Tomita, uite un topic, poate te va ajuta cumva - http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15634
Of, sa te ajute Dumnezeu! La El e nadejdea.

Nu stiu ce varsta ai, dar banuiesc ca peste 30, deci trebuie totusi sa te grabesti sa iei o decizie.

Daca tu crezi ca dpdv profesional nu poti sa te descurci sa-ti castigi existenta, mai mult, ai renuntat chiar si sa incerci, e un nonses sa te gandesti ca ai putea intretine o familie.

Deci calugaria e singura varianta in care ai putea sa-ti fii util, tie in primul rand si poate si altora.

Cu cat amani sa iei o decizie, cu atat exista riscul sa apara si "alternative" nu tocmai fericite.

Ata timp cat nu ai o incredintare ferma ca te afli pe un teren solid, e clar ca e o mare greseala sa incepi sa mustri pe altii, mai ales preot fiind.

Din doua vorbe - o cearta, asta nu are cum sa fie de la Dumnezeu.

Daca ar fi fost muulta si fierbinte rugaciune INAINTE ca incidentul sa se petreaca, poate discutia ar fi decurs altfel, poate nici macar nu ar fi fost o discutie.

E clar ca ai ramas si dupa atata "aprindere duhovniceasca" cu gandul nu de a-ti cere iertare pentru supararea pricinuita, ci de a-l indrepta pe celalalt, fara a avea, pana la urma, certitudine ca te afli tu insuti in afara de orice inselare si mai ales in postura legitima de indreptator.

Lucrurile pot fi mai subtile decat simpla judecata "cine are dreptate".

Despre pacatul curviei
 

Am si eu o intrebare, dar as vrea raspunsul unui preot daca se poate. Acum 9 ani am pacatuit cu un baiat si m-am spovedit acum 8 ani si am terminat cu ajutorul lui Dumnezeu cu acest pacat.Dar am facut atunci acel pacat si anal si eu cand m-am spovedit am spus pur si simplu ca am desfranat, am avut relatii trupesti cu un baiat. Este corect sau ar trebuii sa spun si felul in care am facut pacatul? Atunci nu stiam de felurile pacatelor curviei acum am aflat si de asta va intreb.

este bine că ceri ajutorul unui preot.
dar nu aici.
ci la biserică. aici si eu pot spune că sunt preot,.

M-am speriat cand am citit ca la definitia pacatului sodomiei intra nu numai curvia intre un barbat si barbat sau femeie cu femeie ci si relatiile trupesti nefiresti intre un barbat si femeie.

Dar trebuie mare atentie si cu calugaria ca nu este asa usor. S-a demonstrat ca cei care nu merg acolo pt Dumnezeu la un moment dat, fie dupa cateva luni sau chiar ani claceheaza. Si daca mai apuci si sa depui voturile si apoi te intorci in lume si te casatoresti tradandu-l astfel pe Hristos iti mai iei si osanda. E lupta launtrica mai mare in manastiri, iar in lume grijile lumesti sunt cele ce te impovareaza uneori pana la epuizare.

E de ajuns cat ai spus, nu trebuie sa dai detalii (daca ai spus ca ai avut relatii cu un baiat). Mai bine vorbeste cu un preot la biserica, daca ai o neliniste in privinta asta.

Dragul meu... duhul legii si litera legii; care e viata si care e moarte? Esti sigur ca ai inteles ce am scris eu? Esti sigur ca ai citit cu rabdare de la un cap la altul? Esti sigur ca nu te-ai pripit sa pui la zid [un om sau/o idee]? Esti sigur ca duhul dragostei de aproapele te-a impins sa raspunzi la tema lansata de mine? Oare te numeri tu printre acei fericiti care stiu sa se pazeasca de duhul impotrivirii, care petrec mai mereu cu luare aminte la tremurul inimii si la pricina din care se naste acel tremur si incotro il indreapta pe crestin?

Sper sa fi inteles eu gresit raspunsul tau, caci tu fiind mai intelept ca mine ma vei indrepta spre adevar... Si prin aceasta, sper ca raspunsul tau la toate intrebarile de mai sus este un DA categoric.

