Spiritismul şi diavolii pucioşeşti
 

Mai multe texte ale al pucioşilor vorbesc despre nişte experienţe prin care ei vorbesc cu morţii ca la telefon (“telefonul duhovnicesc” fiind mediumul Verginica). Iată două asemenea texte:

1. Primul text. Aici intermediar între duhul care se legitimează drept “Dumnezeul” Pucios, duhul mortului Mihail şi oameni este duhul care îşi ia numele arhanghelului Mihail:

“ Iată-l pe Mihail, iarăşi vine, însoţit de Mihail arhanghelul.
- Fiul Mihaile, vorbeşte cu mama ta. Îndrăzneşte şi vorbeşte.
În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Aşa, Mihaile, ai învăţat să te închini.
- Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt[...]

Când voi împlini şapte ani,să mă scoţi şi să eliberezi zidurile şi să mă bagi în pământ. Auzi, mamă? Şi învaţă şi pe altcineva că piatra e grea, şi greu de văzut. Nu este de la Dumnezeu ca omul să-şi facă mormântul său cu piatră. Acum, mai e cum mai e sufletul, dar la judecată se alege[…]

Mamă a sosit timpul să ne despărţim[...]

Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24 mai / 6 iunie 1974)


2. Al doilea text. Aici, intermediar între oameni, duhul mortului Mihail şi duhul care se legitimează drept “Dumnezeul” Pucios este duhul care îşi ia numele arhanghelului Rafail:

“…- Rafaile, du-te şi adu pe fiul răposat, Mihail, la mama lui ca să vorbească.
Fiule Mihaile, o vezi pe mama ta? Priveşte-o bine, că ea nu te vede pe tine; lucrul acesta nu se poate. Daniele, să auzi şi tu vocea acestui tânăr şi să deosebeşti duh, de Duh. Prin Duhul Meu vorbeşte Mihail şi grăieşte mamei sale.[…]
- Mamă, mult iubeşte Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îţi vorbesc ca la telefon, dar plânge Dumnezeu de el, că e supărat de cei ce-l lovesc şi nu-l preţuiesc. Păstraţi acest telefon, că mare valoare are între cer şi pământ, între morţi şi vii. Păstraţi-l şi apăraţi-l.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22 iulie/ 4 august 1974)

Sunt oare, aceste texte, vorbiri ale duhurilor morţilor şi ale arhanghelilor, sau sunt de la diavoli vorbitori care se prefac a fi arhangheli şi duhuri ale morţilor?

Spre deosebire de duhuri, oamenii implicaţi se pot identifica. Personajele scenetei sunt:
- mama lui Mihail, cel care a murit;
- Nea'Mişu (pe numele său real, Dănciucă Gheorghe, alias "păstorul Daniel");
- telefonul (vasul) Verginica - pe numele său real, Virginia Tudorache-Stoica:
- figuranţi, public ocazional.

Doamna Maria Margareta, dumneavoastra sustineti ca Adam a cazut din Rai datorita ingerilor cazuti pentru ca l-au ispitit.

In A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru , se vorbeste despre ingerii cazuti :
"4. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată, "

Iar in Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda , se spune acelasi lucru:
“
6. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari. "

Iar intrebarea mea este foarte simpla:

Cum se face, ca ingerii care au cazut cu mult inainte sa fie Adam , datorita razvratirii lor au ajuns legati cu lanturi in iad si paziti, sunt si in rai alaturi de Adam si il ispitesc facandu-l sa cada?

Am şi eu o întrebare foarte simplă, înainte de a da răspunsul: în ce loc se află citatul care se susţine (citez) "ca Adam a cazut din Rai datorita ingerilor cazuti pentru ca l-au ispitit" ?

Sa inteleg ca dumneavoastra aici cand spuneti diavol, nu va ganditi la ingerii cazuti? , si daca nu va ganditi la ingerii cazuti , sa ne spuneti la cine va ganditi...

iar eu am inteles ca va referiti la ingerii cazuti pentru ca dumneavoastra pe acest topic la mesajul nr 11 dati citate din scriptura in legatura cu caderea ingerilor...

Dumneata spui că diavolii sunt îngerii căzuţi care, fiind legaţi cu lanţuri şi păziţi în iad, stau acolo ca mieluşeii. Deci ei nu-l mai pot ispiti nici pe Adam şi, generalizând, nimic şi pe nimeni.

