Sper sa nu te supere mesajul meu, dar cred ca aici proiectezi foarte mult.
Ar trebui oare sa citesc: "lui nu ii pasa destul de mine, de stresul pe care-l traiesc pt ca nu accepta mersul meu la biserica, postul etc..?"

(Numai ca la mine in familie e cu totul alta situatie, eu nu ma consider dependenta emotional de el, nu cer afectiune etc... ci la mine in familie primeaza binele copiilor.)

"Dl. doctor" chiare a vazut multi oameni in suferinta reala. Imi relateaza cazuri ingrozitoare, unele emotionante etc.. Eu chiar cred ca boala este aia in care nu te poti ridica din pat. Altele sunt mofturi.

Eu cred ca alea le-am patit ca nu tineam post real, ci imi cumparam lapte de soia si-l turnam in cafea sa aiba gust mai bun. Si-mi cumparam si alte lucruri deosebite, "de post", ca nu-mi parea suficienta hrana simpla.

Partea asta parca ar fi din gura soacrei mele care-mi tot spunea ca "nu prin post iti arati credinta. credinta o ai in inima."
Tocmai azi ma gandeam ca Sfanta Maria Egipteanca a mancat din doua paini timp de ani intregi. Noua ni se pare ca ne imbolnaveste postul. Dupa cum au observat atatia: pacatele ne imbolnavesc.

Si sunt minciuni.. si minciuni. Daca am de ales intre a face ceva ce eu cred ca este bine (dar isc scandal si neintelegeri) si a face ceva incorect, dar care multumeste pe toti.. pai atunci mai bine mint, dar fac ce trebuie.
Altfel cum? Sa fiu "onesta" cu sotul, dar nu cu Dumnezeu?
(In primul rand multi oameni nu au capacitatea de a intelege unele lucruri, oricat te-ai stradui sa le explici. Le lipseste educatia religioasa de baza pe care trebuiau sa o primeasca in familie!)
Si mi s-a intamplat sa aud chiar minciuni despre mine.. :), nici alea nu ma obosesc sa le dezmint. Fiecare sa creada cat poate si cat intelege.
Dar cel mai rau este sa nu stii tu ce este adevarul.

Ca se potriveste in discutie, iti voi povesti de prietena mea care intreba ca tine: "poti tine post.. partial?". Ca traia in concubinaj.
Dar o perioada nu se apropiau unul de altul si mancau de post. Doar ca toata situatia era absurda, pt. ca ei erau concubini, locuiau impreuna, practic traiau in minciuna.
Si eu nu stiam ce sa-i spun.. I-am zis sa posteasca, ca ma gandeam ca daca Dumnezeu vede asta, poate se indura de ei sa le dea gandul cel bun, sa iasa din pacat (dar tot i-am zis sa se marite, ca-i pacat).
Si au stat mult timp in relatie, ani intregi.. pana cand s-au despartit (evident din cauza ca el nu dadea semne de insuratoare, ci tot amana indefinit).
Acum este alt om, a iesit din rolul de femeie docila (pe care si-l asuma femeile in astfel de relatii). Nu mai e dependenta afectiv.. Statea cu teama ca ar pierde ceva, pana cand a inteles ca de fapt nu are nimic de pierdut.

Si barbatii adora sa profite de astfel de femei ... dependente emotional. Nu am inteles faza asta la unele femei. Se plange ca primeste pumni, dar prin atitudinea ei cere pumni.

Eu sunt de parere ca postul sa fie tinut dupa putinta fiecaruia. Unii lesina daca nu mananca un sandvis inainte de-a pleca la munca, altii rezista pana la amiaza fara sa manance sau sa bea. Straduinta conteaza si sunt convinsa ca Dumnezeu nu o trece cu vederea.
Conceptul de "post partial" are o semantica intortochiata; in comparatie cu nevointa unui pustnic care mananca o felie de paine la 3 zile, postul unui mirean care nu poate renunta la ulei poate parea unul "partial". In mod similar, la spovedanie duhovnicii nu dau sfaturi identice pentru probleme identice ale diferitor persoane.