Frate drag. Nu viata, ci Dumnezeu. Iar daca nu Dumnezeu, atunci e gandul cel rau care se afla in om. Dumnezeu stie ce-i mai bine pentru tine. Pe axa dintre tine si problemele tale, [ale oricarui om] se afla ajutorul lui Dumnezeu. Cat timp il dai la o parte, cat timp relatia ta cu El nu este asemeni unui cersetor la poarta unui bogat, ori unde te vei duce vei intampina probleme, necazuri si provocari. Nimic nu este peste masura de suportat la omul ce se pune sine la Mila Lui. Dar pentru cel ce cauta sa nadajduiasca in priceperea si pregatirea proprie, multe sunt greu de trecut.

Nu te hrani cu iluzia ca viata trebuie traita cu ORICE pret! Nu-ti vinde statutul ca ISAW, pe un blid de linte!

Soarele rasare peste drepti si peste pacatosi deopotriva. "De mila Ta Doamne este plin pamantul..." dar pentru ca noi nu stim sa "profitam" de mila Sa, incepem sa cautam vinovati. Dam vina pe vremuri, pe rude, pe vecini, pe conducatori, pe rodul pamantului; vesnic petrecem nemultumiti.
Orice haine vei imbraca si in orice loc vei petrere, vei purta povara neputintelor tale, dar si mila lui Dumnezeu va fi de fata. Tu hotarasti de care sa te lasi biruit. Tu alegi de care din cele doua sa te lipesti.

Daca te duci la viata de obste cu inima grea si lipsita de nadejde, vei fi ca ochiul cel rau care vede cele rele.
Iarta-ma ca nu am fost mai scurt!

Daca este sa plec, atunci cand nu imi voi mai permite financiar sa stau in Bucuresti, nu ma duc la manastire cu inima grea si lipsa de nadejde..doar ca nu ma duc de bunavoie...am cam obosit sa schimb locul...dar asta e...daca alte optiuni nu vor fi.
Nu stiu daca voi face acest pas dar este posibil ca alti, multi, sa-l fi facut deja.
Poti ajunge la manastire si din constrangere, nu numai de bunavoie. Sunt cazuri cand cei care s-au dus fortat au ramas si sunt cazuri din cei care s-au dus de bunavoie care au plecat.

In cazul in care vei fi ramas fara optiuni, daca te impinge doar lipsa, atunci du-te ca simplu muncitor. Daca va fi sa ramai nu va fi nici o problema sa te razgandejsti.
In plus, manastirile care "angajeaza" mireni sunt mai aproape de sensul vietii duhovnicesti decat cele in care calugarii muncesc precum robii, iar indatoririle raman pentru timpul liber (cumva, un fel de burlacie de obste in care se urmareste tot indestularea si slujirea trupului).

Exista desigur si o categorie de mijloc, in care se imbina dreapta socoteala cu nevointa, dar trebuie sa alegi cu grija.

Si inca un lucru: exista si stareti care au alunecat de la menirea lor si au devenit MANAGERI; mai practica si hipnoza. Un cuvant urat pentru o fapta urata. De aceea te rog sa alegi varinata muncitorului, macar pentru 2 luni pana vezi cu ce se ocupa lumea pe acolo. Nu te indemn sa cazi in judecata, te indemn sa discerni. Eu unul a trebuit sa ajung prin Athos, si nu la romani ci la greci, ca sa pricep diferenta intre burlacie si monahism.

Nu pentru ca sa-si indoape cat mai mult burtile muncesc ei..
Astfel de manastiri primesc uneori si zeci de pelerini in fiecare zi, pe ei cine ii hraneste?

Si cred ca mai usor se apleac spre cele duhovnicesti un om muncit decat cel care nu-si poate vedea picioarele din princina burtii, pentru ca sunt altii, platiti, care sa-i aiba grija de gospodarie.

Poate n-ar trebui sa facem astfel de acuzatii vagi din care se pot intelege (prea) multe..

Judecarea..

Pai nu ai spus ce ai inteles tu pana la urma.
Esti sigur ca nu astepti un raspuns anume si de asta orice cade in afara liniei nu este convenabil?

