapanit de pacat. Harul Sf. Duh prin slabe licariri de credinta e inabusit, aproape stins de furtuna patimilor. Ii aduce aminte cate cineva de Dumnezeu, dar el raspunde: apoi, nu cred eu in Dumnezeu? – “Da, arata-mi insa credinta ta din faptele tale”. Atunci el spune cu indrazneala: – “Nu-i Dumnezeu chiar asa de aspru. El este bun! Si-apoi, am ucis pe cineva?”

Imi zic in suflet: Doamne, ce curaj la unii oameni. Nu numai ca pacatuiesc, dar sunt si obraznici. Isi fac singuri dreptate. – “Dumnezeu ma iarta” isi zic. Si-mi aduc atunci aminte de cuvantul Scripturii: “Daca pacatuim cu voie dupa ce am primit cunostita adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii”.

Intr-un asemenea pacat cade omul care nu vrea cu nici un chip sa se pocaiasca. Duhul il cheama neincetat si…moartea il fixeaza in pozitia in care l-a gasit: cu fata spre Dumnezeu sau despartit pe veci de El. “In ce te vei fi aflat, in aceea vei fi judecat”, zice Domnul. Iata un pacat impotriva Sf. Duh. Nepocainta pana la moarte, pentru ca este fara fapte, fara pocainta.

Dar sa trecem la un alt pacat, tot atat de grav, impotriva Sf. Duh. Ati vazut cum orice ispita si pacat ne departeaza de Dumnezeu. Ati vazut de asemeni cum dupa o stapanire indelungata a pacatului, in locul harului Sf. Duh, pune pacatul stapanire pe suflet. Omul pierde aproape complet dulceata harului lui Dumnezeu si se hraneste numai din dulceata amagitoare pacatului.

Am auzit de istoria a niste cersetori infirmi dintr-un oras, care umplusera lumea de mila. Ei bine, acesti cersetori, auzind ca prin orasul lor se va face o sfanta procesiune cu moastele unui sfant, de teama ca nu cumva sa fie tamaduiti prin puterea lor dumnezeiasca, au fugit, au parasit orasul fara urma. Vedeti, atat de mult se invatasera, devenisera incremeniti in infirmitatea, mizeria, cersetoria lor pierdusera simtul, gustul sanatatii si n-au vrut sa mai fie vindecati.

Asa se intampla cu toti sarmanii pacatosi, impietriti, invartosati in rau. Dumnezeu vrea sa le dea sanatate si viata sufletului. Omul vede adevarul – cum isi dadeau cersetorii seama de pretul sanatatii – dar a incremenit in rau. De un asemenea pacat s-au facut vinovati si Anania si Safira sotia lui, care precum stiti din Faptele Sf. Apostoli, vazand pamantul lor, au ascuns o parte din pret, iar de partea cealalta au pus-o la picioarele apostolilor, mintind prin aceasta inaintea adevarului, inaintea lui Dumnezeu, stapaniti de invechitul lor pacat -lacomia. -”Anania pentru ce ti-a umplut satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant? -a spus Sf.Petru catre el. N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. Anania cand a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. La fel a murit si femeia lui(Fapte V,1-2).

De aici intelegem noi ca minciuna, impotrivirea fata de adevar, impietrirea in rau este un pacat fata de Duhul Sfant. Dar cei ce au cazut si mai rau intr-un asemenea pacat, au fost fariseii si carturarii. Ei s-au impotrivit cu cea mai mare indarjita vrajmasie adevarului, adica Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Pana acolo au mers, precum a-ti vazut, sa huleasca Duhul lui Dumnezeu, zicand despre Domnul ca re duh necurat si -”cu domnul demonilor scoate pe demoni”.

Doamne, ma intreb: ce pacat pusese stapanire pe ei ca sa nu mai poata vedea de loc adevarul? Pe cersetorii despre care am amintit pusese stapanire lenea; pe Anania si Safira lacomia; dar pe farisei si carturari, invidia, pizmuirea. Da, asta le imbolnavise inima.

Nu vi s-a intamplat? Ia ganditi-va: sunt oameni care iti iarta orice – sa fii lacom, betiv, desfranat.