Nu sunt de acord cu cele afirmate de anna21 cum ca postul celor care traiesc in concubinaj este absurd. Iisus Hristos a venit pentru cei pacatosi, nu pentru cei virtuosi.

Doamne ajuta!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Desigur, Iisus Hristos a venit pentru cei pacatosi, ca sa-i insanatoseasca.
Dar totusi, asta nu inseamna ca poti trai in concubinaj, de ex. si sa te impartasesti, nu? Si asta inseamna destul.


Ca atunci cand traiesti in concubinaj, deja ai ales: pacatul, iar nu pe Hristos..

Apoi tii post? Asta nu indica decat o anumita superstitie, iar nu credinta reala. Plus ca risti sa te minti: ai ales ceea ce este mai usor, te minti ca esti oarecum ok, dar ignori esentialul: ca nu te poti uni cu Hristos pt ca te-ai unit deja cu dracul desfranarii. (suna cam urat, dar in mod intentionat, pt ca este ignorata dimensiunea acestui pacat.. ba mai este confundat si cu casatoria!!!)

Modul in care argumentezi tu face ca situatiile de gen sa para simple: cei care traiesc in concubinaj (de o luna, un an, 10 ani sau 40 de ani) trebuie sa se casatoreasca religios sau sa se desparta. Insa nu e deloc simplu; unele cupluri au copii impreuna, case, un rost, gospodarii, samd. Cateodata chemarea la credinta vine "mai tarziu" in viata si nu concomitent pentru cei doi soti.
Ma bucur ca tu nu esti intr-o asemenea situatie, insa iti garantez ca celor care sunt nu le e usor. Si nici nu cred ca indraznesc sa se considere "ok" daca tin post. Doar la Dumnezeu e judecata!

Nu mai judeca tu după mintea ta ce e în casa şi în viaţa altuia!
Cum judeci tu, aşa vei fi judecată!

Principiul "să nu judeci" înseamnă "nu te pronunţa asupra stării (harice ori căzute) a celuilalt" şi nu "să nu faci judecăţi morale". Judecăţi morale ("aceasta e bine", "aceasta e rău") putem face şi este bine să facem. Despre această deosebire am scris aici.

Problema morală ridicată aici este dacă e de folos postul în condiţiile traiului în concubinaj. Nu îmi dau seama dacă răspunsul pastoral este diferit de răspunsul teologic. Răspunsul pastoral e mai greu de dat. Dimpotrivă, răspunsul teologic este limpede ca lacrima, deoarece ne lămureşte Marele Arhiereu: "Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi." (Mat 10:35 sqq).

Dar cine este acela care Îl iubeşte pe Domnul ? Ne lămureşte tot El, aici: "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte".

De acord cu tine. Dar cred că eşti de acord cu mine că e o deosebire între a zice "e păcat să trăieşti în concubinaj" şi a zice "trăieşti în concubinaj? eşti un păcătos, degeaba mai ţii post!".

Dar dacă cineva ţine post, în păcat fiind, tocmai pentru a primi sprijin să iasă din păcat cum interpretaţi?

Dacă le este așa greu, ce-i împiedică să "legalizeze" o stare de fapt? Să fie, oare, lipsa de încredere reciprocă?
Ș'apoi dacă "unele cupluri au copii împreună, case, un rost, gospodării", să înțeleg că parteneriatul lor este temporar și se va finaliza, ulterior, într-o despărțire? (De fapt, ce despărțire? Ei, cu adevărat, nu au fost împreună niciodată: au posedat, după cum ai spus, lucruri în comun și eventual s-au posedat reciproc lăsându-se, de altfel, posedați de știm noi ce...)

Un mod simplu de a vedea lucrurile și nu simplist, adică: păcatul ne fură, uneori, privirile și ne arată "complicațiile și nuanțele" deciziilor și ale vieților noastre dându-le un aer de complexitate "înălțător", dar... un lucru oricât de "frumos" ar fi el este sortit degradării, ce să mai spun de trupurile noastre din care facem idoli ori cu câte accesorii am aranja stimabilele viitoare cadavre și oricâte perle ideatice s-ar înălța din creierele noastre geniale.

Oricum, până la urmă, realitatea ființei noastre în materie de parteneriat conjugal înseamnă "da ori ba", restul sunt manifestări (fie ele oricât de complicate) ale neputinței noastre de a pricepe rostul real al cununiei.

