Asta este părerea ta, însă opinia mea este că vor cu orice chip să înşele vigilenţa ortodocşilor sau a cât mai mulţi dintre ortodocşi, aşa cum au făcut şi cu uniatismul. Pe faţă la Balamand au susţinut că uniatismul este o metodă a trecutului, iar după aceea mai târziu au început presiunile pe faţă sau oculte în favoarea uniatismului sau a adunării uniţilor; folosirea unor oameni infiltraţi la vârfurile cele mai înalte ale politicii din România şi din lume, folosirea presiunilor în condiţiile tentativei României de a adera la UE, folosirea SUA (se ştie despre respectivul raport din SUA despre "cel mai discriminat cult din România") sunt instrumente care arată adevărata faţă a catolicismului, una care nu s-a schimbat deloc ci doar vrea să dea impresia că aşa ar sta lucrurile. Este vorba despre aceeaşi duplicitate vicleană şi perversă cu care "catolicii" au tratat Biserica Ortodoxă de-a lungul timpului. Cine îşi mai face speranţe referitoare la vreo adevărată unire religioasă cu biserica Romei trăieşte într-o mare iluzie.

După cum am mai spus, există un interviu pe care Doru Braia i l-a luat patriarhului Teoctist, interviu la care, după "dialogurile ecumenice" purtate sub patriarhatul lui Teoctist, patriarhul afirma convins că este vorba despre una şi aceeaşi dogmă doar că ar fi vorba despre termeni diferiţi. (Deci exact acelaşi tip de viclenie folosit şi în documentul de la 1995.) Şi trebuie deasemenea să ţinem cont de gestul pe care papa Woytila l-a făcut în 1999 când a făcut o donaţie de 100.000 de dolari patriarhului Teoctist pentru catedrala neamului.

Cine ţi-a spus dumitale poveştile astea, domnule Demetrius? Despre care ecumenism vorbeşti că ar fi instituit? Şi cine ţi-a spus dumitale că Biserica Ortodoxă, care este catolică, este soră cu biserica romană? Ai cumva vreun document romanist în care să se vorbească despre vreo biserică soră? Sau vrei să îţi arăt eu cât de "soră" ne-a fost şi ne este aşa zisa biserică "catolică"? Această teză, această manipulare cu aşa zisele biserici surori nu are nici un temei în ecleziologia adunării din care faceţi parte; şi prin urmare ar fi bine să vă reţineţi de la a face astfel de afirmaţii lipsite de fundamente. Aşa zisul "ecumenism" "instituit" între Biserica Ortodoxă Apostolică şi biserica romană este un simplu praf în ochi, este o simplă manipulare de tip uniatist pe care pseudo-catolicii o aruncă în faţa ortodocşilor pentru a vedea dacă îi mai păcălesc o dată. Şi ca să adaug: Biserica Ortodoxă Română nu este soră cu biserica romană, ci este soră cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu cea Sârbă, cu cea Greacă şi aşa mai departe. Deci încearcă să te abţii de la astfel de manipulări că nu eşti singur pe aici.

Se pare că astăzi strana milităroasă a mărturisirii ortodoxe a început să spună lucruri trăznite.
Decebalus per Scorilo, Biserica Ortodoxă Română este UNA cu Biserica Ortodoxă Sârbă, Rusă ş.a.m.d. Figura de stil "biserică soră", este oarecum pertinentă (vorba lui Eugen), întrucât şi ea provine nemijlocit din trunchiul Bisericii Nedespărţite. Cât de fidelă a rămas "mamei" comune este altă poveste, însă dacă cuvântul "soră" se referă strict la origine şi treci peste problemele delicate ridicate de validitatea cuvântului "biserică" în cazul lor, expresia poate fi acceptată cel mult ca o formulă de politeţe cu trimitere la o înrudire reală istoric, dar îndepărtată în Duh.

La asta mă refeream şi eu, la unitatea Bisericii Ortodoxe, în cadrul acestei unităţi Bisericile locale fiind surori. Biserica este una singură, nu sunt mai multe, însă eu mă refeream la bisericile locale sau la patriarhii aşa cum au fost ele definite administrativ.