Cred ca sunt cel mai prost om, altminteri nu-mi explic cum de intelegi orice-altceva decat ceea ce incerc eu sa spun. Probabil nu stiu sa ma exprim; cel putin nu pe intelesul tau.

Cat despre pelerini: sf. Isaac Sirul ne invata ca gandul cel viclean ne amageste sa lasam rugaciunea sub chipul unei fatarnicii a dragostei de aproapele. Pelerinii nu sunt turisti care vin la hotel sau la vacanta, iar daca multi vin asa este pentru ca vietuitorii monahali i-au deprins astfel.
Intr-un pelerinaj, eu unul prefer sa fiu intampinat de un monah evlavios care sa-mi zdruncine patimile si sa manac ce am in traista, decat sa fiu intampinat cu scofeturi si sa ma intorc de acolo mai bou decat sunt. Intre pelerinaj si turism este o mare diferenta.

Eu nu am gasit nicaieri scris de la sfintii parinti, ca indeletnicirea monahilor este sa ospataze mirenii.

Mai bine decat am scris prima data, nu sunt capabil sa spun altfel. Cred ca... a continua discutia nu ar fi de folos niciunuia dintre noi. Poate ca ar ajuta sa recitesti cele scrise deja.

Oricat de constrans te-ai simti, sa stii ca nu poti fi primit la manastire fara ceva bani. Chiar si acolo viata costa. Mai informeaza-te, ca sa nu te trezesti ca nu ai unde merge.

Nu cred.
Nu zic ca nu or fi si manastiri din astea, dar nu trebuie generalizat.

Toti avem probleme de comunicare.
Dar nu tin neaparat de limbaj.

Nu zice nici de lenea sub chip unei fatzarnicii a rugaciunii?

Multi? De unde stii? Ai facut un sondaj?

Na, nu toti au ajuns sa se nasca la asa inaltimi duhovnicesti.

Este.

Dar ai gasit ca rugaciunea trebuie sa se imbine cu munca?
Dar sa faca ascultare?
Dar sa omeneasca pe cei care le calca pragul?

Apropo, de parerea de sine, ai gasit scris ceva?

Mersi pt sugestie...daca va fi posibil incerc varianta asta.

Imi pare teribil de rau ca nu am o memorie formidabila ca sa tin minte pe de rost ceea ce este necesar. In pateric exista o istorisire exact despre ce ai intrebat tu. Un grup de crestini au ajuns la o chinovie, iar acolo li s-a dat sa manance verdeturi si radacini. Iar staretul le-a spus: "Tot ce aveam adunat ca sa mancam noi v-am oferit voua." Nu tin minte cu exactitate vorbele, nici istorisirea ca sa o reproduc cu citat. Dar stiu sigur ca despre dragoste era vorba.

Spune-mi! A fost staretul acela trandav sau lipsit de dragoste ca nu crestea gaini si nu pescuia, ca sa ospateze musafirii?


Parerea de sine ma stapaneste de la nastere si nu voi pretinde niciodata altceva.


p.s. Cand am incercat sa raspund la toate intrebarile, am umplut o pagina de text. Am gasit de cuviinta ca este suficient ceea ce am scris. Daca suntem din acelasi Duh, sigur vei gasi raspuns la toate intrebarile tale, in putinul mai sus.

Depinde.
Daca erau o mana de oameni si aceia cu probleme de sanatate undeva la marginea unei regiuni deseterice, probabil ca nu.

Daca vorbim de o manastire cu zeci poate sute de calugari si o manatire cu hectare de terenuri agricole in proprietate, probabil ca da, desi tu probabil ai sugera ca ar fi mai bine sa aiba tigani robi sau iobagi care sa lucreze pamantul.

Apropo, credinta este si afect, nu doar rationament.
Cu rationamentul uman, orice poate fi logic, chiar si genocidul.

"Lumea-i moarta pentru mine, eu sunt mort pentru cei vii."

Poti sa fii si mort si proprietar?

p.s. Celelalte mizerii pe care incearca duhul rau sa mi le atribuie mie, nici nu le pot lua in seama.

NU calugarii au terenuri in proprietate, ci manastirea.
E o diferenta intre cele doua, stii..?

