Dreptate pare ca are alt sens in Sfintele Evanghelii,in Noul Testament.
Ce zicea legea iudaica,ca daca o fecioara greseste si ramane insarcinata sa fie ucisa cu pietre.
Da Sfantul Iosif,logodnicul Maicii Domnului,vazand ca Maica Domnului era insarcinata si nestiind inca ca era minune,ca s-a intrupat Dumnezeu Cuvantul intr-ansa,ce zice,ca "fiind drept" a vrut sa o lase in ascuns.
"18.Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
19.Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns."
In ascuns sa nu se afle de ce o lasase,ca sa fie in primejdie de a fi ucisa cu pietre.
(si zice ca "drept fiind si nevrand sa o vadeasca").
Iar Dumnezeu Iisus Hristos nu a impiedicat pe cei de vroiau sa omoare pe femeia prinsa in desfranare cu pietre?
Este ravna buna,de la Duhul Sfant si ravna rea de la draci sau din cauza pacatelor noastre.
(eu stiu de aceasta ravna rea de la pacatele noastre ca am cunoscut-o foarte mult si mai sufar inca de aceasta din pacate.)
Ce insemna in limba romana mai veche,drept?
Milos,smerit,ce s-o fi inteles atunci ca acum eu fiind inrait nu mai inteleg modul de gandire cu bunatate, cu mila,cu intelepciune al acelor oameni.

"
22.Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.
23.Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă.
24.Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;
25.Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră."
(Din Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel,capitolul 4).


Legea cea veche se daduse pe Muntele Sinai,iar legea cea noua,desavarsita, s-a dat in Ierusalim de Dumnezeu Iisus Hristos.

Sa fie oare vorba de o lupta nevazuta, intre bine si rau? Te urmarsc, dragul meu, de o vreme. As vrea sa-ti spun o vorba calda, pe care stii bine ca o meriti, dar tocmai pentru ca stii, prefer sa ma rezum doar la un sfat: cerceteaza-ti adancul sufletului si lasa "corectitudinea" celor surzi si orbi.
Nu demult constatai:

Poate daca omului i-ar fi ingaduit sa vada ce se petrece in lumea nevazuta, s-ar ingrozi si i-ar iubi cu toata fiinta lui si pe cei mai pacatosi dintre pacatosi, fiindca locul unde vor ajunge ne cutremura si ne trezeste pe noi, care , cu voia lui Dumnezeu, am fost privilegiati daca reusim sa intelegem asta. Contrastul acesta, ne ajuta pe noi sa intelegem din greselile altora, pentru ca un om intelept asa trebuie sa faca: sa vada si sa ia aminte la tot ce-i in jurul lui. Din pacate ne-am obisnuit sa privim superficial, peste crestetul celorlalti, ne consideram vrednici de a da sfaturi si verdicte, pentru ca... asa e corect. Nu realizam ca noi stralucim, nu pentru virtutile noastre, ci pentru caderile celor slabi si inselati de cel ce ne uraste. Iar cand omul (oricine ar fi el) este pus la zid, fie fiindca este din alta confesiune, fie ca are anumite slabiciuni, fie ca a indraznit sa puna mai presus blandetea decat corectitudinea subiectiva, apar pe nesimtite "martorii oculari" dispusi sa tina hangul... corectitudinii, aducand laude si osanale celor care n-au inteles inca semnificatia rugaciunii "Tatal nostru", desi fac trimitere la toti sfintii parinti ca si cum i-ar avea la degetul mic!
Daca ne-am opri pentru o vreme, daca nu ne-am mai incapatana sa spunem vrute si nevrute, daca ne-am oferi mai mult timp rugaciunii sincere, am realiza ca lumea e rea fiindca noi o facem asa. Ce sa-i cer eu celui pe care-l pun la zid? Sa ma iubeasca? De ce-ar fi el mai bun decat mine? Asta nu inseamna ca-i tolerez slabiciunea si nici ca ma alatur confesiunii din care face el parte. Daca Dumnezeu va ingadui, intr-o zi se va intoarce. Daca-l cert, se trezeste? NICIODATA. Eu doar sunt dator sa spun in gandul meu "Doamne, miluieste-l si pe cutare, ca are atat de multe trasaturi minunate, doar ca vrajmasul ii tulbura mintile si el nici nu simte, bietul de el." Eu cred ca asta vrea Dumnezeu de la un crestin-ortodox.