Este însă o poveste şi cât de fidelă a rămas Biserica Ortodoxă a Răsăritului bisericii primare sau a celei nedespărţite, din punctul meu de vedere, cel puţin la nivel de practică, fiind destul de infidelă bisericii apostolice.

Iar termenul de "biserică soră" eu cel puţin nu îl percep decât ca pe o lozincă propagandistică a aşa-zisului "dialog" ecumenist, dialog prin care biserica romană încearcă să aducă la ascultare Biserica Răsăriteană, şi asta pentru că în ecleziologia romanistă nu există nici un concept de "biserică soră", adică aceste concept este total străin ecleziologiei romano-catolice, biserica romană neconsiderându-se "soră", ci mamă şi stăpână a celorlalte biserici. Această sintagmă de "biserică soră" nu este decât o lozincă de propagandă care nu are acoperire nici în realitate, şi nici în ecleziologia vreuneia dintre părţi. Eu nu percep ca biserică soră pe una care a folosit şi foloseşte uniatismul, precum şi alte metode, pentru a distruge Biserica Ortodoxă; în Transilvania exact asta s-a întâmplat când a început uniaţia, anume încercarea bisericii romano-catolice de a desfiinţa la propriu Biserica Ortodoxă; eu aici nu văd nici un fel de fraternitate, ci văd cu totul altceva.

In majoritatea articolelor ortodoxe scrie de Bisericile Ortodoxe surori care sunt cele ortodoxe din alte Patriarhii. Pe site-ul Patriarhiei: http://www.patriarhia.ro/ro/adrese_web_4.html

Mai au şi aceia scăpări inspirate probabil de o concepţie uşor vaticaneză, conform căreia realitatea teologică eclezială se suprapune matematic cu interfaţa instituţională.
Dacă tu ai fi obligat să locuieşti o perioadă mai lungă de timp în estul Rusiei şi, de nevoie, te duci la o biserică rusească aparţinătoare de o eparhie aflată în comuniune duhovnicească şi instituţională cu Patriarhia Moscovei, ce spui în momentul mărturisirii liturgice a crezului? Nu cumva tot "În Una, Sfântă, Sobornicească...etc"?
În altă ordine de idei, dacă numeşti "surori" celelalte biserici locale ortodoxe, nu poţi să-i mai spui bisericii catolice "biserică soră", poate cel mult "biserică verişoară"!

Bisericile locale sunt numite de obicei Biserici Ortodoxe surori, e vorba de Patriarhii, nu se biserici din acelasi cartier.
In legatura cu BC, vezi, asta e problema cu ecumenismul. Conceptia ecumenista se bazeaza pe o dogma protestanta, a ramificarii harului. Astfel nu mai conteaza succesiunea sau cultul, harul se ramifica in toate cultuletele, trebuie doar Sola Fide in Hristos. Si astfel ori sunt mai multe biserici, ori fiecare cult e o biserica sora dintr-o singura Biserica.
Termenul a fost folosit la intrunirea de la Balamand, unde se discuta despre uniatism. Probabil pentru bunavointa si intelegere in privinta uniatiei din partea catolicilor, partea ortodoxa a semnat un document in care se spuneau si lucruri ce tineau de corectitudine politica. De aceea documentul a fost respins e unele BO, iar catolicii bineinteles ca nu au tinut cont de ce se scria despre uniatism.

Canonul 45 Apostolic (Oprirea comuniunii cu ereticii)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

Cum să nu aibă importanţă, domnule Cătălin? Ba au, pentru că astfel de fapte arată receptivitatea unora sau altora la Dumnezeu, precum şi felul în care o biserică sau alta influenţează şi modelează oamenii. Şi până la urmă lucrurile duc chiar la doctrinele bisericilor, pentru că în multe catolicii au acţionat pentru că au anumite învăţături care îi constrâng, iar acele învăţături (ca şi faptele despre care spui dumneata mai sus) trebuie ridicate clar la o masă de dialog pentru că altfel nu poate exista unire reală şi implicit ecumenismul nu îşi poate atinge scopul pe care l-ar putea avea de la Dumnezeu.