Sprijinul supranatural pentru aceasta se obtine prin spovada.

Postul este si el de folos, dar DUPA aceea, cand suntem in stare de har. Altfel, este dieta.

Despre postul parțial...
 

Să luăm aminte, totuși, la ce ne-a spus părintele Gheorghe și cristiboss...

Adaug doar: după umila mea părere, în privința postului, antinomia parțial - total nu prea dă roade (eventual, pentru sfinți), ci mai degrabă parțial - imparțial... cu orice formă a păcatului nu doar cu felul sau abuzul de mâncare. Adică, să încercăm să fim imparțiali în selecția noastră cu păcatele care nu trebuie săvârșite, oricare ar fi acestea. Și nu numai pe durata posturilor.

Adineauri am sunat un protopop greco-catolic care a infirmat "tipiconul" de mai sus, pe temeiul că persoana are mare nevoie de sprijin "supranatural" până să ajungă la mărturisirea păcatelor. Sunt rare cazurile când convertirea survine brusc, cel mai adesea e luptă dificilă cu tot felul de factori şi forţe care se opun mişcării spre "starea de har". Nevoia de a posti, şi aici partea alimentară e doar un aspect, este semnul unei crize care poate conduce la metanoia dacă voinţa Domnului şi nevoinţa omului lucrează împreună.

Poate nu inteleg eu dar si in starea de har ne aflam intr-un anumit post sufletesc, daca cel alimentar a incetat.

In pacat traind(necununati) postul este si el de folos deoarece nu mai adauga un pacat(netinerea postului) la cele existente.
Tinerea postului e o infranare ,o nevointa placuta lui Dumnezeu si o treapta spre sporirea in credinta ,o intarire pentru a face fata vrajmasului mantuirii.
Stim ca sf.Justina tinea post pentru a rezista atacurilor unui tanar ce o tragea spre pacat.
Cu cat inaintam in credinta tinerea postului devine mai anevoioasa .

Da, fiindcă Sf Iustina ţinea post fiind în stare de har sfinţitor. Numai faptele făcute în această stare au merit, pe când în stare despărţită de Cristos faptele nu sunt aducătoare de merit: nici postul, nici rugăciunea, nici pomana.

Presupunând (prin absurd, Doamne iartă-mă) că sfânta ar fi cedat atacurilor, atunci nu ar mai fi ţinut post nicio clipă, ci ar fi alergat la spovadă.

Judecata nu va fi un bilanţ contabil al faptelor bune şi faptelor rele. Nu se mântuiesc cei la care bilanţul este scris cu verde, nici nu sunt damnaţi cei la care este scris cu roşu. Există această reprezentare populară şi chiar iconografică, potrivit căreia Dumnezeu umblă cu cântarul în mână, punând pe un talger cele bune, pe celălalt cele rele. Dar ea nu descrie exact credinţa noastră. De fapt, Domnul judecă dintr-o singură privire. Toţi cei care mor în stare de graţie sfinţitoare sunt mântuiţi, pe când toţi cei care mor în stare căzută, adică rupţi de izvorul cel viu care este Cristos, vor fi damnaţi. Ieşirea din starea căzută (în cazul persoanelor anterior botezate) se poate face într-un singur fel: prin spovadă. Deci, dacă cineva ţine postul ca la carte şi merge în fiecare Duminică la biserică, dar rămâne, la momentul trecerii dintre vii, cu păcatul curviei pe suflet, atunci va fi damnat. Dacă am furat, dacă am trăit în curvie, dacă am ucis, atunci pot să ţin şi toate posturile din lume, pot să înalţ şi biserici, fiind printre "fericiţii şi pururea pomeniţii": până ce nu mă spovedesc aşa cum trebuie (adică având hotărârea sinceră de a ieşi din starea de păcat) trăiesc despărţit de Domnul.

Sigur nu era vreun cardinal cel cu care aţi vorbit la telefon ? Aveţi aici ce spune despre aceasta un preot ortodox, pr Gheorghe în cuvinte limpezi:

Ce interesanta e aceasta teoretizare a postului. Il tin daca sunt in har, daca sunt spovedit, etc etc. Sau: daca tii post dar nu esti "in har" il tii degeaba etc. Mi se pare ca vorbim ca sa nu il tinem.

