Doar de 2 ori de fapt.
A treia casatorie este permisa in anumite conditii dar nu se mai dezleaga.

http://www.crestinortodox.ro/nunta/a...rie-88809.html

Repet o intrebare anterioara, si daca ei nu ti-ar aduce bucurii ci dimpotriva, suferinte, cat de departe ai merge cu sacrificiul tau pentru ei?

Senzatia asta subiectiva de superioritate care te impinge la "sila", crede-ma, nu-si are rostul.

Nu e nicio senzaţie de superioritate. ;)

Astea-s povesti, fara suparare.

Cand o femeie este intr-o casnicie grea, problema care se pune este de supravietuire. Supravietuirea ei.
Numara timpul cu orele si se gandeste cum sa faca sa treaca de azi pana maine fara sa innebuneasca. Daca nu a innebunit deja!
Cum sa opreasca gandurile, cum sa spuna stop durerii (care somatizeaza, se trezeste ca de atata zbucium sufletesc o dor mainile, picioarele, ii tremura genunchii si nu o mai asculta picioarele..)?
Cum sa faci sa inghiti mancarea care are gust de nisip?

Si daca are copii.. de unde sa aiba putere sa le mai zambeasca lor? De unde sa aiba putere sa ii mangaie?

..Dar barbatul ar "prefera" ca ea sa se roage pt el!!!! Mi se pare incredibil!

Eu am cunoscut femei necredincioase care au probleme enorme si ma intreb cum de rezista. Cand stii ca exista Dumnezeu este mai usor.

Dar sa ajungem la rugaciuni..
Deci el vrea ca ea sa se roage pt el si precis o va iubi mai mult.
Fals!!

Daca ea are puterea sa se roage pt el, diavolul nu doarme si pt fiecare cuvant rostit va primi insulte inzecit!! Nu dragoste! Nu va faceti iluzii.
Desigur, este un lucru admirabil sa te rogi pt el.. dar rasplata este alta.

Off topic, oarecum.
Sunt uimita cata suferinta gasesc oriunde imi intorc privirea. Cunosc multi parinti divortati.. la tot pasul. Dar divortul este un eveniment groaznic, traumatizant. Eu nu am auzit un cuplu sa divorteze in termeni "civilizati".
Dimpotriva, de mute ori parca este o lupta intre fiare, iar copii sunt de multe ori o prada, sfasiati la mijloc.

1000% EXAAACT!!! Asa mi s-a intamplat mie, lasand la o parte ca mi s-a pus viata in pericol (sot alcoolic), copilul cel mare care a asistat la scene pe viata si pe moarte a ramas cu traume...iesiri violente...depresie...apatie, etc.

Si cum spunea Melissa, da dupa un timp il ierti, dar nu te mai intovarasesti cu cel care dorea sa-ti ia viata! Nu te mai amesteci cu el!!! Si nu pt.ca nu poti uita, ci pentru ca mama este datoare sa traiasca, sa fie sanatoasa si apta psihic sa-si creasca in continuare singura si f.greu copii.Tocmai pt.binele copiilor!

Nemaivorbind ca in felul acesta ii fereste de a avea perceptiii gresite despre viata si principiile moral-crestine; ca ei sa nu inteleaga si sa-si insuseasca ca tata are dreptul sa bea, sa nu aduca bani acasa, sa aiba prietene si prietene, sa loveasca mama si copii fara discernamant, scuza fiind "am fost beat!", etc.etc. iar mama sa aibe dreptulsa indure si sa suporte riscand sa-si piarda chiar viata!!!

Nu vreau sa las impresia ca sunt pro-divort.. ca nu sunt. Cred ca femeia trebuie sa lupte pt casnicia ei si mai cred ca daca are forta sa treaca peste infidelitati, trebuie sa faca si asta.
Doar mi-a lasat un gust amar mesajul:E foarte egocentric.

Mai ales ca inainte a spus:

Si acum intreb pe Macho: ai fost in situatia respectiva? Si te-ai rugat pentru ea?
Sau cum?

Am prietene care au ramas in casnicii cu soti infideli. De dragul copiilor. I-au iertat.. si ii tot iarta. Credeti ca au parte de iubire? Sau de recunostinta?
Eu sunt uimita si nu inteleg puterea lor de rabdare! Pentru mine sunt adevarate eroine.

Am prietena a carui sot a strans-o de gat in fata copilului de trei ani. Nu a omorat-o pt ca a sarit copilul! Si amandoi sunt oameni scoliti, cu functii directoriale (adica nu provin dintr-o patura sociala de la baza societatii).

Nu este posibil pentru oricare femeie sa se roage pt sotul abuziv sau infidel. Nu poti institui o astfel de recomandare generala pt ca pur si simplu o astfel de femeie este mai aproape de moarte (de iad) decat de viata.

Eu am trait cele ce vi le-am impartasit, mai mult chiar m-am rugat pt. el- ani la rand.., i-am acordat "N" sanse si dupa ce m-a inselat, dar ca sa le aduca
acasa ...unde locuiam eu si copiii!
Si apoi sa planifice si sa lucreze la "cum sa scap de tine....."...exista vreun bine in toate acestea....?!Nu mai descriu...nu vreau sa smintesc pe nimeni...e mult prea urat ceea ce s-a intamplat....

Ca un om sa fie salvat (si in situatia in care se roaga pt. el sotia) trebuie si el sa doreasca sa fie salvat si sa-si faca partea sa, sa incerce macar sa renunte pas cu pas la cele rele........dar Dzeu nu mantuieste pe nimeni impotriva dorintei respectivului!

Dilema aici are fi între: a trece cu vederea peste înșelarea încrederii tale în această persoană, sau a apela la instituția divorțului. Astel este important să stabileși dacă dorești să tolerezi "instinctele hormonale" ale soțului sau nu. Personal mie nu-mi place o persoană care mă "minte frumos" și aș renunța la o astfel de relație indiferent dacă se poartă frumos cu mine.

@ anna21 sunt intru totul de acord cu toate comentariile pe care l-ai facut. Atat de mult mi-au placut ca le-am tot recitit si nici nu m-am mai dus in urma sa citesc intreaga replica a lui Machho care imi era adresata, ca sa nu ma indispun:-))

@Marimira regret profund ca ai trecut prin asemenea calvar!!! Nici o femeie nu merita asa ceva ! Ne-a facut Dumnezeu sa fim iubite nu maltratate!