Nici calugarii din Athos nu traiesc cu aer si apa iar manastirile aleaimpunatoare le-au construit cineva, nu s-au materializat din aer la rugaciunea dreptcredinciosilor.

Apropo, si mastirile de acolo au terenuri in propritetate si beneficii (cat se poate de materiale) de pe urmele lor.

Pe la ce manastire am fost in pelerinaj, am primit de mancare, venind de pe drum sau plecand la drum. Despre ce discutati?!?

Despre faptul ca dandu-ti tie de mancare calugarii, ai rapit sau nu minute pretioase de rugaciune cu mainile ridicate la cer (nu pe coada sapei - care cum bine se stie, scurtcicuiteaza energiile duhovnicesti) minute care puteau schimba soarta lumii.

Da. Calugarii despre care vorbesc eu sunt ingeri in trup, iar manastirile despre care vorbesti tu sunt ONG-uri cu personalitate juridica si cod fiscal.

Acum ca s-a lamurit neintelegerea sper sa ne punem de acord ca fratele nostru Tomita sa nu ajunga pe mana unor presedinti de ONG-uri cu denumiri duhovnicesti (morminte varuite cum i-a numit Hristos).

Din „Sfântul Paisie de la Neamţ,” vol. 1, pp. 259-262
 

http://www.predania.ro/intemeieri-sofronie.html

Unul dintre ucenicii Cuviosului Paisie, care avea o viaţă îmbunătăţită (Sofronie cu numele), a avut într’o noapte o vedenie înfricoşată. Se făcea că era dimineaţă şi el ieşise în poarta Mănăstirii. Căutând în faţa porţii spre locul unde se află astăzi Aghiasmatarul, vede un arap înfricoşat la chip, care era îmbrăcat în haine de ofiţer şi se răstea strigând, întocmai cum dau comandă la oaste. Chipul lui era groaznic: faţa lui neagră ca păcura, ochii lui străluceau ca văpaia focului, gura lui era ca de maimuţă cu dinţii ieşiţi în afară. În loc de cingătoare aveau un balaur încolăcit la mijloc, care îşi atârna capul cu limba scoasă în chip de sabie la şoldul ofiţerului. În loc de epoleţi avea pe umeri numai capete de viperă. Iar pe capul lui avea o cască de sub care spânzurau numai capete de şerpi veninoşi, care se încolăceau la grumaz cu părul încolăcit.
Văzând aceasta, stareţul a rămas înlemnit de frică. Apoi, venindu-şi puţin în fire, a întrebat pe arap ce caută la vremea aceea în Mănăstire.
„Nu ştii că eu sânt comandant de oaste în Mănăstirea voastră?,” a răspuns arapul.
„Dar unde avem noi oaste aici, când ţara se află în bună pace?”
Atunci îi răspunse acela stareţului:
„Vei şti că eu sânt rânduit cu oastea cea nevăzută, a întunericului, ca să ne luptăm cu ceata călugărilor. Că voi, atunci când depuneţi jurământul călugăriei, nouă ne declaraţi război nevăzut, şi multe răni ne pricinuiţi cu armele voastre cele duhovniceşti. De multe ori noi ne depărtăm ruşinaţi, fiind arşi ca de para focului de rugăciunile voastre. Însă acum nu mai avem atâta frică de voi, de când a murit Stareţul Paisie, care ne era înfricoşat nouă. De la el am suferit noi multe şi grele răni. Încă de când a venit el cu 60 de călugări din Sfântul Munte, eu am fost rânduit cu 60.000 de ostaşi spre a lupta cu soborul lui. Cât a trăit el, noi nu am avut odihnă. Câte ispite, câte necazuri şi intrigi n’am uneltit noi împotriva lui şi a călugărilor, spre a-i împuţina la suflet şi spre a-i surpa, dar n’am izbutit! Cât a trăit Stareţul, atacurile noastre rămâneau mai totdeauna zadarnice, căci el îi conducea la luptă pe monahi cu multă iscusinţă, întărindu-i cu pilda vieţii lui şi cu sfaturi duhovniceşti în toate zilele.
După moartea lui, războiul nostru s’a uşurat. Pentru asta, am scos atunci din front 10.000 de ostaşi care nu mai aveau treabă, rămânând cu 50.000 în oaste. N’a trecut multă vreme şi rânduielile Stareţului Paisie n’au mai fost păzite cu scumpătate. S’au ivit certuri şi despărţenii în sobor, iar belşugul din Mănăstire şi grijile lumeşti pentru case şi metoace au început să vâneze tot mai mult pe călugări; pentru asta şi războiul nostru s’a uşurat simţitor. Deci am mai strămutat atunci de pe scara raiului, frontul din Mânăstirea voastră, încă alţi 10.000 de luptători, trimiţându-i în altă parte. Aşa am rămas numai cu 40.000. Când li s’a dat deplină slobozenie mirenilor să petreacă vara la voi în Mănăstire, dimpreună cu femeile, atunci s’a făcut bucuria noastră – căci, slăbind frontul călugărilor, am fost şi noi mai uşuraţi. Pentru asta am mai scos din front alţi 10.000 de ostaşi. Am rămas deci numai cu 30.000. În cele din urmă, când s’a deschis şcoala pentru copiii mirenilor aici, în Mănăstire, războiul nostru s’a apropiat de sfârşit, aşa că am putut strămuta încă 10.000 de luptători şi am rămas până azi numai 20.000 în front. Aceştia stau totdeauna în Mănăstire, dând război zi şi noapte călugărilor!”