Nu te vor lovi. Un singur lucru nu-ti va ierta niciodata: sa fii mai bun ca ei. Bunatatea ta ii arde mai mult ca orice. Ei bine, asta ii ardea pe farisei si carturari si nu putea suferi bunatatea Lui, intelepciunea, puterea, dumnezeiasca Lui. De aceea Domnul le-a zis: “Daca n-asi fi facut intre ei lucrari, pe care nimeni altul nu le-a facut si M-au urat si pe Mine si pe Tatal Meu”(Ioan XV,2-9).

Iar Sf. Stefan ii infrunta astfel: “Oamenii tari la cerbice, voi totdeauna va impotriviti Duhului Sfant” (Fapte VII,58).

Iata dar, iubitii mei, un alt mare pacat impotriva Sf. Duh. Sa vezi adevarul si viata, sa vezi stralucind Duhul lui Dumnezeu, stralucind in Mantuitorul Hristos si in Biserica Lui si totusi sa nu crezi – nici in Hristos, nici in Biserica. Te desparti de Duhul cel Sfant, de adevar si viata, caci “duhul da viata”.

In sfarsit, vom mai face cunostinta acum cu un pacat fata de Duhul Sfant, care dupa marturia Sf. Scripturi Domnul l-a numit chiar de-a dreptul-sa ascultam: “Oricine va vorbi (pacatui) impotriva Fiului Omului nu va fi iertat nici in in veacul de acum, nici in cel viitor”(Matei XII,32).

La ce oare s-a gandit Mantuitorul cad a rostit asemenea hotarare atat de grava? Noi credeam ca a avut in vedere fapte precise si mai mult chiar o anumita fiinta omeneasca. Ia sa ne amintim: cunoastem noi oare vreun suflet care sa fi pacatuit si impotriva Mantuitorului prin aceea ca L-a vandut si impotriva Sf. Duh, pentru ca s-a spanzurat, si-a luat viata, viata care este cel mai de pret dar al Sf. Duh, datatorul de viata.

Da, iata cel mai cumplit pacat impotriva Sf. Duh, sinuciderea, nimicirea vietii tale, care nu este a ta, ci este darul lui Dumnezeu.

De multe ori ne-am intrebat: oare, daca de la Dumnezeu a fost randuit sa se jertfeasca Fiul Sau pentru noi, iar Iuda ca unealta a vanzarii, a rastignirii, a drumului spre jertfa, nu era cu putinta sa capete si el iertare? Ba da! Mantuitorul a stiut ca mai inainte raspunsul. Acesta este: “Tot pacatul impotriva Fiului-Omului, impotriva SF. Duh nu va fi iertat niciodata”. Parca Iisus ar zice: “Iudo, tu vei pacatui impotriva Fiului-Omului, impotriva Mea, Ma vei vinde. Ei bine, Eu te iert, te-am iertat de pe acum, inainte chiar de a fi facut pacatul. Dar tu vei pacatui. Dar tu vei pacatui si impotriva Sf. Duh. De aceasta Eu nu te mai pot ierta, este un pacat facut de tine impotriva ta, a vietii tale”.

Auziti, noiam al iubirii dumnezeiesti: Iudo, de iei viata Mea, Eu te iert…dar nu-ti lua singur viata ta – impotriva voiei tale, nici Eu si nici nimeni nu te poate mantui. Teribil pacat! Toate se mai pot ierta, daca cel putin in pragul sfrasitului se trezeste constiinta si intra in lumina pocaintei. Sinuciderea nu se mai poate ierta. Nu mai este timp de pocainta, moartea vine deodata cu pacatul, trece din intunericul deznadejdii, in intunericul vesnic.

Iata, dragii mei frati, asa se strecoara usurel pacatul in sufletul omului si-l momeste: “Gusta si tu nitel din dulceata lui, n-o fi foc!” Si dulceata lui te cucereste, pune stapanire pe tine, te desparte de Dumnezeu, de Duhul Lui cel datator de viata si putere, de Biserica Lui, te ruineaza si in cele din urma, slabit, istovit, cazi in deznadejde si in pieire vesnica.

Doamne, ce putere de viata, ce siguranta, ce tinta luminoasa iti dau credinta, nadejdea, dragostea, aceste chemari ceresti a lui ale Sf. Duh. “Alerg la tinta pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu in Hristos Iisus”(Filipeni III,14) striga Sf.Pavel.