Desi eu am crescut intr-o familie unde nu am vazut violenta nici macar la nivel verbal iar acum imi cresc copiii tot in liniste si iubire asa cum si eu si sotul meu am fost crescuti( ca sa raspund si curiozitatii lui Machho), nu pot agreea violenta in nici un domeniu, mai ales in cel domestic. De adulter nici nu mai spun..Sunt de parere ca o femeie trebuie sa faca totul pentru ca sotul sa nu ajunga nici la adulter, nici la violenta. Acesta este momentul rugaciunii pentru sot, cand totul merge bine intre ei, pentru ca Dumnezeu sa-i ajute sa mentina aceasta stare. Dar daca totusi relatia de cuplu ajunge intr-un asemenea abis, din punctul meu de vedere, (tot repet) nu mai este nimic de facut!! Pentru ca supravietuirea in multe din aceste cazuri, devine o chestiune de pur noroc!

''Lumina sufletului este sfânta cunostinta''
 

nu e fals!!... incercati.Rugati-va' D-vstra' pt. unul care v-a suparat cu ceva, si veti vedea ca' de fapt il iubiti mai mult pe Dumnezeu...ba mai mult ve-ti ajunge la cuvantul Arh.Arsenie Papacioc.."ce ne facem noi fara' dracul",adica' : ma' daca' eu nu aveam viata grea cu asta,nu ma' duceam in durerea mea la Dumnezeu.Da, ce Dumnezeu!! credeti ca' vorbesc sa'am dialog...departe de mine ,fiecare vede cum vrea ca' doar de aceea e apostazie.Daca' era iubire,daca' era frica de Dumnezeu....era si respect si incredere,atat pt. cei care sunt casatoriti cat si pt. cei ce schimba' opinii pe acest site. Stiu,ma' vedeti ca pe un barbat...fals, vedeti-ma' ca pe un crestin care isi doreste sa'-l poata marturisi pe Domnul Iisus Hristos,pe strazile Pakistanului. Doamna'...suferinta!!,noi o facem precum ne facem si copii.Toti cei pe care ii cunoasteti ,au divortat deoarece fiecare si-au cautat "poftele" sa' spun asa, nici unul dintre ei nu a vrut sa' sufere...si din experienta' va' spun ca' de ce tie frica' ,de aia nu scapi. Nadajduiesc sa' "vedem"si dincolo de ce accepta' origoliul nostru....sa' vedem in Dumnezeu. Doamne Ajuta'.
''Mintea se inseala si adevarul se fura de prea multa dragoste si prea multa ura!''sf.Grigorie Teologul

Doamne Ajuta'. Am observat ca D-vstra' va' indispune-ti la ceea ce spun eu.Dar... de fapt oare nu tot omul se indispune cand altul vine si spune adevarul .D-vstra' vedeti in cuvintele mele ceea ce nu va' convine, de aceea va' indispuneti.A-ti considerat ca' eu trantesc cu citate,dar..daca' din citate se deranjeaza',apoi din cuvintele mele..ce sa' mai spun.De fapt,eu asa am citit, ca' atunci cand vrei sa' spui ceva si sa' fie si in lumina lui Dumnezeu,este bine sa' vorbesti cu cuvintele celor care au trait cu marire in cuvantul Domnului. Prefer deci,sa' fiu considerat un prost,folosind citatele sfintilor parinti,decat sa' fiu considerat un destept ca' stiu sa' folosesc cuvintele din "mintea" mea.Imi pare rau ca' D-vstra' considerati ca' doar faptul ca o duceti bine cu sotul,este de ajuns pt. viata duhovniceasca'.Eu consider ca' iubirea mea,pt. altul, se arata' si atunci cand sunt batjocorit,umilit si batut...iubire ce o pot avea in Dumnezeu,pt. Dumnezeu si cu Dumnezeu. Va' intreb,mai exista' pe lume, un om care sa' se urce pe cruce pt. noi. Oare nu stiti Fericirile ,care spun : "Fericiti cei ce plang ca' aceia se vor mangaia"..ca sa' nu mai spun de cei prigoniti. Am observat ca spunem...avem credinta', avem cunostinta'....dar intrebarea avem Dumnezeu,cand se va pune. Credeti ca daca' sunt barbat,gata sunt din aceeasi tabara', imi pare rau.Eu nu am spus decat,sa' va rugati pt. cel care va' face sa' suferiti....ca sa' descoperiti iubirea in Dumnezeu. Doamna'...ma' bucur ca sunteti intr-o familie unita' si a-ti fost crescuta' exemplar...haideti sa' primim si noi(cei ca mine) acest spirit ,sa' spun asa. Ca' daca' incepem sa' ne "lovim" in cuvinte,sau in pricepere (cum se vor ,unii,afisand asa o lectie de gramatica',de parca' am fi pe site-ul Domnului Pruteanu,Domnul sa'-l odihneasca' ),nu facem decat bucurie celui ce abia asteapta' sa' vada' vrajba' intre oameni. Eu nu fug de responsabilitate,pt. cei care vor sa'-mi dea o palma', ii astept in Eforie N, unde locuiesc,le dau si adresa exacta'...nu e problema', o palma ,2 trece..dar .." ce va da omul in schimb pt. sufletul sau"..cuvintele Arh.Cleopa Ilie.

''Nu vom fi invinuiti,cand vom muri pentru ca nu am facut minuni, nici pentru ca n-am patruns inaltele taine ale teologiei, nici pentru ca n-am ajuns sa dobandim contemplatia, ci cu adevarat vom da seama lui Dumnezeu de ce n-am plans mereu.''

...poate ca' lacrima aceea lasata' in suferinta' de unii(unele) mai strege din pacatele lor,nu credeti!?

in nadejdea ca cuvantul meu sa' nu mai indispuna'...va' doresc numai Bine.

Iertati-ma !
 

Din cate am citit din cele scrise de d-voastra cred ca sunteti suficient de matura sa luati decizii intelepte si singura, si asta nu o spun cu rautate, ci cu intelegere fata de problema pe care o aveti. Parerea mea e ca nu trebuie sa va fie teama de ce reactie va avea si sa discutati ca intre soti ceea ce ati auzit; sa rezolvati problema cat mai repede. Nu puteti sta in minciuna, nici o femeie si nici un barbat cu capul pe umeri nu poate asa ceva, daca intradevar exista dragoste intre cei doi soti (asa ar trebui sa fie). Rugati-va Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum si Maicii Domnului, sa va dea intelepciunea necesara pentru a putea iesi din acest necaz. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!!

Daca tu nu ai curajul sa te exprimi, sa spui verde in fata omului de langa tine, ce iti convine...si ce nu, cred ca nimeni nu te poate ajuta, pentru ca astfel esti doar un figurant in viata ta.

Incearca sa fii mai spontana, si cum nu iti convine ceva...sa spui ferm ce ai pe suflet, si sa nu te mai gandesti la ce ar spune ceilalti...ci la ce ai tu de spus.

Si daca unii ar crede ca tu ai cauta nod in papura, ce??!!!