Atunci cum îţi explici următoarele situaţii relatate de Biblie:

“Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.[…]
Atunci diavolul L-a dus pe aripa în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului […]
Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.[…]
Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.” (Matei 4: 1,5,8,11)

“Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!” (Ioan 6,70)

?

Pai asta este, vezi si omul poate fii diavol (satana),

Prin diavol intelegem raul , da.. si atunci sa vedem ce este raul...

Atunci sa dam o definitie "raului"... comform credintei noastre ortodoxe , o sa aleg filocalia ca si cale de explicatie si talcuire a trairii credinteii ortodoxe, cat si a scripturii, iar din filocalie o sa aleg un sfant consacrat in ceea ce priveste explicarea tainelor, si anume unul dintre cei mai mari sfinti - MAXIM MARTURISITORUL

"Raul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzista prin firea proprie. Caci nu are in nici un fel fiinta, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare in cele ce sunt. Nu e nici cantitate, nici relatie, nici loc, nici timp, nici pozitie, nici actiune, nici miscare, nici aptitudine, nici patima (pasivitate, afect) contemplata in chip natural in vreo existenta si in nici una din acestea nu subzista vreo inrudire naturala. Nu e nici inceput (principiu), nici mijloc, nici sfarsit. Ci ca sa-l cuprind intr-o definitie, voi spune ca raul este abaterea lucrarii puterilor (facultatilor) sadite in fire de la scopul lor si altceva nimic. Sau iarasi, raul este miscarea nesocotita a puterilor naturale spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judecati gresite.

Deci primul om, neducajdu-si miscarea lucrarii puterilor naturale spre scop, s-a imbolnavit de necunostinta cauzei sale, socotind, prin sfatul sarpelui, ca acela este Dumnezeu, pe care cuvantul poruncii dumnezeiesti ii poruncise sa-l aiba ca pe un dusman de moarte. Facandu-se astfel calcator de porunca si necunoscand pe Dumnezeu, si-a amestecat cu incapatanare in toata simtirea toata puterea cugetatoare si asa a imbratisat cunostinta compusa si pierzatoare, producatoare de patima, a celor sensibile. Si asa ''alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte si s-a asemanat lor'', (Psalmi 48, 12) lucrand, cautand si voind aceleasi ca si ele in tot chipul; ba le-a si intrecut in irationalitate, mutand ratiunea cea dupa fire in ceea ce e contrar firii.


Deci raul sta, in necunoasterea cauzei celei bune a lucrurilor. Aceasta orbind mintea omeneasca, dar deschizand larg simtirea, l-a instrainat pe om cu totul de cunostinta de Dumnezeu si l-a umplut de cunostinta patimasa a lucrurilor ce cad sub simturi. Impartasindu-se deci omul fara masura de aceasta numai prin simtire, asemenea dobitoacelor necuvantatoare si avand prin experienta ca impartasirea de cele sensibile sustine firea lui trupeasca si vazuta, a parasit frumusetea dumnezeiasca menita sa alcatuiasca podoaba lui spirituala si a socotit zidirea vazuta, drept Dumnezeu, indumnezeind-o datorita faptului ca e de trebuinta pentru sustinerea trupului; iar trupul propriu legat prin fire de zidirea luata drept Dumnezeu, l-a iubit cu toata puterea . Si asa prin grija exclusiva de trup, a slujit cu toata sarguinta zidirii in loc de Ziditor. Caci fu poate sluji cineva zidirii, daca nu cultiva trupul, precum nu poate sluji lui Dumnezeu, daca nu-si curateste sufletul prin virtuti. Deci prin grija de trup omul savarsind slujirea cea stricaciosa, si umplandu-se impotriva sa de iubirea trupeasca de sine, avea in sine intr-o lucrare neincetata placerea si durerea. Caci mancand mereu din pomul neascultarii, incerca in simtire parerea (cunostintei) binelui si raului5 ,amestecate. in el.

Si poate ca de fapt daca ar zice cineva ca pomul cunostintei binelui si a raului este zidirea cea vazut, nu s-ar abate de la adevar. Caci impartasirea de ea produce in chip natural placerea si durerea."


Avand in vedere ca am inteles ce inseamna "raul" putem spune urmatorul lucru:

" Raul din draci sta in acestea, zice fericitul Dionisie: in mania fara judecata, in poftirea fara minte, in inchipuirea pripita. Iar lipsa de judecata, lipsa de minte si pripirea la fiintele rationale sunt scaderi ale ratiunii, ale mintii si ale chibzuirii. Scaderile insa vin dupa aptitudini. Asadar a fost odata cand era in ei ratiune, minte si chibzuiala cuviincioasa. Iar daca-i asa, nici dracii nu sunt prin fire rai, ci prin reaua intrebuintare a puterilor firesti s-au facut rai."