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu ortodoxia. Într-o a doua fază se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-una singură, uriaşă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este ca creştinismul, şi în special ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară în acest malaxor. Se urmăreşte, aşadar, ca în ultimă fază a acestui plan întunecat să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.
Lucrurile acestea pot părea la prima vedere de necrezut. Însă chiar acest lucru este urmărit de mecanismul întortocheat al mişcării ecumenice, prin acţiunile de care astăzi auzim atât de des că se vorbeşte.
Ecumenismul se dovedeşte a fi – şi vom aduce în continuare în acest sens destule elemente doveditoare serioase şi de neclintit – o creaţie satanică a puterilor întunericului. Este o erezie imensă şi înfricoşătoare sau mai bine zis o panerezie, o sinteză de religii, filosofii şi tradiţii care urmăreşte o unitate nefirească şi grotească.
Este o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic care susţine că nimeni poate vorbi în nicio credinţă de un Adevăr unic, absolut şi unitar, deci nici în ortodoxie.
Ecumenismul devine, astfel, o fiară care înghite totul, un cuptor care încearcă să amestece şi să mistuie toate religiile. Se vădeşte a fi în realitate un sincretism eretic de tip mai nou, care promite să rezolve toate problemele. Pentru ecumenism, Dumnezeu este ceva nedefinit care acceptă în mod egal închinarea şi lauda tuturor religiilor.
Pentru ecumenism nu există Dumnezeu personal, el nu crede cu adevărat în nimic, dar nici nu respinge ceva din tot acest amestec sau sinteză religioasă de tip nou pe care urmăreşte s-o realizeze. Pentru ecumenism nu există religii şi ţări. El vine cu subtilitate şi promovează la modul indirect acea deviză «jos cu graniţele!» atunci când pune problema conlucrării între oamenii diverselor etnii, chipurile, în duh de pace.
Toate sunt, aşadar, în condiţiile dorite de ecumenism, zdrobite, amestecate şi înghiţite de gura fără fund a ecumenismului.
Ecumenismul este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva mai ales a ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară.
Şi aceasta pentru că ştie, că numai ortodoxia deţine adevărul nefalsificat şi că numai prin ea omul se poate mântui. «Cei care au nuci dau cu pietre în ele» spunea sugestiv Kalokatronis. Aşa şi ecumenismul loveşte în ortodoxie, pentru că are valoare, pentru că posedă comoara adevărului." Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare - Arhim. Haralambie D.Vasilopulos - staret Man. Petrachi Grecia

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"Biserica Lui Hristos este supusă în ultima vreme unui atac generalizat, pe toate fronturile şi aceasta sub nevinovata titulatură a ecumenismului de către aceste puteri ale infernului.
Ecumenismul, într-un cuvânt, este o infernală mişcare politică şi religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanităţii sub un conducător universal…şi unirea tuturor religiilor într-o panreligie, făcând să dispară creştinismul şi mai ales ortodoxia, şi înscăunându-se în final potrivnicul Lui Dumnezeu, Satana.


Istoria ecumenismului

I. Ecumenismul creştin ortodox
Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să cunoaştem mai întâi istoria lui din trecut până în prezent, pentru a vedea care este baza lui reală. Numai aşa vom putea să ne facem o imagine completă aspra lui.

Dumnezeu a creat această preafrumoasă lume într-un mod unitar şi armonios, guvernând-o ca pe un tot. Lumea cerească şi duhovnicească este caracterizată deci de unitate şi armonie. Mulţimea nenumărată a îngerilor se găsesc în unitate în slujirea lor faţă de Ziditor.
Observăm de asemenea o unitate şi armonie uimitoare şi în universul material, acolo unde Creatorul Atotputernic şi-a pus pecetea înţelepciunii Sale.
Omul trăia la început în cadrul acestei unităţi superioare şi armonii minunate sub acoperământul Lui Dumnezeu şi în unitate cu El. Era atotfericit trăind lângă Dumnezeu şi unit cu El. Trăia, altfel spus, într-o bucurie ecumenică desăvârşită, părtaş fiind la armonia universală a cerului şi a lumii pământeşti.
Însă, dintr-o dată, ca un cutremur înspăimântător, această unitate a omului cu Creatorul lui s-a surpat. A apărut o fisură între om şi Dumnezeu. S-a ridicat o barieră de netrecut între cei doi. A avut loc un rău cutremurător, cel mai teribil dintre toate – surparea unităţii dintre om şi Creatorul său.
Omul căzând a devenit nefericit, iar în continuare rupându-se tot mai mult de Dumnezeu a ajuns un sălbatic.
Parcurgerea istoriei popoarelor divizate ce s-au mâncat unele pe altele relevă din plin acest lucru. Lumea întreagă plină de sciziuni plânge şi se zvârcoleşte, suspină sub tirani cumpliţi.