Nu ai dumneata de unde sa stii ce consider eu si ce nu.
Am vazut asta cand o colega de forum v-a spus DOAR ca nu sunteti coerent in exprimare si i-ati raspuns "plin de iubire" astfel:
Sa stai langa un sot bolnav si sa-l ingrijesti pana in ultima clipa rugandu-te si SUFERIND ca un caine langa el,rabdand chinul de a-l vedea in neputinta, crescand si copiii singura pe langa toate astea, ESTE UNA si sa stai sa te bata sotul mar ca a venit de la amanta si era supa fierbinte, E ALTA si se numeste cretineala/prostie asta din partea sotiei, nicidecum induhovnicire!!!

Nu stiu ce experienta aveti si nici nu ma intereseaza. Dar pledoaria generala pe care o tineti pro-suferinta-degeaba nu are suport nici logic,nici uman, nici duhovnicesc.Daca vreti sa suferiti degeba, luati o caramida si articulati-va tare una peste ochi. Si suferiti. Si eu va intreb, credeti ca va mantuieste suferinta asta INUTILA? Asa este si cu ramasul intr-o casnicie unde sotul este violent sau/si practica adulterul.O suferinta INUTILA! Si inevitabila resemnare care a ucis si ultima speranta! Mergeti la Zoo si studiati PRIVIREA animalelor aflate in custi. Credeti ca o astfel de privire ar trebui sa aibe o sotie?

Bun, sa facem o distinctie intre cazurile de mai sus in care e vorba de bataie si inselare sistematica si alte cazuri mai usoare, in care unitatea si fericirea familiei poate fi usor restaurata prin intelegerea si rabdarea sotiei care nu este nici batuta nici mintita sistematic.

Deci, daca sotul greseste o singura data, o faza trecatoare, martusiseste si isi cere scuze, il iertati?

Parerea mea
 

Eu(vorbesc doar in numele meu) sigur ca-l iert, dar nu trec peste asta, deci daca il iert asta nu inseamna ca il mai doresc alaturi in acea casnicie.Il iert , as cauta sa-l inteleg dar nimic nu m-ar mai tine langa el. Prima palma e mai grea si daca ajunge sa mi-o dea, nimeni si nimic nu-mi garanteaza ca nu mai urmeaza la un moment dat si un pumn, si pana la urma o bataie in toata regula etc..Dar de ce sa ma loveasca? Dar de ce sa ma insele? Daca eu fac tot posibilul sa nu ajungem acolo si totusi se ajunge, inseamna ca eu nu sunt ceea ce el are nevoie pentru a fi un barbat implinit si fericit si linistit in casnicie.Si decat sa ajungem sa ne transam, mai bine ne despartim civilizat la primul incident "nevinovat".

Deci pentru mine nu exista "faza trecatoare", "o singura data","isi cere scuze", "marturiseste"..A jurat in fata lui Dumnezeu ca ma va iubi si respecta pana moartea ne va desparti, apoi asa sa faca, ca asa fac si eu. Sa stea TREAZ (in stare de trezvie)toata viata si sa nu greseasca in aceste privinte.Punct.Daca nu poate, ii doresc succes cu alta.Inca un punct.:-)

Vezi ca te contrazici, incepi sa spui ca il ierti si pe urma de fapt ca nu, si asta dupa o greseala care poate fi doar un hop trecator intr-o casnicie, impingand in fatza un soi de filosofie care se vrea o scuza/rationalizare a unei iubiri limitate si conditionate de ceea ce primesti.

Macar sa recunoastem ca la asta se rezuma intelegerea iubirii si sa nu mai impingem in fatza exemple de femei indelung malatrate si inselate, mai bine ne-am scandaliza de limitele noastre nu problemele altora.

Cred ca problema se pune in temeni care implica starea spirituala a sotiilor.Daca sunt credinciosi este mai mult decat probabil ca vor sta departe de inselat si violenta;daca nu sunt credinciosi atunci faptele lor au urmari lumesti"ochi pt ochi".
Cea mai dificila este poate casatoria intre mixti spiritual,unde cel credincios se va lasa martirizat tocmai in ideea de a intoarce si celalalt obraz.

La teorie sunt foarte buna,inteleg foarte bine ca pot exista cazuri de sacrificii care merg la extreme si ca iertarea si lipsa mandriei(acceptarea tradarii,inselarii si batjocorei)chiar exista la unele persoane.

Eu nu stiu daca as putea sa traiesc in aceste conditii,adica nu sunt convinsa ca insusi Dumnezeu imi cere asta in casatorie;daca biserica dezleaga casatoria pe motiv de adulter de ce n-ar dezlega-o si pe motiv de violenta?
Violenta pune in pericol vieti,fie ca este vb de violenta verbala care conduce la devieri de comportament,stari de panica,depresie si suicid-fie ca este vb despre violenta fizica din care iti poti gasi sfarsitul(imaginati-va o femeie insarcinata batuta bestial).

Ne cere Dumnezeu sa murim la propriu sau sa murim incet intr-o casatorie toxica?Nu este indeajuns ca oamenii sunt total diferiti inca de la nastere si nu vor avea toti aceleasi sanse?
Adica uratii,bolnavii,saracii si cei mai inceti mintal nu au deja"o cruce"?

Doamne!!! ...citesc si ma'-ntreb!?? Doamne oare mortilor vei face minuni. Stimata' Doamna'...in primul rand ca acest site nu este unul de literatura',cine este priceput in asta,sa' intre pe astfel de ..., si sa'-si arate marinimia intelepciunii lui. " ps.89.. invata'-ne Doamne sa' socotim zilele noastre ,ca sa' ne indreptam inimile spre intelepciune "