Deci ispitele pe care le-a avut Iisus de la diavol au fost de natura cunostintei patimasa a lucrurilor ce cad sub simturi. Caci diavolul Il ispitespe prin lumea aceasta vazuta , adica prin zidire, incercand sa Il traga de la Duhul lui Dumnezeu si de la cele nevazute spre cele vazute, aducandu-I simtirea si patimirea spre cele vazute. Iar aici putem spune ca si Adam a avut testul acesta de la "sarpe" dar a picat ...

Să facem o comparaţie între ce spune Biblia despre diavoli şi ce spui tu:

“Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari. " (Iuda 1,6)

“Cum se face, ca ingerii care au cazut cu mult inainte sa fie Adam , datorita razvratirii lor au ajuns legati cu lanturi in iad si paziti, sunt si in rai alaturi de Adam si il ispitesc facandu-l sa cada?” (Bob2909, #82)

Deci la tine “sub întuneric” devine automat “iad”; pe deasupra, mai adaugi şi de la tine ceva, bomboana pe colivă, ca să sune mai convingător şi să înţelegem noi că de acolo nu mai au nici o şansă vreodată ca să mai iasă: “sunt păziţi”. De cine sunt păziţi? Asta ai uitat să spui.

Cartea lui Iov ne spune cu totul altceva: nu numai că nu sunt păziţi undeva sub pământ, dar se şi zbenguie în voia lor, dând târcoale încolo şi încoace pe pământ:

“Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".” (Iov 1,7)

Atunci cum rămâne cu lanţurile? Dar cu întunericul?

Ele exprimă mai degrabă o stare, decât un loc sau o suită de restricţii palpabile simţurilor. Îndată ce îngerii sunt duhuri, ei nu pot fi legaţi cu lanţuri. Atunci de ce Biblia spune că sunt legaţi?
Apostolul Iuda exprimă în cuvinte sărace, omeneşti, cumplita stare căzută a diavolilor, după ce şi-au nesocotit singuri vrednicia:

- întunericul exprimă despărţirea de Dumnezeu, care este Lumina;
- păstrarea sub robia întunericului exprimă hotărârea lui Dumnezeu de a nu le mai comuta vreodată pedeapsa despărţirii de El, care rămâne aşadar definitivă;
- lanţurile veşnice exprimă imposibilitatea lor potenţială de a se mai dezlega de patimi şi de a se redresa vreodată, ca să devină iarăşi din răi, buni.

Asta nu înseamnă că “săracii” diavoli ar avea cumva “mâinile şi picioarele” legate, sau că nu sunt slobozi la “gură”:

“Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (Petru 5,8)

[quote=bob2909;325154]

Prin diavol intelegem raul , da.. si atunci sa vedem ce este raul...

Atunci sa dam o definitie "raului"...
[...]

"Raul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzista prin firea proprie. Caci nu are in nici un fel fiinta, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare in cele ce sunt...
[...]
quote]

Aşadar:
1. diavolul este răul;
2. răul nu era, nu este şi nu va fi; nu are nici fire, nici fiinţă, nici putere, nici lucrare;
3. deci... diavolul nu există! El nu are nici fire, nici ipostas, nici putere nici lucrare, ci e complet inofensiv.

Şi aşa am dat peste tactica diavolului acum, la sfârşit de timp: el nu se mai străduie să-i îngrozească pe oameni, ci să-i convingă matematic că nu există.

[quote=mariamargareta;325169]
Asta ai inteles tu din ce a spus Maxim Marturisitorul?
dar de ce nu ai pus ca citat ce a spus si fericitul Dionisie?

" Raul din draci sta in acestea, zice fericitul Dionisie: in mania fara judecata, in poftirea fara minte, in inchipuirea pripita. Iar lipsa de judecata, lipsa de minte si pripirea la fiintele rationale sunt scaderi ale ratiunii, ale mintii si ale chibzuirii. Scaderile insa vin dupa aptitudini. Asadar a fost odata cand era in ei ratiune, minte si chibzuiala cuviincioasa. Iar daca-i asa, nici dracii nu sunt prin fire rai, ci prin reaua intrebuintare a puterilor firesti s-au facut rai."