Sa putem fata de fata, daca vreti sa ne convingem mai puternic, darurile Duhului Sfant impartasite in Biserica Domnului si cumplitele urmari ale pacatelor impotriva Sf. Duh. Sa ascultam: voi aduce marturia unui om al lui Dumnezeu, care desi era bolnav de patul zacerii tintui, dar patruns adanc de credinta, de nadejde si iubire fata de Domnul, se simtea coplesit de bucuria darurilor dumnezeiesti.

“Eram bolnav – zice el – si simteam o mare nevoie sa ma impartasesc. Dupa impartasirea cu Sf. Taine, duhul meu se inaripa cu o nadejde negraita in Dumnezeu, iar inima mea se umplea de o multumire catre Domnul nostru Iisus Hristos. Iubirea Lui parca vorbea intru mine, inauntru finite mele cu atata putere, ca eu nu mai simteam nici o suferinta. Rugaciunea, aducerile aminte de viata Mantuitorului produceau in mine un cutremur plin de bucurie si innoiau inima mea. Domnul era aproape, il simteam duhul, dragostea Lui cea nemarginita, sufletul meu traia prin El.

Intelegeam cum Domnul a sfintit totul pentru mine: si aerul ce ma inconjoara, si apa care am baut-o, si patul pe care zaceam si mormantul in care ma pregateam sa cobor…Eram coplesit de dragostea lui Dumnezeu.

Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt 3
 

Iata ce face Duhul Sfant al lui Dumnezeu in inima omului. Si fata de un suflet atat de daruit, imbunatatit prin Duhul Domnului, iata si icoana unui alt suflet, despartit de Dumnezeu: Am auzit de un om care o viata intreaga n-a trait decat robind pacatului-betie, desfrau, jocuri de noroc, placeri, nopti pierdute, ca fiul risipitor. Puterea, toate incheieturile vietii i-au slabit inainte de a imbatrani. Cazu la pat. Nici un reazim. Pe Dumnezeu il parasise el, pe dansul il parasesc prietenii fatarnici. In sfarsit, se gaseste totusi unul din ei, vine, incearca sa-l intareasca:

-”Ai curaj frate, curaj, ai nadejde!”…

- “As vrea sa am nadejde, sa nadajduiesc, raspunse nefericitul, – dar in cer?”…

- “Nadejdea” celui necredincios va pieri”, zice Psalmistul.

Deci, iubiti mei frati, as vrea sa pun la inima noastra cu mult apas cele ce am invatat astazi: a te impotrivi Sf. Duh, inseamna a lupta impotriva propriei tale vieti, propriei tale mantuiri.

- Nepocainta, lipsa a cat de putine fapte bune, te despart de Dumnezeu care este chipul a toata bunatatea.

- Impotrivirea la chemarea lui Dumnezeu, a Bisericii, a adevarului (ca fariseii) fie dintr-o impietrire a inimii in lacomie, lene, fie dintr-o trufie, pizmuire, ura, fac din tine un vrajmas al adevarului, al Duhului Sfant.

- In sfarsit, deznadejdea, sa te lasi doborat de norii negri ai ispitelor- dupa ce pacatul ti-a supt toate puterile – sa pierzi increderea, nadejdea in iubirea cea fara margini a lui Dumnezeu, iata cel mai cumplit pacat impotriva Sf Duh.

Dar, sa nu fie niciodata, fratilor! Departe de noi. Mult doresc si ma rog lui Dumnezeu pentru aceasta, sa invatam ceva din cuvantul nostru de astazi. Toti pacatuim, dar cel putin sa nu cadem atat de adanc si grav incat sa pierdem harul lui Dumnezeu, sa nu pierdem pe Duhul Sfant, sa nu pierdem adica credinta, nadejdea, dragostea. Caci, un lucru sa-l cunoastem bine: noi singuri ne pierdem indepartandu-ne de harul lui Dumnezeu, de viata. “ pe cel rau, rautatea lui il ucide”(Ps.XXXIII,21). Aceasta mai ales ne invata pacatele impotriva Sf Duh. “Pacatul isi cauta vinovatul”, zice poporul. Si nepocainta si impietrirea in rau, in pizmuire bunaoara, si deznadejde, noi le odraslim, le crestem la san si apoi ele ne otravesc si ne ucid.