Cel bun spune despre cel corect:
``Din pacate ne-am obisnuit sa privim superficial, peste crestetul celorlalti, ne consideram vrednici de a da sfaturi si verdicte, pentru ca... asa e corect.``...``iata arme zanganitoare``

Cel corect spune despre cel bun:
``din prea multa bunatate acceptam si erezii fiind fara sa vrem pricina de sminteala unora``

"Liniştiţi-vă! Căci Domnul nu Se mânie în fiecare zi (Ps. 7, 11). Inima lui Dumnezeu
este nespus de largă... A noastră-i ca de vrabie. Ce-i de făcut?... Cel ce va răbda până la sfârşit
va fi mântuit a spus Domnul, dar nu a pomenit când, cu ce fel de sfârşit, nici ce va avea de
îndurat: o furtună mai mică sau uragan. Iar cum anume trebuie să stai, nu ştii, şi nici cum stau
ceilalţi nu poţi ghici. În mâna Ta, Doamne, ne predăm sufletul! Înţelegând aceasta, înţelegem
şi căile Domnului.......
Eu cred că, în general, nu are mare importanţă faptul că oamenii nu sunt întru totul
buni, şi că, de fapt, ei sunt buni. De aceea, este mai bine şi mai sigur să-i socotim pe toţi sfinţi.
Este chiar de preferat unei judecăţi drepte. Este o asceză aici, şi nu degeaba, ci ca să se
împlinească pravila cea bună: întotdeauna să vezi curată faţa aproapelui tău. Noi avem o
zicală: («Ce-i al meu şi-i nespălat este alb»; e o zicală păcătoasă. Trebuie să spunem
altminteri: Ce-i al meu şi e spălat este negru, şi ce-i al altuia şi e nespălat este alb."
Sfantul Teofan Zavoratul

Bag de seama ca de fapt toti suntem la fel. Si cei buni, si cei corecti, si cei blanzi, si cei aprigi. Toti pacatosi.
Asadar fie , fiecare cum l-a lasat Dumnezeu si asa sa se nevoiasca fiecare pentru mantuirea sa. ca toti in final sa ajunga asemenea Lui. Asa cum insusi Iisus ne-a poruncit. Fiti asadar desavarsiti precum Tatal vostru este.

Asa este, sunt de acord cu ce spuneti. Eu cred ca noi trebuie sa fim si corecti si buni, dar bine ar fi sa fim corecti cu noi si buni cu altii si nu invers. A fi desavarsit asa inteleg: sa fii corect cu tine si bun cu ceilalti. Atunci nu te mai poti indreptati singur, caci prin corectitudine fata de altii tinzi mai tot timpul sa te indreptatesti singur. Si "cu masura cu care vei masura, cu aceea ti se va masura!" Esti bun cu altii si Dumnezeu va fi bun cu tine, esti corect cu altii si Dumnezeu va fi corect cu tine (si nu stiu de-ti va conveni asta!). Eu nu spun ca sunt corect, bun nici atat, dar macar caut bunatatea. Dar cum "magarul" e si incapatanat (pe langa ca e prost)... e tare greu...
Si nu uita, mama, sa fii bun!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ma bucur mult.
Asa e, cauti bunatatea.
Si eu o caut. Le caut pe toate. Si bunatatea , si corectitudinea, si blandetea, si iubirea. Si e tare greu, ca suntem ingreunati de pacate. ca de nu am fi asa grei, tare usor le-am mai gasi pe toate si repede am ajunge la desavarsire.
Dar unde am ajunge fara nevointa?
Sunt linistita acum. Ca ce rost contradictii intre noi, cand de fapt slujim aceluiasi Dumnezeu. Nu suntem noi madularele aceleasi Biserici? Biserica crestina ortodoxa? Nu avem noi acelasi cap? pe Iisus Hristos?
frumoasa pilda cu doi calugari care au zis: hai sa ne certam si noi. Pai cum? pai uite eu iau piatra asta si zic ca e a mea. Si tu sari si spui, ca nu ca e a ta si ne certam sa vedem cu e.
Si primul calugar ia piatra si zice: uite asta e mea. Iar celalt raspunde: apai daca ai luat-o , a ta sa fie.
Asa si noi.