Dumnezeu însă n-o trece cu vederea, are în plan să refacă unitatea zdruncinată dintre El şi om. «L-a trimis pe Fiul său» ca să arunce o punte peste abisul despărţirii. Iar Cuvântul Întrupat al Lui Dumnezeu, Hristos, «Dumnezeu desăvârşit se face om desăvârşit. Şi le face pe toate noi şi foarte noi, singurul lucru nou sub soare» spune Sfântul Ioan Damaschin. Dumnezeu se uneşte cu umanitatea într-un mod mai desăvârşit prin întruparea Lui Hristos.
Jertfa de pe cruce a Dumnezeului-Om întinde o punte peste prăpastia abisală pe care a deschis-o căderea omului, iar comunicarea dintre om şi Dumnezeu începe din nou. Hristos «şi-a întins palmele şi le-a unit pe cele despărţite». De acum este posibil ca omul, în măsura în care vrea, să se ducă aproape de Creatorul său, să trăiască unit cu Acesta şi fericit.
Hristos îi uneşte pe oameni nu numai cu Dumnezeu, ci şi între ei. Unirea aceasta a oamenilor izbuteşte cu adevărat numai în Biserica clădită de Dumnezeu-omul cu acest scop. O unire nemincinoasă a oamenilor poate avea loc numai în Biserică prin Iisus Hristos. Biserica – Trupul tainic al Lui Hristos este cea care conduce la unire, mântuire şi îndumnezeire."

"Cateva informatii despre "ordinul negru" - ordinul iezuit - cuprinse in aceasta carte rara:"
Asta nu e cartea adventistilor ? Orice se poate spune despre ea numai ca e rara nu. :21:

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"Dumnezeu-omul s-a lăsat pe sine în lume ca Biserică, ca trup al Său, pentru ca omul să poată astfel să devină una cu trupul Domnului, făcându-se şi el părtaş firii dumnezeieşti prin har.
Numai prin Dumnezeu-omul şi numai în Biserica Lui Hristos pot oamenii să se desăvârşească şi să se unească atât cu Dumnezeu cât şi între ei. În afara Bisericii nu există nicio unire reală, nefiind posibilă nici o înfrăţire a lumii.
Acesta este planul Lui Dumnezeu, misiunea ecumenică adevărată a Bisericii: mântuirea tuturor oamenilor prin Biserica Lui Hristos. Acesta este ecumenismul creştin ortodox (singurul autentic de altfel), justificat fiind de porunca dată de Domnul apostolilor înainte de înălţare: «Mergând învăţaţi toate neamurile…»
Şi după înviere le spune:«Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Mc.16,15]. Îi trimite la toate neamurile pentru că vrea mântuirea întregii lumi. Vrea unirea tuturor oamenilor, de pe tot pământul prin credinţa în El şi în Biserica Lui.
Biserica Lui Hristos este pentru toţi. Credem «Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică». Biserica este ecumenică , fiind întinsă în toată lumea. Avem şi o Patriarhie ecumenică .
Biserica este Împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ, fiind în acelaşi timp un organism duhovnicesc prezent în toată lumea. Ea se găseşte desigur în lume dar nu este din lumea aceasta. Biserică nu este o organizaţie lumească după cum vrea papalitatea eretică şi nici nu este chemată să instaureze un regim lumesc după cum vroia iudaismul. Este de la sine înţeles că după schisma papalităţii, singura Biserică adevărată din lume este cea ortodoxă. Papismul şi catolicismul nu sunt Biserici ci comunităţi şi adunări eretice.
Biserica Lui Hristos, Biserica ortodoxă «în care tot omul este chemat să se mântuiască» îi vrea uniţi pe toţi cu trupul celui ce o conduce. Pentru ca toţi, din toate neamurile, din toată lumea să fie conduşi la o pace adevărată, la fericirea veşnică ce se găseşte numai lângă Dumnezeu.
Vrea să-i adune laolaltă pe oameni nu prin tot felul de creaţii omeneşti mincinoase şi întunecate de factură ecumenistă, ci să realizeze cu adevărat o unitate veşnică şi de neclintit cu Dumnezeu. Să-i conducă pe cei credincioşi din Biserica luptătoare la cea triumfătoare.
Acesta este ecumenismul real şi de folos, cel creştin ortodox. El constituie misiunea (apostolia) ecumenică a Bisericii."