Auzind acestea, stareţul a oftat cu durere, întrebând iar cu mirare:
„Dar ce mai aveţi nevoie să staţi acum în Mănăstire, căci, după cum mărturiseşti singur, azi călugării nu mai au râvna aceea de mai înainte ca să vă lupte, ci fac mai mult pe placul vostru, prin îndeletnicirile cele lumeşti? Ce rost mai aveţi voi în Mănăstire?”
Atunci urâtul acela, silit fiind de puterea lui Dumnezeu, a descoperit taina pentru care mai luptă pe călugării din veacul nostru, zicând către stareţ:
„Adevărat că nu se mai află azi nimeni care să ne lupte ca înainte, căci dragostea voastră s’a împuţinat, iar grijile lumeşti şi tulburările mirenilor au răcit râvna călugărilor, dar mai avem încă ceva care ne mai dă de lucru în Mănăstire. Sânt terfeloagele celea de cărţi, arză-le-ar focul, care încă nu ne lasă să ne liniştim! Ne îngrozim de călugării cei noi, care au venit cu râvnă fierbinte din lume şi ne pricinuiesc multe răni grele. Căci, cum iau în mână vechiturile acelea de cărţi, îndată încep a se sălbătici împotriva noastră. Ei află cum creştinii din vechime, mireni şi călugări, au uneltit fel de fel de arme ce-s pentru noi usturătoare, precum postirile, privegherile, osteneli grele şi mai ales rugăciunile cele umilincioase, trăind ca şi cum ar fi străini şi trecători în lumea aceasta. Apoi, slabi la minte cum sânt, se apucă de pun în faptă nebuniile celea. Ba şi încă iau toate Scripturile în seamă! Acestea toate sânt pentru noi săgeţi aprinse, care ne pârjolesc şi nu ne putem apropia de dânşii, căci se fac cu noi la fel de neîmpăcaţi şi neîngăduitori precum Stăpânul vostru cel ucis (Mântuitorul). Am ajuns la mare pace şi înţelegere cu voi, dar aşa-zisele cărţi duhovniceşti ne sânt prilej necontenit de vrăjmăşie şi vrajbă. Pentru ce nu putem avea pace? Pentru ce nu citiţi cărţile noastre? Oare nu sânt şi acestea duhovniceşti? Căci oare nu sântem şi noi duhuri, care insuflă pe oameni să scrie cărţi? Dar ajunge un singur nebun fără de minte să pună mâna pe terfeloagele acelea de izvoade şi tot războiul începe din nou, şi ne sileşte să fugim ca să ridicăm iar armele împotriva voastră.”
Atunci bietul stareţ nu s’a răbdat până ce nu l-a întrebat şi aceasta:
„Dar cu ce luptaţi voi mai mult pe călugării din veacul acesta?”
„Toată osârdia noastră de acum este ca să îndepărtăm pe monahi şi pe monahii de la îndeletnicirile cele duhovniceşti şi mai ales ne sârguim ca să-i dezbărăm de la rugăciune şi citirea cărţilor sfinte. Căci nimic nu aţâţă mai mult pe călugări împotriva noastră precum citirea afumatelor celea de cărţi! De aceea, şi noi ne străduim în tot chipul ca să-i depărtăm pe călugări de la năravul cititului, dându-le de lucru la altele şi încurcându-i cu tot felul de griji pe la metoace, cu viile şi grădinile, cu pescuitul, cu vânzarea vinului; iar în Mănăstire cu învăţarea copiilor şi cu găzduitul mirenilor care petrec vara la aer. Toţi aceia care se încurcă cu acestea sânt prinşi de noi ca şi muştele în pânza de păianjen. Până nu vom vedea ori părăsite cu desăvârşire, ori arse vechiturile acelea de cărţi, noi nu ne putem linişti. Ele sânt totdeauna ca nişte bolduri ascuţite împotriva noastră!”
Când a sfârşit şi vorbele acestea, a bătut toaca de utrenie şi îndată s’a stins ca fumul ofiţerul diavolilor, iar stareţul s’a trezit cu o mare durere la inimă din pricina celor descoperite.
Adunându-se tot soborul la biserică, el a povestit cu lacrimi această înfricoşată vedenie. A poruncit apoi să se scrie şi o carte de mână despre aceasta, spre cunoştinţa şi folosul urmaşilor.

In legatura cu parul lung eu am incercat sa gasesc cateva motivatii. Respectiv: poate ca ei au luat exemplul lui Iisus care avea parul lung, nu? Se poate. Ca sa se asemene cu El. Pe de alta parte barba si parul lung semnifica faptul ca nu exista preocupare pentru cele lumesti in ceea ce priveste estetica; este o simplitate. De asemenea as putea sa spun ca acestea doua sunt si pentru a nu atrage atentia sexului opus iar in cele din urma ca sa se diferentieze de ceilalti oameni.

Da? Pot sa faca studii? Si nu o sa fie ispite atunci cand merg la studii?

Si pentru ca are legatura cu, calugaria si implicit manastirea. As avea si eu o intrebare; nevoie de un sfat. In curand, peste o luna va fi ziua mea si pe langa alte fapte bune pe care as vrea sa le fac as dori sa fac ceva si pentru manastirea unde merg eu des. Si ma gandeam, sa fac o donatie spre exemplu? Bineinteles anonima. Sa cumpar ceva? Ce anume? O sticla de vin si un colac? Nu stiu, as vrea sa fie ceva care sa stiu ca foloseste tuturor din aceea manastire. Nu as vrea sa fie ca atunci cand mergi la orfelinat si cumperi fructe dar le dai ingrijitoarelor sa le imparta, si cine stie unde ajung acele fructe, numai la bietii copilasi nu. Ce ma sfatuiti? dar cu privire la ce am spus, va rog. Multumesc.

Poti sa duci un bax de ulei pentru a arde in sfintele candele, sub forma de cadou pentru tine, dar mai degraba faci o pomana.

Citind acest mesaj al tau, ma minunez de simplitatea ta duhovnicesca si de inocenta ta. Chiar mi-ai umplut sufeltul de bucurie cu acest mesaj al tau! Nu stiu cum as putea sa iti rasplatesc, nici ce sa iti daruiesc fara sa te fac sa te simti ca un copil de la orfelinat!

Draga mea, iata parerea unui om pe care multa lume il detesta.
Monahii aceia s-au adunat acolo numai pentru "Milele cele bogate", deci orice le vei darui, ei vor primi ca din mana lui Dumnezeu. Iar daca simti ca ei NU pentru asfel de motiv s-au adunat acolo, adica nu pentru a li se face daruri de ordin material, atunci schimba manastirea la care mergi cel mai des!
Deprinde-te sa te Lasi in voia Celui pe care IL strigi in rugaciunile tale, iar El iti va arata ce nevoie are aproapele tau!...

p.s. Continua sa ceri sfaturi si de la oameni caci asa dai dovada de mai multa smerenie decat mine. In plus, nu stii prin gura cui are de gand sa iti raspunda Hristos Dumnezeu.