Nu-i asa ca astazi este duminica frumoasa?
Multe bucurii duhovnicesti
Doamne ajuta!

Am uitat.
Iertare, dar trebuie musai sa schimbi acolo din crestin in ortodox.
Esti cum esti. Slava lui Dumnezeu pentru toate. Poarta cum se cuvine numele de ortodox.
Inca odata iertare

SUBSCRIU.

Pt cel care s-a nascut ortodox este de neinchipuit sa lase pt. orice fel de motiv ortodoxia...ramaneti ortodox si luptati pt.valorile crestin-ortodoxe...chiar daca sunt multi care gresesc in sanul ortodoxiei este mai usor si pt. ei ca sa fie corectati de unul "dintre-ai lor"...si nu de unul care i-a abandonat!

Si apoi ortodoxia nu este vinovata pentru greselile unor ortodocsi!

Si primul calugar ia piatra si zice: uite asta e mea. Iar celalt raspunde: apai daca ai luat-o , a ta sa fie. Am si luat-o si o port tot timpul in buzunar. E o pietricica, nu o piatra, e din gradina mea, desi mi-as fi dorit sa fie din Ierusalim. Cand eu tac, striga ea. Si cum tac tot mai des ...
Multumesc mult pentru cuvintele frumoase, nu le merit dar le primesc cu bucurie.
Cat despre ce scrie la religie, cred nu e important ce scrie ci cum esti. Eu simt ca mai am multe de invatat, dar mai ales de facut pana sa ajung ortodox. Sunt deabia la genunchiul broastei.
Si nu uita, mama, sa fii bun!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Domnule MariS,

Frumos ati spus, aveti smerenie...DAR nu numai dvs. mai aveti mult de invatat CI NOI TOTI mai avem mult de invatat si de corectat si de exersat, niciunul de aici nu suntem ortodocsi mantuiti...ne mantuim la FINAL!...DOAR PRIN HARUL, MILA SI DRAGOSTEA MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS...(daca avem smerenie si jertfa de sine! - va suna cunoscut?!:1:) pana atunci toti suntem crestini botezati,declarati si practicanti ...nu experti, nu mantuiti.

Insa este gresit sa nu recunoastem ca suntem ortodocsi dupa apartenenta noastra la aceasta religie, este corect sa declaram ceea ce suntem: atei, gnostici, catolici, protestanti,etc....in functie de principiile pe care ne-am ales sa le urmam....nu putem fi toate acestea laolalta...dar putem sa iubim pe acestia care apartin tuturor religiilor fara sa fim de acord cu ei, fara sa ne revoltam pe credinta noastra ortodoxa, fara sa trecem la alta religie.

drept = bland, bun, plin de iubire
 

Asadar, a fi drept inseamna a actiona cu dragoste si blandete fata de semeni. Nu noi sa judecam daca merita sa fie ucis cu pietre, ci Domnul. Noi sa fim blanzi, buni si sa nu ne substituim Judecatorului. Asa inteleg mesajul Mantutorului din vorbele "Cine se crede fara pacat sa azvarle primul piatra."

PS: mihailt, multumesc pentru stradania acestui mesaj! Domnul sa te ocroteasca!