Atata timp cat raul este si el (satana) este...

insa cum ajungem noi sa slujim Satanei?
pai ne spune Maxim Marturisitorul:

spune Maxim ca devenim slujitori ai diavolului in urmatorul caz:

"Nu ne-am facut noi mai rai decat iudeii,noi cei ce purtam azi numele lui Hristos?Nimenea sa nu se razvrateasca auzind adevarul, fiindca si aceia, nelegiuiti fiind, ziceau:<Noi avem un singur Tata, pe Dumnezeu>(Ioan VIII,41). Dar au auzit de la Mantuitorul:<Voi sunteti din tatal vostru diavolul si poftele tatalui vostru diavolul vreti sa le faceti>(Ioan VIII,44).
33.Cum deci, fiind si noi calcatori ai poruncilor Lui, nu vom auzi de la El aceleasi cuvinte? Caci si Apostolul pe cei purtati de Duhul i-a numit fii ai lui Dumnezeu:<Cati sunt, zice,purtati de Duhul, acestia sunt fii ai lui Dumnezeu>(Rom. VII,8). Dar cum putem sa auzim noi, cei purtati de moarte, ca suntem fii ai lui Dumnezeu?<Caci cugetul trupului este moarte>(Rom.VIII,8). Cum putem, asadar, sa auzim ca suntem fii ai lui Dumnezeu, si nu mai degraba ai celui potrivnic? <Caci cel nascut din Duh, duh este>(Ioan III,6). Noi insa ne-am facut trupuri ce poftesc impotriva Duhului si de aceea cu dreptate auzim de la El: <Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia, deoarece sunt numai trupuri>(Facere VI,3)"

Care patimi femeie!!!!!!!!!!!!
ca patimile vin prin simtirea trupului spre cele vazute!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Deci tu faci intentionat sau ai o problema. De ce nu ai luat in calcul si versetul din A doua epistola a lui Petru adica acesta:

""4. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată, "

Voi nu pricepeţi ce este un diavol, nici ceea ce este rău, căci nu cunoaşteţi nici scriptura şi nici pe Dumnezeu şi nici Harul...

Diavol este cel desfrânat, căci iuda pentru o sărutare L-a vândut pe Domnul! Eu cred că pentru sărutarea pe care Maria Magdalena a dat-o picioarelor Domnului Iisus Hristos de Iscariotul a dat în ispismă... atunci s-a smintit Iuda devenind un desfrânat, adică un diavol, un hoţ, căci lua din banii primiţi pentru săraci... fura de la săraci şi dădea la bogaţi căci a aruncat banii în templu... la farisei înapoi.

Şi zic asta că doar sărutul lui Iuda pe obrazul Domnului a fost dat şi nu l-a primit Iuda, deci nu putea fi o contravaloare la ceva, deci fie Iuda a fost sărutat de maimarii siniedrului atunci când a primit cei 30 de arginţi fie era vorba de sărutarea Mariei Magdalena depusă pe picioarele Domnului, sărutare pentru care Iuda a vândut pe Dumnezeu căci atunci a reproşat că de ce nu s-a vândut mai bine albastrul de mir decât să se verse pe capul Mântuitorului... ca banii să fie daţi săracilor. Şi Domnul l-a sfâtuit să nu facă supărare femeii care parcă presimţea ce urma să se întâmple.

Altfel n-are sens afacerea, căci Iuda l-a desconspirat pe Iisus dând el o sărutare, deci nu avea cum să primească vre-un preţ printr-o sărutare dată de el la schimb pentru Domnul Iisus Hristos... Iar cum banii i-a aruncat în templu după ce l-a mustrat Iisus întrebându-l în grădină, rezultă clar că cineva de acolo îl sărutase pe iscariotean. cineva din Templu. Deci nu era vorba de Domnul ci Iscarioteanul a vândut pe Duhul Sfânt, deci s-a hotărât să-L mintă pe Dumnezeu, şi momentul hotărârii de a minţii a fost la Cina cea de Taină când a luat din jertfa nesângeroasă şi apoi a plecat ca să facă ce îi poruncise Domnul... deci urma să facă strâmbă ascultare... şi apoi când şi-a dat seama mai târziu, L-a vândut complet căci nepocăindu-se ca Petru, el n-a mai primit pe ucenicul trimis după el să-l aducă la spovedanie ci şi-a pus capăt zilelor ca astfel satana să poată acoperii prin crimă adevărata vânzare... ce anume a vândut Iscarioteanul şi când anume şi când intrase satana în el şi când a devenit el diavol... Că şi în Pavel ere un înger al satanei care îl lovea peste obraz mereu... şi el se folosea ca să nu se trufească. Deci pe Petru a dorit satana să-l piardă şi a reuşit să-l facă să se jure că nu l-a cunoscut pe Omul Acela. Şi a cântat cocoşul de două ori după ce se lepădase de trei ori şi atunci şi-a amintit Petru şi a plâns cu amar... şi a tot plâns unantruna până a înviat Domnul... şi până la reivestirea lui ca apostol, până atunci a tot plâns... deci el este exemplu că se poate să ieşi din mare dacă vezi că începi să te scufunzi, căci întotdeauna mâna Domnului se va întinde ca să ai de ce să te ţii... e vorba de CREDINŢĂ!

Deci răul se traduce prin necunoaşterea şi nerecunoaşterea lui Dumnezeu, respectiv prin lepădarea de Dumnezeu spre a sluji pântecului sau lui mamona sau idolilor... unde pântec nu e totuna cu burta, ci e ceva mai complex termenul. E un fel de burta lui faraon, care nu ştie pe cine să mai înghită, deci în lăcomia lui nici nu mai ştie! Şi de aia se îmbracă în piei de oi ca să nu i se vadă tulburarea şi rătăcirea minţii, căci e ameţit de sminteală... iar sminteala vine părin uispită şi acuzare şi răzbunare, adică pofta idoliceaşcă spre a îngrijidoliceştii să minţi şi să furi... ca să ispiteşti pe Dumnezeu susţinând la nesfârşit că nu e vorba de Cuvânt Sfânt ci este o desfrânare... Deci vai de cel prin care vine ispita... hula împotriva Duhului Sfânt... adică nepăsarea şi durerea în cot... făţărnicia cu toată viaţa!!!

Deci e vorba de înfumurare, semeţie, neascultare şi închipuirea de sine căci toate te duc în mândria de a te scula la luptă cu Dumnezeu... e grozăvia cea spurcată a celui desfrânat care se îmbracă în haină sfântă ca să dea lecţii şi să obţină profit nemuncit, făcându-şi parte lui, adică slujeşti şi te închini răutăţii celei vechi, fiind mântru că eşti o spurcăciune a pustiirii, ca să te lauzi cu nebunia cea de pe urmă... e înţelpciuma omului necredincios şi rău şi fricos şi laş... e înţelepra omului cel păcătos ce-şi arată păcatele pe post de reclamă! Cea mai mare reclamă. Reclamă la cafia fireşte! Omomom, defapt o râmă foarte gurioasă, un fel de fan al răzbunării.

Doamne scapă-mă, Cred Doamne, ajută necredinţei mele! Ajută-l pe cel lunatic să nu mai cadă în foc sau în apă.

Cand am spus ca :"Prin diavol intelegem raul " am si dat definitia raului , adica:

"raul este abaterea lucrarii puterilor (facultatilor) sadite in fire de la scopul lor si altceva nimic. Sau iarasi, raul este miscarea nesocotita a puterilor naturale spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judecati gresite."

Si s-a spus clar ca raul: "nu subzista prin firea proprie". Caci daca raul era prin fire atunci insemna ca Dumnezeu l-a facut, caci Dumnezeu a creat firea si natura lucrurilor. Insa Dumnezeu fiind in fiinta lui bun a sadit si in fire tot ce era bun, insa raul a luat nastere prin miscarea nesocotita a puterilor naturale spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judecati gresite.

Si prin asta putem sa intelegem ce inseamna Lucrarea diavolului si diavolul implicit...

PÁTIMĂ s. nărav, pasiune, viciu, cusur, defect, meteahnă, păcat...

"Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit..." (2Petru, 2,4)

Această traducere reproduce termenul "păziţi", folosit în Biblia de la 1688, care nu este cel mai fericit.

Există şi alte versiuni, mai apropiate de sensul original. Iată două dintre ele:

For if God spared not the angels that sinned, but cast them down to hell, and delivered them into chains of darkness, to be reserved unto judgment...

Car Dieu n'a pas epargne les anges coupables, mais les a plonges, les a livres aux antres tenebreux du Tartare, les gardant en reserve pour le jugement...

În ambele versiuni de mai sus se foloseşte traducerea "...păstraţi pentru judecată", adică "destinaţi judecăţii". Dacă ar fi fost păziţi, atunci ori ar fi fost păziţi bine şi n-ar mai fi ieşit unul pe pământ ca să-i ispitească pe oameni, or au fost superficial păziţi, şi de aceea au ieşit cu toţii.

Şi ...cine să-i păzească? Şi de ce să-i mai păzească, dacă erau legaţi cu lanţuri?

Mai se vede ca esti lingvista, ca doar ai venit imediat cu dex-ul

Dar m-ai convins…ca nu intelegi nimic…

Ingerii puteau sa aiba patim doar daca aveau trupuri omenesti, altfel nu, daca erau fara trup atunci pacatul lor ar fi fost comis prin ratiune, care nu este totuna cu simtirea…

Patimirea se face prin simtire, dar daca nu ai trup nu poti sa simti deci nu ai patimi…

Ai inteles ?

De exemplu : Tu cand gandesti simti ceva? NU! Pentru ca este la nivel mental si spiritual…

Asa si ei au pacatuit prin ratiune, prin ganduri … deci gandul poate fii un pacat dar nu este o patima… ma intelegi sau trebuie sa incep sa iti desenez…

La lucrul asta ar trebui sa reflecteze bine Margareta. Lucrurile care se manifesta prin spiritism, nu provin de la o entitate cu puteri magice. Ci pur si simplu de la Dumnezeu prin intermediul unor simpli oameni care acceseaza prin metode tainice a firii, lucruri de la Dumnezeu, si le intrebuinteaza gresit, impotriva firii, impotriva lui Dumnezeu. De ce crezi ca exista taine? Tocmai pentru a ne pazi pe noi insine de proasta si periculoasa intrebuintare a puterilor venite de la Dumnezeu. Dar nici urma de Diavol ca entitate.

Spiritul exista. Spirite exista. Dar spiritul nu este o persoana. Chiar daca obtii informatii de la spiritul unui decedat comunicand cu el, nu comunici cu decedatul, ci cu spiritul lui, care e cu totul altceva.

Dar acum sa vedem cum a devenit cu putinta ca omul sa sara din cercul placerii si al durerii trupesti sau sa se elibereze de PATIMI?

Putinta aceasta i-a dat-o coborarea si lupta Logosului in trup. Dupa ce omul cazuse din legatura si vederea clara a Logosului prin ratiunea din sine si prin ratiunile din lume, in care orbecaia purtat de simtirea lipsita de vederea ratiunii, tot Logosul a intreprins sa-l scape, coborandu-se insusi pe campul de lupta in care zacea omul invins. Lupta ce-o intreprinde Logosul acum si pe care ajutati de el trebuie sa o intreprindem si noi ia un caracter ascetic. Trebuie sa se dea o lupta in firea omeneasca insasi pentru a rasturna dominatia simtirii asupra ratiunii si cugetarii, pentru a se lua valul simtirii de pe cugetare, ca aceasta sa poata vedea razele Logosului in lume si pentru al intui si dincolo de lume. Mai bine zis, insasi simtirea trebuie eliberata de placere si durere, care-I injecteaza pornirea neinfranata spre cele sensibile; trebuie facuta unealta de cunoastere in mana cugetarii. In alti termeni mintea trebuie retrasa “cu totul de simtirea prin duh”, precum trebuie retrase pofta si mania cu placerea si durerea lor, si indreptate spre cele spirituale. Aceasta e totuna cu eliberarea firii omenesti de patimi sau de atractia placerii si de frica durerii, prin infrangerea iubirii trupesti de sine.

Si precum omul slabanogit de pacat , omul cazut din legatura cu Logosul, e totodata un om robit de latura materiala a lumii, lupta de eliberare ce trebuie pornita in firea omeneasca trebuie sa fie totodata o lupta de desclestare din aceasta latura materiala a lumii. Lupta aceasta de intarire si restabilire a firii omenesti trebuie s-o porneasca Logosul intai in omenitatea ce si-a luat-o ca parga a intregii firi omenesti, apoi in fiecare subiect omenesc in colaborare cu el. Aceasta pentru ca numai cu puterea dumnezeiasca ea putea fi dusa la bun sfarsit.

El a luat asadar, din aluatul firii omenesti expuse asalturilor celui rau, care o ispiteste cu placerea si o infricoseaza cu durerea, atragand-o prin aceasta in toate patimile. Crezand ca nu e decat om, “capeteniile” si “stapaniile”acestei lumi s-au apropiat de El, dar El le-a infrant , intrucat firea Lui intarita de puterea dumnezeiasca a stat neclintita la ISPITA PRIN PLACERE, si la AMENINTARE CU DUREREA.

Logosul n-a avut in firea omeneasca ce-a luat-o patimile condamnabile , dar a avut afectele conforme cu firea, care la ceilalti oameni, indata ce vine ispita prin placere, se prefac in pacate. Deci avand aceste afecte,a arata ca firea omeneasca poate sta TARE IN FATA PLACERII SI A DURERII, FARA A FI LIPSITA DE AFECTELE EI NATURALE.

Fiecare om, daca sta prin credinta in legatura cu Hristos, poate castiga aceasta tarie, aceasta imunitate. Aceasta o poate mai ales prin faptul ca Hristos insusi e in el, ajutandu-l la lupta de intarire a firii, de eliberare de patimi, adica de restabilire a ratiunii si a mintii ca “organe” de unire cu Dumnezeu.

Domnule, am impresia că e vorba de ceva mare... de o mare dulce, o mare foarte dulce... în care te vezi frumos şi zîmbeştii...

Păi cum să fie marea dulce când marea e sărată? Aia dulce e o mare în care te regăseştii... marea cea mai dulce, sau mareele cele mai plăcute... şi aici e vorba de cea mai tristă patimă şi cea mai mare înşelare care vine de la mare... asta este, patima păcatelor şi a dulceţii şi a obijnuinţei acestora (sf. Brancianinov), şi mai ales e foarte uşor să crezi că ai fost înşelat de cineva, doar că tu crezi viceversa, apoi vicentoarsa, apoi viceglobulpământesc, stop. Şi v-am mai zis că nu e glob pământul şi că nu există sistem solar şi nici planete. Mulţumirea de sine.

Ai cumva impresia că eşti mare pentru că te-a înşelat Dumnezeu?

Semeţia nemulţumirii şi duhul minciunii măririi de sine... asta este, şi obijnuinţa acestora, astea dulci care acoperă golul credinţei şi durerea în cot ce pare atât de responsabilă şi grijulie de ochii gLumii... dar e vorba doar de bani şi că ţi-ai făcut asigurare şi iată te bălăceşti în iubierea deşartă de trupuri... deci e vorba că suntem numai trupuri. Trupuri mari! Doar trupuri... tot mai mari... nu că e dulce înşelarea asta? Te vezi pe tine în trup, proiectat ca un dulce fericit.

Adică au scos unii beţivi moda, zicala asta mare, că cică e frumos şi bine să fii tu însuţi, adică fie te asemeni cu gLumea şi moda ei fie te asemeni cu tine însuţi şi vai ce personalitate are băiatu'... bogătaş ce strânge bani pentru dame uşoare... ca orice zgârcit bun de tot... bun cu ficele frumoase... înţelepciumele şi înţeleprele savante şi artiste.

Păi porunca este să te asemeni cu Domnul nostru Iisus Hristos... in tot ce faci... mai ales în tine şi în proiecţiile din tine, dar dacă o să pozezi pentru aplauze atunci n-ai făcut nimic... căci intri în închipuirile de sine, îi faci pe alţii să-şi puie nădejdea în tine şi tu n-ai suflet, n-ai inimă, n-ai milă de Dumnezeu ci doar ai jucat un teatru ieftin... ai înscenat opinia ca să păcăleşti cu frumuşelul fraierii... şi ai crezut că eşti mare aşa... dar te-ai pripit, căci ştii că eşti doar o capcană cu caşcaval pentru şoricei, pentru copiii creduli, şi ai căzut în neputinţă căci ţi-ai pus baza în tine şi-n jocul tău de scenă... ai făcut doar impresie artistică... ai mimat frumos, ai reamintit şi ai elogiat ceva atât de credibil încât chiar şi tu ai crezut în vrisul acela frumos în care tu erai eroul principal în film... entuziasmat cu voirea de sine pentru ca să te lauzi tu cu tine folosindu-te de Dumnezeu... ai crezut că eşti dar ai trucat, ai păcălit căci tu nu eşti bun, nici iubitor, nici milostiv cu Dumnezeu, nici sărac ci tu eşti doar un măscărici... un clown... deci cum atunci să te asemeni tu cu Domnul nostru Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu? Păi străduieşte-te mai mult, căci rolul e mai greu, necesită lucrarea asta nu doar să-L joci pe Iisus ci chiar să fii El, exact ca El, deci fii şi tu exact ca Mântuitorul tău... o clonă, un fiu, o copie, un copil, fii exact ca şi Domnul.

Cum adică?

Păi aseamănă-te cu toţi sfinţii!

Şi în loc să aplici formula ''fii tu însuţi!'' aplică formula ''fii Hristos împreună cu toţi sfinţii!''

Deci nu te mai asemăna cu gLumea, cu mafioţii, cu actorii, cu idolii beţivilor, savanţilor, ştiinţificilor ori cu tine însuţi cu grimasele tale cu tot că n-are rost, nu fentezi pe nimeni ci fii asemenea tuturor sfinţilor şi îngerilor curaţi!

În locul imaginii tale, proiectează-i pe ei în tine oridecâte ori îţi apare imaginea fericirii tale, chipul tău cel mîndru de tine... şi mare.

Şi nu uiata, marea e sărată!

E vorba că tot păcatul se învârte în jurul planului rău! Planul ascuns, planul neştiut spre a te face curios de rău!

Ăla e planul necurat al necuratului!

Ispitidiotul omidee sau omidei are idei cât ai clipi şi dracool le cârmuieşte spre plinirea lor; el are întotdeauna în program un plan rău, un plan viclen, şi de cele mai multe ori nu este conştient de el... nici omul şi nici dracool, ci se trezeşte abea când ajunge în încurcătură, abea când este sub legătura păcatului abea atunci se nemulţumeşte omul şi dracool râde, iar dracul plânge abea când îl leagă Dumnezeu sub întuneric spre judecată.

Iar Domnul i-a legat în întuneric pe îngerii cei răi care s-au răzvrătit ca să fie ei întuneric şi puterea lor să fie întuneric fiindcă ispitesc pe Dumnezeu la răzbunare şi pe om la necredinţă.

Ei s-au răzvrătit atunci când au văzut că au fost desconspiraţi, când li s-a descoperit minciuna şi mîndria, pisma şi pofta de mărire de sine căci s-au inspirat de la om, şi aşa a apărut frumuşelul care a căzut prin femei căci erau frumoase, deci atunci le-a venit lor panica, atunci când Domnul l-a văzut ca pe un fulger căzând din Cer, pe lucsifer şi pe ceata lui (s nu se vede şi vine de la satana), prima ceată îngerească, şi ei erau puşi să grijească pe om, şi iată că au căzut împreună cu omul... şi a văzut Domnul căderea lor din Cer ca fulgerul... ca proorocie... Şi aşa au devenit ei slujitori fideli ai omului căzut sub toată Creaţia nemaifiind slujitori şi ai Lui Dumnezeu... deci ai omului cel necredincios şi rău şi hulpav şi mare faraon ce se îmbracă în sfinţişor, îl slujeşte până la o vreme, apoi trece la butoane, se suie dracool la putere, abea te aşteaptă ca să îţi placă fărădelegea şi dulceaţa păcatelor ca să te încânte cu tine şi cu înţelepciuma şi înţelepra, cele două animatoare cu care te desăvârşeşte ca cel mai mare faraon, apoi fariseu şi saducheu.

Iar ştiind că ceata lor întâia v-a fi luată de altcineva, ei se luptă cu omul ce caută să se mîntuiască sau să se sfinţească pentru ca să nu mai poată acela ajunge îngeraş... la starea îngerească aşa cum a zis Mântuitorul că vor trăii oamenii... deoarece ar ocupa din poziţiile cele înalte de stăpânire a Harurilor şi puterilor Divine, de la care ei au căzut devenind din îngeri luminoşi nişte îngeri întunecaţi stăpâniţi de întunericul răutăţii.

Planul rău, planul păcatului, planul despărţirii de Dumnezeu sau desfrânarea întru Dumnezeu, adică împreunarea cu desfrânarea şi apoi cu semeţia şi mîndria neascultării şi plinirea voirii de sine, de sine însuşi însuşiri ''alese'', ăsta e idealul, scopul care scuză mijloacele, adică e vorba de sadizmul răzbunării, căci ei nu mai au cum să ierte căci numai întru Dumnezeu se poate găsi pacea iertării şi credinţei, swxi nu pot ierta ci ei doar îşi reprogrameză răzbunarea mărindu-şi viclenia şi ispismuirea prin tactica groazei şi a entuziasmului minciunilor simţite în trupul închipuirilor. Se smintesc mereu.

Vă pare rău că Domnul mântuie pe om şi se milostiveşte de cine vrea El? Vă pare rău?