Mai bine sa gustam din post si din roadele lui si astfel sa judecam postul. Orice lucrare duhovniceasca nu se poate intelege decat prin experienta, dupa cum zice si psalmul: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul!"

Toti care tin post pt.Hristos ,eventual urmat de spovedanie si impartasanie, sunt in har.
Harul pleaca atunci cand pacatuim si nu ne caim pt.faptele rele.
Cu cat lista de pacate e mai mare ,cu atat sansa de a te apropia de Dumnezeu si a te curati e mai mica.
Deci chiar in curvie traind o persoana ,daca tine post ,deci nu il nesocoteste pe Dumnezeu ,sansele de a lasa pacatul sunt mai mari.
Exemplu acea tanara de care vorbea Anna21 ,a postit si Dumnezeu a miluit-o ,l-a facut pe acel barbat sa o paraseasca si ea la randul ei sa lase pacatul.

Eu nu am auzit de la nici un preot ca trebuie sa te spovedesti inainte de a tine post. Se obisnuieste invers, sa tii post si apoi sa te spovedesti.
Deci cum e "corect": spovada - post - spovada? In fiecare post preotii spovedesc credinciosii de doua ori, la inceput si la sfarsit?

Teribilă înşelare ! Harul (aici mă refer la Harul Sfinţitor şi nu la harurile lucrătoare) nu vine prin nici o faptă a omului. Nici prin post, nici prin rugăciune. Nici prin pomană. Nici ajutând oricâte bătrânici să treacă strada. Nici mergând la 7 biserici şi sărutând 77 de icoane, nici chiar învăţând Psaltirea pe de rost. Odată pierdut prin păcatul de moarte, nu există nicio altă cale de a reintra în stare de graţie decât Sfintele Taine. Dintre Sfintele Taine, numai Botezul şi Spovada pot fi făcute celor căzuţi, de aceea le mai numim şi "Sacramentele pentru cei morţi". Dar cât de greu este să ne spovedim cum trebuie ! Iată că mai uşor ne este să mâncăm fasole 40 de zile, decât să cădem la Cristos şi să-i spunem: "Părinte, am păcătuit ! Sufletul meu este mort şi numai Tu îl poţi învia ! Toarnă, te rog, asupra biet sufletului meu din uleiul Tău şi din vinul Tău !". Numai aşa El ne va răspunde: "mergi în pace. Să nu mai păcătuieşti !"

Păcatul trebuie lăsat atunci. Pe loc. Imediat ce auzim vocea lui Dumnezeu care ne întreabă: "Ce ai făcut ?" El pe toţi ne cheamă să ne luăm crucea noastră şi să-I urmăm Lui. Ca să crească în noi, trebuie ca noi să murim păcatului. Nu se poate cu jumătăţi de măsură. Nu se poate cu negociere. "Trăiesc în curvie, Doamne, dar ia uite ce postitor sunt !" Curvia, ca orice păcat, înseamnă să ne batem joc de Cristos. În aceste condiţii, să nu ne amăgim cu postul sau alte forme de jertfă. El milă voieşte, iar nu jertfă.

Parintele Dionisie Ignat nu este de aceesi parere.
Toti cei care se nevoiesc pt.Hristos sunt sub har ,caci se presupune ca au lasat pacatul.
Eu asta am spus mai apoi ,nu m-am referit la cei care tin post pur si simplu fara a se fi lasat de pacate prin taina sf.Spovedanii.

Se obisnuieste si inainte si dupa.
Dar e de preferat inainte.
Se tine 3 zile inainte.

Nimic n-am inteles din acest mesaj.

Te poti spovedi si la inceputul,dar si la sfarsitul postului.Dar asta cred ca este valabil la posturile lungi cand are preotul timp.La cele mai scurte,cum ar fi acesta de exemplu,nu este timp in 2 saptamani sa se spovedeasca sute de oameni de 2 ori.Dar cei mai ravnitori pot incerca (bineinteles fara sa abuzeze de rabdarea duhovnicului).La urma urmei te poti spovedi de cate ori ai nevoie.