O astfel de „corectitudine” ...
 

“O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”

Februarie 16, 2011 Categoria: Articole, Ecumenism, Religii si secte, Cuvinte duhovnicesti, Serafim Rose


* Intr-adevar, daca privim la situatia Bisericii Ortodoxe din Grecia, putem vedea ca miscarea ecumenica a provocat o reactie ce a devenit deseori excesiva, si uneori aproape la fel de rea ca boala pe care cauta sa o vindece. Gruparile mai moderate ale vechilor calendaristi greci au o pozitie similara cu cea a Bisericii noastre Ruse de peste granite; dar au avut loc schisme dupa schisme intre vechii calendaristi asupra chestiunii „strictetei”. Acum cativa ani, unul din aceste grupuri a rupt comuniunea cu biserica noastra, deoarece episcopii au refuzat sa declare ca toate celelalte Biserici Ortodoxe sunt lipsite de har; acest grup afirma acum ca e unicul ce poseda harul, ca este singurul ortodox. De curand, a atras niste convertiti din biserica noastra, si trebuie sa fim constienti ca aceasta atitudine este un pericol pentru unii din convertitii americani si europeni: cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.

* Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.

* Vadit printre ortodocsii de astazi – si cu siguranta ne va insoti si in anii ’80 – este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh lumesc ce se gaseste intr-insa.

* Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a unor crestini calzi, iubitori, simpli - macar pe cat ne va ingadui aroganta noastra fire apuseana.

* Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.

* Este de o importanta vitala ca vocea Ortodoxiei sa fie una adevarata, adica patristica. Din nefericire, se intampla uneori, indeosebi in focul disputei, ca pozitii fundamental Ortodoxe sa fie exagerate de o parte, si intelese gresit de cealalta, si astfel o impresie cu totul inselatoare se creeaza in unele minti ca cauza adevaratei Ortodoxii astazi este un fel de “extremism”, un fel de “replica de extrema-dreapta” la cursul de “aripa-stanga” urmat de unii ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe. O astfel de viziune politica a luptei pentru Ortodoxie este complet falsa. Aceasta lupta, din contra, are forma unei intoarceri la calea moderatiei, a intelegerii intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.

* Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune: „calea imparateasca” a Ortodoxiei de astazi este o intelegere intre extremele reformismului si ecumenismului pe de o parte, si a “ravnei, dar fara cunostiinta” (Romani 10,2) pe de alta. Ortodoxia nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta.

* Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic; nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere, sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora.

* “…parintii au fost tulburati de cuvintele si actiunile fractiunii «zelotiste» din Biserica noastra, care incearca sa impuna tuturor o corectitudine rigida, care este in mod evident produsul logicii omenesti, si nu al Traditiei vii a Bisericii. Marii nostri episcopi si teologi rusi sunt priviti de sus, pentru ca ei nu sunt intotdeauna «corecti» in acest sens partinic, si chiar nevointele noastre de aici, din pustie, par sa fie puse la indoiala: vorbim si noi despre «ravna», dar aceasta pare sa ajute la formarea unei «partide» extremiste in Biserica ; iar idealul nostru de a lasa la o parte interesele lumesti si partinice si de a ne lasa insuflati de pustie si de sfintii ei nu pare a fi inteles de multi; totodata, se pare ca nu ne incadram in «tabloul rusesc» obisnuit al unor oameni folositori «organizatiei», doritori sa umple Biserica si sa ocupe parohiile vacante. Duhovniceste, ne simtim oarecum singuri, chiar daca sunt destui care asteapta de la noi calauzire…”

* La inceput s-a simtit stanjenit, dar apoi s-a inspaimantat de-a dreptul de lipsa vadita de dragoste din partea asa-zisilor ‘zeloti’. El insusi era un ‘zelot’, dar nu unul lipsit de dragoste. Odata, spre sfarsitul vietii sale, mi-a spus: „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!” Si o spunea cu toata seriozitatea. […] (…) In general, in aceasta problema, am sentimentul ca Parintele Serafim, desi respecta legiuirile si randuielile din afara, cauta mereu sa patrunda «duhul» launtric. Inca de la inceputul anilor `70 (daca imi amintesc eu bine), ii era din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne ridicam mai presus de deosebirile jurisdictionale, si aceasta nu din spirit de inovatie sau de tradare, ci pentru a izbavi cat mai multe suflete cu putinta, aflate in cautarea «bunei miresme a adevaratului crestinism» (dupa cum ii placea sa spuna). Astfel, desi evita sa dea pricina de sminteala si nu cauta sa provoace pe nimeni in nici un fel, isi arunca navodul cat mai departe cu putinta. Si, dupa cum stim, a prins o multime de «pesti».

* ”… incercarile psihologice ale vietuitorilor din vremurile de pe urma vor egala incercarile fizice ale mucenicilor. Dar pentru a rezista acestor incercari trebuie sa traim in alta lume”.

Cuviosul Seraphim Rose



Intamplator (sau nu!) am dat peste acest articol aparut pe situl logos.md din Republica Moldova si sunt placut surprins de similitudinile de idei si ingrijorari cu cele pe care si eu le-am expus, cu neindemanarea si nepriceperea proprie, pe acest forum. Subscriu total acestui frumos articol.
Link: http://logos.md/2011/02/16/“o-astfel-de-„corectitudine”-va-produce-mereu-numai-schisme-si-in-cele-din-urma-ajuta-numai-miscarea-ecumenica…”/
Har, smerenie si jertfa de sine.

E foarte binevenit articolul. Cred că va fi apreciat de toată lumea.

Din fericire parintele Serafim se refera la altceva decat acceptarea unor idei eterodoxe sau ecumeniste. Cum spune si la inceput, se refera la atitudinea stilistilor. Acestia au o exprimare foarte dura, daca ai vazut si pe forum era cineva din acea parte si ii numea pe ortodocsi eretici. Parintele a fost in BO Rusa din SUA, care pentru putin timp a fost in comuniune cu stilistii, acum a revenit in comuniune cu BO. Asadar despre ei vorbea parintele, nu despre conceptii liberale.
Poate nu ai citit carti ale parintelui, e cel mai "corect" din punctul celalalt de vedere. A scris impotriva ecumenismului, in una din cartile sale foarte cunoscuta vorbeste despre influenta religiilor orientale asupra crestinismului: http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului.htm

Apreciez foarte mult pe Parintele Serafim Rose. Scrierile sale sunt foarte corecte si uneori dure, mai ales fata de cei care imbratiseaza ecumenismul, indiferent daca aceasta atitudine este plina de iubire.

Păşind pe urmele sfinţilor…
Danion Vasile

Vă voi spune ce m-a impresionat mai mult la părintele Serafim Rose, la viaţa lui şi la scrierile sale. Cred că cea mai bună descriere a personalităţii părintelui Serafim ne este oferită de viziunea pe care o avea asupra trăirii credinţei creştine. Părintele ne spune aşa: „Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimica altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. Trebuie să fim răstigniţi în parte, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere. Dacă vom învia cu Hristos, trebuie ca mai întâi să ne smerim împreună cu El, chiar până la umilinţa cea din urmă, aceea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege. Şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi lumea nu o poate primi şi nu poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici măcar pentru o singură clipă. Lumea aceasta îl poate primi doar pe Antihrist, acum sau în oricare altă vreme. Nu-i de mirare, atunci, că este dificil să fii creştin. Nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu bună ştiinţă un mod de viaţă care, cu cât este trăit mai autentic, cu atât mai mult duce spre (o aparentă) autodistrugere. Şi din această cauză ne răzvrătim mereu, încercăm să ne uşurăm viaţa, încercăm să fim creştini pe jumătate, încercăm să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi. Până la urmă trebuie să alegem. Fericirea noastră stă într-una din cele două lumi, nu în amândouă. Dumnezeu ne dă tărie să urmăm calea răstignirii. Nu este altă cale de a fi creştin” .
Cuvintele pe care le-aţi auzit exprimă cât se poate de bine duhul părintelui Serafim Rose, un duh pe care-l regăsim în scrierile patristice, pe care-l regăsim în Vieţile Sfinţilor. Acesta este duhul adevăratei Ortodoxii. Chiar dacă în vremurile noastre este propovăduită o Ortodoxie comodă, faţă de care părintele Serafim şi-a exprimat nu o dată rezervele, trebuie mărturisită Ortodoxia Crucii, Ortodoxia pătimitoare. Să înţelegem că atâta vreme cât Ortodoxia este la unison cu înţelepciunea acestui veac, nu este Ortodoxie. Şi dacă ne vom rezuma să propovăduim altora două sau trei învăţături ale Sfinţilor Părinţi, nu vom mişca pe nimeni.
Din cartea Parintele Serafim Rose teologul rugator