Doamna'...stiti ca' cei ce n-au ce face..citesc ce fac altii.Poate ca daca' timpul acela il folosim in rugaciune,aflam...cine au fost Sfintii Serafim de Sarov si Siluan Athonitul. Primul a stat o mie de zile in genunchi in fatza icoanei Maicii Domnului ,al doilea era prost Doamna',adica' nu avea carte,era un rau,un bataus.Dar ei l-au cunoscut pe Dumnezeu,pe Iisus Hristos..atat de adanc l-au cunoscut ,cum oamenii care se cred destepti nu au cum sa' atinga' niciodata' astfel de "mireasma" .Cititi Doama', si apoi intreptati lumea, pe mine ,pe altul ca mine. A-ti simtit vreodata' ca va' curg lacrimi la rugaciune!?,sau va intreb postul de miercuri sau vineri are prioriate in viata D-vstra'!?. Ascultati-l si cititi-l pe pr.Calistrat Chifan..Taina Faradelegii.El spune acolo asa : nimeni din cei ce nu se sacrifica' din mancatul carnii,nu poate intelege pe cel nebun in Hristos.V-ati luat de mine cu mistoul la citatul me "cei de jos nu pricep mintea nebunului in Hristos", nu ma deranjat acel misto,ca' nu m-a lovit pe mine. Cititi Doamna' si ve-ti vedea ca Dumnezeu, nu ne va intreba ce scoala' avem , ce pricepere sau ce meserie,sau cat de buni am fost la pat sau ce masini avem.Ne v-a intreba de smintelile care le aducem prin cuvintele noastre(char si pe acest site),ne v-a intreba unde a fost lacrima noastra' la rugaciune, si de ce am fugit de suferinta'....cand EL a facut din toate acestea,numai din iubire pt. oameni. Imi spuneti D-vstra' ca tin pledoarie,va' rog!!!! ,poate a-ti trecut de multe ori pe la tribunal( o fi meseria D-vstra')...dar,eu nu am nimic in comun cu aceasta' "tehnica' " ,stiind ca intr-o zi voi da socoteala' pt. cuvantul meu. Stiti Doamna' ca sunt oameni care nici nu stiu sa' scrie,dar inima lor e la Dumnezeu si n-ar jigni pe nimeni nici macar cu cuvantul(aruncat asa la misto).Cititi-l pe Arsenie Papacioc,sau vizionati pe youtube,sa' vedeti ce spune....spune asa: "iubitilor,de toate am facut in viata',dar nimic nu mi-a adus folos sufletului meu,asa cum mi-a adus suferinta". Da,Doamna' suferinta a fst cea care m-a adus mai aproape de Dumnezeu,si-i Multumesc Domnului pt.asta. Sa' va' spun ceva ce mi s-a intamplat duminica trecuta'in biserica'..: multa' lume,bine imbracati,grasunei,vorbareti..etc, eram cu fiul meu intr-un colt..se apropie o femeie cu copilul ei,frumos imbracata',dar cu fusta la nivelul genunchilor...eu ma' gandeam,cum sa' stea in genunchi pe gresia rece a bisericii...eee!! m-am inselat, a fost singura care nu si-a menajat genunchii,si i-a strivit de gresie..cand altii,stateau pe bancute(nefiind poate chiar asa bolnavi)....catre sfarsit,cand am vazut inca' un om care prefera' sa'-si striveasca' genunchii,aveam un sentiment de credinta' mult mai adanc,imi venea sa' merg si sa'-i spun ..lasati-ma sa' pup acei genunchi,intr-u care v-ati ostenit.Credinta,nu se face la televizor,sau pe acest site...nu!!,credinta o cunoasteti doar in suferinta',indiferent pt. cine sau pt. ce suferi. A-ti spus undeva...' nici macar duhovnicie '...Doamna',duhovnicia nu o facem in cuvinte sau pe scaun...o facem din strivirea inimii,din ascultare,din post si multa' rugaciune. Nu vad la D-vstra' sa' cunoasteti ceva din strivirea inimii,din moment ce ,pe mine ma' luati la misto,si nu ma' acceptati asa cum sunt(sau tipa care se credea crestina', si face corectii gramaticale.....coerente,sa'-i folosesc cuvantul)...ascultare,cunoaste-ti cele 10 porunci ale Domnului!?...Da!?..."iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti".. ori poate nu suntem aproape ca distanta'...dar inaintea Domnului toti suntem la fel ,prosti si destepti, saraci si bogati..ca' Dumnezeu face sa' rasara' soarele si peste cei drepti si peste cei pacatosi. Citatul D-vstra' ''O senzatie e mult mai apropiata de Dumnezeu decat o idee despre El!'',ar trebui sa' va arate calea,lumina.Este un citat tare drag mie...inainte de a mai judeca pe altii (mai ales gramatical,ceva stupid),sau pt. cuvintele lor ca "pledoarie" sau pt. suferinta lor...cred ca ar trebui sa' fiti atenta' la acea..''senzatie". Haideti sa' ne acceptam unul cu altul ,asa cum suntem...precum bogatii se pot mantui prin saraci...asa si desteptii se pot mantui prin cei prosti...nu credeti!?....cercetati,precum D-vstra' ati afirmat,ca omul are voie sa' cerceteze... ''Doamne daruieste lumii intregi sa' te cunoasca' in Duh Sfant,ca sa' cunoasca' bunatatea si iubirea Ta"....cu respect,Doamne ajuta'.
"Am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii". Sfantul Ambrozie

"Da,iubeste-ti aproapele CA PE TINE INSUTI!"....oare cati inteleg cu adevarat aceasta semnificatie?Nu de alta dar la teorie toti suntem tari,la practica mai putin...
Daca pe tine insuti nu te poti iubi,nu iti poti oferi armonie,bucurie,liniste interioara,credeti dumneavoastra ca ii poti oferi altcuiva?
Si eu spun ca suntem oameni,gresim,se poate intampla ca dupa ani de zile de casnicie partenerul sau partenera sa faca o greseala mai mare si ca dupa ce cantarim bine lucrurile,am putea sa incercam sa mai dam o a doua sansa.Dar de aici pana la a sta sa te distrugi pe tine incet si sigur,in urma unei relatii in care primesti umilinte,agresivitate verbala,fizica si mai ales cea emotionala,care face ravagii,lasa traume adanci...apoi e cale lunga ca de la cer la pamant!
Vad ca oferiti n citate,insa eu nu stiu daca partenera dvs de viata v-ar insela constant sau ar face alte lucruri grave care v-ar face sa suferiti,ati putea sta senin langa ea rugandu-va de dimineatza pana seara ca aceasta sa se indrepte...
Desigur,este firesc sa luptam pentru ceea ce iubim,sa ii fim alaturi celuilalt la bine si la greu,insa cat sa stai intr-o relatie toxica,ce te poate imbolnavi mental,fizic?Ani de zile?
In plus,fiecare om are dreptul de a alege in viata,chiar sa si greseasca este un drept al sau,fiecare suntem responsabili doar de faptele noastre si nu ale mamei,tatalui,fratelui,sotului,sotiei etc
Si va rog nu ma luati cu lozinca " barbatul se mantuieste prin femeia lui si femeia prin barbatul sau"...practic vorbind nu functioneaza si spiritual,daca vreti,nu e dreptul nostru sa intervenim in cursul vietii celuilalt si sa incepem sa il schimbam daca el nu doreste acest lucru,pentru ca schimbarea omului este necesar sa vina din interiorul sau ca sa fie valabila,nu din exterior.

Doar pentru ca nu spun ce vrei sa auzi, nu inseamna ca ma contrazic.

In primul rand TU nici nu trebuia sa pui o astfel de intrebare, nici sa comentezi vreun eventual raspuns la ea. Deoarece te-am rugat de cateva ori sa fi fair-play si sa raspunzi si tu CONCRET ca cei de pe acest thread, daca ti-ai parasi sau nu sotia daca te-ar insela/bate.Dar NU ai curajul unui raspuns sincer, de teama de-a nu spune careva ca esti prost. Raspunsul oricum e evident.:-)

Deci draga Aline, limitarea este la tine in acest caz, bine camuflata de lipsa curajului de a infrunta si recunoaste adevarul, de a-ti asuma raspunderea unui esec si este bine cosmetizata intr-o asa-zisa iubire.

Am spus ca-l iert. Dar nu il mai vreau alaturi. Ce nu intelegi aici? Sau crezi ca iertarea este obligatoriu legata de faptul ca eu trebuie sa continui sa incasez palme/pumni daca mai are el vreun "hop trecator"??Sau sa mai "inghit" inca o aventura amoroasa "trecatoare"???Pai s-a intalnit hotul cu prostul?:-))

Deci iertarea NU este conditionata de nimic.Il ierti sau nu, indiferent daca mai face sau nu, indiferent dac ramai cu el sau nu. Si cu IUBIREA e la fel.Este absolut neconditionata. Faptul ca NU as mai accepta sa fiu cu el, n-ar insemna ca nu il mai iubesc.Iubirea nu este conditionata si nici rationala ca sa o poti opri cand pocnesti din degete.

Dar eu conditionez pentru ca am acest drept, statutul meu de FEMEIE si de SOTIE si ii redeau in acelasi timp libertatea de care se pare ca are atata nevoie!Punct.

E greu sa ma intelegi si sa pricepi ce-ti spun, sunt convinsa..:-)

Spunea cineva pe forum la un moment dat, ca atat de mult isi iubeste sotul ca i-ar ierta orice ar face. Ei, eu atat de mult imi iubesc sotul incat l-as elibera de corvoada mea/a casniciei, ca sa nu-l mai ispitesc SA FACA PACATE! Libertatea personala este ceva esential la o fiinta umana. Constrangerea de orice fel creeaza frustrari si de aici pana sa facem pacate de acest fel, nu mai e decat un pas.De ce sa ma tin scai de un om (sotul in acest caz), daca el imi arata prin violenta si prin adulter ca lui nu ii este bine alaturi de mine? Numai ca sa nu vorbeasca lumea?Numai ca mi-e frica mie sa privesc esecul in ochi??

Iertarea sotului si despartirea de el in acest caz, nu este un act de egoism asa cum il percepi tu. Din contra, un egoism dus la extrem este sa ramai intr-o astfel de casnicie pentru TINE de fapt, nu pentru el. Pentru ca nu ai curajul sa accepti ca nu esti tu centrul universului si nu ai demnitatea sa recunosti infrangerea.

Eu sunt femeie, si am ajuns, ca varsta, in varful piramidei, cum se zice... am adica 50 de ani. In viata mea am cunoscut multe cupluri cu probleme si am facut, asa, o stastistica din care a rezultat ca barbatii inselati de nevestele lor nu dau bir cu fugitii, nu le repudiaza, nu divorteaza. Ei suporta aceste umilinte fara sa se crizeze. Si nu cred ca o fac din smerenie si nici din credinta. ... Nu stiu de ce suporta, dar suporta. Barbati agresati nu am cunoscut dar din povestile altora am aflat ca acestia sunt si mai supusi. Nici acestia nu-si lasa nevestele.
Insa noi, femeile (unele... multele), avem pretentii ca sotii nostri sa respecte juramintele de la cununie, dar chiar noi, insene, le incalcam. Ba mai mult, cu pretioasa noasta gura, cu cicaleala si limbutia noastra ii provocam pe soti si scoatem din rabdari... Apoi, ne plangem ca ne-a dat o palma sau mai rau...
Nu pledez pentru suportarea bataii din partea sotilor, nu! DAR in mai mult de 50% din cazuri O MERITAM.
Adulterul si violenta in familie este o plaga pe care de multe ori noi femeile o provocam sau pe care noi femeile am putea s-o prevenim si DE CE NU?, s-o VINDECAM.
Noua, femeilor, ne-a dat Dumnezeu un rol, o datorie, extraordinara pe pamant si odata cu acest rol, ne-a dat si o extraordinara putere de a le implini.
Dar stim cu toate acest lucru, nu? fetelor!

Poate nu am fost suficient de clar in aceasta privinta dar cred ca din contextul discutiilor care le-am avut cu tine si criticile care le-am adus lui "lilith" ar fi trebuit sa se inteleaga foarte bine urmatoarele aspecte:

1. Trebuie sa avem un reper moral absolut, care sa aiba bazele in Jertfa lui Hristos si Evanghelie, nu in orgolii si ambitii personale.

2. Nu trebuie sa confundam reperul moral cu capacitatea noastra de a-l pune in practica, niciodata nu trebuie sa bravam cu el in sensul de a spune "eu asta pot, sigur asa asa am sa fac daca.."


Ce inseamna pentru tine de fapt a-ti asuma "raspunderea unui esec"?

In exemplul enuntat de mine putin mai sus, eu cred ca inseamna a-ti pune si problema daca infidelitatea si alte greseli ale celuilat nu se datoreaza si unor greseli ale tale ca tovaras a lui de viata.
Poate intr-adevar a fost mai slab dpdv spiritual, dar eu am facut tot ce am putut ca sa-l ridic?

Un om cu simt moral nu vede doar pe celalalt ca greseste, se vede pe sine, in primul rand.

Nu da bir cu fugitii pentru ca are orogoliul ranit si inventeaza filosofii justificative pentru dezertare ci isi face procese de constiinta intrebandu-se care este partea lui din greseala celuilalt.

Poti sa te intrebi daca un om ajunge sau nu alcoolic peste noapte sau "pur si simplu" intr-o secunda ajunge sa se lepede de valorile casatoriei.

Parerea mea este ca nu se intampla NICIODATA asa, semenele decaderii morale sunt evidente pentru persoanele cu discernamant si putina sensibilitate si chiar daca vezi, chiar daca nu vezi sau nu vrei sa vezi ca lucrurile aluneca la vale, responsabilitate fata de faptele celalalt tot ai, pentru ca o casatorie nu se rezuma doar la promisiunile de fidelitate sexuala.

Si daca nu l-ai ierta, diferenta practic fiind ..care?

Exact ce vorbeam despre orgolii si justificarea lor.

Iertarea nefiind in cazul asta decat o vorba in vant.

In momentul in care te desparti de el/ea pentru a-ti proteja mai degraba orgoliul ranit si iluziile distruse decat viata, atunci este ipocrit sa mai vorbesti de iubire.

Una este sa vorbesti despre iubirea neconditionata alta sa o practici efectiv.
Tu o aclami dar deciziile pre-programate care le ai vorbesc impotriva ei.

Iubirea ESTE rationala in sensul ca are ratiunile ei, incluzand aici si logica proprie instinctelor dar si ca proces mental mai mult sau mai putin constientizat.
Important este ca ratiunile ei sa fie aliniate cu ratiunile divine, atunci iubirea este intr-adevar perfecta.

Nu e deloc greu, se incadreaza la ceea ce spuneam mai sus, orgolii, ambitii, egoism si declinarea responsabilitatii.

Nu stiu cat de mult constientizezi ca este o filosofie mincinoasa si nu are in ea nici un dram de spiritualitate sau grija pentru mantuirea celuilalt.

Am spus clar si o repet, este vorba de o situatie trecatoare, celalalt constientizeaza ca a gresit, isi cere scuze si fagaduieste ca va face tot ce e posibil sa se indrepte.
Si tu vezi Doamne.."il eliberezi" si "il feresti de pacat" trimitandu-l sa pacatuiasca in alta parte.

Si deci daca nu ii este bine langa tine, important este sa caute in alta parte decat sa te intrebi eventual sa-l intrebi ceea ce iti lipseste.

Tu esti perfectiunea intruchipata, daca are nevoie de mai putin de atat sa caute in alta parte :24:

Superba logica, profund spirituala.

Tocmai, ca din ceea ce ai scris mai sus, ti-e teama de gura lumii, dar nu ca de o femeie divortata ci ca de o fameie care rabda abuzurile sotului, o femeie care i s-au pus coarne, o femeie care a luat o palma, etc.

Mi se pare cutremurator cum reusesti cu o logica vicioasa sa inversezi sisteme de valori.

Cum adica sa ramai "pentru tine" cand de fapt tocmai ai realizat ca nu esti buricul parmantului si centrul universului si cu un mic proces de constiinta poti recunoaste ca nu esti nici fiinta perfecta care a facut totul perfect in acea casnicie?
Ramai pentru celalalt, daca a mai ramas loc pentru asa ceva, ramai sa-ti rascumperi greselile, ramai sa indrepti ce se poate indrepta.
Asta presupune smerenie, presupune spalarea picioarelui celuilalt, ori asa ceva nu este la indemana oricui.

Mai comod este sa dai bir cu fugitii mai comod este sa zici negrului alb si albului negru si sa construiesti o logica sucita prin care smerenia devnie egoism si manifestarea razbunatoare a unui orgoliul infrant si a unei inimi ranite devine un gest de virtute.

Si repet pentru a N-a oara pentru a nu lasa loc sa fiu "inteles gresit" si iarasi sa curga observatii si cazuri cu persoane batute in ultimul hal sau mai stiu eu ce.
Vorbesc de iertarea in cazul unor greseli de genul "one time", in care celalalt isi cere iertare si doreste impacarea, cum a fost exemplul dat la inceputul topicului si in care neinduplecarea si incaptanarea era vazuta ca un mare act de "virtute" bun de admirat si urmat.

Parintele Nicolae Steinhardt despre cele patru feluri de iertare

Nu ajunge să ierţi, mai e neapărat nevoie să şi uiţi. Iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, vorbărie, flecăreală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului. Am cunoscut un preot, om de mare ispravă (mi-a fost cândva duhovnic), părintele George Teodorescu din Bucureşti. Obişnuia să spună enoriaşilor săi: „Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând sfinţia ta dar să ştii ca Eu unul nu-l uit. Aud?”.

In romanul său Madeleine Ferrat, Emile Zola închipuie groaznica imagine a unei păcătoase pe care Iisus o iartă dar Dumnezeu-Tatăl nu, pentru că nu uită nimic. Lucrarea aceasta (a minţii scriitorului francez influenţate probabil de marcionism) ne întăreşte parcă şi mai mult în convingerea că iertarea e lipsită de valoare şi farmec şi putere izbăvitoare (şi nu face, pentru a vorbi mai pe şleau nici doi bani şi nici cât o ceapă degerată) dacă nu i se alătură uitarea.

Că uitarea e mai anevoioasă decât iertarea nu încape iarăşi dubiu. E cu adevărat grea. Dar nu-i oare întreg creştinismul greu? Cei care vin la Hristos, neluând aminte la paharul pe care L-a băut (paharul amărăciunii, şi până la fund) şi la botezul cu care S-a botezat (moartea pe cruce) dau dovadă că nu ştiu cărui Dumnezeu se închină şi în ce obşte se află.

Desigur că uitarea e grea, precum greu îi este oricui să-şi iubească vrăjmaşul, să întindă obrazul stâng după ce i-a fost lovit cel drept, să nu păcătuiască nu numai cu fapta ci nici cu gândul, să aducă la îndeplinire toate atât de subtilele şi radicalele porunci ale Predicii de pe Munte şi, în general, tot ceea ce Domnul cere de la acei care se ţin şi cutează să se numească ucenicii Lui.

Divort
 

Cea mai buna solutie ar fi divortul! Daca te inseala o data, si stii sigur ca te inseala, te va insela si a doua oara!
Daca familia lui este impotriva ta nu o sa mai ai viata cu ei! Din cate stiu, nici biserica nu este impotriva divortullui daca este cauzat de adulter!

Sunt de acord
 

Imi place cum ganditi, aveti o gandire sanatoasa, lucru rar in ziua de azi!

Din cate inteleg dumneavoastra ati dori ca femeile sa suporte bataile si inselatul doar pentru ca, din experienta d-voastra barbatii le suporta la randul lor? Nu sunt de acord cu ceea ce spuneti!
Dupa parerea mea, barbatii violenti si curvari sunt asa din cauza educatiei primite in familie, daca au avut un tata betiv si bataus, la fel va fi si el!
Nu sunt vinovate femeile, in nici un caz pentru ca barbatii sunt cum sunt, ei sunt singurii vinovati!
Domana, fara suparare dar d-voastra sunteti o femeie anti-femei care ar incuraja baitaia si adulterul pentru ca, de... femeia o merita, este cicalitoare! Din cauza uneia ca d-voastra avem mentalitati invechite si nu avanseaza societatea, violenta este proliferata cu astfel de mentalitati! Va face placere sa vedeti femei batute? Si pe deasupra le mai si acuzati ca ele sunt de vina pt batai si adulterul femeii? Nu, barbatii inseala pentru ca sunt incurajati de societate, si in speciald e femeie ca d-voastra!

Din postarile la acest thread ne dam seama aproximativ de varsta membrilor....
Cei mai tineri au sfatuit-o pe cea care a deschis topic-ul sa nu-l ierte iar cei mai in varsta sa-l ierte.
Decizia, este clar, ii apartine ei!
Ce putem noi face este sa ne rugam pentru ea sa-i lumineze Dumnezeu mintea.
Doamne ajuta!

Mi-a placut acest raspuns si am ales mai mult pt. el sa intervin si sa-mi spun parerea despre subiect .

In primul rind spun ca virsta mea, f. apropiata de a sorei vintage, si experienta sociala pe care am petrecut-o pina acum , la care se alatura continua si adinca observatie a societatii dar si a vietii de cuplu in Romania , mi-au determminat anumite concluzii :

- in primul si primul rind , barbatii din ziua de astazi nu mai sunt de mult ca cei de odinioara , adica precum cei de prin anii maxim '60 . Altfel spus, astazi barbatii nu mai sunt barbati in pielea lor ci incet incet au suferit un serios proces de efeminare . Acest proces este determinat in primul si primul rind de echilibrul neuroendocrin al individului (comportamentul specific si strict al sexului din care face parte este dictat neuroendocrin) care a suferit modificari marcate in ultima jumatate de secol dar si de tipul de educatie specifica sexului, practicata in primul rind de catre parinti si grefata pe anume particularitati neuroendocrine ale individului .
Astazi , din ce in ce mai multi barbati nu au taria caracteriala, intransigenta, barbatia , forta si puterea morala si caracteriala pe care barbatii romani o aveau odinioara . Astazi flacaii si barbatii sunt in general moi iar daca nu sunt chiar papita-lapte sunt cel putin de omleta sau grisulet . Sunt mai putin principiali si mai mult emotionali , sunt mai putin justi si mai mult trecatori cu vederea la orice , sunt mai putini interesati de corectitudine, dreptate, adevar , intentie voita sau gresita, cainta reala si meschinarie , de fariseism si cabotinaj, de a fi si a aprecia spiritul liber, deschis, sincer , devotat, tiitor de cuvint si mai putin interesati de a observa si dezaprecia mercantilismul, parvenirea, carierismul, lipsa de devotament cert a sotiei fata de familie , de cresterea si educarea nemijlocita si indeaproape a copiilor . Barbatii astazi nu mai cunosc si ca atare nici nu mai apreciaza ca oglinda sotiei este familia ei si realizarile acesteia .
Astazi barbatii , ca sa folosesc o singura fraza, sunt mult mai usor de dus de nas acolo unde vor orice femeie, pt. ca asa au fost educati in primul rind de mamicile lor , cele care petrec cel mai mult timp cu copiii intr-o casnicie si care sunt cele mai apropiate de ei. Chiar atunci cind sunt inselati, ca exceptie, sau ca regula tot ele sunt cele care intervin pt. aplanarea situatiei si mentinerea in rol de fraierica a baietilor lor .
Astazi , putini sunt barbatii care sunt educati si instruiti sa cunoasca si sa aprecieze dreptatea, adevarul , virtutiile , munca , devotamentul , cinstea onoarea, bunul nume si renume al familiei . Putini sunt cei care stiu sa evalueze o greseala , sa o cintareasca si sa o sanctioneze . Marea majoritate a lor actioneaza , in asemenea situatii, emotional si se mint pe ei insisi cum ca sunt iertatori si buni ca ,,piinea calda" si prefera singuri sa-si ia cununa de fraierica, sa si-o puna singuri in frunte si sa se imbete cu apa rece !
Dar sa retinem , nu toti doresc sa se incununeze astfel iar aceste cununi de ,,cinste" nu le vad decit cei care sunt diferiti de purtatori !
Dar daca asa vor ei ... atunci este numai treaba lor !!
Si apelind la un proverb care sanctioneaza adulterul sotiei spunem : sotia pune coarne deobicei dar barbatul le poarta atita timp cit vrea el !!!

Dar aduncindu-mi aminte de un aspect atins de sora vintage , de data aceasta despre sotii, voi folosi tot o formulare batrineasca, care explica foarte bine circumstanta :
- auzi, Jeni a luat palme de la barbata-sau ...
- lasa sa ia , ca stie ea de ce !!!!!!

Concluzionind :
eu nu sunt adeptul iertarii celui care cade in adulter . Eu insumi nu am iertat , indiferent de consecinte . Este un lucru si un pacat tare grav (se complica in timp cu lucruri si mai grave si este mereu recidivant) si care nu survine asa aiurea . Numai anumiti oameni sunt in stare de adulter, cu un anume caracter si zestre morala , adulti , cu intentie bine definita si in deplina cunostinta de cauza. de obicei , cei care au picat in acest pacat nu mai sunt recuperati decit daca in primul rind vor ei si numai si numai daca au un duhovnic deosebit , altminteri la intervale mai mari sau mai mici recidiveaza sigur .
Dar daca nici cu Dumnezeu nu au o legatura prea buna , atunci sansa lor de recuperare este mult diminuata.

Ca atare , adulterul este cel mai mizerabil pacat si se sanctioneaza intocmai ! Pilda Mintuitorului cu femneia desfrinata pe care nu a osindit-o , ca si cu cealalta desfrinata care i-a spalat picioarele cu lacrimile sale si i le-a sters cu parul sau este mult profunda in sensuri dar ambele se incheie cu recomandarea : du-te si sa nu mai pacatuiesti ! Adica sa te pocaiesti si sa te rupi cu totul de pacate .
Dar citi din adulterii din ziua aceasta fac astfel , ba mai mult, persista in pacatul lor cu mindrie fie aratindu-se pe sine ce machio sunt fie ca sa discrediteze partenerul ca ce fiinta deosebit de buna a descoperit el ...
Dar barbatii din ziua de astazi , ca si femeile, nu stiu cum sa cerceteze un pacat , nu stiu cum se canoniseste , nu stiu cum si cind se iarta si nici ce este de facut cu cel ce a gresit dupa toate acestea . Ci asa cum am mai spus , se actioneaza emotional !!!

Cei care considera altfel si au nevoie de vecsatii emotionale si fizice nu au decit sa procedeze dupa liberul plac !


Eu am postat parerea mea si aceasta nu este musai sa coincida cu a altora , tocmasi pt. ca eu sunt de moda si educatie veche si in general inclinat nu spre modernism si avangarda ci spre valorile si rigorile clasice , autentice (adica demonstrate), spre lucrurile trainice si bine asezate , spre sanctionarea corecta si intransigenta a gresitilor si spre restaurarea/reabilitarea lor numai dupa pocainta si penitenta sincera, din inima !! Restul mi se par ... metafore !!