Dupa atata timp, ma bucur ca am infiintat acest topic, s-au descoperit multe lucruri.

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat? Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa? Cati dintre oamenii care se cununa in biserica stiu ca trebuie sa-L urmeze si chiar sunt hotarati sa mearga pe aceasta cale? Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Nu spun toate astea ca sa iau apararea concubinajului, caci m-am convins ca are si el o multitudine de neajunsuri, majore, as putea spune.
Desi, totusi cred ca pana la urma e vorba de respectul de sine al fiecaruia in impunerea punctelor de vedere proprii, adica nu conteaza daca esti in concubinaj, casnicie sau liber, afirmarea ideilor si punerea lor in practica nu ar trebui sa fie conditionata de statusul marital.
Nu stiu ce scrie in "Leviticul" despre "juruinta " femeilor ( cum ca femeia este "eliberata" de obligatiile pe care si le asuma daca tatal sau sotul ei nu ii permite sa faca acel lucru) mai este inca valabil in vreo societate civilizata, atat in fata oamenilor cat si in fata lui Dumnezeu.
Nu stiu daca la Judecata de Apoi poti sa spui "nu m-a lasat sotul sa fac fapte bune, sa merg la biserica sa ma spovedesc, mi-a cerut el sa fac avorturi, etc" si sa fi iertata, pe cand daca el nu ti-a fost sot, nu vei fi iertata.

Cred insa ca urmarea cailor Domnului trebuie sa fie o lupta individuala a fiecaruia (indiferent de statusul marital sau orientarea sexuala) si nu trebuie sa fie nimic mai presus decat ea, iar iubirea fata de aproape (familie, prieteni, chiar si concubini atunci cand e cazul) trebuie sa fie o componenta a acestei lucrari a noastre, atata timp cat cineva dintre acestia nu se pune impotriva, din scopuri pur egoiste (adica de ce sa ajuti pe altii in detrimentul meu, de ce sa miluiesti saracii in loc sa strangem noi bani, de ce sa mergi la biserica in loc sa stai cu mine, etc). Fericiti sunt aceia care au alaturi de ei pe cineva cu care sa "lucreze" impreuna, dar asta se intampla mai rar. De aceea multe din "poruncile" Domnului Isus raman in stadiul de "idealuri" pe care foarte putini reusesc sa le atinga.
Insa calea aceasta nu este una usoara, piedici sunt la tot pasul, influenta dusmanilor vazuti si nevazuti, cum scrie prin carti e foarte mare, si credinta noastra (a unora dintre noi) foarte slaba si de aceea suntem neputinciosi . E foarte greu sa vezi persoanele dragi, cum au luat-o pe un drum gresit, si nu vor sa se indrepte, ba chiar daca incerci sa le atragi atentia zic ca le vrei tu raul; altii ar vrea sa beneficieze de mila Domnului, dar nu-si dau seama ca faptele pe care le-au facut si continua sa le faca, nu sunt lucruri bune.

M-am pierdut in detalii, nici nu mai stiu ce vroiam sa zic.

Mai vroiam sa aflu mai multe detalii (Domnul Mihnea parea ca e in tema) despre ce inseamna "harul" si de cate feluri este.

Cat despre spovedanie, inca nu m-am lamurit daca si cand ar trebui sa mai merg si in ce conditii. Adica : nu acum ca e post si e multa lume care vrea neaparat (si are dreptul) sa se si impartaseasca; nu acum pentru ca trebuie mai intai sa iau hotararea de a nu mai pacatui; nu acum pentru ca nu regret suficient toate pacatele pe care le-am facut si inca le mai fac; dar cred ca cel mai bine ar fi sa ma consult cu preotul in aceasta privinta, desigur cand n-o sa-mi mai fie rusine sa-l abordez si n-o sa mai am idei preconcepute de genul "poate n-are timp, poate n-are chef, poate nu stie ce sa-mi spuna si-l pun intr-o situatie neplacuta, poate nu o sa mai vrea sa ma primeasca la spovedanie pentru ca am continuat sa pacatuiesc, etc." Toate astea sunt lucrarea diavolului care desigur se intampla numai cu voia si permisiunea mea, dupa cum am lamurit-o intr-o alta discutie pe acest forum.

In orice caz, va multumesc si va doresc toate cele bune tuturor care ati scris aici si sper, cu voia Domnului, sa ne auzim cu bine!

Un catolic face cateheza ortodocsilor. :)

Un punct de vedere ortodox (similar cu ceea ce sustine Mihnea Dragomir) il gasim la Sf. Serafim de Sarov:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...mnului-ori-nu/

Si parintele Rafail Noica:
“Cata vreme nevointa noastra nu dobandeste un rezultat, macar un rezultat oarecare, ne nevoim eretic. Si aici, ar trebui sa definesc erezie si ortodoxie, dar deocamdata ma tin la pocainta. Ce inseamna ca ne nevoim eretic? Nelucrator, poftim! Cati nu s-au spovedit [spunand] ca cer pocainta si lacrimi lui Dumnezeu si nu vin. „Am o inima impietrita!” Si, incep sa vad sau sa intrevad ca nevointa noastra e gresita. Dumnezeu ne cheama hăis si noi tragem cea si ne miram de ce nu ne putem nevoi, de ce nu primim vreun rezultat: suntem eretici. Noi, ortodocsii, astazi traim eretic. La nivel faptic de cele mai multe ori traim eretic fiindca si intelegem eretic! Cuvintele sunt corecte, formulele sunt corecte dar intelegerea este total aiurea (…).

Ce sofisme! Uimitor.
Intrebarea 1: sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat?
Raspuns: mai putin pacat decat concubinajul. (casatoria este o cruce, nu o telenovela siropoasa. Mai treci si prin faza nu-l iubesc azi)
Si acum, sa fim seriosi.. ce este aia "il iubesc" sau nu-l iubesc"?
Il iubesti = ii doresti mantuirea, te rogi din toata inima pentru mantuirea amandurora, tii post si te nevoiesti pt aceasta.
Cam asa vad eu lucrurile.

Il iubesc nu este neaparat acelasi lucru cu vreau sa-l pup.. :). Sa nu facem confuzii. La un moment dat gasisem pe net exemple absolut uimitoare despre iubirea crestina, in care evident cei doi au mers impreuna catre mantuire (uneori nu s-au vazut pt restul vietii, dar se iubeau si se rugau unul pentru celalalt).

Da, exact, au "mers" amandoi.
Sper ca si al tau sot se roaga pentru mantuirea ta si se nevoieste pentru asta la fel ca si tine. Ma rog, cu siguranta se nevoieste si el, in felul lui, ca munca doctorilor nu se poate numi altfel decat mucenicie (desigur, daca e facuta asa cum trebuie). Adica vreau sa spun ca daca tu te rogi si postesti si te straduiesti sa fii o sotie si mama buna, iar el e la spital si vindeca oameni, atunci e ok, amandoi faceti bine in fata Domnului (chiar daca el nu ajunge asa des la biserica), important este ca crede in Dumnezeu.
Fiecare savarseste lucrarea Domnului in felul sau; unii sunt medici, altii sunt pompieri, altii fac paine, altii curata orasul, altii sunt profesori iar altii sunt preoti si calugari si se roaga pentru noi ceilalti si ne invata caile Domnului.

Asa si eu pot spune ca il iubesc pe barbatul meu si ii doresc mantuirea si ma rog si postesc pentru el si ma nevoiesc, doar ca nu pot sa-l oblig sa ma ia de nevasta, cel mult pot sa ma rog ca-i va veni mintea la cap si se va intoarce la credinta, ca pana atunci cu siguranta nu se va intampla nimic bun. Iar daca lucrul asta nu se va intampla, nu ar trebui sa il iau eu nici daca ma cere, nu ar trebui sa ma lepad eu de Cristos si de credinta mea. (Doamne, da-mi taria si nu ma lasa in ispita ).

Ca sa va raspund la amandoi, eu cred ca toti incercam sa contrabalansam faptele rele pe care le-am facut cu fapte bune.
Daca duminica de exemplu sau de Sfanta Marie suntem de garda la spital (presupunand ca ajutam oameni si salvam vieti, nu ca alergam asistentele sau ne barfim colegii sau "sictirim" pacientii), doar n-o sa ne pedepseasca Dumnezeu ca nu suntem la biserica?
Daca un mare doctor, chirurg sau mai stiu eu ce savant care lumineaza omenirea si face bine inaintea Domnului, e homosexual, de exemplu, credeti ca n-o sa se mantuiasca?
(Apropo, parca Leonardo da Vinci se spunea ca a fost homosexual, daca nu ma insel)
Nu stiu sincer in momentul asta ce sa zic, care dintre noi este mai eretic/a..,

Nu.

De-a lungul mai multor decenii, iubirea poate să pălească. Se întâmplă adesea ca doi oameni căsătoriţi să nu se mai iubească, sau cel puţin să nu se iubească cu intensitatea de la început. Aceasta nu înseamnă să ne "descununăm", fiindcă angajamentul cununiei este angajament pentru o viaţă şi nu pentru perioada cât avem anumite sentimente.

Sigur că da. Credinţa este principalul criteriu atunci când, cumpănind bine, ne alegem partenerul de viaţă.

Respectând toate poruncile lui Dumnezeu, suntem absolut siguri că ne vom mântui în baza dreptăţii lui Dumnezeu. Din păcate, din cauza slăbiciunii noastre, adesea nu trăim aşa cum El ar vrea. În cazul acesta, ne rămâne speranţa de a ne mântui în baza îndurării lui Dumnezeu. De aceea, Biserica se roagă pentru orice om, oricât de păcătos. Atâta timp cât omul este viu, se roagă pentru convertirea lui, adică pentru întoarcerea lui la Cristos. Când nu mai este în lumea aceasta, se roagă spre îndurarea lui Dumnezeu.

Fiecăruia, Domnul îi oferă un instrument de mântuire. Acela este crucea noastră. La unii, crucea este o boală. La alţii, o infirmitate sufletească. Cel care s-a căsătorit cu un necredincios are de dus o cruce grea, dar care devine uşoară când este purtată cu ajutorul lui Cristos.

Dimpotrivă, dacă cineva se va despărţi de soţul (soţia) sa, zicând că celălalt nu e destul de credincios este asemenea bolnavului care îl huleşte pe Dumnezeu. El rejectează instrumentul mântuirii sale.

Să nu ne amăgim. Un soţ necredincios care face presiuni asupra femeii sale are multă vină. Dacă e vorba de un avort, el împarte vina pentru acest teribil păcat. Aceasta înseamnă că un acelaşi păcat a avut doi autori şi nu că a fost un păcat pe jumătate. Când ne căim, noi trebuie să ne căim de păcatele noastre, nu de păcatele celuilalt. Cât de mult semănăm cu primii noştri părinţi ! A spune "nu m-a lăsat soţul" este asemenea cu ce a făcut Adam, care a dat vina pe Eva şi cu ce a făcut Eva, care a dat vina pe şarpe.

Harul, (la singular şi scris de obicei cu majusculă), este de un singur fel: Harul Sfinţitor. Acesta este o stare a sufletului. Harul este pentru suflet ceea ce este oxigenul pentru trup. Dumnezeu este Acela care dă sufletelor Harul, aşa cum dă trupurilor oxigenul. Se dobândeşte prin Botez. Se pierde prin păcat de moarte (păcat capital). Se poate redobândi prin Spovadă. Odată dobândit, poate creşte prin celelalte Taine şi, în mod deosebit, prin Împărtăşanie, ca uniune mistică cu Cristos.