iata un crestin ortodox autentic, cu spirit patristic pana la jertfa - Parintele Serafim Rose

Parintele Serafim Rose - fost protestant, rocker, ateu si in final un ortodox autentic cu Duhul Sfintilor Parinti

Totul este sa vedem din ce unghi privim intelesurile. Eu il vad pe Parintele Serafim Rose si corect, si bland, si iubitor.

"Boala ecumenismului" si "boala corectitudinii" sunt la fel de daunatoare, dar de sens opus: prima vrea sa unifice cu forta, a doua doreste sa separe cu forta. Eu ma dezic de ambele. Problema e ca cele doua vor lovi din directii opuse crestinismul, dar cea care va reusi cu adevarat sa dea lovitura cea mai puternica nu va fi ecumenismul, caci el va esua cu brio, ci cealalta, corectitudinea,
("Si nu uita, mama, sa fii bun!")
atunci cand crestinii vor "uita" sa mai fie buni.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu nu cred se va intampla asta. Nu pot sa cred ca adevaratul crestin ortodox nu va fi bun. Pentru ca daca va fi lipsit de bunatate nu va mai fi crestin.
Dar sa nu cadem in capcana de a vedea un crestin ortodox care sa fie bun dar si corect, si sa il osandim ca nu este bun doar pentru faptul ca e corect.

Atunci cand cineva ne dojeneste si nu ne convine dojana e usor pentru noi sa spunem ca nu e bun ci doar corect fara sa vedem ca de fapt el este bun pentru ca ne dojeneste dorindu-ne indreptarea si corect tot pentru ca ne dojeneste aparand dreptatea.

S-ar putea ca "boala corectitudinii" in intelesul pe care il dai tu sa fie doar o conceptie a ta. De fapt stilistii (care nici macar nu sunt considerati ca facand parte din BO, ei sunt schismatici) se despartisera din cauza calendarului, nu neaparat din cauza ecumenismului. Iar ortodocsi ecumenisti eu am intalnit foarte putini (de obicei ma refer la cei care considera ca toate denominatiile crestine sunt bune), probabil multi din acestia nici nu sunt practicanti si au o intelegere mai mult proprie a crestinismului.
Deci prea mare grija cu boala corectitudinii nu ar trebui sa ne facem, atata timp cat nu devenim stilisti.

Domnul
 

Indiferent de luptele voastre de idei, ma bucur din plin ca Domnul este indurator si bland, si Bun (Unicul BUN), si vede in sufletul omului direct, curat, deslusit! Daca ar fi doar corect, ne-ar pedepsi in fiecare farama de secunda pentru pacatele noastre fara numar. Multumim, Doamne, SLAVA, TIE, Dumnezeule, pentru marea TA indurare si Mila!:6:


... si ... vorba lui MariS: "Har, smerenie si jertfa de sine!" Amin!