Draga Diana Cornea, nu ati citit cu atentie ceea ce am scris. Nu am scris niciunde ca doresc sa fie batute femeile si inselate. Asta se intampla si fara sa vreau eu.
Barbatii care sunt asa cum spuneti dumneavoastra sunt asa din multe motive nu numai ereditar sau din cauza educatiei. Da, sunt si cazuri in care femeile poarta vina in scandalurile din familia lor.
Calmati-va un pic, nu va aprineti chiar asa... Vedeti, daca faceti asa cu sotul dvs si ii interpretati spusele gresit, si in pripa si mai si exagerati reprosandu-i ca a zis ceea ce n-a zis, asa cum faceti cu mine, cum sa va mai iubeasca? Daca mai este si iute la manie...
Sa va invat ceva: In viata, in orice situatie, la serviciu, acasa, in autobuz sau la vreo coada, pastrati-va calmul. Daca va simtiti jignita sau nedreptatita sau treburile nu merg asa cum doriti, analizati cu discernamant si calm care este cauza. Cu calm lucrurile se vad mai clar.
NU INCURAJEZ VIOLENTA SI ADULTERUL dar nici nu dau cu biciul in barbati doar pentru ca unii din ei isi bat nevestele sau le inseala.
Un barbat violent si adulter se cunoaste de la inceput, din faza de prietenie. Si nu ti-l faci sot. Daca a devenit "rau" in timpul casniciei, atunci "e ceva putred"... Oare sotia n-are nici o vina? Si daca nu are nici o vina, atunci inseamna ca el este bolnav si nu-l lasi, il ajuti.
Asa ca, fetelor, inainte de a va marita DESCHITETI BINE OCHII !
Pt finalul discursului meu, va rog, recititi ce am scris.
Va rog sa ma iertati pentru indignarea pe care v-am provocat-o. Poate ca veti reusi sa treceti peste asta.

Aşa e, şi ei constat o efeminare sub toate aspectele a lumii în care trăim. Bărbatul nu mai are calităţile pe care le avea cândva, iar asta poate că e şi o consecinţă a lumii mai moi în care trăim, în care forţa, atribut specific bărbatului, nu-şi mai are rostul. Conflictele nu se mai rezolvă prin luptă acum, ci prin negociere. Presiunile care se fac asupra cuiva să facă anumite alegeri nu se mai fac dur, ci soft, insidios, folosind puterea - specific feminină - a seducţiei. Da, şi eu conştientizez că femeile au preluat puterea, iar acest lucru face foarte mult rău familiei, ducând chiar la disoluţia ei, pe care o trăim în zilele noastre.

Iertarea, însă, în cazul unui adulter, cred că este posibilă în unele cazuri, atunci când cel care o face nu din slăbiciune o face, ci din contră, pentru că e puternic în credinţă, pentru că nu se împiedică de slăbiciunea omenească a celui de lângă el, şi este în stare să treacă, cu putere dumnezeiască, peste ea. Cazul pe care îl ştiu este în legătură cu un bărbat care, întorcându-se acasă după mai mulţi ani, găseşte un copil în plus faţă de cei pe care îi lăsase. Soţia era casnică. Poate că ar fi putut să o repudieze şi să preia el copiii. Ea s-a pocăit, iar el a iertat. Poate nu a mai iubit-o ca la început; poate i-a fost milă. În orice caz, atmosfera din casa lor a fost bună, fără tensiuni.

Oricit de grava ar fi o greseala , rezolvarea ei in duh (in duhul canoanelor , al evangheliei si al poruncilor hristice) si in adevar (iubind pe Dumnezeu si pe aproapele tau) la care sa consimta ambii parteneri , este defapt singura rezolvare si si cea mai buna .
Mai mult , nici un cuvint !

Domnule Zaharia, nu incetati sa ma surprindeti.:-)
Extraordinar mesajul dumneavoastra!

@AlinB, orice raspuns ti-as mai da la ultimul tau mesaj, ar fi insignifiant in raport cu "reportajul" despre UN BARBAT ADEVARAT pe care si eu il impartasesc, expus de domnului Zaharia. Ca atare te rog sa citesti inca o data aceste pasaje si sa consideri asa cum am spus, ca subscriu:
Si inca un pasaj extraordinar:
Deci sa luam aminte cu totii si sa nu confundam bunatatea cu prostia, adevarul cu minciuna si justetea principiilor cu orgoliul.

Referitor la "dragii tatii copilasi, din doi, trei ati mai ramas":-)), este bine de stiut ce a facut si sotul in acesti ani??? Ca daca era un barbat impecabil din acest punct de vedere si rabda practicand abstinenta, eu nu cred ca mai era asa "trai pe vatrai" la ei in casa! Deci nu putem stii cum il mustra pe el constiinta de a acceptat acest compromis.Sau poate il considera plata pacatelor sale.

În anii cât a lipsit de acasă s-a ocupat cu... închisoarea (pe motive politice).
După aceea a avut un comportament impecabil.

Off-topic:
-daca era pe vremea comunismului, cred ca erau probleme politice. Dar daca era PSD-ist de exemplu si a ajuns la inchisoare, nu e de vina PD-ul( deci motive politice) ci faptul ca EL a fraudat statul roman sau a incalcat legea intr-un alt mod..Am mai auzit eu din astia cercetati "politic" de DNA pentru ca au furat cat au putut la contractele de achizitii publice..

Sa revenim..si de ce ar fi acest caz o speta si nu s-ar incadra la ce spunea domnul Zaharia despre barbatul care accepta adulterul? Mie mi se pare si mai crunt acest caz. El la necaz in inchisoare si ea in loc sa-i fie suport moral, se consola cu altul..

Dar fiecare face ce vrea si actioneaza cum crede de cuviinta!

nu aş fi folosit termenul „închisoare politică” pentru cazul ăsta. Da, era pe vremea comuniştilor.
Cu siguranţă n-a fost un bărbat slab. A iertat pentru că a avut această putere, pentru că soţia îşi iubea foarte mult copiii şi a considerat că nu e bine să-i despartă.

Nu vreau sa te supar chiar deloc, si nici sa-ti demolez exemplul de virtute omeneasca dar intreaba si tu ORICE barbat care "inghite" adulterul si iti va spune la fel "pentru copii, pentru ca nu e bine pentru ei ca sa-i desparta de mama". Si inca ceva : orice mama isi iubeste foarte mult copiii!!! ( cu exceptiile patologice evident)

Edit : ai spus inchisoare(pe motive politice), ceea ce nu inseamna neaparat "inchisoare politica", ci poate insemna si ce am spus eu.

Nici eu nu vreau să mă supăr, aşa că nu o să mă supăr. Între noi fie vorba, nici nu văd de ce m-aş supăra. Eu am vrut doar să arăt un caz în care mi se pare justificată iertarea. Şi nu vreau să-mi iau ca reper un punct de vedere omenesc, chiar dacă toţi bărbaţii ar gândi într-un anumit mod. Una e a gândi omeneşte şi alta duhovniceşte (cum face mereu distincţie părintele Gheorghe).
Iar după Scriptură, divorţul este îngăduit în caz de adulter, nu este neapărat recomandat.

Cât mă priveşte pe mine... nu cred că aş putea ierta adulterul.