In primul rand nici nu stiu cum sa interpretez aceasta prima parte a mesajului, ca pe niste sa le spunem complimente pe care nu pot sa le mi le atribui sau ca si o usoara ironie, sau poate o alta varianta. Astept lamuriri.

Chiar daca lumea va detesta Dumnezeu va iubeste, cum spunea A.Hepburn: niciodata nu a fost intre tine si ei ci intre tine si Dumnezeu. Dar sa revenim la subiect, ca nici aici nu prea inteleg si nu vreau sa interpretez gresit. Daca se poate sa imi explicati mai concret. Multumesc.

Am stat si m-am gandit mai bine si voi da ceva, de exemplu unui copil sarac. Multumesc totusi pentru ideei.

Bunica mea, de fiecare data cand mergea la manastire, dadea o sticla de ulei (pentru candele), o punga de zahar (pentru coliva), faina si orez. Imi aduc aminte ca odata un calugar a fost asa de bucuros cand a primit punga de orez, s-a inchinat si a spus ca de mult isi dorea el sa vina cineva sa ii aduca niste orez, ca nu mai mancase de mult. Nici nu ii venea sa creada ca primise, in sfarsit! :) Asta e experienta mea cu manastirile.
Esential e sa dai cu inima buna ce te-ai hotarat sa dai si sa fie ceva de calitate.

Dar ei nu se duc sa cumpere alimente? Nu prea inteleg. Si de ce pentru coliva nu a dus grau/arpacas?

Acum depinde si pentru ce scop duci: pentru ei si alimentatia lor poti sa duci multe, daca ei chiar nu au si nu se duc sa-si cumpere: zahar, faina, ulei, paste fainoase, paine, bulion, orez, dulciuri, marmelada, miere, etc., malai
Pentru candele: ulei
Pentru ca sa-ti faca tie pomenire pentru morti trebuie sa duci de coliva.
Cu vinul nu stiu.

Aha. Ceva de calitate. O icoana de argint? Eu ma gandeam totusi ca sunt modesti. De ce sa le duci mancare doar nu sunt pustnici. Ideea mea a fost alta. Cred ca daca m-as duce cu 1 chil de ulei, unu de zahar si unu de faina s-ar uita asa la mine si ar zice: saraca fata, noi avem ce manca :D

Eu cred ca au alimente. La mine, in cazul meu a fost vorba despre altceva. De exemplu cand am fost ultima data am dat ceva dulce unui copil sarac si alte doamne care se considera poate mai credincioase decat mine, radeau de el. De asta zic ca bunatatea nu consta in a purta haine precum preotii.

Am sa iti povestesc ceva legat tocmai de ideea cu "au alimente".

In nordul Greciei se afla Manastirea Ormilia.
Ultima data cand am fost acolo, una din maicute mi-a povestit foarte bucuroasa o minune a Maicii Domnului.

Urma sa fie o duminica cu dezlegare la peste. Manastirea tine tipicul athonit, fiind metoc al Manastirii Simonos Petras din Sfantul Munte. Banii manastirii erau destui de putini si nu au ajuns pentru cumpararea pestelui pentru toate maicutele. Si s-au rugat la Maica Domnului sa le ajute. Astfel cu o zi inainte a venit un pescar la manastire spunand ca doreste sa faca milostenie. Si le-a adus 120 de pesti, exact cate suflete vietuiau in manastire.

Asadar eu zic sa nu ne apucam de judecat ce au si ce nu au manastirile, ci sa dam , orice simtim sa daruim. Va fi bine primit.

As dori sa iti mai spun, ca Manastirile la randul lor fac foarte multa milostenie.

Acum de curand am fost la Manastirea Sf. Ioan Botezatorul Essex, Anglia.
Ceea ce am remarcat a fost numarul mare de pelerini. Toti au fost invitati , dupa liturghie, la masa. S-a mancat in ture, cred ca au fost peste 200 de persoane. Iar dupamasa la ora 5, dupa vecernie au servit toata lumea ceaiul.
Asadar cheltuielile unei manastiri sunt destul de mari. Eu zic sa nu mai judecam noi ce au si ce nu au ca ne facem pacate in plus degeaba.