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"Există aşadar un ecumenism de ordin superior. Poate exista un plan mai presus de cel a lui Dumnezeu? Există ceva mai luminos, mai plin de bucurie, mai desăvârşit? Există ceva mai curat, mai clar, mai stabil şi mai sigur? Numai Hristos poate să-i unească şi să-i mântuie pe oameni, întrucât «nu există mântuire în altul».
Ecumenismul lumesc şi potrivnic lui Dumnezeu nu doreşte şi nu recunoaşte misiunea dumnezeiască, duhovnicească şi ecumenică a Bisericii Lui Hristos. El războieşte cu furie creştinismul ortodox ecumenic, precum şi apostolia mântuitoare şi ecumenică a Bisericii. Şi face aceasta cu violenţă, cu viclenie, prin minciună, ipocrizie, sfori politice şi crime. Cel pe care îl războieşte este chiar capul Bisericii noastre, Hristos, după cum vom vedea în continuare."

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"1. Ecumenismul papal

Papa prin egoismul său luciferic a vrut să conducă religios şi politic întreaga lume, dorind să cucerească împărăţiile lumii pe care să le conducă în numele creştinismului.
Papalitatea l-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul cu omul papă. Şi deşi Hristos s-a întrupat, papa l-a dezîntrupat pe Dumnezeu- omul şi l-a exilat în cer, transformând Biserica într-o împărăţie lumească. A făcut din ea un regim lumesc, uzurpând desigur şi titulatura de «Biserică catolică» . De ce toate acestea? Pentru ca un om, papa, episcopul Romei să ia locul Lui Hristos din Biserică.
Papismul l-a alungat pe Hristos ca şi cap al Bisericii şi în locul lui l-a pus pe Papă. L-au făcut pe papă cap şi conducător absolut al Bisericii, îngrădindu-l pe Hristos în cer."

Iata Ioan Cezar ca bine ai afirmat un "Dumnezeu izolat intr-un turn de fildes". Aceasta este relatia ce o are acum catolicismul cu Dumnezeu. Papa la nivel de cap si conducator, insa ca relatie - simtire a lui Hristos prin Duhul Sfant au construit in imaginatie si inchipuire pe Hristos.

Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare
 

"Papismul a schimbat temelia creştinismului care este Dumnezeu-omul şi în locul lui a pus un muritor efemer, pe papă.
Papismul a deformat învăţătura lui Hristos şi a creat un creştinism lumesc, o „Biserică” contrafăcută şi cu totul de nerecunoscut, «Trupul Lui Hristos» devenind o asociaţie lumească.
Romano-catolicismul inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat Împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că «împărăţia mea nu este din lumea aceasta».
Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el conducător al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o ortodoxia, Biserica de nezdruncinat a lui Hristos.

Sfântul Nectarie Taumaturgul (din Eghina) scrie referitor la aceasta: «Iubirea de putere şi de slavă le-a uneltit pe toate. Toate [relele] le-a născocit, toate le-a pus în mişcare pentru ca papii să fie recunoscuţi ca şi conducători ai Bisericii şi tirani ai lumii. Odată acest plan întocmit, el cerea să fie aplicat cu toată tăria. Orice obstacol urma să fie înlăturat şi orice rezistenţă caterisită (înlăturată).( Despre cauzele schismei, pag. 207).
Acesta este în puţine cuvinte ecumenismul papal."

Cred ca este aici prilejul sa amintim de monahii athoniti care au murit sub prigoana catolicilor.