“Lemnul nu are din fire viermi, ci numai prin putrezire i se intampla sa nasca si apoi acesti viermi il mananca precum fierul din sine face rugina care il roade, iar moliile strica hainele din care s-au facut, asa si sufletul face rautatea” (Sf.Dorotei) care apoi il macina si il nimiceste. “Lemnele fac focul si apoi el le mistuieste asa cum mistuieste pacatul pe cel rau”, zice si Sf. Grigore.

Asa lucreaza tot pacatul, dar mai ales pacatele impotriva Sf. Duh. De aceea sa nu-l lasam de loc sa patrunda momeala pacatelor oricare ar fi, in noi: mandrie, pismuire, desfrau, lacomie. Daca a intrat, sa ne izbavim de ele repede, aruncandu-le la picioarele duhovnicului, in Taina Sf. Pocainte, repede, pana ce ele nu au pus stapanire pe noi. Si oricat de greu am fi cazut poruncii lui Dumnezeu, sa nu ne pierdem niciodata nadejdea.

Dar mai presus de toate, Mantuitorul ne invata: “privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita”.

In veghe, in atentie continua fata de ispita, in rugaciune sta lupta impotriva acestor pacate. Sfintii Parinti ne invata astfel despre asemenea veghe, ca pacatul sa nu intre inauntru.

Cand intr-o noapte talharii se apropiau de casa cuiva si daca vad lumina in casa aceea, aud si soapta, se departeaza, zicand intre dansii: oamnei acestia sunt trezi, lumina este aprinsa si vorbesc intre ei. Daca este intuneric dau navala sparg casa si o prada de tot avutul ei. La fel se petrece si cu casa sufletului. Cand se aproprie ispitele, duhurile si gandurile rele de noi, daca inauntru in casa inimii este semn si intuneric lesne suntem jefuiti de credinta, nadejde, iubire, de tot darul Sf.Duh.

Dar, daca dimpotriva inauntru noastru s-a aprins lumina credintei, a harului lui Dumnezeu si inauntru sunt treze puterile sufletului, mintea cu inima vorbesc in rugaciune, atunci niciodata pacatul nu ne va putea birui.

Sursa: Pr. Petre Teodor – “Păcate şi virtuţi” (cateheze)

Ajungeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

Domnule, cel mai mare păcat e ăla pe care-l știi că-l știi că e al aproapelui tău, un neajuns, și nu vezi că sub el se ascunde cârteala ta... aia față de Dumnezeu adică marea ta crediniță ținută înaintea aplaudacilor și romanilor dar e o credință necredincioasă, defapt chiar una cârtitoare și răzvrătită ca să mintă și care iacătă că ia mereu partea lui gLumeail marele avocățelaș face dezbinare și a lui Grijoil marele păcuraș coconaș ce dă cu păcură ispisisikaa niagră a lui nenia ca să nu se știe de unde se ridică pootoareaoarea cea savantă și aristocratică de cafia susținută cu aplumb pe la toate ospețețele gLumii „bune”.

Deci Cuvinte al Lui Dumnezeu, Iisuse du-mă iar... după sfână voia Ta.

Și să nu judec cu nici un chip și să mă smeresc tainic cu oricechip... ca să ascult.

Să nu ținem supărarea... deci îl iert pe Roul că a crezut că eu caut întietatea ispismurâcii din pisma lui ispisisikaa neagră cu musteți și gene albe... de la lapte... gros... firește. (gud point, hai DDD, Dan Diaconescu Direct la președenție)

...adică e vorba de credința cea mare nemulțu-mită! Mulțumită nemulțumită de la mită.

Dar o îmbrățișare curată „rezolvă” orice problemă... de mită albă... sau neagră.

O îmbrățișare curată... vino.

Ma iertati, dar imi recunosc cu rusine neputinta mea de a pricepe ceva din spusele dvs...
Am incercat din rasputeri sa va inteleg postarile. Sunteti atat de... profund!!! uneori intrezaresc ceva, ceva, cate o "pata" de lumina din adancul cugetarilor dvs. dar imi scapa mereu. Vreau sa spun ca intru pe forumul acesta din interes duhovnicesc. Poate mai invat si eu ceva. Citesc, selectez, de la unii invat ce sa fac, de la altii ce sa nu fac, etc. Cand dau de postarile dvs. ma ia cu ameteli si nu-mi pot infrana intrebarea: aveti cumva probleme de exprimare, sau va bateti joc de cei de pe forum? ... ori poate practicati "nebunia pentru Hristos" on-line? originala cale de mantuire ati ales... ma iertati !
Apara-ma Doamne, Dumnezeul meu de ispita judecarii aproapelui!
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa !

Da,intrebarile astea mi le-am pus si eu. Dar atat,de judecat nu pot sa judec pe nimeni,doar Dumnezeu stie ce e in sufletul fiecarui om si cat de mare e credinta lui. Poate parea un nebun,un pacatos,si sa fie un sfant. Nu avem de unde stii.

Nu-ți fă probleme că nici eu nu pricep nimica...

Pare bizar dar chiar dacă nu pricepem ceea ce e evident, cu toate astea se manifestă acel ceva ce nu este evident... și Carele are dreptate fără să impună cuiva ceva... realizazi asta doar dacă ești atent-at... atentă... atenTată... și Mamă, la toate și nu numai la firu* roșu așa cum te fentează filmele și shourile de pe TV.

Daca taceam, filozof ramaneam!
Evident! Cum de nu mi-am dat seama? Singurul lucru care se manifesta evident, strident, persistent, care se impune fortat si ingamfat este PROSTIA (mea!)...
...evidenta plutitoare, goala pe dinauntru, putregai fara greutate, gunoi aruncat de dusman in ochii celor ce cauta Calea spre Adevar si Viata.
Sincere, umile dar evidente cereri de iertare!

Păi draga mea, știam că o să te victimizezi în public, de aia am și bătut apropoul la prostie, dar nu e vorba doar de prostia ta, a mea sau a altuia... ci de prostia aia comunitară care se face că nu pricepe și defapt nu e prostie ci este viclenie... e un soi de buze vicleneșe ce dau roade din burtica unui bagabondaș descurcăreț și îndrăzneț, ceva gen mazăre sau linte...

Nu ai de ce „să-ți ceri iertare”, că doar tu ai început de m-ai făcut nebun, după ce m-ai lăudat cu înțelepciuni profunde... dar eu sunt tăbăcit, că la 92 de ani și 7 luni, am văzut și auzit destule, am trăit destule și nu mă mai doare decât păcatul acumulat, mă doare voirea întinării, învoirea cu ispita întinării, dorința și dorul după întinări... și mă mai doare ceva ca un cuțit în inimă, ca o otravă în pântec, ca un fum toxic în plămâni, e vorba de cugetarea de sine îndoielnică și îngâmfată... așa de avocățelașe și atât de tiranică fiindcă e a mea încât mă iau cu mâinile de musteți, și mă laud mereu cu ea... că ia, adică fură... și apoi... și apoi... și apoi... tortură.

Dar nu știu ce e de priceput, și de ce te arăți atât de nemulțumită și nedreptățită, păi nu vezi că m-am pus cot la cot cu tine și pe mine m-am făcut mai prost ca tine din moment ce eu nu am habar ce vorbesc?

Deci nu te supăra soră, că nu te-am făcut proastă pe tine deși știam că precis o să crezi că la tine mă refer... dar nu vezi tu la cine se referă divertisiuniunile? La firu* roșu!

Bun, deci am găsit păcatul cel mare, am văzut ceva, prostia altcuiva, dar acum să vedem cum îl scoatem afară? Cum? Uite mă fac că nu știu ca să crezi dumneata că știu... păi dacă știam cu siguranță nu-l aveam, și pileosof rămâneam, aveam pile la angajare că cică chiar credeau tot ce am scris acolo în CV-u. Și apoi le-am susținut credinbil înaintea comiției. Și ce miștouri au mai făcut de mine... asta nu se mai spune.

Mă, da este un păcat și mai mare decât prostia altcuiva:

minciuna din nerăbdare sub mustrare venită de la mai mare.

E aproape imposibil să reziști... chiar când nu te mustră tu nu suferi și zici că precis te-a mustrat. Tot de acolo vine, din cugetările părelnice, cugetarea de sine, cugetarea mea... și te ajută și avocățelașul cu buze vicleneșe ca să poți să mai fi un bagabondaș... aș... aș... iubi din egoism întinarea... întinarea mea și a altuia.:61:

Mă și nu v-am zis că totul se trage la o cafea... de la cafea?

Aveti perfecta dreptate! Eu nu m-am putut abtine... si regret.
Doamne ajuta!

...intru pe forum si citesc. Aha! ... pricep!... pricep? parca nu... citesc dar nu te pot "citi". Dar, stai, acum am inteles ceva... ceva, sau nu? si, totusi, parca am prins ideia... si iara mi-a scapat... alunecos? sfatos? induhovnicit? sau ratacit?
de fapt ce vreau? sa stiu? sau sa cunosc?... de ce?
...te anunt: RENUNT!

Vsovivi, mincinos pucios
 

Vsovivi este un mincinos pucios care se dă drept ortodox, dar nu e; se dă moş de 92 de ani, dar nu e, căci are 42. Adică aşa spune el, când spune că are 42 şi 6 luni, , când că are 92 şi 7 luni . Şi pe deasupra îşi mai bate joc şi de alţii. Adică, se dă mare şi deştept, şi rezultă că ceilalţi toţţi sun proşti, dar poţi fi inteligent şi eretic în acelaşi timp. E cazul lui Vsovivi, care face fie pe faţă, fie voalat, propagandă sectei Pucioşilor. De câte ori ai să vezi că scrie "Cuvântul lui Dumnezeu" în postările lui, să ştii că Vsovivi nu se referă la Biblia Ortodoxă, aşa cum ne referim noi toţi, ci la Biblia Pucioşilor, scrisă de ei începând cu anul 1955.

Vsovivi cred ca incearca sa exprime invatatura crestina in maniera dadaista. Uneori ii reuseste, alteori se alege praful...

Parerea mea este ca toate pacatele sunt groaznice.
Pacat periculos suna a pleonasm... Cum ar fi, de ex: 'baba batrana"...

Aceasta intrebare s-a nascut din CURIOZITATE. Adica din dorinta de a cunoaste si intelege ceva nou ? din interesul pentru ceva dosebit? sau dintr-un interes meschin, de a iscodi, de a rade si a batjocori?
(Nu fac nici o aluzie jignitoare la cel care a pus aceasta intrebare.)
Daca insusirea noastra de a fi curiosi este orientata spre a afla cele placute lui Dumnezeu in vederea imbunatatirii firii noastre sau pentru a afla un mijloc de a ajuta aproapele, de a usura viata noastra si a semenilor, atunci CURIOZITATEA poate fi o cale spre mantuire. Daca suntem curiosi din alte pricini este pacat.
In concluzie, pe lista pacatelor putem trece si CURIOZITATEA.

Pace si ganduri bune!

Adică tot eu...

Adică tot eu mint și tot ei sunt sectă... și nu voi, firește... că probabil voi aveți pile pe undeva... pe la cine oare?

Păi nu e vârsta mea? Până și vârsta mea de 92 de ani și 7 luni o vrei și tu și MariaMargareta roata bicicleta? Păi ce să faceți voi cu ea? Că dacă v-o dau și ați avea voi vârsta mea, 92 de ani și 7 luni, nu știu ce v-ați face... cu ea.

Dar uite zic și eu ca ceaușeasca: Dovada?!!

Spui că mint din prozelitism înțelept pentru pucioși și că sunt dintre ei... păi cum dacă nu m-am botezat încă la ei și nu am întâlnit pe nimeni din sfânta Cetate și locuiesc în Cluj, și sunt mirean mare păcătos din poBor ce merg să-l mai aud din când în când pe părintele Teofil sau pe Pintea Viteazul... la Catedrală... Deci cum spui mereu că le fac Pucioșilor propagandă? Păi eu îl aștept pe Ilie care vine iar, și azi și mâine iar la telejurnal...

Nu am făcut la nimeni propagandă deșartă ci v-am mărturisit pe Adevărul... dar voi mereu vă îndoiți chiar și după ce ați căzut mereu în propriile minciuni și o știți prea bine... și nu vă convine și tot eu sunt de vină... păi nu vă convine că vă iert mereu și că v-am mărturisit pe unde e bine s-o luați și voi... spre Lumină și nu spre întunericul cel mai din afară, nu pe acolo unde e scrâșnirea dinților și scârnirea măselelor și frigul focului veșnic.

Nu știu de ce sunteți așa de supărăcioși, defapt știu, de la politică, fiindcă v-au băgat în cap să credeți că vreți „fericirea” că puteți face toate păcatele așa ca ei și să spuneți toate minciunile crezându-vă câini vrednici ce apără minteresul de partid, adică peștera de tâlhari, casa... dar e casa păcatului, casa robiei, casa lui ispiton-faraon... Și oare voi chiar nu credeți? Nu vreți să deschideți ochii mari? Și chiar să nu aibă Domnul miriade de îngeri și legiuni de arhangheli gata să plinească într-o clipă voia Domnului? Să aibă nevoie să-l apere niște puști? sau niște boșorogi de 92 de ani și 7 luni așa ca mine? Să-l apere de erezii și de secte prin prozelitismul vredniciei de sine că iată numai eu sunt vrednic? Și cel mai ortodox dintre toți ortodocșii mireni mari păcătoși mireni din poBor? Și mare Pucios pe deasupra?

Deci v-am zis e vorba de păcatul cel mare, prozelitismul credinței necredincioase ce vine din socotința vredniciei de sine și din autoândreptățirea cu propria lui cugetare venită așa ca o bârfă a nemulțumirii răzvrătit cârtitoare... pentru dorul de întinare... întinarea altuia.

Nu mai fiți unelțicile politicienilor ce răspândesc înțelepciunea prozelită a mintereselor lui nenia ci înrolați-vă în Domnul... că altfel cădeți în superstiț, cine voiește, că dragoste cu deasila nu mere pere în panere ce se dă nu se mai cere...

Că iată vă spun cea mai mare taină:

Domnul nostru Iisus Hristos ce se născuse deja din pururea fecioara preacurată Maria a fost văzut de Moise pe munte de la spate, când se pitise în crăpăturile munților. Cum e posibil? Iată că e posibil!

I-a să vedem dacă și acum mă acuzați tot pe mine de erezie sau sectarism? Ia să vedem credeți sau nu credeți grozăvia aceasta care v-am mărturisit? E grozăvia lui Dumnezeu!

„Avară-i vopsât gardhul și-nlăuntru leneopardul!”,
„Râde ciorb de oală spartă fiindcă ciorb la ciorb nu-și scoate ochii, oqqqlulhul în care e șade bârna telescopică, șade pe 7 munți ca pe niște ape mari... ape de nisisip, acolo unde a rodit ispisisikaa ceva și apoi a acoperit ca să ai tu ce căuta împreună cu fiuțul ăla micu... ăla din desfrânata jidoavcă, autoîntronatu* la loc sfânt... cum ar veni adică, a lu* nenia.”

Ai zis bine "maniera dadaista". Chiar asa pare. Dar sa-l lasam in ale lui!

Păi chiar așa, tratați-mă ca pe lepros, că am lepâră „albă” și ciumă bombonanică în sân, dar iată că mulțumită Domnului Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, pare că începe să se vindece și iată am pentru ce să îi mulțumesc... veșnic. (Credința Lui m-a mîntuit.)

Dar draga mea... dadaiștii, yesmenii, nu cumva sunteți voi? Și ia spune cui anume spuneți voi cel mai adesea: yes sir?

Vă spun eu că știu de pe pielea mea: întinării... întinării... întinării.

Pe plac lui Doruțu* adicătelea cum ar veni... pulsiuni pătimașe și sevrotice la o cafea... de la cafea... cafeaua aia dulce amărui... iubito... nu te uita la mine ca pinguinu* la baliză... ci ia cu tine și inima mea... acolo în America sau în Asia: din inima ta.

Nu te tratez ca pe un lepros dar nici nu mai incerc sa inteleg ce zici.
"Dadaismul" este un curent literar si artistic caracterizat prin negarea legaturii dintre gandirea logica si exprimarea artistica / literara, alaturare incoerenta de cuvinte ( in literatura) sau de linii si culori in artele plastice. Colaje. Nu are nici o lagatura cu "yes man-ii".

Dovada e că până deunăzi, la "autobiografia lui Vsovi" de pe acest Forum scria negru pe alb 42 de ani, apoi după ce am semnalat eu minciuna, îndată ai schimbat 42 în 92. De ce-ai schimbat? De ce n-ai lăsat aşa cum era? ca să ascunzi minciuna, ca pisikka în nisipp. Te-ai bazat pe iuţeala de mână şi pe întuneric, că n-o să te vadă nimeni. Uite că te-a văzut cineva, şi te-a prins cu mâţa-n sac!

Deci, iată că minciuna ta tot a ieşit ca untdelemnul la suprafaţa apei.

Mai aveai cândva pe Forum la datele personale şi o reproducere blurată a cărţii tale de identitate. Tinerel şi chelboşel, ca la 40-45 de ani, cheluţ, cheluţ bine, cu tricolorul la gât ca un fular şi holbându-te la noi de pe sticlă, ca să ne sperii... Apoi ai scos cartea de identitate şi a rămas tricolorul, ca să vedem noi cât de patrihoţ eşti.

Cât despre refuzul de a recunoaşte deschis că totuşi gândeşti pucioşheşhte, deşi zici că nu te-ai bothezat (încă) la ei, asta dovedeşte că n-ai curajul răspunderii. Dacă tot stai în Cluj şi mergi pe la cathedrală, ţi-am mai spus că n-ar strica să te consulţi cu preasfinţitul Irineu Bistriceanul, să vhezi cam ce părere are şi dumnealui, că are ceva espherienţă în domeniu. E un ierarh bun şi potolit, ai putea avea încredere în ce-ţi va spune despre Pucioşi. Apoi, de vei vrea să voieşti, vistavoiule Vsovii (Vsovivii) să vii şi să ne spui şi nouă, plebea Forumului, ce ţi-a zis vlădica la ureke; nu de alta, dar să nu murim proşti.

Deci stimate playboy... dă-mi nopțile n-apoi.

Ți se pare „draga” mea, nu am schimbat nimic... după discuția cu tine, sau „demascarea” vârstei mele făcută de tine... ci eu am schimbat exact atunci când am socotit după ce am socotit și am ajuns la concluzia că am vârsta respectivă iar apoi când ai remarcat dumneata declarația mea, deja era de mult schimbat... și dacă nu mă înșel tu ai postat de la vsovi care într-adevăr are 42 de ani și 6 luni... dar vsovivi... are sărmanul 92 și 7 luni... deci ia aminte și adă-ți aminte de unde ai postat dumneata vârsta aceea și ai să vezi că la momentul respectiv era 92 de ani și 7 luni vârsta mea, deci nu e așa cum îți închipui tu, că am schimbat după ce ai semnalat dumneata... așa că ispisicuța mincinoasa ce încearcă o nouă diversiune ești iarăși tot tu...


Deci întâi am socotit și am postat pe forum vârsta mea, apoi am modificat la date mele și apoi ai sărit tu cu gura că sunt mincinos... și iată că acum zici că de aia am modificat că ai sărit tu cu gura...

Chiar crezi că mi-era frică de gurița ta ca să nu mă prinzi dumneata cu ispisisikaa în sac?

Și ai văzut că au apărut și omizile pe TV la știri? Nu m-ai crezut.

Am scris eu așa:

Nu ți-am zis că e problemă? Că iată ai văzut prostia mea...

Păi cine a scris că dadaismul e totuna cu yesmanii?

Dintr-o enumerare:

grâu, porumb, ovăz, neghină... cum anume poți să ajungi la concluzia că grâul=porumbul=ovăzul=neghina?

Ce logică ai folosit?

Știu. Ai văzut prostia altcuiva mai mare ca a mea...

mă, și dacă nu ți-aș fi zis!.. să nu faci pact cu vulpea.

...daca tu zici...

Și ți-ai dat sper seama că nu poate fi vorba de dadaism... așa cum susține Marius22. Ci e vorba de derbedism, huliganism, golănism, ... adică:

Mai bine mort!

Adică mai bine erou post mortem.