Sub aceeaşi denumire, dar la plural şi scris de obicei cu literă mică, se înţeleg harurile de alt fel: lucrătoare, sacramentale, etc. De exemplu, prin Spovadă eu nu numai că redobândesc Harul pierdut, dar mai dobândesc ceva: un ajutor supranatural spre a nu mai face acelaşi fel de păcat. O asemenea urmare a Spovezii este ceea ce teologii catolici numesc "harul sacramental sau "graţia sacramentală". Spre exemplu, păstorii noştri au observat cât este de adictiv la tineri obiceiul nenorocit al masturbării. Tânărul ajunge în asemenea stare, încât păcatul, devenit viciu (=împietrire în păcat) îl subjugă. Vrea să scape, dar nu prea poate. Se zbate ca pasărea prinsă în laţ. Dacă tânărul îşi conştientizează păcatul şi este hotărât să termine cu el, precondiţiile unei bune spovezi sunt întrunite. El se spovedeşte. Sufletul lui parcă prinde aripi şi este mai uşor acum. Dar cât îl va ţine ? Până săptămâna viitoare, când va cădea din nou. Până ce, în mod imprudent, va ţine din nou în mână o revistă pe care nu ar trebui să o citească. Atunci va cădea din nou. Atunci va trebui să se spovedească din nou şi să se împărtăşească. Cu timpul, căderile lui vor fi mai rare. Până când nu se va mai masturba de loc, ba nici măcar ispita nu a va mai simţi şi se va mira singur. Ei bine acest efect al spovezii este "harul sacramental".

Cateva observatii:
1. Dumnezeu NU este contabil!
Doar vrasmasul face calcule cu plus si minus.

Dumnezeu nu calculeaza. Ne spovedim pe sfert (cine-si stie TOATE pacatele?), ne caim minuscul, dar suntem iertati.

2. Calculul acoperirea pacatelor cu fapte bune este de o mare mandrie si ipocrizie.
Cu ce fapte "bune" compensezi un avort? Poti aduce alta fiinta la viata? Doar Dumnezeu face asta.
Cu ce fapte bune compensezi desfranarea?
Etc.

3. Negru pe alb scrie in Scripturi: homosexualii ( nepocaiti, spovediti, canonisiti..) NU se mantuiesc.
Indiferent cat de geniali au fost ( talentul nu e un merit personal).

4. Sa crezi ca te mantuiesti prin fapte este erezie.
Crezi ca inainte de Hristos nu se faceau fapte bune, admirabile etc? Si nimeni nu s-a mantuit. Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos.
Sa spui ca te mantuiesti (in necredinta) prin fapte " bune" este hulirea lui Hristos in opinia mea.
Dumnezeu ne mantuieste, nimeni nu e vrednic de asta!

Cu alte cuvinte, Mantuire = credinta + fapte bune + har.

Aici avem nevoie de putina atentie si deosebire, intrucat invatatura ortodoxa despre har difera substantial de cea catolica. Aceasta datorita faptului ca noi, ortodocsii, credem ca harul este o lucrare ("energie") necreata, nefiind asadar o "stare a sufletului". Aceasta invatatura, conform careia harul este necreat este o mare deosebire intre ortodoxie si catolicism.

Nu vreau sa starnesc aici o discutie despre har, doar atrag atentia ca aici sunt cateva diferente foarte importante si concrete de care trebuie tinut seama.

Am citit intreg threand-ul acesta si m-ati zapacit de tot.

Raman la cuvintele parintelui Gheorghe.

Anna21, ai afirmat de cateva ori pe forum ca nu ai fost credincioasa dintotdeauna. Imagineaza-ti cum ar fi fost ca la tinerete, cand te-ai casatorit cu sotul tau, sa nu fi facut si cununia religioasa pentru ca oricum nu conta asa de mult pe-atunci pentru tine. Daca ar fi fost asa, acum ca ai devenit practicanta a ortodoxiei, ai fi avut o problema pentru ca sotul tau este ateu.
Cum ai fi procedat in aceasta situatie? Ti-ai fi luat copiii si-ai fi plecat de la el, ai fi divortat de el?

Poate da, nu am cum stii.
Totusi te mai ajuta si Dumnezeu. Daca vrei exemple personale, din cauza necredintei ar fi putut refuza sa botezam copiii, dar nu a facut-o. Mai mult, a acceptat efortul botezarii copilului in Rom, cand puteam sa o facem in tara in care traim. Ceea ce nu e logic. Dar Dumnezeu te ajuta.
Parintii unei prietene s-au cununat cand ea avea 14 ani. Si nici macar nu sunt f evlaviosi (barbatul e chiar indiferent)... Deci se poate.

Dar daca nu te-ar fi lasat sa faci mai copii, daca ti-ar fi cerut sa avortezi, ce ai fi facut?