Din cauza ca multi ortodocsi astazi nu studiaza istoria crestinismului, acest fapt a ajuns sa fie exploatat foarte bine astazi atat de catolici cat si de neoprotestanti si toate sectele desprinse din ele, pentru a dezinforma si apoi a castiga cat mai multi adepti. Este bine ca oamenii sa stie: cunoasterea istoriei crestinismului fara falsuri , (pentru ca catolicii au presarat falsuri de-a lungul istoriei), deci aceasta cunoastere are dublu rol : prima ne tine departe de erezii si a doua trezeste pe cei care sunt in ratacire si ii aduce in sanul Bisericii ortdoxe.
Si acum despre monahii athoniti si prigonirile pe care le-au suportat.

" Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi."

Mai multe aici: http://sfantulmunteathos.wordpress.c...nici-athoniti/

O să ai acum ocazia să afli ce a fost şi cu acest "sfânt" Iosafat, "victimă a vicleşugurilor criminale ale arhiereilor ortodocşi".

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro

Celor de mai sus adăugăm şi un citat în limba engleză

sursa: Ludmila Perepiolkina

sursa: Herman Ivanov-Treenadszaty
http://www.catacombeleortodoxiei.ro

Catalin2: "(...) In schimb arhiepiscopul croat din perioada atrocitatilor croatilor contra sarbilor a fost facut sfant (fericit) de catre BC. Toate acestea nu au importanta, sunt greseli facute de oameni, nu are rost sa le dezbatem acum acuzand ba de colaborare cu comunistii, ba de colaborare cu nazistii."

Care sunt greselile facute de oameni: cele ale "fericitului" cand era in viatza sau cele ale papei care l-a proclamat fericit? Daca e vorba de cardinalul Alojzije Stepinac, chiar am citit destul de mult despre el si este un caz foarte clar de modul cum s-a raspandit catolicismul cam cum a fost si la noi in Transilvania, insa mai dur. Se gasesc pe net articole din ziare din vremea respectiva, fotografii, marturii ale sarbilor etc, inclusiv procesul care i s-a deschis criminalului de razboi Stepinac. Dovezile sunt mai mult decat clare si totusi in presa catolica citim despre Stepinac declarat "fericit" ca a fost un marturisitor, un om cu “zel apostolic şi tărie creştină”; exista chiar o carte "Cardinalul Stepinac, un martor dispretuit". Acest cardinal este un caz graitor de minciuna romano-catolica grosolana. In Serbia in perioada nazista, armata ustashi a torturat si omorat sarbi ortodocsi cu zecile de mii, niste atrocitati inimaginabile, si la acea vreme presa era destul de dezvoltata si s-au pastrat foarte multe date ale crimelor comise, chiar de catre nazisti pentru a-si dovedi "zelul". Asa s-a facut trecerea la catolicism pentru sarbii ortodocsi care au fost mai slabi. Stepinac impreuna cu mai multi preoti romano-catolici au fost implicati sau chiar au condus soldatii ustashi. Sunt curios, se roaga vreun romano-catolic la acest fericit? Acuma se poate spune ca a fost un om si a gresit, dar ca a fost declarat "fericit" deja este mult prea mult. Era mai bine daca BC si-ar fi cerut scuze oficial, dar nu, da-i inainte cu minciuna.

Primit in vizita de Sanctitatea Sa, patriarhul ortodocsilor copti i-a daruit, cu aceasta ocazie Suveranului Pontif un engolpion. Din aceste fotografii, Sfantul Parinte pare foarte multumit de darul primit:

http://media.cmgdigital.com/shared/l...3a2154f8-5.jpg

http://media.cmgdigital.com/shared/l...3a2154f8-7.jpg

Amistad, evenimentele au avut loc în Croaţia, nu în Serbia, şi da, din câte ştiu, am auzit că există "catolici" care se roagă la fericitul Stepinac. Aici nu se mai pune problema de scuze, cred că să mai aştepţi scuze după aşa ceva este mult prea mult; că e vorba şi despre ecumenism aici, cred că în mod normal nu ar mai trebui să se mai pună problema vreunui ecumenism cu papistaşii după aşa ceva, însă având în vedere că astfel de probleme nici nu se iau în calcul în aşa zisul dialog ecumenic, mie îmi este extrem de straniu, de bizar cum ortodocşii continuă aşa zisul dialog ecumenic cu autorităţile catolicismului; s-ar mai putea discuta ecumenic cu catolici, de rând să le zic aşa. Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti"; ei bine, în cazul catolicismului nu era vorba despre aşa ceva, era un întreg sistem, o întreagă mentalitate, nu întâmplător a "fuzionat" în mai multe locuri catolicismul cu fascismul; catolicismul însuşi are o mentalitate, în plan religios, de tip fascist, exclusivist, şi de-a lungul istoriei şi-a şi "justificat" doctrinar multe crime pe care fie le-a făcut, fie de pe urma cărora a profitat. Dacă ai citit la un alt thread poate ai văzut cum justifica Inocenţiu III toată agresiunea împotriva creştinilor răsăriteni, în special bizantini: era vorba despre o "hotărâre a divinităţii", iar ei o puneau în practică, arătând prin aceasta că mentalitatea de a se pune în locul lui Dumnezeu şi de a emite astfel de sentinţe în locul Lui este veche în catolicism, şi probabil nu întâmplător s-a tot vorbit de mentalitatea antihristică ce a caracterizat cel puţin în anumite momente papalitatea "catolică" romană. Papistaşii s-au obişnuit de mult să se joace de-a Dumnezeu, asta fiind consecinţa practică a ideologiei eretice a papalismului: papa este "vicarul" lui Dumnezeu, şi prin urmare are "puterea", "dreptul", "legitimitatea" şi "legalitatea" de a face judecăţi, dreptate, etc în numele Lui, ca şi cum ar fi însăşi judecata lui Dumnezeu. Mulţi "catolici" chiar aşa şi gândeau cu ocazia a ceea ce unii istorici numesc genocidul sârbilor ortodocşi din Croaţia celui de-al doilea război mondial. Este "dreptul jurisdicţiei universale" a papalităţii în cele spirituale şi temporale, fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste) fiind o consecinţă a mentalităţii antihristice a catolicismului pentru care clericii nu sunt doar nişte trimişi ai lui Iisus Hristos, ci acţionează in persona Christi, în locul lui Hristos, ca şi cum ar fi Însuşi Hristos acolo. Altfel spus, spre deosebire de Cătălin, care vede nişte simple greşeli omeneşti (probabil din cauză că nu a experimentat el pe pielea lui ce s-a întâmplat sârbilor ortodocşi) în ceea ce s-a întâmplat, eu cred că este vorba de mult mai mult, de nişte legături mai mult sau mai puţin vizibile între catolicism şi fascism, spiritul exclusivist, revanşard, totalitar al catolicismului inducând anumite predispoziţii "duhovniceşti" la elemente de mentalitate totalitară fascistă exclusivistă. Chiar Stepinac scria la 28 martie 1941: "Schisma (Ortodoxia Răsăriteană) este cel mai mare blestem în Europa, aproape mai mare decât Protestantismul. Aici nu este morală, nici principii, nici adevăr, nici justiţie, nici onestitate"; avea şi el dreptatea lui, dar textul arată foarte clar mentalitatea ostilă ortodoxiei specifică multor clerici "catolici", de la care s-a răspândit la adepţii de rând.

Asta intrebam si eu care sunt acele greseli "omenesti": crimele facute de cardinal sau cea facuta de papa ca l-a facut "fericit"? Deci exact asa cum in ziua de azi catolicii gasesc argumente peste argumente, (mincinoase) pentru a justifica crimele oribile comise chiar in numele credintei romano-catolice asa gaseau si in timpul inchizitiei, torturilor si a arderilor pe rug. Deci chiar daca in ziua de azi ar fi arderi pe rug s-ar gasi argumente care i-ar linisti pe romano-catolici ca ceea ce se face e bine. Si chiar sunt si in ziua de azi romano-catolici bine indoctrinati care gasesc absolut normale si justificate arderile pe rug si torturile comise in vechime. Catolicul de rand insa gaseste ca ceste crime sunt lucruri atat de oribile ca nu au cum sa fie adevarate, pentru ca nu are cum sa se insele atata lume (lumea romano-catolica) si atunci normal ca primeste imediat orice argumente si minciuni fara sa mai caute sa vada daca sunt adevarate sau nu. Degeaba vine cineva si le spune ca Stepinac a fost un criminal si sunt dovezi o multime de genocidul comis in Croatia, pentru ca romano-catolicul a intrat pe pe catholica.ro, a vazut "Fericitul Stepinac, zel apostolic, etc." si gata, nu mai cauta altceva. S-a linstit. Citeste cateva explicatii de acolo ca el de fapt a construit o scoala pentru copiii ortodocsi si a ajutat cu alimente, a fost acuzat in proces "pe nedrept" si gata s-a linistit. Asta era de fapt adevarul. Habotnici astia se leaga degeaba de "fericitul" lor. Iar despre cei care se roaga Stepinac, vai de capul lor, ce pot sa zic. Iata unde duce minciuna si inselarea. O bataie de joc ordinara pe care o suporta saracul om de rand.

Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică
 

<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor ruşilor. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi şi clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

Biserica ortodoxă rusă sub stalinism şi după Stalin
 

<< Biserica sub stalinism

Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

Lifte papiste!
 

După cele două postări de pe ortodoxwiki referitoare la istoria BORu din perioada comunistă, trebuie să menţionez că informaţiile din aceste două postări nu le veţi găsi pe wikipedia românească. Pur şi simplu această perioadă cumplită pentru istoria Bisericii Pravoslavnice Ruse (nu Roşii, cum mai debitau nişte papistaşi pe aici) nu există pe wikipedia în varianta românească. Până aici au mers cu cenzura papistaşii maghiaro-"români" care cenzurează mai ceva ca staliniştii varianta românească a enciclopediei "libere" wikipedia. Până aici au putut să meargă liftele papiste în batjocorirea Ortodoxiei şi falsificarea adevărului istoric.

http://www.youtube.com/watch?v=1uENGXD24fI

Adevaruri tulburatoare - Man. Petru Voda

Minutul 21 - Papa este botezat? Biserica catolica are Sfinte Taine? Nu. Papa nu este ortodox, papa nu este botezat, papa nu are har nici de preot. Ceea ce s-a dovedit cu Mihai Viteazu, pentru ca de ce Mihai Viteazu este sfant , din doua considerente, si anume: a fost ortodox si a fost ucis pentru ortodoxie . Papa l-a omorat. Cum? Istoria spune ca de 5 ori papa de la Roma l-a chemat si ia zis: esti intradevar viteaz, comandant de osti dar nu esti in staulul lui Petru. (pentru ca Mihai Viteazu a vrut sa elibereze Constantinopolul de turci.) si atunci de 5 ori Mihai Viteazu a trimis scrisoare si a spus: tu papa esti in erezie, eu de ortodoxie nu ma las. si a dovedit ortodoxia la Alba Iulia , in mod stralucit cand a facut aghiasma si ortodocsii si catolicii si a catolicilor s-a imputit, marturia lui Petru Movila care acum e canonizat. nici acum catolicii nu fac agheasma, sa nu se imputeasca pun in ea sare sau conservant.

Wow, pe pagina de Wikipedia despre Mihai Viteazul, cuvantul ortodoxie apare o singura data, printre sute de randuri. O data.

stiu, insa draga doamna as voi sa va spun ca istoria a fost mult modificata si la indemnul papei de la Roma. Multe fapte istorice au fost prezentate diferit sau omise de a mai fi consemnate.

dupa cum ziceati istoria este importanta insa cea adevarata nu cea schimbata de diversi si din diverse interese politico-religioase.

Lasand la o parte retorica discursului din clipul oferit de Dobrin, sursa citata este destul de greu de neglijat. Textul la care se face referire suna asa:
"Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu". Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: "Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor". Iar ei i-au spus: "Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi". El le-a zis: "In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc"

Petru Movila, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mina proprie.

Cred că faceţi o confuzie. Postarea tinerei Lady Brightside avea în vedere ultimele mele postări pe acest thread, nu postarea doamnei Mihaela.

Probabil. Am crezut doar ca sesizez o usoara nota de scepticism in discursul doamnei.

Ah, sa stiti ca reactia mea chiar a fost una de mirare! Ma asteptam ca pe Wikipedia sa se vorbeasca mai mult si de latura aceasta, dar vad ca este (intentionat?) lasata de-o parte, de parca ar fi ceva rusinos! (Doamne fereste)

Wow. . .
 

Cata "ingrijorare" ?:37: